Cântec de decembrie

Sună iar un cântec sub foi de zăpadă,
Ducându-şi trăirea pilastră de veghe,
Albastrul îşi pică argintu-n cascadă
Şi munţii îşi îmbracâ sprâncenele-n zeghe.

Decembre strănută prin barba lui lungă
Şi-i şuieră chipul privind la furtuni,
Oasele îî trec prin ger, să-l străpungă,
Şi-n paşii lui sună, cu murmur, cununi.

Ielele îşi plimbă legământ-un jar,
Naşte iarăşi iarna cu sete de ghiaţă,
Iar se-aduc colinde-n trup de calendar,
Focul tremură cu raza-i semeaţă.

Trimit spiriduşii basmele-n podeţe,
Cu o dulce gură binecuvântează,
Se înalţă-n brazi datine, să-nveţe,
Şi-şi fac săbători pân' la bobotează.

Se macină grâul în nopţi lungi şi sfinte,
Să aducă pâinea zorilor, pe geană,
Copiii îşi mută soarele-n cuvinte,
Cu desaga plină fug la Cosânzeană.

Iar mezinul fiu înflorit de viaţă,
Gângureşte sfânt la sânul divin,
Fruntea cu ştergar raza-i stele ţeasă,
Prin a lumii soartă-i chipul lui senin!

poezie de Aurel Petre (13 decembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!