Floarea-soarelui

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Stau noaptea-ntreagă aplecat aşa
Şi numai când răsari tu dimineaţa,
Descătuşând din neguri fruntea grea
Eu îmi ridic setos spre tine faţa.

Sorb razele pe care le trimiţi
Pe câmpul plin de-o harnică speranţă,
Şi simt, treptat, cum nervii mei trudiţi
Se umplu de-o frenetică substanţă.

Aceasta îmi străbate trupu-ntreg,
Şi-mi urcă prin arterele rebele,
Până când, împlinit, rodesc şi leg
Cu toate florile fiinţei mele.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-ţi faţa, primăvară

Întoarce-ţi faţa, primăvară,
Să te admir asa cum eşti,
Cu verde-n ochii de fecioară
Şi în adâncul lor, poveşti...

Întoarce-te, să-ţi văd obrazul,
Cum arde-n soarele timid,
Cum se ridică-n ochi, talazul
Şi se arunc-apoi, în vid.

Să-ţi văd surâsul de pe faţă
Şi să încerc să-l prind din zbor,
Să-l pun pe buze, dimineaţă,
Când printre oameni, mă cobor.

Întoarce-ţi faţa, primăvară,
Nu vezi? A înflorit caisul,
Florile albe, spre cer, zboară
Şi-n zborul lor e paradisul!

Întoarce-ţi faţa către mine
Şi-mi prinde sufletul de-o creangă,
Iar de zăpezile andine,
Cu un descântec, mă dezleagă!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toast

Ridic acest pahar pentru iubire
Şi-l beau, dintr-o suflare, pân-la fund;
Sunt încărcat de-atâta strălucire,
Că văd prin mine ca-ntr-un râu profund.

Văd mâlul de demult cum se depune
Şi apa limpezindu-se treptat
După ce trece, cu vâltori nebune,
De şapte pietre-n care am sângerat.

A fost o colosală frământare
Până-am putut, prin porţile de fier,
Să ies la câmpul mângâiat de soare
Şi presărat cu petece de cer.

De-aceea-n noaptea caldă şi-nstelată
Ridic paharul meu ca să-l ciocnesc
Cu-această lume nouă, minunată,
În care-nvăţ din nou ca să iubesc...

Scăpat de rana mea dintodeauna,
Abia acum când matca de nisip
Mi-o desenează argintie luna
Îmi pot privi adevăratul chip.

Abia acum, cuprins de strălucire,
Pot la mâjirea zilei să închin
Pentru prieteni şi pentru iubire
Acest pahar de frumuseţe plin!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare

Ţi-am privit frumuseţea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Şi s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spaţiu şi a atins infinitul...

Ţi-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a fiinţei mele
A consimţit refluxul visării
Şi a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!

Ţi-am privit frumuseţea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Şi te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Prin vremuri aspre eu străbat
Cu jale frământând ţărâna,
Din când în când mai fac popas
Să mângâi stelele cu mâna.

Şi cad şi mă ridic şi sunt
Precum o lacrimă ce şterge
Obrazul tristului pământ
Întemniţat de sacrilegii.

Iar îngerul mi-l ţin aproape
Dar mai greşesc umblând pe cale,
Îţi cer azi, Doamne - îndurare
Şi pază gurii şi iertare.

C-am rătăcit cărări spre Tine
Şi am rănit cu-al meu cuvânt
Şi tot mai des am fost înfrânt
De ură şi de răzbunare.

Dar azi - voi răsădi iubire
În drumul meu spre mântuire
Voi unge răni adânci făcute
Cu mirul lacrimei durute.
.............................
Şi când o fi să ajung la Tine
Să mă primeşti ca pe tâlharul
Ce a dorit să Ţi se-nchine
Făcând din crucea lui altarul!

rugăciune de Angelina Nădejde (8 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Prin al vieţii mare poate, mintea mea o rătăcesc,
Şi de bunăvoie singur cu speranţe m-amăgesc,
Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite,
Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite.
Poezie! Tu atuncea, şi când umblu, şi când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau;
Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare
Şi-ntâmplările-aşteptate le aştept fără-ncetare!
Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum
Şi mă-mbăt de bogăţie cum te-mbeţi de un parfum.
Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire,
Fermecat de-o vorbă numai, de-o mişcare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând
Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând.
Aci-n fruntea unei oaste vitejeşti mă văd deodată,
Coifurile scânteiază, tobele încep să bată...
Aci statele din lume vânturându-le, în mine
Simt din nou tumultul vieţii şi renasc dintre ruine.
Aci singur şi de lume izolat, adâncul cer
Îmi deschide poarta sacră a obştescului mister
Şi cu gândul ce sclipeşte la lumina poeziei
Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei!
Aripi! printre câte visuri poleite mă purtaţi!
Câte raze pe-a mea frunte puneţi dacă vă mişcaţi!
De cât soare acest suflet nu mi-l umpleţi? Ce splendoare
De albastru şi de roşu nu-ntrevăd mângâietoare!
Câte perle de-armonie se deşiră-n jurul meu
Când prin inimă mă faceţi să vorbesc cu Dumnezeu!
Aripi! Voi sunteţi misterul ce mulţimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tâmple lumile şi le concepe,
Şoaptele ce se preschimbă într-un cântec nesfârşit,
Dus de-a îngerilor voce pân’ la cer nemărginit!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vreme

de-o vreme pe lângă timp trec,
de frică să nu dau de mine.
serii spinării-n roz, mă aplec...
adierii supus fără a mă abţine.

de ani, aproape nicio singurătate
fiinţei mele nu se vrea paralelă;
de la nord la sud, pe neaşteptate,
sunt trecut şi legănat ca o velă.

prin marmură-milă înoată efigii
cu ecouri zvelte de uitată pruncă.
simt cum mi se prind de emoţiile gri
fără motiv, aşteptările de luncă.

cuvântul în margine de carte
e-n primejdia vântului, al răsfoi.
muchiile odăii-n lumini aşezate
reuşind alăturat cais a priponi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea, balast de piatră

Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Peşte pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge şi-mi scapă,
Se porneşte-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.

Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Şi se scutură şi macii, zdrenţuindu-şi roşul strai,
Cerul se îndepărtează şi albastru-n munţi şi-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi şi iubirii-i spun: mai stai!

Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coşmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare şi mă-nlături din priviri.

Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerşetorii şi s-o vândă pe un ban.
De-o zăreşti printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa pâinii (apoteoza spicelor)

Cu tot negrele ţărânii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu risipa fărâmii
Preacurată-i faţa pâinii
Şi cu sarea grea din spate
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-mpărţită-n jumătate
Preacurată-i faţa pâinii
Maică-Ea de dimineaţă
Preacurată-i faţa pâinii
A purtărilor de-o viaţă
Preacurată-i faţa pâinii
Şi când mirii se sărută
Preacurată-i faţa pâinii
Cu dinţi umezi de-alăută
Preacurată-i faţa pâinii
Căci în trupul de secară
Preacurată-i faţa pâinii
Urcă dragostea de ţară
Preacurată-i faţa pâinii
Şi-n prosoape ne desface
Preacurată-i faţa pâinii
Ani de muncă ani de pace
Preacurată-i faţa pâinii.

poezie de Ion Hadârcă din Lut ars (1982)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi cai înstelaţi

ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
şi ierburile de glasuri
şi glasurile te caută
până când soarele îşi scutură dinţii
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările îşi lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânţă
în pământul cailor mei înstelaţi

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn de moarte rătăcit...

îmi las mâna atârnând de-o faşă,
mă doare umărul cumplit,
ieri l-am lovit cazând de-o dată,
un şanţ în el m-a tolănit

şi pentr-o clipă îndelungă,
în ochii mei a fost nimic,
când m-am trezit striga o umbră,
ce-mi ridica trupul căzut

şi ce durere nemiloasă,
ce chin în mine cuibărit,
mă zvârcolea simţind cum lasă
un semn de moarte rătăcit

acum când scriu, scriu doar cu stânga,
căci mâna dreaptă n-o mai simt,
simt umărul ce se tot umflă,
şi-mi ţine orele scrâşnind

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă.

Zâmbeşti cu resemnare când totu-i doar trecut,
Zâmbeşti plin de visare spre drumul început,
Zâmbeşti cu supărare când nu ai de ales,
Zâmbeşti cu indulgenţă când nu eşti înţeles.

Zâmbeşti plin de speranţă, luând viaţa în piept,
Zâmbeşti satisfăcut spre omul înţelept,
Zâmbeşti plin de iubire spre omul ce ţi-e drag,
Cu dragoste zâmbeşti copilului din prag.

Zâmbeşti cu nostalgie spre ziua cea de mâine,
Zâmbeşti cu grea tristeţe când nu ai bani de pâine,
Zâmbeşti cu ironie când unii mari se cred,
Zâmbeşti cu răutate când şi bogaţii pierd.

Zâmbeşti dulce şi tandru când visul te dezmiardă,
Zâmbeşti cu înţeles când alţii ştiu să piardă,
Zâmbeşti cu simpatie spre un copil deştept,
Zâmbeşti plin de acreală când omul nu e drept.

Zâmbeşti cu mare spaimă când răul l-ai făcut,
Zâmbeşti cu întristare găsind alt început,
Zâmbeşti plin de uimire surprizei neaşteptate,
Zâmbeşti surprinzător când inima mai bate.

Zâmbeşti făcând cu ochiul, cu înţeles complice,
Când şeful bine înfipt nu vrea să mai abdice,
Zâmbeşti cu oboseală la un sfârşit de drum,
Zâmbeşti şi după moarte, dar nu ştii cui şi cum.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!