Melopee

Din degete doar ramuri,
Din inimă văpăi,
Din gură doar un clinchet
Strident de zurgălăi.

Din vorbă un liman
De freamăt... Din călcâie
Doar scăpărări de pietre.
Din dragoste - făclie!

Din iarnă un ceaslov
Cu sfinte rugăciuni.
Din coşul pieptului,
Focul a doi tăciuni.

Claviculă prea albă
Din al luminii os
Şi guler de mătase
Din glasul tău duios.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ninge în lăuntrul meu
cu stele.

trase de îngeri
albastrele sănii
îmi lunecă stranii pe piele.

din coşul pieptului
bătaia inimii răbufneşte
ca o stirigie albă
peste copaci,
peste case.

începe simfonia nocturnă,
recviem pentru fluturi şi oase.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dana biciclista

- Priviţi cum merg fără o mână,
Le-a strigat Dana la părinţi.
Acum, mănâncă doar smântână,
Că nu mai are-n gură dinţi.

epigramă de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşul pieptului

Tutunu-otravă? E-o poveste
Mascând un ipocrit reproş
Căci, dacă pieptul e ce este,
Să-l afumăm, doar de-aia-i coş!

epigramă de Gheorghe Şchiop din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floral de iarnă

Au înflorit pe ramuri fulgii,
Minuni de iarnă ni se-arată,
Pe dealuri se aleargă murgii,
Iar, noi privim natura toată.

Albastru-i cerul infinit,
Nori de zăpadă s-au ascuns,
Cărarea iernii din zenit
Ne mână azi, spre munte, sus.

Doar liniştea zăpezii cântă,
Pe timpul de pe portativ,
Iar, copilandrii iau la trântă,
Albă zăpadă... făr de motiv.

poezie de Liviu Reti (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iarna

culorile se şterg. viaţa dispare suspendată în neant
şi-n jur e doar zăpadă. curată. fără urme, fără durere
aşa că viitorul ţi-l alegi şi pleci să-l găseşti

amintirile se şterg, uitările se pierd în zăpadă
şi doar tăcerea te învăluie cu glasul ei cald
aşă cum numai moartea mai ştie să ţi se strecoare în suflet

viaţa naşte din iarnă şi sfârşeşte în iarnă
alb şi fără cicatrici apari lăsându-ţi aripile la intrare
şi la fel de alb, te strecori, pierzându-te pe cărări neştiute

apară-mă de mine însumi, invelindu-mă cu uitarea ta iarnă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om revedea...

ne-om revedea şi tu şi eu,
ne-om revedea bătrâni şi goi,
ne-om revedea la apogeu,
ne-om revedea fără de noi

ne-om revedea la rugăciune
sub clopote ce bat strident,
sub fumul alb dintr-un tăciune,
sub fum de lumânări fluent

ne-om revedea lângă o strană
eu doar bătrân, tu, chip mâhnit,
nu vom privi şi doar o rană
va sângera şi-ntr-un clipit

te vei ruga în deznădejde,
la sfinţii obosiţi de pe pereţi,
la Dumnezeul ce păşeşte,
în cugete şi-atunci mă ierţi

te voi ierta, iertam pre alţii,
cum am citit printre scripturi,
aci vom fi cum ne sunt fraţii
legaţi cu rugăciuni pe guri

ne-om revedea poate în ceruri,
ne-om revedea, nu vom fi noi,
vom fi doar multele ecouri
fără de trupuri, goi, doar goi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zeu

Căutai în ziua albă o lumină,
O lumină vie, precum Dumnezeu
Şi găsii cuvinte ce răsună:
– Inimă de vis e templul tău!

Nu căta tu, suflete, în lume
Nu-i şi nu va fi vreodată,
Dacă nu te strădui tu, robite,
Poartă să-i deschizi printre palate!

Tu eşti cel ce naşte-vei făclie,
Tu eşti cel ce sfinte chipul tău,
Tu eşti rază albă şi senină,
Tu eşti Om! Eşti pentru tine Zeu!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de "La mulţi ani!", doar o rugăciune îţi putem rosti, Octavian... Fie lumina de partea ta! (Trei ani de când cerul îţi este "casă"...)

Te-ai scurs printre zăpezi de vis
şi ne-ai lăsat cu lacrima pe faţă...
Credeam în zilele cu tine, cu noi,
în ochii tăi prea plini de viaţă!

La masă, e o farfurie în plus
şi poate un înger ne vei trimite
să stea cu noi, vorbind de tine-
icoană a amintirii în cele sfinte.

Ne doare şi ne arde dorul,
iar copacii când ne ies în cale,
ne dau bineţe, apoi ne întrebăm:
va mai creşte iarba palmei tale?

Cămaşa albă pe care-i îmbrăcat-o
e de acum un roi de fluturi,
un colţ de cer ce te-a înfăşat,
ridicându-te din grele luturi.

Ştim că prin rostiri de rugăciuni
ne vom face sufletele scară
şi Dumnezeu, în fiecare iarnă,
ni te va trimite ca pe o primăvară.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb, tot mai alb

Singuri, în somn
tresărim amintindu-ne
de uşi uitate deschise,
din alte vieţi.

Alb, tot mai alb
fragilul meu suflet...

Cum? Doar mereu îl învăţ
să nu crâcnească-n
leagănul de mătase
al pieptului.

Uitarea e balsam întru toate.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce şi-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuţi
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... şi atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul de piatră

Ieri am călcat o piatră şi mi-e sete,
De gura ei cu înjurături viclene,
Mi-e o foame oarbă să fiu luat în pene
Şi doar iubirea albă să mă îmbete!

Mi-e dor nespus să beau ca Diogene, ca d
Mâhnit că am ridicat-o de sub pietre,
S-o dau ca pe o fiinţă între fete,
Cu sânge în ea, cu inimă şi vene!

Şi-aş vrea ca în prundişul de pe stradă,,
Să fac un parc cu tei, o grădiniţă,
Ceva durabil, doar cu o peniţă!

Dar piatra ce-o aruncă din livadă,
Vecinul meu de casă şi portiţă,
E arsă, fără suflet şi... e fadă!....

sonet de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec nepereche

fără tine
doar un ochi căprui
ar fi toamna
iar cocoarele
suveici uriaşe
trecând peste cer
şiruri interminabile de lacrimi
ca firele de mătase ecru.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doar in seva...

Îşi pleacă timpul ramul
în destine...
Vieţi sălcii plâng în pumni de muguri
dorul.
Din ape reci rămân
doar vaduri de nădejde.
În visuri, căile se pierd
iar în apusuri moare neştiută
clipa de-amăgire.
A fost, va fi sau este
doar poveste...
Iubirea, armonia sau seninul
se întâlnesc vremelnic, undeva,
pe creste
şi-şi varsă-n cupe largi
melancolia...
Suntem doar
firave inele prinse în spirala,
trunchiului veşnic renăscut,
redat Luminii.
Când fier încins
loveşte miezul fraged,
noi doar în sevă
regăsim viu glasul
şi în cuvinte,
sensuri răsucite,
ne-aşternem amintire blândă-n pagini...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamante portocalii

Am crezut ca abea se vede
viaţa într-o rază ce îţi străbate grăbită

ochiul deschis în lumină.
Am înţeles, în sfârşit! Iubirea îţi ghiceşte
toate gusturile, proptită de o inimă ca o cireaşă

arătoasă, în care viermele se bucură
că poate şi el să se îndulcească preţ de-un minut.

Câtă logică nu are să închizi acea pleoapă şi să uiţi
că viaţa e doar o pală de vânt,
o mărturisire despre frunzele ascunse în tine.

Ferestrele pe care ai reuşit să le deschizi,
bat tare acum în ramuri

ferestrele bat tare acum în rame - cum nu e niciodată
zi sau târZIu, rămâne doar puţin joc cu focul,
mijind acel ochi spre soare doar ca să te uiţi.

poezie de David Dafina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă târzie

La trei de dimineaţă tata s-a trezit –
câţiva tăciuni rămaşi în sobă încă ard,
o flacără îşi lasă umbre de stindard
pe-ntinderea tavanului în alb spoit.

Aruncă tata-n grabă lemne peste jar,
iar pufăitul scurt al lemnului uscat
alunecă în hornul strâmt ca un oftat
prin trâmbele de fum iscate în zadar.

Jăratecul încins începe să pocneacă
iar flăcările prinse-n hore pe tavan
pun cai înaripaţi la miticul rădvan
s-aducă îngerii din albia cerească.

L-aud pe tata-ndepărtându-se grăbit,
noi încă ne prefacem că dormim adânc,
doar scâncetul din plânsul unui prunc
se mai aude-n hora focului mocnit.

Se rup poveştile deodată pe tavan,
un tunet scurt scăpat deodată din tăciuni
despică-n mii de aşchii miticul rădvan,
prin hornul sobei vântul cântă rugăciuni.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!