Nu pot aduce nici o dovadă

sunt un martor incredibil
numai bun de pus în cămaşa de forţă
un fel de îndrăgostit etern
de lumea îngerilor
un copil răsfăţat
gânguresc cu luna
mă hrănesc cu stele
din când în când
mă joc cu pletele timpului
desfrunzesc universul
adun flori din inimi
construiesc castele
din nisipul trăirii
mă dăruiesc oceanului
cu disperarea delfinului eşuat

sunt înecatul acestei lumi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa nu-mi permite nici măcar bordeie, eu construiesc ca un apucat castele...

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuţit al piconului
apoi tai un şor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
şi doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean îşi cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trag sufletul ca pe un şirag de scoici obosit

undeva pe o plajă de nori
cât mai departe de nisipurile fierbinţi
cât mai departe de orice val înspumat
atât cât să nu-mi rămână loc de ridicat castele
apoi cuminte precum un punct de reper
o să-mi trec cuvintele la odihna veşnică
lacrimilor o să le prescriu o tabletă minune
şi din fiecare greşeală o să fac reguli noi
ca să mă pot simţi util acestei lumi

dincolo de orice mare
dincolo de orice altă dorinţă de a respira altfel
precum un delfin eşuat definitiv

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fiu util acestei lumi, din fiecare eroare o să fac reguli noi!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepţii nu dau răspunsuri

vindecă întrebările
tratează clipele cu infinit
dau suflet cuvintelor
le dăruiesc înaltul
prin rugăciune şi meditaţie
se contopesc cu universul
şi se acceptă

învaţă mai întâi să trăiască
şi abia apoi dăruiesc iubirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu bănuiţi câte ceruri se îngroapă

într-o inimă de poet
dar vă cumpăraţi medicamente antistres
mai beţi o vodcă albă
consumaţi un verset albastru
striviţi întrebările într-o scrumuieră de lux
şi vă întoarceţi în moarte ca într-un aşternut
cu speranţa veşnicei dimineţi

dar eu visez că sunt copilul răsfăţat al cerului
şi mă dăruiesc pe vânt să-mi caut zborul
nici măcar moartea nu mă izbăveşte de libertate
din foc prin foc cenuşă mă-ntorc
iar când mă veţi fuma ca pe o ţigaretă mentolată
miliarde de galaxii o să vă pătrundă în sânge
pe când pe mine mă va furnica liniştea
dintre două universuri roz
ca acum când vă scriu despre viaţă
ca despre un tort de ciocolată
numai bun de împărţit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

univers

Universul e un infinit şir de perechi, aflate într-un etern dans.

definiţie aforistică de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil că pământul e o pauză între două oceane, iar omul o prelungire a delfinului pe uscat.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de lupii din sângele tău am eu teamă

sunt învăţat cu sălbăticiunile de salon
am cunoscut mii şi mii de pisoiaşi
cu aere de tigrii bengalezi
care nu ştiu decât să lingă să se alinte
şi să toarcă
iar de mârâit mârâie doar după
întotdeauna pe la spate
ca şi cum ar fi lei paralei
într-o junglă de jucărie

iubire
nu ştiu ce ai tu în sânge
dar când te strâng în braţe
te înmoi ca o plastelină
numai bună de modelat castele
şi tu zici că îmblânzeşti antarctica
apoi îţi dai pletele pe spate
ca şi cum te-ai crede cometă
şi recunosc că asta-mi place la tine
credinţa că mă poţi devora
cu o foamea de lupoaică cu mulţi pui
cu setea oarbă din sângele tău fierbinte
de haită tânără
ca pe o pradă
cu inima încă pulsândă
şi carotida larg deschisă
pe un câmp alb
numai bun de pătat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai ştiu să curgă
sunt imponderabile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcute sunt fanteziile lor atunci când îşi construiesc lumi fără sfârşit, când măsoară cu degetul sau cu aţa soarele, luna, stelele, sferele.

citat din Erasmus din Rotterdam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă doare cerul

nu aleg să blestem
când iubirea nu e de ajuns
nu aleg ura
strig toate acestea
le urlu
le plâng
mă dau tuturor
cu disperarea celui care a înţeles
că nimeni nu are nevoie de nimeni
cu felul acela de tristeţe
pe care numai cei care înţeleg fericirea o au

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A absolutiza Absolutul e ca atunci când vrei să măsori universul cu şchioapa!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor

dar mă dor toate muşuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înţeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilăreşti
doar aşa
ca să văd până unde vor răzbi

interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înţelegeam
din joacă
un uriaş fără minte

şi nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaştere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar aşa
ca să vadă până unde putem răzbi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

numai cine nu bate cuie în geam dimineaţa
nu înţelege de ce trebuie căutat buricul universului
acolo unde doi oameni îşi dăruiesc iubirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxiile s-au născut în zarzări

când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieţilor
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu ştiu dacă se chema într-adevăr aşa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine şi fluturi

când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă priveşti mirată

universul este o livadă în care fluturii îşi fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ se desfac minunile

Dumnezeu călăreşte norii într-un disperat galop
înfige pintenii de ies scântei
spumegă zăbala iar nărăvaşele nări se dilată
iar jocul oamenilor pare aşa mic
aceste fantastice fiinţe care locuiesc sub ploaie
construiesc piramide-n deşert
plâng din iubire
râd de bucuria stropilor
sunt aşa necopţi
cred în nemurire şi aduc ofrande
leagă zilele cu speranţe
se înghesuie să fure luna

câtă bucurie în ochii lor
când dumnezeu se joacă răsucind curcubeie
încearcă să-l prindă
sunt aşa de copii că s-ar juca şi cu ploaia
aleargă după fluturi şi nu ştiu că sunt îngeri
îi răstignesc prin insectare
strivesc florile de colţ
omoară căprioare
sunt păcătoşi
dar sunt aşa frumoşi
doar sunt copii cerului

vor învăţa curând seninul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze îngălbenite dintr-un gând văratic

precum obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeţi suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăţ să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile şi o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte
pe când lumea are cel puţin un nebun
care a crezut în ea

iar eu scriu cuvinte contorsionate
dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
sunt condamnat să măsor infinitul cu şchiopa
dar o fac cu toată convingerea
ca şi cum din slova aceasta
s-a putea naşte fericirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atracţia gravitaţională e de vină

pentru că am uitat zborul
ştii ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecţie
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele

ştii ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum nişte mere care privesc spre cer
şi zboară către pământ
desăvârşind păcatul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!