Fabula unei capre

Căpriţa Miţa, din a ei simbrie,
Şi-a cumpărat un munte şi-un conac,
Deşi nu are nicio meserie,
A avut fler şi ochi de pui de drac.

A pus pe jar un ţap în tinereţe
Mult mai bătrân, cu jeep-uri şi averi
Şi-acum leliţa are cinci judeţe
Pe care le conduce de trei veri.

E ocupată doamna, zi-lumină,
Iar puiul ei, crescut cu-o guvernantă,
Nu a-nvăţat, c-avea adrenalină,
Stresat fiind de mama ignorantă.

Îl îmbuiba cu câte... şi din toate,
Iar el dorea mereu tot altceva,
Şi-avea la lucruri, şi-l durea în coate
De mama lui ajunsă... cineva.

Dar timpul a trecut atât de iute
Şi capra noastră a îmbătrânit,
Iar odoraşul ei, fără virtute,
Averea mamei lui a răstignit.

Morala:
Privind în jur, în lumea asta mare,
Sunt multe doamne care-au dat din coate,
Ce-şi cresc odorul după-aşa tipare,
Considerând că banii fac de toate.

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cuvântul ce-nseamnă viaţă
E izvorul de alinare,
E cărarea de îndrumare,
E a sufletului vindecare,
Mama e cuvântul ce-nsemană viaţă.

Mama e un glas în tăcere ascuns,
E o şoaptă şi-un veşnic răspuns,
La-ntrebări nedezlegate -
Mama le cuprinde pe toate!

Mama e un murmur şi-o gingaşă floare,
Mama e albina ce zboară în soare,
Mama e furnica ce veşnic adună
Cu toţii pe noi îmnpreună.

Mama e al cerului nour pribeag,
Mama e un mare de lacrimi şirag,
Vărsat pentru noi în necazuri -
Pe a vieţii înalte talazuri.

Mama e un cîntec străvechi,
Este numele fără perechi,
Mama este dorul din sufletul tău
Chemând-o mereu şi mereu!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Z... una dintre invitate, o văduvă respectabilă, care ştie toate câte se petrec în societatea noastră, şi chiar mai multe, ne-a afirmat pe drum - "contând, se înţelege, pe discreţia noastră" - că N..., cum e cam bolnăvicios, şi-a făcut testamentul şi lasă aproape toată averea sa copilei lui Manolache, pe care o iubeşte la nebunie. Şi toţi, fireşte, am trebuit să zicem iarăşi: "Mare noroc pe Guvidi!"

finalul de la Om cu noroc de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA PĂIANJENULUI CRUCE

Un păianjen gri-gălbui, cocoţat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură şi priveşte-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare şi să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraş, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse ţesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deşi dânsul le crease şi le instruise bine
Cum să-şi facă pânză deasă şi cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.

Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleştele-i paraliza,
Dar credinţa că el poate şi că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a ţesut o viaţă-ntreagă pânza lui prin tot ţinutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbuşlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobaţie printre iţe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că ştia să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărţit cotloane bune,
Dar şi moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune.

Totu-a mers o vreme bine, ţeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandenţa şi ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân şi tartor peste-ntisele regate
Şi a dat la toţi fârtaţii hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau ţânţari şi muşte şi-aveau mese-mbelşugate,
Chefuind şi zi, şi noapte prin ţinuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze şi de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg şi ne salută.

A mişcat abil din cleşti şi s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru şi un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viaţă nou-nouţă, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres şi-ameninţare ‒
Şi de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut şi taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Şi-a dus crucea-n libertate şi-a scăpat de toţi nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viaţă crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufişuri şi liane,
Stă la soare ca boieru' şi-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Şi-a luat insulă şi iahturi... Trai, neneacă! Meserie!

Morala:
E la modă aşa purtare şi în lumea ce-o trăim,
Vremea trece, schimbă vremuri şi tot timpul ne-amăgim
Că acel ce stă pe funcţii şi ne fură, dând din coate,
Va plăti... Dar trendul zilei ne arată că,, el poate!".

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mai de preţ decât orice averi,
Mai de preţ decât banii sau faima,
Cât trăieşti, cât visezi, simţi şi speri,
Mai de preţ decât toate, e Mama.

Firesc, în drumul tău ai să-ntâlneşti
Mulţimi ce-ţi vor alunga teama,
Vei fi iubit şi-ai să iubeşti,
Dar nimeni nu te va iubi ca Mama.

Când luna pe cer se arată,
Ori te trezeşti liniştit dimineaţa,
Încearcă să nu uiţi vreodată:
Mamei tale îi datorezi viaţa.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al treilea Crăciun fără mama... - Gol de sine

Mamei mele, Cătălina

Timp spre-a exista? Nu are!
Timp să moară? Nici atât!

Se mişcă iute – abundenţa alergării
de regăsit e-n tot ce s-a trecut...

Timp – ce-ar fi al nu ştiu cui avut –
timp care, iată, nu-i al său – atât!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici banii şi nici averea

Nici banii şi nici averea
nu îţi aduc mângâierea.
Toate câte aduni în curte
nu îţi vor da zile multe.
Că eşti bogat, eşti şi bătrân,
mâine poţi cădea pe drum.
Eşti bogat şi ai de toate,
la ce bun? Nu scapi de moarte.
În zadar ai adunat,
de plecat, tot ai plecat.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul MAMEI

Doamne ce durere ne-ai dat
Fara de mama tu ne-ai lasat,
Trei copii indurerati
De mici ei lasati.
Singuri cu dorul lor
Noi pe atunci mici mai eram,
Nimic nu intelegam
A fost o tragedie mare
Fara de asemanare.
Intr-o zi de toamna
Tu draga mama,
Ai plecat de linga noi
Nespunind ca te vei mai intoarce inapoi.
Acuma Domnului slujesti
Iar pe noi de sus tu ne privesti,
Si de rele ne feresti.
Tu mama ne-ai lasat de mici
Fara ca sa ne mai zici,
Ca-napoi nu te mai intorci.
Noi am crescut mari
Dar nefericiti,
Caci am fost noi despartiti,
Sora pe atunci opt ani avea
Ea bucuroasa ca-nalta casa v-a pleca,
Eu cu fratele mai mic
Ramasi tristi de cinci si sase ani.
Pe atunci nimic nu intelegeam
Insa, dupa un timp mai indelungat,
Intelegeasem ca nu v-a mai fi
Asa cum imi doream.
Sa am mama mea iubita
Cea mai scumpa si fericita,
Ca sa ajung la ziua ei
Cu flori cu cu multe urari.
Insa acuma, mama draga
In loc de floare.
La a ta sarbatoare
Eu aprind o luminare,
In loc de urari de bine
La biserica Domnului ii cer
Ca linga el sa te tie
Si de multe ori ma intreb;
De ce? Doamne pe ea
De ce familia mea?
Cu ce am gresit in fata ta
De cu asa mare durere ne-ai lasat.
Imi vine sa url in gura mare
Chiar si la a mea sarbatoare,
Caci as vrea sa vii si tu
Macar pe un minut
De mina sa ne tii,
Pe toti trei, ai tai copii
La ureche sa ne soptesti,
Cit de mult, tu ne iubesti
Si cit dor ti-a fost de noi
Si la urma sa ne mai zici
Ca de linga noi nu te mai duci
Sa ne zici ca iti este bine
Alaturi de a ta familie,
Si s-o luam de la-nceput
Tu sa ne-nveti ceia ce ai vurut...

poezie de Natalia Rangu (24 octombrie 2017)
Adăugat de Natalia Rangu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Mama, pentru mine...

Mama este pentru mine,
Faptura cea mai scumpa in lume.
Pentru ca viata mi-a dat,
M-a crescut, m-a alintat
Si in fiecare zi
Nu-nceteaza a ma iubi.

Iar mereu eu vreau sa-i spun
ca ii multumesc oricum.
Pentru ca-n orice dimineata
imi ghideaza pasii-n viata
si in fiecare seara
ma acopeara-ntr-o doara
cu-un pupic si-o imbratisare
sa visez ce-o sa fiu mare.

Doamne, ce mult mi-as dori
Clipa asta de-as opri
Sa cant si copil sa raman mereu
Doar pentru tine mama stiu
Copil in imima-ti eu o sa fiu.

Te iubesc, MAMA.

poezie de Lucretia Timus (28 februarie 2017)
Adăugat de Lucretia Timus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea avea o singură ciudăţenie

Mama mea avea o singură ciudăţenie,
nu judeca niciodată greşit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
şi făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puţin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
şi uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut şi privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă şi plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea şi ce a făcut
şi cât de diferită este de ceilalţi din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
şi a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea şi atât
şi nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu şi-a distrus lucrurile
şi nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu munceşte niciodată
şi s-a reinventat pe ea însăşi de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâşie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudăţenie:
lipsa de orice ciudăţenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distraţi şi aiurea
ignoranţa mea depre mama.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

mamei mele, cu dragoste

Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Şi mă-ntreb adesea dac-am reuşit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aş dori!
Anii au trecut şi încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu eşti, dragă mamă, omul minunat
Ce ştie să zâmbească şi de-i supărat.
Eşti minunea mea, modelul meu în viaţă.
Zi de zi găsesc la tine o povaţă
Şi o vorbă bună, o încurajare,
Mereu ştii, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sţii ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu putem fi mintea, pentru că mintea e doar un conglomerat de gânduri ce se bazează pe un depozit de amintiri, impregnări, credinţe, emoţii, experienţe, trăiri toate venite din afara noastră. În Roman unde am locuit până pe la 19 ani era un bătrân care noi îi spuneam "Nea Turbincă" el era un gen de om al străzii, tot timpul nespălat cu o barbă sură murdară şi căra tot timpul cu el saci sau cutii de tablă legate de el care făceau zgomot. Nea Turbincă nu era chiar deloc prost, dincolo de înfăţişarea respingătoare fusese, profesor a avut o fată, deci o familie etc. De ce îţi spun toate astea, pentru că deşi gândul nu vrea să recunoască asta despre mama lui mintea, mintea e mai degrabă ca o căruţă ţigănească de vechituri de care noi suntem foarte mândri. Cum era Nea Turbincă la exterior este mintea omului la interior. În concluzie, noi nu putem fi gândul, mintea/corp/materie/energie pentru că le vedem şi pentru că toate acestea vin şi pleacă în faţa noastră. Noi rămânem văzătorul din spatele a toate acestea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hulubul Păcii

S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.

Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.

Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.

Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama coace, sîmbăta hulubii.

cântec, muzica de Silvia Grigore, versuri de Vsevolod Grigore
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe veri...

Lângă un lac, scheletul alb şi curat al unei căprioare,
Lângă celălalt, uscată, o lotcă abandonată-n iarba rară:
Două geometrii desenate frumos de pensula vremii,
Două lucruri deja moarte aşteptând să moară.

C-un băţ în mână, am trecut pe lângă ele-n fiecare vară
Sub rochia cerului bleu sau sub scuipăturile lui gri, flecare;
Şi,-n fiecare vară, am văzut cum între leaţurile-albite
Distanţele cresc şi cum cad stâlpii din picioare.

Timpul adaugă fiecărei răutăţi o nouă răutate –
Trebuie-acum să priveşti atent, c-o anume intensitate,
Pentru-a şti dacă cerbul pluteşte sau barca aleargă.
Atât de multe veri... şi eu le-am trăit pe toate.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălului meu

A fost odată, nu de mult,
O zi frumoasă-n viaţa mea,
O zi, în care-am mai primit o mama,
Pe dumneavoastră, Doamna mea!

De-atunci, de cand v-am cunoscut,
Eu m-am schimbat, în bine zic,
Sunt mai deştept şi-am mai crescut
Şi cred că sunt mai bun un pic!?

M-aţi învăţat să scriu şi să citesc,
Cum să mă port şi cum să cânt,
M-aţi învăţat să socotesc
Şi multe alte, câte sunt!

Păcat că timpul a trecut
Şi-o altă zi va fi acum,
Când vrem, nu vrem va trebuii
La revedere să ne luăm.

La revedere, rămas bun
Şi mii si mii de mulţumiri,
V-om continua acelaşi drum
Ce cu iubire l-aţi deschis!

Şi-oricât de lung va fi acesta,
Nici când in viată n-am să uit,
Pe-a doua mamă, primul dascal,
Ce cu noroc eu l-am avut!!!

poezie de George Lache (10 iunie 2009)
Adăugat de George Lache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama mea - ştiu bine-bine,
nimeni nu este ca ea,
face multe pentru mine,
toate, dacă s-ar putea.

C-un surâs, cu-o mângâiere,
orice durere topeşte,
iar de-a fost, mâhnirea piere
şi nimic n-o aminteşte.

Fruntea, pleoapele-i plecate
spre obrazul său frumos,
petrec blând, lăsând uitate
faptele-mi fără folos.

Cu beţigaşul de zână
desenează-un curcubeu
şi îl pune să rămână
în visarea ce-o vreau eu.

Soare, Lună, cer cu stele
adună vorbele ei,
în poveşti cu prinţi, castele,
cu Sânziene şi zmei.

Câte sunt, am să opresc
gânduri venite în goană,
mai întâi să mulţumesc
mamei dragi, chip de icoană.

poezie pentru copii de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!