Toate întrebările pe care le pun, vântul mi le aduce înapoi intacte. Va trebui să răspund, probabil, eu singur la ele, dar prin însuşi faptul că-mi pun întrebări nu mai sunt singur. E un prilej să-mi micşorez lista, să-mi declar sentimentele fără să mă ruşinez de ele.

Octavian Paler în Scrisori Imaginare
Adăugat de Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebui...

trebui să mai trec înc-un cerc de infern
printre-atâtea trecute pe drumul intern
ca să pot înţelege mai clar ca oricând
cât de singur mai sunt între cer şi pământ

trebui să mai smulg înc-o floare din vis
şi s-o-ntorc înapoi într-o glastră -abis
ca să pot înţelege -n ce mlaştină zac
cât de singur mai sunt fără iarbă de leac

trebui să mai calc şi pe propriu amor
şi pe vagi amintiri, presărate cu dor
ca să pot înţelege-ntr-o pripă de eu
cât de singur mai sunt în târziu şi mereu...

poezie de Iurie Osoianu (19 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste natura mea pură, absolută, care nu are loc, contur sau formă, s-a suprapus această cunoaştere "eu sunt" şi ea, lipsită de contur sau formă. A apărut deci; e doar o iluzie. Oamenii inteligenţi, extrem de inteligenţi, vin aici să-mi pună întrebări. Eu le răspund. Ce se întâmplă după aceea? Ei nu acceptă răspunsurile mele. De ce? Pentru că ei îmi pun întrebările din perspectiva identificării cu corpul-minte, iar eu le răspund din perspectiva absenţei unei astfel de identificări. Şi atunci cum să mă înţeleagă? Cum să se potrivească răspunsurile cu întrebările? Cine pune aceste întrebări? E doar "persoana" care se percepe ca existând în timp, având ca punct de plecare naşterea corpului ei fizic. Prin urmare, ei pun întrebări din acel punct de vedere. Însă acea perspectivă e falsă, este o născocire a imaginaţiei lor - doar o grămadă de amintiri, de obiceiuri şi de închipuiri. Ei consideră că acesta este adevărul; dar nu e decât pura ignoranţă, fără niciun fel de bază reală.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rick: Iartă-mă că am întrebat. Am uitat că am spus "fără întrebări".
Ilsa: Un singur răspuns ne poate scăpa de toate întrebările. (Se apropie să-l sărute.)

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori semăn cu un clopot părăsit pe care doar vântul îl face să vibreze şi pot să-mi recapitulez viaţa.

Octavian Paler în Apărarea lui Galilei
Adăugat de Ana-Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Singur ca crucea pe culme,
Singur ca spinul sub brume,
Singur ca barca pustie,
Singur ca floarea-n câmpie,
Singur ca ciotul de lemn,
Singur ca fiara prin semn,
Singur ca-umbra-n pământ,
Singur ca aripa-n vânt,
Singur ca mama la uşă-aşteptând.

poezie de Virginia Baran (3 decembrie 2012)
Adăugat de Virginia Baran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să-mi zâmbească ea

Eu nu pot ca să zâmbesc
celei care mă ignoră.
Nici nu pot ca s-o iubesc,
s-au s-o duc măicuţei noră.
De ce să mă leg la cap
singur cu mânuţa mea?
De ce singur rău să-mi fac?
Aştept să-mi zâmbească ea.
Viaţa vreau ca s-o trăiesc
cu cea care mă iubeşte.
Sufletul nu-mi chinuiesc
cu cea care nu-mi zâmbeşte.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.

Şi gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor paşi din vreo apropiere,
şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va şti dacă mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas singur, doream să fiu cu alţii. Fiind cu alţii şi nereuşind să mă integrez în atmosferă, preferam să rămân singur.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de răsărit

Lăsa-voi vântul să-mi sărute fruntea,
Într-o duminică de dimineaţă,
Şi, somnoros, voi trece peste puntea
Nedumeririi că mai sunt în viaţă.

Lăsa-voi vântul să-mi sărute pieptul,
Mă voi deschide tandru la cămaşă,
Voi face pe frumosul şi deşteptul,
Încurajat că lipsa-ţi ucigaşă

Mă lasă pradă vântului, în loc
Să mă răpună dintr-un singur foc.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Mai bine să umplem cu flori
toate craterele vulcanilor,
să uităm morţii neîngropaţi
şi vântul să caute singur
ce mai e de găsit prin cenuşă,
mai bine să ne ducem departe de rănile noastre,
să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri,
mai bine să fixăm sărbătorile
în zile fără memorie,
mai bine să ducem ucigaşilor crini
şi să-i declarăm inocenţi,
mai bine să convingem fantomele
să ne lase în pace,
să ne ducem departe de rănile lor
şi cât mai discret,
să nu deranjăm cu tristeţile noastre pe nimeni,
înainte de a spune că toate acestea-s fireşti.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă o mare, în timp ce soarele domneşte singur deasupra plajei, nu mai e nevoie de nicio retorică pentru a da un înţeles vieţii. Trupul singur umple lacunele filosofiei. El găseşte o mângâiere într-un adevăr care pe filosofi nu-i satisface: ca există.

Octavian Paler în Caminante
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca toate lucrurile, faptul că nu sunt distribuit repetat în acelaşi tip de rol la Hollywood, e o binecuvântare şi un blestem. Probabil că aduce simplicitate unei cariere de pe urma căreia ai fi recunoscut pentru genurile de roluri pe care poţi - şi ar trebui - să le interpretezi actor fiind.

citat din Greg Kinnear
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori m-am gândit că la naşterea mea ursitoarele au vrut să-mi dăruiască un cerc. Dar pe drum au pierdut o bucată din el şi, ajungând lângă leagănul meu, n-au mai avut ce face. Şi-au zis, probabil, "să se descurce cum va putea, şi dacă va fi înţelept se va preface că n-a observat"... Prin spărtura cercului meu, singurătatea m-a pus mereu la încercare.

Octavian Paler în Scrisori imaginare, A doua înţelepciune - Scrisoare domnului Descartes
Adăugat de iulian ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă 99-00-01

Căci singur
ca anul acesta
ca anul trecut
şi ca de când
sunt

N-am fost niciodată

Dar
Doamne

Singurătatea mea
cea de toate zilele
dă-mi-o mie
şi astăzi

Şi nu mă du
în ispita singurătăţii
singurătăţilor

Şi mă iartă
de toate
iluziile pierdute
cu voie
sau fără voie

Precum iert şi eu
prietenilor mei
toate disperările câştigate

Şi mă izbăveşte
de mine însumi

Lăsându-mi
o Doamne
şi iubita
şi dragostea
şi pe Eminescu

Cel cu Melancolia
fără de margini
şi cu epicentrul
în fiecare
cuvânt

Apoi
din
cenuşa
poemului divin

Ajută-mă
o Doamne
să-mi revin

Atât
întreabă
focul din cuvânt

Atât
răspund
tăcerile arzând

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu moartea pe lângă

1. sunt la un pas depărtare de moarte
mi-am dat seama când aproape am păşit spre ea
şi-am luat-o în braţe
în noaptea cu pricina
când mintea mi se plimba prin altă parte
şi trupul păşea singur pe mijlocul străzii
am înjurat de n-a venit nicio maşină
cu viteză
să mă calce
de-ar şti mama
şi-ar pierde minţile
sunt copilul de care m-a avertizat
să mă feresc

2. totuşi mă iubeşti
îmi spui să am grijă de mine
promit să nu mai vin
pe toate cărările acasă
sau să mai vărs pe balcon
ar trebui să-mi bat singură obrazul
cum am fost în stare
să fac asemenea prostii
totuşi mă iubeşti
dar
ţi-ar fi mai uşor
fără grija
fără teama
fără dragostea pentru mine

poezie de Simona Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!