Nu mă lăsa să-mi fie dor

Privesc la cer cu ochii plini de lacrimi
În care norii se îmbracă rând pe rând
În fracuri ce-acoperă pământul şi copiii
Lăsaţi în grija Domnului de sărbători.

În ele mamă văd minunea Dumnezeului
Pietre ce-şi dau una la alta strălucirea
Hoarde de stele strigătoare-n Univers
După părinţii ce-au lăsat în case pruncii.

Cu gândul trec şi eu prin ele plâns şi trist
Frământ tot sufletul în pulbere divină
Şi sper să mă audă Bunu Dumnezeu,
Să te aducă iute la gura mea şi-a sobei.

Privesc la Lună cu inima deschisă
În care Crezul mi-a fost lăsat de tine
Şi rog pe Fiul Dumnezeului să intre
Să cerceteze rana ce mă apasă astăzi.

Să intre cu lumina ce mângâie şi stinge
Tot dorul meu crescut în trup şi ochi orfan
Să pot ajunge mamă la porţile străinilor
Să-l laud pe Isus în seara de Crăciun.

Măcar atât să am de sărbători în suflet
O veşnică lumină ce mă pătrunde lin
O pace ce-mi ascultă drăgăstos colindul
Cântat în pragul celor cu toţi mei lângă ei.

Nu mă lăsa să-mi fie dor de tine
În scutul Domnului ce mă iubeşte mult
O să mă taie pe obraji şi-n inimă tot dorul
Ce-mbătrâneşte rece orice copil orfan.

Nu mă lăsa în mila Lui Isus de sărbători
Şi-n braţele străinilor cu case îmbelşugate
O să mă-nec in plâns la pieptul lor şi foc
Aprins să mă-ncălzesc de dor şi gerul Iernii.

Nu mă lăsa să-mi fie dor de tine
Cere Domnului minunea să te am
Aşa cum eu mă rog la stele şi la soare
Să te aducă azi în poarta casei noastre.

Nu mă lăsa să-mi fie dor, te rog!

poezie de Adelina Cojocaru (9 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele lui Dumnezeu

Mi-am dorit să mor aseară
Pe lumina unei mute
Pe un dar divin şi calm
Ce-a venit să mă sărute.

Ah, dar nu am putut să mor
Dorul m-apăsa în coaste
Iar un câine bătea poarta
Să nu aţipesc plângând.

M-am apropiat de uşă
Mi-am dorit să ies afară
Să-mi arunc dorul spre stele
Şi-amintirile cu tine.

Ah, te-am pus viu cu gândul meu
Nemiloasă-am fost cu tine
Te-am urcat pe crucea Toamnei
Şi te-am răstignit străine.

Te-am dorit ca pe-un Isus
Dureros şi plin de sânge
Un nevinovat ce plânge
În faţa destinului.

Te-am dorit iertat de Domnul
Plin cu-al meu păcat şi vină
Să mă ierte şi pe mine
Că te-am aruncat in stele.

Să mă ierte Dumnezeu,
Că te răstignesc în versuri
Cu tot dorul şi o pană
Ruptă din a mea durere.

Ah, cum mă poartă Duhuri rele
Cum mă scormonesc în vene
Să mă otrăvesc cu ele
Chinuindu-mă în răni.

Mi-am dorit să mor aseară
Sus pe crucea Cerului
Să-mi sting dorul şi păcatul
Luat din mamă şi iubit.

Să mă sting pe chipul Lunii
Arsă-n tălpi de stele mii
Să-mi pierd viaţa pământeană
Şi-o iubire de nebun.

Măcar de-aş putea să tac
Să mă fac stâncă şi frunză
Ori un Soare ce răsare
Fără gând de-a scrie versuri.

Măcar de-aş putea s-adorm
Pe lumina de la Lună
Ghemuită-n sânul Ei
Făr' de dor şi-o limbă vie.

În numele lui Dumnezeu... doresc uitare!
... dar cu dorul.. ce mă fac?

poezie de Adelina Cojocaru (20 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albi porumbei dau în zbor

Spre depărtarea albastră
Am dat porumbiţa-n zbor,
Să-ţi aducă la fereastră
Iubirea şi al meu dor.

N-am ştiut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că aşterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.

Mă doare sufletul mamă
Că nu mai eşti lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie şi mie bine.

Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am şi eu steaua mea.

Dorul meu aş vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ţi aducă alinare
Şi iubire dela mine.

Din pragul casei părinteşti,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ţi aducă, mamă, veşti
De la al tău pruncuşor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de copil

De Sărbători te-aştept acasă, mamă,
La noi în sat a început să ningă,
Afară-i frig, dorul încins te cheamă,
Brăduţu-i trist, parcă ar vrea să plângă.

La pieptu-ţi cald am plâns la despărţire,
Spre alte ţări te-ai dus să-mi faci un bine,
Chipul tău drag îl port în amintire,
Se-aştern zăpezi şi nu eşti lângă mine.

Iubită mamă, tu nu ai nicio vină
Că m-ai lăsat plecând în pribegie,
Doar Dumnezeu n-a vrut cu noi să ţină
Şi ne-a lăsat uitaţi în sărăcie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o clipă... mi-ai ascuns vina

Şi AZI e bine-afară! In case.... nu ştiu, Doamne!
Dar Ieri, a fost aşa frumos!
Şi-un Mâine tot atât de bun, m-alintă de-pe-acum!
Dar Ieri, a fost aşa o-Toamnă
Căzută peste grâu şi poame
Cu figurine zburătoare
Lucrate tainic în mişcare
Din fire toarse-n fusul mâinii Tale,
Albe şi pufoase-n pietre preţioase
Sparte-n barba unor nori frumoşi
Scoşi din povestirile cu Prinţi
În care păsările se iubesc în zbor
Prin cioburi luminoase de la lămpi
Ce împlinesc dorinţele Prinţeselor
Înlăcrimate de dorul iubiţilor pierduţi.

Şi Azi e bine-afară! Dar Ieri a fost aşa... o-Toamnă
Cum rar ţi-e dat să vezi.
În strălucirea Soarelui plângea
O tânără cu ochii ca de frunze
Din care lacrimile nefireşti udau
Pământul plin de flori şi oameni.
Prin picurii de ploaie calzi
Flămânde guri erau deschise
Din figurinele divine făr' de grai
Ce se îmbrăţişau pe rând în Soare.
In paşii de vals se-mperecheau
Sub poala Celui Blând de veghe
Şi aşteptau să cadă-n gura lor bucăţi
De Soare şi de stele nemaiîntâlnite....
... Ieri!

Dar Astăzi, au simţit minunea!
Au gustat din Soare şi din ploaie
Cu mieii Lui Hristos ţinuţi pe poale
Pline de dulceaţa strugurilor copţi
În care orice muritor se îmblânzea tăcut
Cu privirea şi cu gândul lui nebun
De a întoarce spatele spre Ziditorul
Ce a ridicat din pat ologul
Şi a înviat din morţi pe Tabita
Femeia ce împlinea cu fapta
Cuvântul dat şi auzit, în Faţa Dumnezeului.
Dumnezeul ce poate şterge un Azi
Şi-un Ieri, dând naştere unui Mâine
În care noi vom sta în rânduri de Pilde
Şi Mărturii, că am fost sfârşitul lumii acesteia.
O lume cât un Gând! O lume amară şi oarbă
cum este neghina,
Nefolositoare Dumnezeului atât de iubitor.

Iubitor a fost Ieri!
Iubitor este şi Azi!
Iubitor este şi Mâine! Dar nu ştim... cu cine!
Nici nu trebuie să avem ochi pentru Mâine!
Să trăim cu un Ieri şi un Azi în miez de inimă
În care firul ierbii se căzneşte să rămână tot verde
Pe poala Toamnei bogată în minunile Domnului
Ce uneori sunt harfe şi viori puse în glasul păsărilor
Pentru alinarea sufletelor pline de necazuri şi boli.
Atât de bun este Domnul! Nu se ascunde cu daruri
de cei păcătoşi!
Oferă tuturor un loc sub Soare şi Lună,
În fermecătorul Univers plin de tăceri şi iertare
În care Timpul îngenunchează în faţa noastră
Cu clipe de bucurie şi pace, implorându-ne să îl
salvăm de la moarte,
Cu răbdarea şi ascultarea noastră de Dumnezeu.

Pentru o clipă mi-ai ascuns vina în tălpile Tale,
Parfumate de crinii ce-mi cunosc inima şi gândul,
Florile ce mi-au binecuvântat pentru o clipă privirea,
Ducându-mă în Dumnezeirea inefabilă... nemeritat.

Pentru o clipă... am fost ascunsă în cioburi de Soare,
şi-n lacrimi divine, ce mi-au rupt toţi mugurii de boală
crescuţi otrăvitor în trup.

poezie de Adelina Cojocaru (26 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dat arvună...

Am cântat o Vară întreagă pe ierburi
Pe flori de măceşi şi pe lemne încinse
Bătrâne şi tinere doamne vopsite frumos
Pentru odihna celor trecători pe Pământ.

Am sărit pe ele uneori bucuroasă
Alteori le-am udat cu lacrimi de dor
Lacrimi ce-au fost şterse în paşii
Unei doamne îmbrăcate în alb.

În poala Ei am cântat şi am plâns
Noapte de noapte am compus doine
Cu speranţe mi-am întărit sufletul
Să pot ajunge sănătoasă în braţele Toamnei.

Mi-am dorit să mă sting odată cu Toamna
Asemeni greierilor ce-şi arvunesc moartea
Asemeni cobzarilor ce se pierd cântând
În frigul ultimilor paşi de Toamnă în iarbă.

Am dat de-acum arvună morţii incolore
Să-mi păstreze în taină locul de veci
Pentru ziua în care muşchiul inimii cedează
În strânsoarea frigului şi-n dorul de tine... Iubirea mea.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă,
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău,
Dar îngerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă,
Pragul să-l păşeşti,
E drum lung,
O să-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit din înălţime

Doar Isus ne-a pregătit
Şi lumina şi speranţa
Şi El doar ne-a limpezit
Sufletul azi înnoit
Şi ne-a dat pe veci viaţa

El e Cel ce s-a născut
Ca un prunc în Betleem
Să ne fie-un veşnic scut
Dumnezeul nevăzut
Şi al vieţii sfinte semn

A venit din înălţime
Ceru-ntreg El l-a lăsat
Pentru a omului mulţime
Prin a Lui înţelepciune
Omul să fie curat

Şi-a venit ca un copil
Să ne aducă mântuirea
Coborî la noi subtil
Cu un chip aşa umil
Să ne ofere fericirea

Şi lumina Lui curată
A umplut tot Israelul
Oamenii ca fără pată
Să îşi dea inima toată
Celui Sfânt ce este Mielul

Domnul a venit la noi
Să ne fie o lumină
Să nu fim de Sine goi
Ci a slavei Sale ploi
Ca pe fii dar să ne ţină

S-a născut Isus Mesia
Şi a fost de trebuinţă
Să ne aducă veşnicia
Viaţa sfântă — bucuria
Să trăim toţi prin credinţă

El Isus lumina noastră
A venit să ne înveţe
Viaţa sfântă cea mai castă
Să-i dăm inima dar toată
Dup-a Domnului poveţe

Şi-n lumina mântuirii
Toţi acei ce au crezut
Să lăsăm povoara firii
Şi pe braţele iubirii
Hristos să ne fie scut
22-12-2019 Emanuel

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către mama

Mamă dragă, mamă bună,
în noaptea asta de lumină,
Roagă-te tu Domnului
Să-mi dea odihna somnului.
Fă, mamă, la pernă cruce
să-mi fie somnul mai dulce.
Să vină înger păzitor
să-mi facă somnul mai uşor.
Din cer, Isus să mă iubească,
de rele să mă ferească.
Să apară în somnul meu
Tatăl nostru, Dumnezeu.
Lângă mine vreau să stea
Sfânta Maică Precista.
Până-n zori, toţi să vegheze
mintea să mi-o lumineze.
Toate acestea dacă-mi dai,
de-acolo, de sus, din rai,
Din suflet, mamă, îţi mulţumesc,
că-n linişte mă odihnesc.

poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept in seara de Crăciun

Cu Soarele te-aştept, iubita mea,
În ceasul când tot cerul luminează
Zăpezile căzute peste munţi şi brazi
În care Regele urmează să se plimbe.

Te-aştept cu Regele la o răscruce,
Acolo unde ne-am îmbrăţişat cândva,
În locul unde buza Soarelui era în sânge,
Iar Luna lăcrima pe-ascuns de dorul lui.

Vreau să vezi cum Soarele se-neacă
În ape şi-n omătul ce îmbrăcă lumea,
Să stingem dorurile noastre sub cămăşi
Cu îmbrăţişări şi şoapte de iubire.

Cu Luna să te mângâi pe obraji şi umeri
Din care am să strâng ninsorile căzute,
Cu sărutări am să-ţi topesc mirările din ochi
Şi cozile de porumbei căzute peste tine.

În faţa cerului am să te cânt, iubita mea,
Aşa cum heruvimii cântă pentru Domnul,
Îngenuncheat am să colind în faţa ta
Şi-n numele Iubirii ce nu se vrea ucisă.

Am să colind cu cetina până în zori de zi
Chiar dacă gerul o să-mi taie răsuflarea,
Din ochii Soarelui voi cere raze înduioşătoare
Cu două suflete îmbrăţişate-n brâul Iernii.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea,
Să nu mă pierd prin lume ca şi vântul,
Să pot aprinde-n sobă lemnele de brad
Şi-o lampă din perete ce îţi duce dorul.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea,
Să te colind cu floare roşie de crăciuniţă
În timp ce-n praguri o s-aştepte mieii albi
Să ieşi la ei cu coşul plin de mere şi colaci.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea!

poezie de Adelina Cojocaru (13 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi eu, la tine, mamă...

N-am mai fost pe-acasă, Doamne, de-o vecie şi mai mult,
Să-mi găsesc copilăria şi salcâmii să-i ascult.

Cum mai ning peste morminte, aşezându-se domol
Pe-aminitirea mamei mele şi pe sufletul meu gol!

A curs pe Danubiu apă, cât să-nece dorul meu
De când ai plecat la stele, lângă rai şi Dumnezeu.

M-ai lăsat orfană, mamă, şi nu am cui să mă plâng,
Când se-adună toamne-n mine şi în mine, ploaia strâng.

Numai visele mi-alină, când te-aduc la mine-n zori,
Supărările şi vina, că nu ţi-am adus, azi, flori.

Trec secundele grăbite şi-mi mai fură câte-un an
Şi mă veştejeşte timpul cu surâsul lui viclean.

Şi m-aduce mai aproape de grădina-n care eşti.
Vin şi eu curând, la tine, dorul să mi-l linişteşti.

Tata este lângă tine, sau nu l-au primit în rai?
Am să-i spun o vorbă, mamă. Şi de nu, te rog să-i dai

Veste că sosesc degrabă şi deşi nu m-a iubit,
Aş vrea să-i vorbesc de vremea, când în suflet l-am primit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se auzea un vaier

În două degete se auzea un vaier
Era ceva ciudat, un plâns de-amărăciune,
Un bocet de copil ce-a fost rănit şi rupt
Din braţele femeii în care a crescut.

Am sperat să fie glasul vântului de toamnă
Plin de greutatea norilor mâhniţi şi grei,
Ce se roteau deasupra pomului cu floare
Din care am rupt o creangă plină-n muguri albi.

Priveam în jurul meu cu sufletul la gură
Doream să văd o lacrimă pe un obraz de om
Un trecător ce şi-ar-fi-plâns tot dorul şi durerea
Ţinut în suflet după o fiinţă dragă ce-a plecat.

Nimic şi nimeni nu lăsa o lacrimă să cadă
În aburii pământului ce mă-ncălzeau in tălpi
Doar două degete strângeau în ele lacrimi
Din albul florilor tăiate crud de mâna mea.

Cu mintea am clătinat în mine inima mâhnită
Am fost atinsă-n cuget de-o mână nevăzută,
O rază de lumină ce mi-a umplut pe dată ochii
Să văd ce am furat şi am ucis în văzul tuturor.

Într-o secundă m-am simţit toporul rece
Un fier ce-a spintecat o mamă şi-a zâmbit
Un ucigaş de prunc mulţumitor de a lui faptă
Smulgând o viaţa din cosiţa şi ochii anotimpului.

Goală m-am simţit sub cerul ce mă mângâia!
Am coborât cu lacrima în plânsul florilor din degete!
Regretul mă sufoca şi mă îngenunchea pe iarba verde
În aburul pământului ce mă certa în taină de moartea unui
prunc.

Cu soarele la gât am hotărât să fug de-acolo,
Pe mâini simţeam răcoarea lacrimilor parfumate,
Parfumul morţii intrat în pielea degetelor mele
De care nu puteam să scap oricât fugeam de iute.

Cu chihlimbarul aşezat în poală m-am oprit,
Şi-am ridicat din el spre nouri calde braţe
Cu soarele am vrut să mă înalţ spre Dumnezeu,
Să pot ajunge iute la poarta celor ce primesc Iertare.

poezie de Adelina Cojocaru (5 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sufletului meu

Lumina sufletului meu
Nu-i în plăcerile deşarte
Ci-n Cel mai minunat Evreu
C-a biruit sinistra moarte.

Mă leagă de eternitate
Să pot vedea dincol' de nori
Când vin momente delicate
Îmi dă mai multe sărbători.

Pătrunde cu a ei candoare
Să cucerească tot ce am
Asta se cheamă cercetare
Să cred cum a crezut Avraam.

Fiinţa-mi simte uşurare
Când unda-i o atinge lin
Iar în necaz şi-n încercare
Mă-nseninează-al ei alin.

Fereastra inimii-i deschisă
Să intre, să-mi aducă har
A fost de Suveran promisă
Să vină-n pământesc hotar.

Lumina mântuirii mele
Nu e la oamenii puşi sus
Ci-n spaţii mai presus de stele
Din lumea fără de apus.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (27 ianuarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie a trecut, măicuţă

E mult prea mult mamă de când,
de lângă mine ai plecat.
Mai lăsat mamă, plângând,
un râu de lacrimi am vărsat.
O veşnicie a trecut.
De tine eu n-am uitat.
Mi-e dor de tine atât de mult,
că zi de zi am tot oftat.
Seara, târziu, măicuţă,
gândul la tine mă poartă.
Mă aşez trist pe băncuţă,
unde vegheai tu altădată.
Întunericul mă înfioară,
amintiri mă năpădesc.
Plânge a mea inimioară
când Înaltul îl privesc.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!