Neaţalaşul de-altădată

Ne-ngheţa mâna pe clanţă,
Ne trăgeam pe noi o hanţă,
Din salcâmii lui Birjaru
Ne-alegeam ghioaga şi parul.

Pregătirile sunt gata,
Veselă, grăbită-i ceata,
Trăistuţa, paltonaşul
Şi-am plecat cu neaţalaşul.

Răsuna Uliţa Morii,
S-au pornit colindătorii,
Colindam din casă-n casă
Pe sub streşini la fereastră.

Dar când am ajuns la cot
Ni s-a înfundat de tot,
Ne-a rămas cizma-n noroi,
La picioare eram goi.

Ne căzneam, trăgeam de ele,
Rămâneam doar în obiele,
Luam câte-o căzătură
De uitam de urătură.

Şi tot colindând aşa
Am ajuns şi la şuşa,
Pe la Florea lui Giubac
Am simţit ceva pe-un crac.

Renunţasem la urat,
Ceva rău m-a deranjat,
N-a încăput amânare,
M-a cuprins nevoia mare.

Se cam înteţi îngheţul,
Nu s-a desfăcut bârneţul,
Pân* să umblu la pateaşcă
Am simţit că sunt ud fleaşcă.

M-am întors, plângeam de ciudă,
Cămaşa o simţeam udă,
La bunicu* pe cărare
Tata mi-a ieşit în cale:

-Ce-i, Culae, nu ţi-e bine?
-Da, dar m-am scăpat pe mine.
-Nu mai plânge, lasă, lasă...
Haide repede în casă.

S-a-ntors fratele mai mare,
Nu-i mai ardea de urare,
Faţa lui de milogeală
L-a scăpat de chelfăneală.

-Ce-ai făcut de ai uitat
Să-l ajuţi la dezbrăcat?
Ştiai că-i mai mititel,
N-ai avut grijă de el!

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e şi o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămaşă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins şi-am căzut. Când m-am uitat pe cămaşă, eram negru. M-am întors furibund şi l-am bătut măr pe primul care mi-a ieşit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăuşul cla­sei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puţinul oxigen care-mi mai rămăsese, aşa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a şi făcut. În următoarele zece minute m-am simţit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puţin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simţit că mă sufoc. Vederea mi s-a înceţoşat şi capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârciumăreasa

La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei,
M-am fâstâcit, mireasma lor m-a îmbătat,
Am căzut în braţele cârciumăresei.

Un deget mi-a întins, uşor m-am ridicat,
Onorat am sărutat mâna miresei,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei

Crinul in frac fură un sărut metresei,
Cârciumăreasa e cu gândul ne-mpăcat,
Ruşinată şi-a schimbat culoarea feţei,
Catrinţa roată i se face la jucat,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de casă...

Oraş frumos, Bucureşti,
Capitala ţării eşti.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăţi, îmi faci sufletu'.

Şi când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu eşti ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viaţă, ceva să realizez.

De părinţi, mi se face dor
Şi atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galaţi, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiţionat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulţi, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraş mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitire plutind

Mă lasă carnea
ce să zic!!?
Mă lasă ciorbă de om
Mă lasă umbră de umbră
de pom
mă lasă
ce sa zic!?
Mă lasă inima în drum
cu buzele noi
mă lasă
trupul mamei
mă lasă
tata lângă casă
mă lasă
şi nu-i pasă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Italia

Băi mânca-vaş, am o boală,
Să aflaţi cine sunt eu:
Sunt născut în pielea goală,
Şi fără să am vreun leu.

Ai mei m-au ţinut la soare,
D-aia-s negru "abanos",
Dar nu-mi pasă de culoare,
Că nu sunt vreun ruşinos.

Părinţii grăbiţi tare,
Cum am făcut de zece ani,
Au făcut o nuntă mare,
Cu o pirandă din ţigani.

Şcoala am făcut în stradă
Unde-am învăţat la greu,
Cum să îmi aleg o pradă,
Cum să fur un portmoneu.

Având studii terminate,
M-am simţit stingher în ţară,
Mi-am luat o boccea în spate,
Şi-am plecat grăbit, "afară".

Aici am intrat în mână,
Chiar din prima zi de treabă,
Am violat o bătrână,
Seara, am spart o tarabă.

Am "lucrat" ceva în gară,
Le-am furat şi din metrou,
Apoi pentru prima oară
Am luat gâtul unui... bou.

M-au băgat la puşcărie,
Unde, am stat câţiva ani,
Cea mai mare şmecherie,
Am învăţat să fac bani.

Am mai scos femei pe piaţă,
Că ţiganii sunt şi peşti,
Am luat o maşină hoaţă.
Şi mă rog... alte poveşti.

Dar acum macaronarii,
S-au obrăznicit de tot,
Doar ce am simţit dolarii,
Şi-mi cer să nu mai fiu hoţ.

Azi ei mă discriminează,
Tată-a zece puradei,
Când încerc să fiu pe fază,
Să nu-i prindă şi pe ei.

Ba mai mult, fără vreun rost,
Şi amprente vor să-mi ia,
Da-i pârlesc, că nu sunt prost,
Mâine, am să fug în Spania.

În final vă cer părerea,
Nu-i aşa că sunt măgari?
Mi-au stricat afacerea,
Ticăloşi... macaronari.

PS:

Să nu uit, nu vă speriaţi,
Sunt ţigan dar nu şi porc,
Vă rog liniştiţi să staţi,
Oricum la voi nu mă-ntorc.

poezie de Paul Constantin (14 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" şi-apoi am aşteptat
Şi mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.

Şi am închis şi-am mai format o dată
Şi-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt
Şi-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Şi eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Şi-o amintire, doar, am să rămân.

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Şi el mi-a zis să vin cât mai curând
Şi l-am simţit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.

Aşa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintaşii ce se sting mereu
Şi încă sun la telefon acasă:
"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuşită

Mi-am propus să escaladez un munte.
Am pornit in viteză,
Dar m-am oprit la poalele lui.
Mi-a pierit curajul!
Am stat si m-am intrebat:
Merită oare?
Răspunsul a venit de la sine.
Am inceput să urc,
Dar am alunecat.
Am căzut!
Durerea a fost mare!
M-am odihnit puţin...
Am luat-o de la capăt.
Am ajuns în vârf!
Şi am rămas fără grai!

poezie de Magdalena Rus din Poezie.ro
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

ce tot o fi având femeia mea
plânge întruna şi cheamă lume, lume multă
la noi în casă
în seara asta a făcut mâncare cât pentru
un regiment
a fiert grâuşorul
miroase din uşă a mosc
preotul nu l-a primit niciodată şi acum, uite-l
veselindu-se în vreme ce ea plânge

de trei zile nu ne mai înţelegem
o iau în braţe şi se ghemuieşte ca atunci
când nu are chef - o las, doar nu o s-o siluiesc...

azi iar a chemat lume, masă mare, dar ce-i cu plânsetele!...
mănâncă, beau ăştia şi se prefac ştergându-şi lacrimile
şi de ce nimeni nu mă bagă-n seamă de parcă
nu eu aş fi cel care aduce leafa-n casă...!

în sfârşit, au ieşit cu toţii
pesemne s-a săturat şi ea de atâta forfotă şi acum precis
tot eu spăl vasele...

se duc cu toţii lent, ciudat de lent în urma unei maşini -
dar noi nu avem maşină de asta!...

acum m-am prins, au ajuns cu tot alaiul
la capătul oraşului, deci
or fi îngropând pe vreunul şi i-o fi neam ăsteia a mea...
începe să se lase recele...

unde mi-o fi femeia că
n-o zăresc...!
las' că-i scriu ceva - ce-i mai place
să mă critice...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai tare

Of, ce mai vară! Doamne, ce căldură!
Îmi las regina-n casă, dau o tură!
Mişcări premeditate, joc de şah?
De unde?! – vreau s-aud cuvântul "ah".

Era, azi-noapte, la televizor,
Un film cu "oh" şi "ah" – credeam că mor! –
Dar uite c-am scăpat şi am trăit
Să văd, la mare, înc-un răsărit.

Nu-l văd prea bine, fără ochelari
Căci am luat la mine doar dolari
Să am şi eu, acolo, de-o cafea
Şi, poate - cine ştie? – de-altceva.

Mergeam, la malul mării, pe nisip,
Cu crăiţarii cocoloş în slip,
Şi-a apărut... atât de singurea!
Mai poţi să zici că viaţa este rea?

Cum am văzut-o, am simţit în gât
Un fel de nod, dar, pasu-mi hotărât
M-a îndreptat spre ea şi... am ajuns
La capătul puterii. Chiar am plâns,

Că-n tot ce-a fost, ce este şi va fi
Ceva mai tare, nu ştiu de-oi găsi:
Atât de liniştită şi bălaie,
Sirena mea... clădită din pietroaie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

2. Gică contra

Gică era un motan persan
Cu bot turtit şi-avea în plan
Ca în fiecare zi să se spele
Pe blăniţa mătăsoasă,
Să se joace la perdele
Şi să se agite prin casă.
Îşi ascuţea gheruţele
Şi era foarte perfecţionist,
Dar să nu-i iei în seamă sfaturile
Că e puţin cam fixist.
În general era tare prietenos
Îşi împărţea până şi din sos
Cu un şoricel mititel
Care spuse către el:
- Eu am să plec la un verişor
Că am auzit că acolo e mai binişor,
Şoarecii au mâncare din belşug.
Îmi fac bagajele şi diseară am să fug.
- Eu zic Chiţălău să o laşi baltă
E o prostie să te nemulţumeşti de soartă!
Dar şoricelul n-a mai zăbovit
Şi cu puţin grâu, s-a dus la drum fericit.
Noaptea pe la două îl strigă pe Gică
Căţelul Mitică, ce-a scăpat de frică:
- Mi-am propus să plec la apariţia lunii
Am auzit chiar eu vorbind vecinii
Despre stăpâni şi o plecare în altă lume,
Iar noi o să rămânem flămânzi şi fără nume.
- Eu nu cred vorba nimănui
Căci am crescut aici de pui,
Şi mereu m-au hrănit, m-au alintat
Crezi că acum m-ar fi lăsat?
- Faci ce vrei Gică contra
Eu mă urc în maşina ce-aduce lapte
Dacă nu vrei, nu intra
Şi ai să vezi cu ochii tăi dimineaţă la şapte.
Gică s-a întors la somn calm şi nepăsător.
- Ei de parcă m-ar lăsa pe mine stăpânii să mor!
Iar dimineaţă când s-a trezit pe la zece,
Mâncarea era ca gheaţa, tare şi rece.
- Cred că au uitat să-mi pună altă mâncare
Mai bine să-mi ascut gheruţele mai tare.
Dar când să meargă la perdele rămâne uimit
Nu mai era nici urmă de ele şi s-a-mpânzit
Întreaga locuinţă ce avea acum de suferit.
Miau-miau, miau-miau în zadar se plângea
Şi îi era aşa ciudă că la pervaz nu ajungea
Era cam grăsuţ şi pervazul destul de sus
Dar încercând, repetitiv, până la urmă, a ajuns.
A hoinărit săracul Gică devenind mai sprinten
Şi mânca pe furiş sau pe la câte un prieten,
Dar mare i-a fost mirarea, pe nepusă masă,
Când apare Chiţălău la fosta casă.
- Ooo... Gică tu eşti? Prietenul meu bun!
Am venit să te vizitez în prag de ajun.
- Chiţălău tare dor mi-a fost de tine
Îmi pare atât de rău că nu te-am ascultat mai bine.
- Ai slăbit de-ai ajuns acum piele şi os
Dacă aş putea ţi-aş da înapoi întregul sos,
Dar deşi nu pot face asta, mi-a mai rămas
Să te iau cu mine la vărul meu Matyas.
- Nu ştiu Chiţălău, eu m-am obişnuit şi aşa
Îmi vine tare greu să-mi schimb, iar soarta.
- Pe bune? Tu chiar nu te-ai schimbat
Mai bine fă-ţi băgăjelul şi am şi plecat!
- Dar de ce te grăbeşti aşa? Că nu te înţeleg!
- Pentru că mâine e Crăciunul, nu mai fi bleg!
- La mine Chiţălau de mult nu mai există Crăciun
Am peste un an de zile de când stau în drum
Casa în care cândva am stat e o dărăpănătură
Crezi că voi mai avea vreodată eu viaţa bună?
- Gică eu ţi-am zis de când am plecat
Şi aşa am şi făcut, soarta mi-am schimbat!
Acum am unde sta, ce mânca şi îmi este bine
Crezi tu că un motan aşa pufos ca tine
Nu va reuşi să fie iar frumos şi iubit
De ce crezi că stăpânii te-au părăsit?
C-au avut necazuri mari şi s-au prăpădit
Iar noi ceilalţi marele răul l-am simţit
Suntem animăluţe şi avem şimţuri ascuţite,
Dar tu te ocupai de gheruţe! Cine să asculte?!
Şi au plecat cei doi prieteni în alt oraş
Unde avea Chiţălău strâns mult caş
Trăia bine la o fermă sau o fabrică de lapte.
Ce mai contează! S-au veselit întreaga noapte.
Acolo l-a întâlnit şi pe căţelul Mitică
Şi prietenii şi-a reîntregit motanul Gică
De atunci a fost mult mai atent cu semenii lui
Şi povaţa să o tragi tu, ca altora să le-o spui.

fabulă de Cristian Harhata din Animăluţe grăitoare (1 octombrie 2015)
Adăugat de Cristian Harhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinta

roşu, albastru, verde
s-au amestecat culorile
zăpada s-a făcut albastră
apusul se părea verzui
nu ştiu cum s-au încurcat
şi cine le-a schimbat
dar nu era nimic la locul lui
şi cerul nu era albastru
era roşu ca sângele lui
m-am apropiat mirat şi m-am uitat
în oglinda apei cum m-am schimbat
am privit sus, şi cerul l-am intrebat
dacă mai sunt sau am plecat
o stea neagră, paşii mi ia-ndrumat,
mi-a arătat trupu-mi însângerat
şi-am văzut şi nimicirea
mi-a dispărut şi amintirea
şi doar nefiinta mă aştepta

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte fericit m-am simţit într-o iarnă când, după vreo 8-9 ani, am plecat cu toată familia într-o insulă frumoasă. Eram toţi acolo, împreună, pentru prima oară după ani de zile. M-am simţit extraordinar.

citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!