Cântec nepereche

fără tine
doar un ochi căprui
ar fi toamna
iar cocoarele
suveici uriaşe
trecând peste cer
şiruri interminabile de lacrimi
ca firele de mătase ecru.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să îmi doresc ochi verzi, când natura m-a înzestrat cu ochi căprui, iar ochii mei căprui pot vedea verdele naturii.

citat celebru din Bob Marley
Adăugat de Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dana biciclista

- Priviţi cum merg fără o mână,
Le-a strigat Dana la părinţi.
Acum, mănâncă doar smântână,
Că nu mai are-n gură dinţi.

epigramă de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nostalgii aduce toamna

Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de gura-ţi,
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea şi peste frunze nu e umbra-ţi,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopţilor târzii.
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de mâna-ţi,
Să-i simt tandreţea de mătase ş-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ţi,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aş cere să te dea...
*
Nu simţi câtă nevoie am... şi ce nevoie am de totu-ţi,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ţi,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorinţă de extaz şi cât de mult aş vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopţilor târzii!

poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exclamativă

Primăvară, n-am să te las iarăşi să pleci!
Fără tine mi-ar fi toate crengile seci
Şi din toate doar una ar mai creşte pe gleznă
Suspinând a durere şi purtandu-mă-n beznă!

Primavară, n-am să te la iarăşi să fugi!
Fără tine, iarba n-ar mai creşte în lunci,
Doar o lacrimă verde ar mai curge-n privire
Mai sărată ca marea, de atâta uimire!

Primăvară, n-am să te las iarăşi să scapi!
Fără tine n-ar fi nici pământ peste napi,
Doar ţărâna desprină de pe tălpile mele
Cuibarită şi arsă în vreo două ulcele!

Primăvară, n-am să te las iar să te duci!
Râsul, plânsul doar tu pân' la cer ştii să urci.
Chiar acum îţi voi prinde-ncheieturile toate
De pădure, de râuri şi de flori parfumate!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul

O să deschid un han micuţ
Sub dealul acesta ca o cască,
Unde toţi oamenii cu ochi căprui
Vor putea veni să se-odihnească.

Vor fi pe mese străchini cu mâncare
Şi căni pline cu vin să ostoiască frigul
Tuturor oamenilor cu ochi căprui
Pe care-i va chema năpasta sau câştigul.

Somn bun şi lin dormi-va călătorul
Şi cu noroc se va visa ajuns acasă.
Mă voi scula la miez de noapte
Să ţin treaz focul şi odaia călduroasă.

Oh, am acest vis tandru şi nebun pentru că
Tot binele de care-am avut parte
L-am trăit alături de un om cu ochi căprui
Demult, în tinereţe – şi departe.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi dulci...

Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite,
Vântu-n linişte adoarme peste frunza aşternută,
Doar în trilul ciocârliei se-ngână doruri cernite.

Cântăreţii trag cortina, se plânge pădurea mută,
Un stejar aruncă gloanţe peste chipuri gălbejite,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite.

Sus pe dealurile calde, în podgorii aurite,
Feţi Frumoşi însângeraţi nurii fetelor sărută,
În gutuiul de la poartă se-aprind lămpile grăbite,
Greieru-a-ncălzit arcuşul sub o tufă de cucută,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar stinge mai curând

S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Şi munţii mari cu înălţimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste ploi

Dinspre nicăieri, aceste ploi
Cad frenetic în tăcerea mea
Lăsând consecinţe de noroi
Peste amintiri de catifea.

Îmi e dor şi îmi e fără tine
Toamna asta, ca un adăpost,
Unde zace frigul în ruine
Divulgând capricii fără rost.

Picătură lângă picătură
Se aşază între nori - prăvale,
Ochiul le stă paj la cotitură,
Într-o scurtă schiţă de furoare.

Dinspre nicăieri, pe-o scurtătură
Cad aceste ploi - colimatoare...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă toamna prin livezi

Cu voalul împletit din brumă
Aleargă toamna prin livezi,
Strivind, în treacăt, frunze verzi,
Sub un călcâi ce le sugrumă.

S-a abătut mult prea devreme,
Trăgând de trenele-i gălbui;
Mi-ntinde coşuri cu gutui,
Pe-al ei covor de crizanteme.

Îmi mai aduce-ntr-o desagă
Şi-n poală, struguri rubinii
Culeşi în drum, trecând prin vii,
Ce i-au împrumutat din vlagă.

Gătită-n strai de sărbatoare,
Privea cu ochi străini şi goi
Grădini, ponoare şi-un zăvoi,
Ştiindu-şi starea schimbătoare.

Chemă şi vântul fără milă,
Vreo câţiva nori cu chip de plumb
Şi ploaia fără niciun bumb
La strâmta-i bluză de dalilă.

Suspină cerul, plâng şi merii,
Curg lacrimi pe obraji de glii,
Până ce glas de ciocârlii,
Vesti-vor boarea primăverii.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Doamne, cât te iubesc

Cum şi Soarele uriaş zi de zi se topeşte în îngheţul de Lună,
Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane,
Aşa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună...
Aşa mă-nchin Universului spre a-mi fi, pe vecie iubită, în fire de arcane.

Cum comete îngheţate îşi lasă dâră de fum, se distrug în milenii,
Cum vulcani explodează atomic în înaltul suprem, în stratosferă,
Aşa dragostea mea ţi-o închin nesfârşit, fără timp, pe decenii...
Aşa să mă nărui, într-a ta-nmiresmata d-esenţe-atmosferă.

Cum gheţari milenari se topesc în uriaşe aisberguri de sticlă,
Cum munţi, din înalt, se prăvale-n magnitudini Richter, de cutremur,
Aşa mă dezintegrez într-ale tale frumuseţi de mister, fără frică...
Aşa inima-mi zbuciumi, într-un profund, sacadat şi continu de tremur.

Cum valuri rostogolesc şi distrug mii de-ntinderi uriaşe, de ţărmuri,
Cum dezlănţuitele vânturi deplasează enormele şiruri de dune,
Aşa vreau să mă împrăştii pentru tine, între mii şi-ntre mii de tărâmuri...
Aşa vreau, s-ai din mine, tot ce-ţi vindecă răni, să n-ai veşnic simţiri de la lume.

Cum lumina se prăvale peste marile oceane, peste ţări, continente,
Cum Soarele-astru o trimite în fluxuri de heliu-n explozii orbitoare,
Aşa să-ţi sorbi tu, din infinitul din mine, mii de ergi în miile de zile existente...
Aşa să rămân fără vlagă, să aştept să mă alegi ca să-ţi fiu doar o floare.

Îţi înalţ rugăminţi să mă-ngădui să-ţi fiu o continuă, fină întâmplare,
Să-ţi ofer în perpetuu de timp sărbători în zi de zi, neîncetat.
Doamne, oh, cât te iubesc, i-aţi din mine fărâme, fi eternă, o nemuritoare...
Să-ţi fiu crema de corp, ruj de buze să-ţi fiu şi cărbune în rimel, infinit, veac de veac...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără glas

pune-mi aripi de mătase
şi ridică-mă-ntr-o doară
unde vremea toarce-n caier
aerul de primăvară,

unde luna se ascunde
după nouri ca un fur,
unde orizontul cască
limpede un ochi de-azur,

unde îşi înfig cocorii
ciocurile ascuţite
despicând soarele-n două
părţi egale... aripi sfinte.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără glas

pune-mi aripi de mătase
şi ridică-mă-ntr-o doară
unde vremea toarce-n caier
aerul de primăvară,

unde luna se ascunde
după nouri ca un fur,
unde orizontul cască
un ochi limpede de-azur,

unde îşi înfig cocorii
ciocurile ascuţite
despicând soarele-n două
părţi egale... aripi sfinte.

poezie de Dana Ene (13 februarie 2017)
Adăugat de Dana Ene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!