Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii îşi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământ-un jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea cu ştergar raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre (13 decembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii-şi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământu-n jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea-i cu ştergar, raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur de iluzii

Sala de-aşteptare se scufundă-n mine,
Printre uşi tăcerea îşi aşterne paşii,
Pe peron pulsează frunţi pe sub rugine
Şi-n sfiala nopţii dorm iubiri şi aştri.

Arde amintirea-n spirit ca liant,
Leagănând lumina plină de cuvinte
Se hrănesc iluzii-n stări de diamant,
Înviindu-mi clipa fumegată-n minte.

Nu-mi ridic privirea spre gândul trimis,
Provocarea zării zeii-au dezlegat-o,
Rupt e trecătorul din pământ şi vis,
Pe poteca-adâncă ce a renegat-o!

Luna la icoane mai stă să privească
Şi sfărâmă umbre cu raza-i cerească!

poezie de Aurel Petre (20 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poema-i poveste şi drumul îşi poartă

Cuvintele mele se-aud din verandă
din restul de aripi tăiate,
uitate în giulgiul curat de olandă
ascuns printre haine purtate.

Trăirea aceasta un murmur de gânduri
alunecă albă pe ramuri
cu paşii de gheaţă ascunşi printre rânduri
în focul ce arde la geamuri.

Din goarnă se-aude cum sună pădurea
pe brazda de stele-nflorită
şi-n inima vieţii înfige securea
în versul ce-mi este ispită.

Poema-i poveste ce drumul îşi poartă
pe jarul de noapte şi zi
împinsă-n trăirea prea vie din soartă
prin anii albaştri târzii.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Am privit aseară luna,
Mă privea duios şi ea
Şi cu raza-i de lumină,
Faţa parcă-mi atingea.
Era rotundă, lucioasă,
Tot privind atent la ea,
Acum ştiu de ce-i frumoasă,
Chipul tău îl oglindea.
Avea ochii ca ai tăi,
Mă privea cu-n dor nebun,
Aruncând în jur văpăi
Şi-am dorit să mă răzbun.
Să nu poţi să mă mai vezi,
Am tras storul la fereastră,
Am ascuns şi ochii-mi umezi,
Ce plângeau dragostea noastră.
Dar razele ei, tremurând,
Găsesc ca să intre mijloc,
Prin pleoapele-nchise pătrund,
Prin storuri subţiri îşi fac loc.
M-acoperă lumina lor blândă,
Mă leagănă-n braţe cu dor,
De dragoste iarăşi flămândă,
Mă las, vrăjită, în braţele lor.

poezie de Virginia Pârvu (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua vieţei

Când norii palate fantastice negre,
Cu geamuri prin care se vede zafir,
Ascult-ale mărei lungi cântece-alegre,
Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,
Din ochiu-i albastru se vede o stea
Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,
C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă şi stinge lungi zilele mele,
Cobori, o, cobori!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna absenta

Amintiri cu portocale şi staniol,
Cu brazi aduşi de prin păduri departe,
Cu nopţile încremenind domol
Sub vocea stinsă-a literei din carte,

Cu flori fără de număr şi de rost
În gheaţa din ferestre răsărite,
Cu chipul sfânt al celor care-au fost,
Cu gânduri mii şi-adesea rătăcite

Prin viitorul ce-l trăiesc acum,
Aici şi între-aceste ziduri ninse,
Cu oameni care trec încet pe drum,
Cu case mici şi cu lumini aprinse.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară-n calendar...

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Şi-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăzneţe,
Dar gheaţa-n noi nu s-a topit
Şi-n suflete-i tristeţe...

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase....

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândeţe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor... să ne dezgheţe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Şi-L aşteptăm să vină.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (15 martie 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ş-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Şi mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nşiră apoi iarăşi cum dânsa a voit.

Astfel gândirea-nşiră o mie de mărgele ­
Un şir întins şi luciu dar fără de sfârşit;
Somnul m-apucă-n braţe prin gândurile mele
Şi-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin şirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân şi răguşit;
În urmă tace chiar şi a mamei rugăciune ­
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.

Ajung la ea şi noaptea umbririle-i şi-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin îşi moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări ­
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Şi glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aşează ­
Adorm şi ea la capu-mi surâde şi veghează.

II

Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfăşoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Şi feţi-frumoşi cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalţi, mândri ca arborii de fag ­
În visele din somnu-mi s-adun şi se îmbină,
Fac nunţi de patru zile şi de patru nopţi pline.

Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,
În mine se-ndrăgeşte şi-uşoară-aeriană
S-aşază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii şi-i închide, zâmbind în visul său ­
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înţelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde şege.

Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură şi ning ­
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Şi mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng
Şi ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbeşte,
Iar sufletul îmi râde, şi inima îmi creşte.

Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunţile de stânci,
Lumina se-mprăştie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci ­
Şi eu, la trunchiul unui, visez la ea deştept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aştept.

Ea vine şi pe sânu-mi când dulce ea se lasă
În pletele-mi şi-ncurcă micuţă mâna ei,
Şi umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi şi peste ochii mei,
Apoi faţa-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Şi lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.

Şi sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Şi fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără şir vorbeşte, şi dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, şi buzele-i suspin ­
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezeşte
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbeşte.

În vis mă arde soare şi cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde şi bălaie
Reflectă-n ele ţărmii ­ se-ntunecă, se şterg...
În barcă şed ş-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg ­
Pe-a malurilor arbori şi frunza este mută ­
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Se naşte-o steaua în plină iarnă,
Un prunc în mijloc de gerar,
Ceru-şi coboră albastra geană
Şi frunţi cuvântă-n calendar.

Zăpada-n pleata ei visează,
Corpu-şi aşează-n ochi de raze,
Şi-n aerul stufos nechează
Coame de vânturi pe obraze.

Deschide fila albă-un cântec,
Trezeşte crezul din vecernii,
Un dor adânc şi cald în pântec
Cuvântă limba-n vechi litănii.

În inimă despică zorii,
Şi-şi scrie sufletul pe rană,
Descalecă-n calea vâltorii
Cuvânt de voievod, ca hrană.

Renaşte însuşi infinitul
Din ramul Daciei, comoară,
Ofrandă munţii-şi curg argintul
Şi-n aur versul lui coboară.

Iminul, unsu-i printre gene,
Renume-i din vechimi strămoşul,
În veacul tâmplelor se-aşterne
Român de prin Banat e osul.

Copilul veşnicei noastre
Ce-a mântuit sângele slovei,
Legenda săvârşită-n astre
A miruit fruntea Moldovei.

Ca frate, codrul slava-i cântă,
În unduiri de ape, valul,
Şi Domnu-n inima sa sfântă
În har îi dăruie-arealul.

Vene din stele are-n carne
Şi-n suflet cântec de român,
Ploape-s deschise spre lucarne,
Zile sunt aripi de surghiun.

Şi-a deschis o stea călătoria,
Un Mesia-al limbii nostre dulci,
Un străbun ce ne-a scris ctitoria
Pe vecia sfintei sale cruci!

poezie de Aurel Petre
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de dor... de oameni!

Nu luaţi în seamă starea mea actuală,
Eu sper, să mă fac bine în curând
Tristeţea, sigur, e şi ea o boală
Care se manifestă, deseori, plângând.

Cu ochii roşii de-o neagră insomnie,
Cu-obrazul tras de grijă şi tumult,
Eu mă gândesc la voi, cu poezie
În care vă iubesc, atât de mult.

Mă tremură nopţi adânci de veghe
Şi nu-mi găsesc liniştea deloc,
Dar îmi port gândul, cămaşa mea de zeghe
La voi în suflet, cel mai tainic loc.

Nu vreau pastile, nici vinul cel amar,
Nici pâinea nu-mi încape-n gură,
Vreau să vă fiu, în suflet, felinar,
Un cântec dulce, în lumea ca de zgură.

Mă doare ziua când nu sună telefonul
Şi uneori, cred că-i descărcat,
Îl deschid şi îmi răsună tonul
Dar eu nu vreau să cred că m-aţi uitat.

Mă-ncearcă febre, frisoane, transpiraţii,
Vârtejuri de cuvinte-mi zboară-n minte,
Doctorii îmi recomandă trepanaţii,
Dar nu e leac, la dorul meu, fierbinte.

Sunt păcătos că lumea îmi e dragă
Şi nu pot, în bucăţi, ca să mă rup,
La voi în Vis, pribeag, cu-a mea desagă
În care sunt un spirit, fără trup.

Un zâmbet trist, un vers ce vă-nfioară,
Când Soarele coboară-n asfinţit,
Un refren pierdut într-o vioară,
O umbră tristă, de suflet răstignit!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

scânteiază petale de floare
prin aburi de toamnă
desişuri, o creangă căzută
ea plânge, tăcută

fluier tainic răsună
o oră fluidă
pe câmp de baladă
se scurge printre gânduri zălude

se frânge o frunză
în ape de munte
un cântec sună pe clape
în modulări regulate

o coapsă s-a deschis
suavă în noapte
suspin prelung
între clipe visate

ce lungă e aşteptarea
şi scurtă visarea
se scurge soare în amurg
cuvinte trec, cuvinte curg

o nimfă a pădurii
rătăcită în crâng
atinge sfioasă un gând
printre gene, alene

fiorii ţipă în noapte
în nestemate şoapte
vise lungi, neîmplinite
în braţe ce se ating, se strâng

amarnic dor, tânguitor
rătăcit între clipe
clipe nebune, rebele
ce să mai fac astăzi cu ele

mi-e dor să vin
la sânul tău divin
să sorb licoarea unui vis nescris
să beau ambrozie în paradis

ce pură e iubirea unei fete
candoarea unei glezne dezgolite
îmi sfâşie retina
a cui oare este astăzi vina

lumină între stele
te scalzi în roua dimineţii
surâzi şi cânţi
a tainică chemare

un cânt despre o femeie
îndrăgostită din cetate
iubirea e destinul
iar lacrima iubirii, chinul

este târziu şi plouă
e ora lungă
aştept în noapte o femeie
regina mea, în nemurire

trec clipe, trec ore, în goană
număr anii, curg
eu zac în colb
aştept-aştept şi uneori mai plec

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către

Mi-aduc aminte sfânta clipă:
Nainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce piere-n pripă,
Al frumuseţii duh curat.

Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieţii vălmăşag,
Eu auzeam sunându-ţi glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună,
Uitat-am chipul tău divin.

În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-ncântare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Şi iarăşi tu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseţii duh curat.

Şi inima-mi în piept tresare,
Şi, beată, freamătă de dor,
Şi de credinţă, de-ncântare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna...

Soarele şi-ascute dinţii, sub tălpi scârţâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează şi împodobeşte geamuri,
Cu steluţe de cleştar se inundă iar livada,
Pomii-n somn îşi ţes inele tremurând uşor din ramuri...

Ţurţurii par gene lungi care-atârnă pe la streşini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esenţa de răşini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnişoare...

Fumul pe acoperişuri se învăluie, se zbate,
Semn că viaţa dăinuieşte şi în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Şi din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colţii şi-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte şi se sting lumini la geamuri
Iar pe uliţă nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul şuieră năprasnic şi cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec emotiv

Omule cu suflet bun
dări pe capul tău se pun,
vorbesc relele-n surdine
pe la cei flămânzi de tine,
unul cam ţepos din schele
te împunge prin perdele,
altul îşi despică frunza
şi-şi plimbă pe lene buza.
Printre entităţi aşteaptă
sfânta Vineri pe la poartă,
tu îţi mai cultivi gherghine
şi-ţi mai coşi viaţa-n suspine,
de cu ziuă până-n ziuă
când se crapă-apoi de piuă,
rumeneşti stelele-n noapte
prin ursiri nepieptănate.
Eu îţi spun bazme pierdute,
printre multe amănunte...
ochiul meu, cel teleleu,
se plimbă acum c-un zeu.
Frunză arsă-n clipă smulsă,
din dureri meteahnă plânsă.

poezie de Aurel Petre (26 iulie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!