Clujul s-a schimbat

Într-o haină albă albă
Mănăşturul s-a-mbrăcat
iar ninsoarea tot să cearnă
nici acum n-a încetat

albe străzile azi sunt
şi nunge pe trotuare
iarnă e într-un cuvânt
şi nu mai este nici soare

întreg Clujul s-a schimbat
până aici în Mănăştur
cu un chip imaculat
şi în sine atât de pur

iarna iată a sosit
se apropie Crăciunul
chiar ninsoare-a istovit
să-şi mai taie din cer drumul

blocurile liniştite
căciuli albe acum poartă
şi de frig sunt pregătite
să-şi înfrunte a lor soartă

se colindă ziua-ntreagă
şi azi la calculator
dintre noi toţi să-nţeleagă
Isus e Mântuitor

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul - inima Ardealului

Printre atâtea stele iată
Şi Clujul a răsărit
Cu faţa îmbujorată
Chiar la sânu-i ne-a primit

I s-a dus vestea departe
Peste munţii cei înalţi
De toate în el ai parte
A lui faţă — de i-o caţi

Surâzând pe Cetăţuie
Belvedere ne priveşte
Grijuliu să nu apuie
Umbra prinsă într-un cleşte

Tot oraşu-i îmbrăcat
Se vede de aici de sus
Într-un zâmbet minunat
Şi-ntr-un licăr de nespus

Cluj-Napoca cu splendoare
Cu alb iată e-mbrăcat
Parcă ţine-o sărbătoare
Într-un ritm imaculat

Someşul de tot e-aproape
Parcu Mare peste drum
Iar Arena ne încape
Sub privire chiar acum

Mai departe se mai vede
Tot mai alb şi Mănăşturul
În uitare nu se pierde
Te surprinde cu conturul

De privirea-ţi se întoarce
Pe o ramură de vânt
Vezi Mărăştiul cum în pace
Stă cu fruntea în pământ

Şi te aşteaptă cu surprize
Şi cu mărfuri în pieţe
Uneori printre reprize
Ai tăi ochi să îi agheţe

Centru Clujului apare
Iată Sfântul Mihail
Aproape — nu-n depărtare
Când ţi-e ochiul mai util

Piaţa Unirii-o vezi
Mai înspre Diverta
Atenţiei de-apelezi
Să-şi uite grabnic siesta

Cluju-i inimă-n Ardeal
Un luceafăr printre astre
În al vremii vii pocal
Simbolul plimbării noastre

Din Mărăşti în Mănăştur
Pe firul Someşului
Cluju-ntreg e un tezaur
Ca sine — altu azi nu-i

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altare albe

ce noapte albă ce noapte albă
abia acum a înţeles că e albă e albă
femeia cu albă carne şi piele prea albă
femeia
din visele mele albite sub crupele ei
sanguine (?!) atât
de albe atât de pornite pe nas ca şi sângele
femeia
ca ultim popas ca ultimă rugăciune în faţa
altarului alb cum e noaptea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomi de Crăciun în Mănăştur

E iarnă
zăpada acoperă trotuarele
şi
grădinile blocurilor din Mănăştur
unde
adeseori sunt pomi de Crăciun
cu lumini colorate ce
prin întunericul nopţii ne bombardează continuu privirile cu
o diversitate de culori vii
de
însuşi întunericul nopţii-l învie cu atâtea culori neasemuite
doar
e luna cadourilor
şi
Crăciunul se apropie cu paşi rapizi

Mănăşturul
s-a transformat într-o
baie de culori
care de care mai vie şi
mai pătrunzătoare
prin întunericul nopţii ce ne atinge
pe fiecare până în albul ochilor pe când
se aud colinzi prin magazine

şi
zâmbetul Crăciunului de
la
distanţă se vede
înflorind luminile colorate cu degetele nopţii

cea
mai scumpă sărbătoare
ne
mângâie cu surâsul nopţii şi
ne scaldă în atâtea culori cu pomi de Crăciun
şi
o infinitate de ghirlande de lumini colorate în culorile curcubeului
atât de vii
şi de plăcute pe
trotuare
pe şosele şi bulevarde
căci
Hristos s-a născut
El
Mântuitorul

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe palmele uimirii

ce frumoasă
este iarna
cu fulgi albi din cer ce vin
să-ţi
albească astăzi haina
şi
s-o facă un dalb crin

cu
steluţe albe albe
totul
este transformat
chiar şi câmpul
e-mbrăcat
şi atâtea trotuare
prin oraş

ninge ninge
vin din cer
flori
steluţe ca un vis
cad pe palmele uimirii
soli fiind
doar ai iubirii
dintre cer
azi şi pământ
împletite cu mireasma
frigului
scăldat în frig

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cluj - cerbi frumoşi de aer

Iar pe degetele serii
Acum Clujul se răsfaţă
Şi pe prispa-nsingurării
Prinde gust acum de viaţă

Mănăşturul a-nflorit
Printre cerbi frumoşi de aer
Şi pe palme te-a primit
Străbătând al vremii caer

Străzile din Cluj-Napoca
Îşi îmbracă haine-nchise
Pe când vântul ia şi plosca
Cu miresmele aduse

Uşor frunzele se mişcă
Printr-un murmur aşa-ncet
Doar privirea ţi o pişcă
Printr-un cântec de poet

La Minerva pe o bancă
Iată vântul s-a oprit
Să mai sufle acum oleacă
Dintr-un suflet liniştit

Dar troleele aleargă
Şi tramvaiele pe şine
Parcă nu vor să-nţelegă
Că vrei liniştea în sine

Belevedere de departe
Acum de pe Cetăţuie
Cu degetele ne-mparte
Iată câte-o cărăruie

De sus Cluju să-l vedem
Cât de gingaş se arată
De suflet să ni-l legăm
Fără urmă de vreo pată

Ci privind cu gingăşie
Faţa Clujului îndată
Noi să fim o torţă vie
O lumină fără pată

Inimă azi din Ardeal
Cluju iată te îmbracă
Pe al Cetăţuiei deal
Înspre sine ne apleacă

Să fim străji să fim izvoare
Viaţa nouă s-o-mpletim
Stele vii strălucitoare
Cu toţii aici să fim

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pahare mari de aer

Bate vântul şi e vară
Chiar şi aicea în Ardeal
Şi miresmele le cară
Pe al vremii gingaş mal

Trotuarele sunt pline
Şi de paşi şi de priviri
Numai umbra ne revine
S-o găsim în amintiri

Blocurile cele 'nalte
De sus toate ne privesc
Şi cu gemuri noi galante
Pe toţi iată ne-nsoţesc

Floare lor atât de vie
Este iată-n Mănăştur
Cadou însăşi să ne fie
Pe al timpului tambur

În pahare mari de aer
Timpul iată ne serveşte
Cu al zahărului caer
Ce privirea ţi-o topeşte

Şi cu blocuri cu maşini
Pe şosele şi pe străzi
Ce se scurg în mari mulţimi
Tu însuţi ca să le vezi

S-a-norat şi vântul bate
În Cluj şi în Mănăştur
Unde străzile-s tăiate
De visul luminii pur

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de frig

flori de frig acum plutesc
şi în aer şi-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îţi strălucesc

toţi copacii azi sunt goi
chiar şi pomii din grădină
deşi bine-n rădăcină
stau cu toţii pe la noi

s-a-mbrăcat în frig azi totul
şi umblarea şi privirea
de mai dăinue-amintirea
şi ne mângâie cu botul

prin oraş se ţes doar paşi
umblete mereu în fugă
şi cu mersu până-n dungă
alături să nu te laşi

căci e aproape sărbătoarea
naşterii azi Lui Hristos
Prinţul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât te vreau Isus

Nu vreau Domne cerul Tău
Nici cetatea de lumină
Cât te vreau stăpân al meu
Mire Sfânt şi Dumnezeu
Să fiu Doamne fără vină

Nu vreau nici cununa vieţii
Ori Isus a Ta răsplată
Cât în zorii dimineţii
Să-mi ştergi lacrima — nămeţii
Vreau Fiinţa-ţi minunată

Nu vreau nici în Rai s-ajung
Cât Isus pe Tin" te vreau
De păcatul meu să fug
Ceru-ntreg să îl străpung
Ca iubirea să ţi-o dau

Nu vreau Doamne răsplătire
Chiar Isus din mâna Ta
Cât pe Tine te vreau Mire
Să îţi dau a mea iubire
Stăpân pentru a te avea

Nu vreau Doamne nici un dar
Isus să îmi dăruieşti
Cât pe Tine plin de har
Să mă faci nu în zadar
Pe palme să mă primeşti

Nu vreau dar nimic să-mi dai
Nici comori şi nici cununi
Ci pe palme să mă iai
Şi Fiinţa Ta să-mi dai
Soare Sfânt plin de minuni

Eu Isus te vreau pe Tine
Nici cununi nici daruri nu
Ci a Ta Fiinţă pentru mine
Să-mi mângâie să-mi aline
În veci Doamne sufletu

Tu Isus — eşti darul meu
Dacă vrei să mă primeşti
Mire să-mi fii — Dumnezeu
Eu să-ţi cânt în veci mereu
Domn al slăvilor cereşti

Tu îmi eşti Isus comoară
Altceva nu vreau nimic
Vin" de aceea acum coboară
Şi mă ia în a Ta ţară
Rob să-ţi fiu şi ucenic
29martie 2020 mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan din poezia e cumpusă sâmbătă sau duminică , deci n-ar cum să fie publicatăîn cărţi sau reviste , exepţie (29 martie 2020)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Şezu toamna costelivă
Şi pe câmpuri şi prin sat;
Acum s-a cam despuiat
De veşminte ca o divă.

Nepişcată de pudoare,
Cu un rânjet ruginiu,
Cască ochii a pustiu
Sus la cerul fără soare

Ce a început a cerne
Cu fulgi mari, cărare albă
Babei iarna, mică, slabă,
Care-ameninţ-a troiene.

Gâfâind suflarea-i rece,
Îngheţată la picioare,
Umblă-ncet pe ulicioare
Tuşind de să se înece.

A intrat prin curţi, străină...
Bătând, surdă, pe la geamuri,
Se-aşeză uşor pe ramuri
Să-şi aştearnă a hodină.

Şi-a lungit plapumă groasă
Înşirând întreaga noapte;
Dimineaţa, pe la şapte,
De prin fiecare casă

Chiuind a bucurie,
Mogâldeţele, grămadă,
Dau năvală ca să vadă
Iarna tăvălită-n glie.

Ce albeaţă, ce grandoare...
Norii mult au să mai cearnă
Vremea moşilor din iarnă
Ce îndeamn-a sărbătoare.

O să vină Nicolae,
Apoi... nici nu o mai spun,
Poate că şi Moş Crăciun
Pe sub bradul din odaie.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos-- al nostru Soare

Domnul Isus ne-a trimis
Evanghelia să o vestim
Să intrăm în Paradis
Împlinind tot ce e scris
Fii ai Tatălui să fim

Domnul Isus ne-nvăţat
Evanghelia Divină
S-avem sufletul curat
Spălat de orice păcat
Însuşi noi să fim lumină

Apostolii pe Isus
L-au vestit odinioară
Căci Domnului s-au supus
Şi-Evanghelia au dus
Omenirii — să nu piară

Ei drept centru l-au avut
Pe Isus Hristos Mesia
Cel ce toate le-a făcut
Din adânc necunoscut
Inclusiv şi veşnicia

Centrul vieţii lor a fost
Hristos Mirele cel Sfânt
Şi-au făcut din Domnu-n rost
Cu toţi rămânând la post
Cât au fost pe acest pământ

Evenghelia ne-nvaţă
Şi nu Vechiul Testament
Căci Hristos ne dă viaţă
Şi spre ceruri ne înalţă
A Lui să fim permanent

Până la Ioan doar a ţinut
Legea Sfântă ce s-a dat
De-atunci Isus ni-e avut
Ne e stâncă ne e scut
Mielul Sfânt la moarte dat

Noi prin jertfa Lui Isus
Suntem astăzi ce suntem
Şi al Legii vechi apus
Îl vedem — căci Ea s-a dus
Căci pe Isus îl urmăm

Viaţa noastră e Hristos
Şi nu Legea din Sinai
Şi vrem să trăim frumos
Căci din lume El ne-a scos
Toţi ca să intrăm în Rai

Evanghelia ne-nvaţă
Pe Hristos să îl iubim
Căci spre Tatăl ne înalţă
Şi în veci ne dă viaţă
Ai Lui dar — pe veci să fim

De ce oare ne uităm
Înspre sfinţii din vechime
Când pe apostoli îi avem
Stele sfinte să-i urmăm
Căci Mirele iată vine

Gata-i trâmbiţa să sune
Îm poporul Celui Sfânt
Ca aleşii să se adune
Şi să lase acestă lume
Sus pe nori după Cuvânt

Dar nouă ni se vorbeşte
Azi de sfinţii din vechime
Nu că Mirele soseşte
Şi-ai Lui să fim ne doreşte
Numai — numai pentru Sine

De David de Moise de Ilie
Ni se predică în adunare
Nu de Cel ce stă să vie
Să ne ia în veşnicie
După sfânta-i îndurare

Iată Mirele revine
Ca să-şi ia a Lui mireasă
Nu strigă o iată nime"
Pentru mine pentru tine
Să ne ducă-n cer acasă

Evenghelia-i lăsată
Pentru Vechiul Testament
Parcă nu Ea ne e dată
Prin Ea inima curată
Să ne fie permanent

Parcă-i mai strălucitoare
Azi lumina din vechime
Nu Hristos veşnicul soare
Ce ne este aici cărare
Murind iată pentru mine

Nu Hristos este Lumina
Şi nu este El Viaţa
De ce dar rămâne-ntruna
Mai pe urmă — mai în urma
Celor ce nu-ţi dau viaţă

Când Hristos ar trebui
Ţintă veşnic să ne fie
Căci El poate izbăvi
Şi pe noi a ne sfinţi
Să păşim în veşnicie

Hristos este Dumnezeu
El e-al nostru Creator
Ce ne-nvaţă aici mereu
Noi să-i fim poporul Său
Căci El ni-e Mântuitor

El cu Tatăl ne-a creat
Şi a pus lumina-n noi
Să-i cântăm neâncetat
Toţi cu sufletul curat
Până-n ziua de apoi
25-10-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ne dau apă la moară

Mă joc cu vântu acum în palmă
Cu spicele de aer viu
Şi-aud cum clipele mă cheamă
Dintr-un pahar de clipe albăstriu

Şi flori de aer iată acum
Ne prind în zâmbete uşor
De trecem toţi printr-un parfum
De ochi şi vise mai cu spor

Cu flori de paşi îmi împletesc
Şi mersul şi cărarea
De sus când norii ne privesc
Şi ne-nverzesc la toţi răcoarea

Ne-nscriem ochii până-n nori
Pe aripi de tăcere
Străpunşi de atâţia reci fiori
Din umbra ce nu piere

Lambriuri mari iată de vânt
Cu stete ne-nfăşoară
Pe când cuvânt lângă cuvânt
Na dau apă la moară

poezie de Ioan Daniel Bălan (14 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie real

Frig gros se plimbă între noi,
Încă nu-i zăpadă, dar nu-i nici noroi,
E mult prea ieri, ca la azi să ne gândim
Şi multă ceaţă, nevăzând să mai trăim.

A venit Decembrie şi parcă le convine,
Acum îşi pot ascunde feţele meschine,
Sub fulare, geci sau căciuli de iarnă,
Păcat căci sunt reci dincolo de haină.

Miros de sărbători parcă îmi vine,
E timpul ca toţi să fie buni cu mine,
Ce teatru ieftin şi lipsit de cortină,
Un an hulit şi doar o zi nu-s de vină.

Dar e frumos, căci lumea se mai schimbă,
Până şi bogaţii, hoţii ori tâlharii de vrei,
Pun copiilor săraci ascunsă sub limbă
O bomboană, din multele ce au furat ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (12 decembrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!