Ploua în vis
Gonit de-un lup hapsân
alerg spre neștiutul hău
mă gândesc
să mă opresc
ca să-mi trag sufletul
și să mai privesc în urmă
dar îl aud în urma mea
gâfâind sinistru
așa că
îmi continui goana
în zare iată
conturul unui arbore imens
a cărui umbră
se-ntinde cât văd cu ochii
și-n timp ce mă apropii
observ că arborele nu-i
doar umbra
imensa-i și adânca-i umbră
care-ncet se schimbă
în întuneric copleșitor
încât fuga mea
devine vis
iar visul meu
o sferă de lumină
din care se-aud
un tropot și-un gâfâit
când tropotul mai pronunțat
când gâfâitul
și dintr-o dată
dispare sfera
și zgomotul izgonitului
și cel al izgonitorului
piere apoi și umbra
odată cu lumina
rămâne doar un gând
ce-și strigă-n van durerea
nimeni nu îl vede
nimeni nu-l aude
apoi un plâns aude gândul
se sperie și tace
dar plânsul se-ntețește
și plouă-n vis și-n realitate
în timp ce soarele zâmbește
copleșit de negri nouri
un gând un vis
și picături de ploaie
ori numai stropi de lacrimi
și hohote de plâns
eu zic că-i vis
și umbra și lumina
și plânsul ca și gândul
și norii-s vis
iar eu alerg
nemaiștiindu-i rostul
în față brațele-s deschise
în spate izgonitorul.
poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre gânduri
- poezii despre copaci
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
Citate similare

Tata
Și-a dăruit necontenit priința,
smerit, în fața Celui-Mai-De-Sus,
considerând mereu că suferința
e-o grea-ncercare dată de Iisus...
A fost onest, adânc, sentimental
și a murit cu dorul de-a muri,
într-un amurg solar, transcedental,
când ochiu-i plâns, subit, înmărmuri!
Ca tată, a privit intens lumina
și-n ochii lui lumina eram noi,
la suflet era alb, precum hermina,
când umblă prin omătul de... apoi.
Deși strălumina chiar în tristețe,
precum un zeu venit din altă sferă,
își purta rostul cu acuratețe,
ca pe un trandafir la butonieră.
Acum e umbră blîndă, aromată,
care-mi adie visul întru gând,
o umbră sacră, care îmi arată,
c-a fost odată tata... oare când?
Acum îl văd, când ochiu-mi scapăt,
neprihănit și... Iov până la capăt!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tată, poezii despre zăpadă, poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri, poezii despre suflet, poezii despre suferință sau poezii despre smerenie
Umbre
La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră și în gândul lui,
În sufletul băiatului
Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Și trăiește aici și-acum
Umbra falnicului nuc
Parcă se tot mărește
Se aude un guguștiuc
Cum în zbor pornește
E lumină-n umbra lui
Căci sclipește soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute
Sentimentele-s puține
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute
Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră
Tânărul nu mai gândește
Nu mai crede că există
Căci încet se contopește
În inexistență tristă
Tristețea e metafizică
Totuși nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie
Ori că se trezește
Ori că doarme nesfârșit
Omul e veșnic nemulțumit
De ceea ce trăiește
Ce rost mai are să trăiești
Fără ca să iubești
Ce rost mai e să te sfârșești
Fără să te-mplinești
Întrebări fără răspuns
Asta e viața lui
E mai mereu pe nicăieri
Și-al nimănui
Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuși dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Și mai grele ca-nainte
Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună
O minciună e și viața
Se gândește tânărul
Viața fiind lumina
Și în umbră fiind amorul
Și încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului
Așa mai stau și eu
În umbră și-n lumină
Așa oriunde și nicicând
Și nicăieri mereu
Așa mai stau și alții
Fără să stea ca mine
Așa e viața, așa-s eu
Cu răul în bine
poezie de Radu Andrei Capșa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre zbor, poezii despre tinerețe, poezii despre trup și suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Visul din umbră
Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.
-De ce ești trist? m-ai întrebat
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.
-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.
-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.
Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre iubire, poezii despre greșeli, poezii despre frumusețe sau poezii despre amintiri
Spirit cunoscut
În zare mă uit noaptea și văd ce gândești,
Doar gânduri despre moarte și triste povești.
Privesc către mare și-ți văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-și laudă urletul.
Admir toți pomii, ce visează tăcuți,
Sunt toți anii tăi, de vreme abătuți.
Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ți luminează gândul.
Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toți cei dragi, de departe strigând.
Pășesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp sau poezii despre ochi
Fericirea mea e Isus
-poem-
Doamne
Tu care ții legământul
și umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
și
viața să-mi schimbi
subtil
și-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ți dorință
o umbră
din propria-ți umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuți mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus
Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
și azi ce dăruie viață
și
atâta mângăiere
pe
Tine te vreau
Isuse
Miel și Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
și
odihna să-mi găsesc
pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără liniște
vreau
să-ți văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
și ochii mei mi-i caută
Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
și-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus
Tu
ești viața
și fericirea mea Isus
n-am găsit
nici pacea
nici liniștea
și nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
și nici în poala hainei ei
pentru mine
nici măcar literatura
și nici poezia
nu
sunt
nu sunt
fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
ești fericirea mea
fericirea
numai Tu Isuse ești
așa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers
Isuse
Ție mă închin
Și
pe degetele Tale îți pun
ființa mea
primește-o
te rog
și
dă-i Tu frumusețea Ta
așa cum voiești
să
fiu și eu o lumină
și
să mă aseamăn cu Tine
fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită
cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului
cât de scump
Isuse ești
cât de scump
uită-te
Tu Însuți uită-te
și vezi-ți Propria-ți Ființă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
ești Dumnezeu
și nu ești un om ca mine lipsit
de
putere
și atâta-nțelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele
Tu
prinzi în
privirea Ta
și gândul și umbra
în umbră ascunsă
și tainele toate doar Tu le pătrunzi și le știi
și ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne și ochii și pașii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
ușor
ce încă mai bate
Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
și odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuți știi să le spui
Lumina
Și viața mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre cuvinte, poezii despre aripi, poezii despre înălțime sau poezii despre vânt
Doar o speranță
Timpul a trecut, lăsând în urmă,
Doar o speranță, ce ușor se stinge...
Nu va rămâne, decât o mică umbră,
A dulce-i fetițe, ce-n genunchi ea plânge.
Ochii umeziți i se-nchid în uitare,
Glasu-i piere în negura nopții,
Gândul la tine și acum o doare,
Plimbându-se singură în voia morții...
Toate mă dor, de atâta așteptat
În gândul meu sinistru și rece,
Cu natura dezlănțuită, aș fi luptat,
Dacă-aș fi știut că totul va trece.
Și-n urmă nu va rămâne decât surâsul tău,
Cald și-mbietor ca și prima dată,
De la rădăcină aș fi rupt ce-i rău,
Dacă inima ta, n-ar fi fost mutată.
poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre noapte, poezii despre natură, poezii despre moarte sau poezii despre inimă
Ți-aud umbra...
dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm și să visez
să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit
să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău
dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit
ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu
dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri
dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram
una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea
se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind
dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre toamnă sau poezii despre somn
Am să te-nvăț...
Am să te-nvăț să mă iubești
Cu cerul tot pe un prag de stele
Să-mi pui pe umeri dintre aștri
Doar ochii tăi cu doruri grele
Să mă mângâi cu primăveri
Să-mi faci altar pe sâni din rouă
Să-mi plângă nuferii din ierni
Când inima mi-o rupi în două
Să mă săruți am să te -nvăț
Să-mi pui pe buze mirul verii
Să mă-nvelești într-un răsfăț
În seara tainică a plăcerii
Amurgului răsfrânt în noapte
De plânsul ochilor din inimi
Și de cutremurul din șoapte
Când umbra mea-i topită-n chinuri.
Am să te-nvăț să mă iubești
Să mă cuprinzi înr-o tăcere
Când toamne-n gând îmi împletești
În veacul care-ncet ne piere
Am să te-nvăț să-mi spui pe nume
Când inima la piept mi-o strângi
Și să fugim departe-n lume
Numai prin ochii mei să plângi.
poezie de Valentina Ștefan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre sărut, poezii despre sâni sau poezii despre stele
E plânsul meu...
Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu știam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Și în copilărie.
Și-am plâns cu el
Dureri și bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Și plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau rușine.
Și-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simți c-așa îți vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Și stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Și pot să-l plâng
Fără ca lacrima să știe.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre copilărie, poezii despre bucurie, poezii despre rușine, poezii despre nevinovăție, poezii despre mândrie sau poezii despre creștere

* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde

La umbra unui om și-a unui câine
M-am chircit lângă un om și-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuți misterul.
Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii și-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viața care mișca în aripi trecătoare.
M-am visat la umbră și am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi și cum să fie bine?
Omul m-a mușcat în lacrimă de câine!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre mâini, poezii despre frunze sau poezii despre câini
Nimeni nu știe
Nimeni nu știe câtă foame, frig și frică
am tras:
când mi-era foame,
îmi lingeam alunița degetului arătător,
și din el creșteau pâini cu chipul mamei;
frig când mi-era,
mă înveleam cu ștreangul tatălui;
de frică, fugeam cu un fluture-n sân și-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber și prost!
Nimeni nu știe că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceață;
din ceață, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morții și nu hrănea câinii rătăciți pe la gropi.
Nimeni nu știe că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca fața în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubești te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuțit;
nimeni nu știe că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb și răspund,
apoi, suflu cerul de pe călcăi și spun:
la bună recunoaștere, străinilor!
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre pâine, poezii despre prostie sau poezii despre mamă

Aromele florilor coapte
Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.
Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.
Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.
Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre roșu sau poezii despre odihnă
Umbre
nu călcați pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ți șade la picioare
cât ești viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanțul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am știut
caii și stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - șarlatană
tăinuie poeți și hoți
și-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toți
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliți
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriți
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui și-a nimănuia
dar creștinii-i cerșim umbra
în amin și aleluia
poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre poezie, poezii despre picioare sau poezii despre dor

Umbra
Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce așteaptă luna pe înserare
Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viață au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră
Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra pașilor călcând mereu
Spun înălțimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre seară
Cand ma gandesc la tine...
Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire,
un dor mă sfâșie, e-atât de ascuțit,
ca lama subțire de cuțit...
Se-apropie toamna sau umbra, poate,
a unui vis frumos ce trece,
sau din păduri te strigă ecoul meu de ieri,
dar nimeni nu-l aude, doar tu de nicăieri.
Când mă gândesc la tine,
ceva mă doare dincolo de fire.
când prima stea începe să respire
și ard în vâlvătaie frunzele de-arțar
la tine mă gândesc, la tine doar...
citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate despre toamnă, citate despre păduri, citate despre frunze, citate de Floarea Carbune despre frunze, citate despre frumusețe sau citate despre foc

La tine am venit
Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îți simt respirația în ceafa mea
Îți simț tremurul glasului
Îți simt pași -n umbra mea
Esti lumina mea în ceață
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe față speranță
Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca și o undă
Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău
Soarele coboara spre asfințit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârșit
Nu mă caută la tine am venit
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre secunde, poezii despre ceas, poezii despre apărare sau poezii despre Soare
Umbra și melcul
câtă vreme, tu, umbră, te mai apleci înspre mine,
cât timp, melcule, îți vei purta casa printre oameni,
eu o să visez.
tu, umbră, o să mă iubești ca tata
tu, melcule, o să-ți lași casa lângă mama ta,
nimeni nu va plânge,
eu o să visez iar.
trecuseră ore.
nu mă uita, nu mă uita, striga umbra!
din coșul pieptului ieșea fum.
cum să fac, cum pot să împart viața mea cu tine?
trecuseră zile.
omul se plimba de pe o frunză pe alta
și în urma lui lăsa o dâră sclipitoare.
trecuseră ani.
nimeni nu auzise de melc și de umbră.
totuși, se zice că melcul a trăit fericit.
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare
Iată Omul!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăși L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Dați-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsați-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-ați vrut, rabini!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ți-ai spălat.
Cei spălați de apă, ca și apa pier.
Cei spălați de Mine, sunt cu Mine-n cer!
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuși tronul Meu...
Și, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...
Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca dușman.
N-am oprit să-Ți pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaș nu-Ți sunt!
Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut și glorie și-arginți
dar s-ajungi la urmă și-ntre sfinți.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre crucificare, poezii despre sânge, poezii despre râuri sau poezii despre lemn

11 Vlad
Un haos nebun vorbindu-mi în gând
Se apropie și tace
Și tace
Și tace...
Ca un sentiment în alb-negru
Ce mă-ntrece în numărat stele
Și mă vede odată-n tren
Și mă vede
Și mă vede...
Eu sunt Tiana, cea ce încă aude...
Picăturile din ziare...
Ce trec pe lângă mine, în ochii și în inima mea
Cu o altă privire...
De altă privire.
Artă, seacă și atât de simplă,
Veche, dar autohtonă...
Simte atunci când nimeni nu mai simte,
Pași de om.
Într-o față, fără fața... într-o zi întâmplătoare
Ai adus la întâmplare,
Sfârșitul.
poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre nebunie sau poezii despre jurnalism