Înfrângeri

să-mi construieşti o casă din inimi frânte
departe-n întunericul des
unde e greu să ajungi,
pomegranade dulci să-mi aşterni pe buzele uscate
să mă hrănesc din ele mai apoi,
când ultimul strop din eternitate va aluneca din universul meu,
timpul râde de mine că nu i-am desluşit secretul,
chipul meu de copil se-ntreabă unde-am fugit,
ştie că n-am să mă-ntorc acasă...
păsări fără aripi cu pene umflate în şir indian se clatină pe străzi,
eu sunt una din ele, ieşită din rând
cu pene mai lungi puţin colorate şi grele,
număratul stelelor acum m-a obosit,
vreau să-nchid ochii în pustietatea serii
să cad în visul neştiut,
cortine lungi, să curgă praf din ele
să nu mai văd sfârşitul iscălit, pe foi de dud uscat
închise-n temple albe,
să nu mai cer trecut nici viitor
că tot ce am, ce sunt, oricum se va cerne.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem venerat

vreau să scobesc munţii de zgură din sufletul meu
să scot totul din mine,
să nu mai simt acest blestem venerat, numit iubire,
vreau să opresc tornada gândurilor mele
să fie linişte senină,
să spulber chipul tău de înger trădător,
moartea s-o înving cu chin şi dor...

să te alung vreau chiar şi din oase,
să rup din carne acolo unde doare,
urechile să le astup să nu mai sune
acele şoapte lungi cu dulci suspine,
tălpile-mi de fier să le topesc
să n-am cum să ajung la tine
şi ochii mei să-mi chinuiesc,
cu întuneric ruginit pe o vecie!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Şedinţa ~

e noapte iarăşi
stelele mă invită la şedinţa plenară
unde universul încearcă să mă convingă că tot ce fac e de prisos

viaţa e o schiţă mâzgălită de timp
iar cu cât te zbaţi mai mult cu atât schiţa e mai greu de desluşit
e mai firesc sa laşi lucrurile să curgă

eu nu sunt cea care creează capodopere
felul meu de a gândi nu-şi mai face loc nicăieri

o disperare fierbinte îmi năvăleşte fiinţa
pe foi veline aş vrea să-mi rescriu destinul
apoi să-l citesc cu voce tare, să-l memorez
să nu omit aceleaşi greşeli

şedinţa e lungă...
mă trezesc cu soarele bătând la geam
oare e timpul să trăiesc altfel?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă şi ramurile lui să-mi fie acoperiş,
liniştea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iţi mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăţi deşarte
unde lumina de alamă nu cruţă niciun gând
topeşte minţi mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viaţa ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopţii îmi surâde
şi-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara: Nici eu nu vreau să mai aud de tigrul Antares. Dar nu vreau să-mi aleg un animal domestic. Sunt sătulă de casă.
Funcţionarul: Mai ales de căsnicie.
Domnişoara: Eu prefer o pasăre rujată, o pasăre de pădure cu pene frumos colorate. Ciocănitoarea. Indiferent la uşa cui bate, i se deschide cu dragoste.

replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitaţi-vă la paradele gay-ilor şi lesbienelor: participanţii sunt coloraţi ostentativ ca nişte păuni, lipindu-şi pe ei chiar pene colorate şi punându-şi cozi de pene colorate. Sunt ca în proverbul suedez care spune că "un păun are prea mult în coadă şi prea puţin în cap".

aforism de George Budoi din Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (26 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desăvârşire

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Frunzelor ce cad, sau ce rămân...
Din anotimpul meu se scurge amăgitul
Mirajului cântat, pe care azi îngân.

Lângă ferestre albe văd păsări azurii,
Îmi zboară un oftat din dorurile multe...
Lângă ferestre, eu... cu ochii plumburii
Scăldată în lumină, dar cu aripi frânte.

Mă-ntorc la pragul meu ce nu l-am ocolit
Dincolo de el, îmi amintesc trăirea...
Să fi rămas acolo, nu am fost menit
Şi l-am păşit atunci când mi-am simţit venirea.

Vorbesc de două lumi ce eu am cunoscut;
În două nume fost-am, în ele amândouă...
Doar una am ales, sau poate ea m-a vrut,
Şi-am desluşit soarele când plouă.

Mă-mbrac cu toamnă să-mi aud foşnitul
Florilor ce sunt şi altora ce vin...
Din anotimpul meu născându-se doritul
Trăit strălucitor ce mă lasă plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multicolor

Îmi place mirosul de hârtie proaspătă şi sunetul creioanelor colorate pe ea.
Scrijelind lumini şi sentimente -
Aşa mă poţi găsi uneori în dimineţile leneşe cu soare şi flori.

Uneori, când uit să mai respir,
Pixul meu cu miros de căpşuni şi margini transparente
Îmi aduce aminte.

Dulce.
Miroase a dulce la mine în casă.
E de la tortul cu cremă de brânză, în straturi cu grijă aşezate.

Îmi plac ochelarii de soare, dar de cele mai multe ori
Îmi strâng ochii şi las soarele să îmi încălzească faţa
În timp ce în mintea mea curge o fântână de ciocolată.

Am douăzeci de ani din nou
Apoi treizeci înapoi
Şi iar douăzeci
Şi iar treizeci.

Clipesc
Şi am cinci.

Sunt iar copil şi îmi plac cărţile de colorat
Dulciurile (la care nu mai număr gramele de zahăr)
Şi urăsc păpuşile cu ochi mari
(Îmi e frică de ele).

Clipesc
Şi am iar treizeci,
Dar lângă mine e ea.
Cu mintea ei dulce şi zâmbetul de curcubeu,
Cu dragonii ei şi jucăriile pufoase.
Cu sclipici, mult scipici
Şi rozul de care am fugit eu toată viaţa mea
Inutil.

Îmi plac dimineţile lungi cu miros de ciocolată caldă
Scorţişoară
Sau cereale cu lapte.

Îmi plac zilele mele lungi şi colorate,
Aşa cum sunt ele acum.

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Sufletu-mi e un copac
Cu dese ramuri şi-ncâlcite
Ce văd lumina mai opac
De mari furtuni fiind zdrobite,

Inima-mi e un izvor
Ce din iubire izvorăşte
Curge lin şi mai cu dor
Când la tine se gândeşte,

Ochii mei sunt visători
Şi nu cugetă a plânge
Cu mii de fluturi ar vrea să zbor
Şi tot nu le-ar ajunge...

Mintea nu vreau să mi-o ascult
Mereu mă osteneşte
Pe ea îmi cere s-o consult
Apoi visele-mi zdrobeşte,

Aripi am dar nu ştiu cum
Avânt să-mi iau cu ele
Să inspir dezlegării viu parfum
Şi să ajung până la stele.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani lungi

A-mbătrânit şi ea, cabana noastră,
de-atâta aşteptare-n anii lungi,
iar lemnul ei e-acum uscat şi fungi
îmi pare că se-adună sub fereastră.

Era, pe vremuri, un pervaz acolo,
cu flori aprinse, vii, ce dau culoare
şi fac, din orice zi, o sărbătoare.
Era odată! Nu mai e! –Alo!

Eu am ajuns, tu unde eşti? Mai vii?
Te-aştept, desigur! Eşti, deja, pe drum?
Eu mă ocup de sobă, scoate fum,
şi-i praf pe toate de pe-aici, să ştii!

Voi încerca, pe rând, să le adun:
şi vasele, şi cărţile, iar patul
îl voi aerisi puţin. Canatul
de la fereastră nu mai este bun.

Ajungi diseară? Bine! Foarte bine!
Am timp destul, va fi curat pe-aici!
Să mergi încet, la cal să nu dai bici,
că e bătrân şi el! Ca noi, ca mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă străinului pribeag

Pribeag străin şi călător,
Adesea neîncrezător,
Dormind în gări, pe bănci de lemn,
Doar mângâiere vă mai cer.
Când bat la poartă pe-nserat,
Vreau pâinea care s-a uscat
Şi-un pumn de apă... Traiul greu
Îl ştiu pesemne numai eu.

Pribeag străin şi călător,
Prin lume nu este uşor,
Furtuni şi ploi te-or înveli,
Nu are cine te iubi.
Al nimănui vei fi mereu –
Un vagabond, un derbedeu
Hulit, nedreptăţit... De ce
Nu ai un strop de dragoste?!

Sărman şi neîncrezător,
Al nimănui şi-al tuturor,
Doar cu un singur aşternut –
E o bucată de pământ.
Pierim cu fiecare zi...
Frunze de-acum chihlimbării
Ne vor acoperi-n uitare.
Vântul – un clopot peste zare...

Dormind în gări, pe bănci de lemn
(Alt adăpost nu mai avem)
Cu trenuri lungi, şuierătoare,
În zbor de păsări călătoare,
Nomazi, ne ducem dorul iar,
Celor ca noi, de-acum, în dar.
Murdari, trecând prin ger şi ploi,
Plini de durere şi noroi.

Doar mângâiere vă mai cer...
Bocancii-s rupţi, afară-i ger.
Alături îmi e doar un câine,
Cu el împart colţul de pâine.
În haina veche, ponosită,
Pun spre păstrare-alt colţ de pită.
Apoi, prieteni buni, la somn,
Se-aşează câine lângă om.

Când bat la poartă pe-nserat,
Când oameni nu m-au alungat,
Veniţi să-mi daţi, mângâietori,
Un pled... În vremuri de rigori,
Cu rugă, binecuvântare
S-aveţi la Domnul fiecare.
Mă voi ruga ca Dumnezeu,
Alături, fie-vă mereu.

Vreau pâinea care s-a uscat...
Este târziu, s-a înserat,
Iar eu n-am unde poposi...
Dorm lângă crucea oiştii,
Să-mi cânte greierii cântare.
Nu vreau nici apă, nici mâncare.
Vreau doar un loc pentru odihnă
Şi-alături, câinele să-mi vină.

Şi-un pumn de apă... traiul greu
Mult m-a slăbit. Aşa simt eu.
În noaptea asta de-aş muri,
Nu plângeţi! Nimeni nu va şti
Căci sunt un călător pribeag.
Cu soarta mea am să mă-mpac.
Doar luna lacrimă să-mi stea
În ochiul şi la tâmpla mea...

Îl ştiu pesemne numai eu
Traiul ce-am dus, destinul greu.
Nu mă înmormântaţi cu fast!
Doar sufletul stingher şi cast
Lăsaţi-l călător să zboare
La tâmple albe de ninsoare.
O cruce vreau... Şi un mormânt.
Nu am nici nume... deci... atât!

Oh, ştiu pesemne numai eu...
Un pumn de apă, traiul greu...
Vreau pâinea care s-a uscat,
Când bat la poartă pe-nserat.
Doar mângâiere vă mai cer,
Domrmind în gări, pe bănci de lemn,
Sărman şi neîncrezător,
Străin pribeag şi călător...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu fulgi şi pene

când rămân fără viitor
şi cu şansele epuizate
oamenii încep să-şi cumpere
aripi de zbor cu plata în rate

pasărea cu fulgi şi pene
vindea noaptea la dughene
ambalată la pungi
şi hârtie creponată în dungi

totdeauna ultimul mister
rămânea nedezlegat
şi până la intrarea în sat
se transforma într-un morman de fier

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de stea

De unde ai venit la mine?
Din care colţ ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.

Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.

Din care altă galaxie
Te-ai înălţat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Şi infinituri de culori?

Doar te privesc şi simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Şi-n ea vreau timpul să-mi petrec.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

ştiu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenaţi de gene
şi frunzele de ochi
soarele când ţine-n braţe
somnul meu fără pene

pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrăţişez şi luna

când lunec într-un bob de rouă
să plâng şi eu ca un copil

iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate

ştiu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuşi de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec desculţ

Hai cu mine iar în anii
prinşi în lapte şi verdeaţă
unde soarele-i un nastur
descheind cămăşi de viaţă,
unde liniştea-i o fată
turnând nopţile-n pahar
într-un han crescut din glezna
unui repede hoinar,
unde mâinile sunt miercuri
şi-adorm horele din cercuri,
ochii lungi sunt albe vineri
dezbrăcate în lei tineri;

vino-acolo unde ziua
se sfârşeşte de povară,
unde multului din hăuri
Dumnezeu îi pune scară;

Hai cu mine într-un iris
de copil venind călare
stai, Duminică-ntre gene
pe cinci păsări călătoare,
pe doi fulguri de zăpadă,
pe trei tufe de mărare;

... patru foşnete-n livadă,
cinci bănuţi când vei fi mare.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile în mine nu mai tac

Tăcerile din mine nu mai tac,
Vorbesc pe-o coală de hârtie,
De vreau, nu vreau, n-am ce să fac,
Mi-apar dureri în armonie.

Mă prinde noaptea suspinând,
Rime ce-n rând tăceri aşează,
Le-aud strigând, le-aud vorbind
Până din nou se luminează.

Şi unele nu-mi plac deloc,
Mai bine-ar tace împietrite,
Dar ele, nu şi nu, cu foc,
Se-aşează triste, rânduite.

Mă chinui noaptea să-mi răspund
Cum pot acum să îmi vorbească?
Când ani şi ani tăcând la rând,
N-au vrut deloc nici să-mi şoptească.

Pe unele chiar le iubesc,
Mă regăsesc cumva în ele,
Le scriu zâmbind şi le cerşesc
Lumina lor din nopţi cu stele.

Tăcerile din mine nu mai tac,
Of, Doamne, sunt atât de multe,
Nu ştiu de timpul meu sărac
Mai are zile... chiar cernite.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!