
Mișcarea #Metoo
azi suntem cam încruntate,
că așa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, firește, ne-a mințit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai știi,
ce mai, toți cineaștii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
și onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu știm ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Și noi...
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre seducție
- poezii despre promisiuni
- poezii despre pisici
- poezii despre onoare
- poezii despre mișcare
- poezii despre Statele Unite ale Americii
- poezii despre Hollywood
Citate similare

* * *
Iată-ne pe amândoi,
fetișcană și pisoi,
mult mai tineri și frumoși,
ce mai chiar niște mucoși,
pe o uliță de țară,
neștiind ce e pe-afară,
în Americi și in lume,
înainte s-avem nume,
glorie, faimă, cazier,
încă nu era boier,
Blondu' nostru cel vestit,
n-avea mutră de bandit,
era pașnic ca un miel,
dar și eu eram la fel,
o codană fărăr minte,
dar atâta de cuminte
că trăiam ca într-un vis,
mângâind un pis pis pis
pe o uliță de sat,
eu pe Blondu' l-am lansat
la statut de stea felină,
el nu are nicio vină,
de nu eram eu cu rima,
îmi mărturisesc azi crima,
am tot inventat povești,
personaje pisicești,
fapte mari și mai mărunte,
pentru dame mai cărunte,
cu un Blond, erou vestit,
da de unde, v-am mințit,
nu e dracul așa negru,
dar nici Blondu' nu-i integru,
c-ar avea harem e drept,
dar mă bat cu pumnu-n piept
că nu am exagerat,
că trăiește în palat,
are bucatari vreo trei,
dar și câte vrea femei,
pedichiura când își face,
cheamă o pisă dibace,
care-l dă și cu sclipici,
la pise are lipici
și în selfie se întrece
cu pisane vreo zece
pe un iaht la Marea Neagră,
cinstea lui este întreagă
deși FBI și CIA
îl caută cu făclia,
iar mișcarea #MeToo este
după el, altă poveste.
Eu ce fac, doar speculez
când de el vă relatez,
ar fi bine s-o las moale,
Blondu' e prin mahalale
mai stimat ca un nabab,
dar eu am acest nărav,
să le înfloresc un pic,
eu, aici cu Blondu' mic.
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre negru, poezii despre femei, poezii despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr blond sau poezii despre poezie

* * *
o pisică cu mustăți,
ce visează bunătăți,
unde s-a mai pomenit,
un motan hoțomănit,
să dea iama ziua mare
prin smântână și cuibare,
el e Blondu', ați ghicit,
în afaceri e falit,
Fifi chiar l-a părăsit,
a rugat-o pe Cruela,
să-și împartă mozzarella
cu un biet golan blondin
și de Sfântul Valentin,
să-i găsească-o pisicuță,
delicată și finuță,
cu care să iasă-n lume,
pomenindu-i al său nume,
dar Cruela i-a promis
o vacanță ca de vis,
cu o damă de pisană,
albă, mică, dolofană,
unguroaică transilvană,
vezi Cruela e-o madamă,
cam șireată, roșcovană,
vara lui de bună seamă,
ea pe Blondu' il ajută,
dar firește, pe valută
și așa el a ajuns
chiar falit, ba ras și tuns
o intreagă tragedie,
dacă nu, o comedie,
fac de el toți bășcălie.
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre vacanță, poezii despre tuns, poezii despre tragedie, poezii despre mustață, poezii despre lactate sau poezii despre delicatețe
Ce-am făcut?
Am intrat și noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Și cu asta ce-am făcut?
Ne-au trimis numai deșeuri,
Ne-au mințit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Și cu asta ce-am făcut?
Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Și cu asta ce-am făcut?
Unde sunt seninătatea
Și mândria ce-am avut?
Azi domnește lașitatea,
Și cu asta ce-am făcut?
Și-uite așa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără țară,
Căci cu asta ce-am făcut?
poezie de Octavian Cocoș (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre prezent, poezii despre mândrie, poezii despre lașitate sau poezii despre bani
Fii, Doamne, bun!
Români adevărați, la noi în țară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.
Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.
Ne-au interzis și sfinții-n calendare,
Să fim atei și să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.
Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.
Fii, Doamne, bun și arată-ți Tu puterea
Și fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deșteaptă-ne din somnul greu de moarte!
poezie de Octavian Cocoș (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre vorbire
- poezii despre sânge
- poezii despre somn
- poezii despre sfințenie
- poezii despre plâns
- poezii despre istorie
- poezii despre interdicții
- poezii despre creștinism

* * *
eu sunt Blondu' șmecher mare,
cel mai tare din parcare,
la vânat ies pe răcoare,
mi-nprumuți vreo trei sutare,
de țigări și de mâncare,
c-am doar vânt prin buzunare.
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre vânt, poezii despre mâncare sau poezii despre fumat
Mafia PSD-istă (pamflet)
A fost odată un coșmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-iști,
Ce ne-a stârnit mânia.
Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.
Mințeau că sunt socialiști,
Săraci și democrați,
Dar erau neocomuniști
Și putred de bogați.
Ne-au divizat și stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au mințit
Și ne-au manipulat.
De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!
pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mafie, poezii despre sărăcie, poezii despre socialism, poezii despre religie, poezii despre coșmaruri, poezii despre bogăție sau poezii despre România
Scrisoare către Țară
E ziua ta, azi, Țară! și-s departe
Și nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide și pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.
Nu munții tăi cu aur și păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.
Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.
Când piepturile goale ne-au rămas
Și cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvățăm.
Și iată, ești slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ți-o pecetluiesc,
Săracă, țara mea, țară bogată,
Oare câți astăzi chiar te mai iubesc?
Oare câți dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâșie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Și nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?
E ziua ta, azi, Românie și-s departe
Și-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îți urez să ți se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.
poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre urări, poezii despre suflet, poezii despre scrisori, poezii despre schimbare, poezii despre râuri, Ne poți propune o poezie de dragoste? sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Electorale
Toți ne-au promis când i-am ales
C-or să ne ducă spre progres,
Și, recunosc, n-a fost un truc,
Că de-atuncea tot ne... duc!
epigramă de Eugen Albu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre promisiuni

Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre tristețe, poezii despre rai, poezii despre frumusețe, poezii despre durere, poezii despre dor sau poezii despre declarații de dragoste
La început
La început,
nu ne acopereau nici griji și nici nevoi.
Eram ca frații. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toții, în bună înțelegere.
Ne durea pe toți, o cât de mică pierdere.
Toți aveam pe masă, aceleași bucate.
Toți ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toții oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toții oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toții oameni până când,
credința ne-a separat.
Am fost cu toții oameni până când,
politica ne-a despărțit.
Am fost cu toții oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, citate de Dumitru Delcă despre prezent, poezii despre politică, poezii despre libertate, poezii despre avere sau citate de Dumitru Delcă despre avere
Copiii ăștia
Copiii ăștia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Și ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, și rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.
Copiii ăștia ne-au îndulcit iubirea
Și-au prelungit din nou simțirea,
Ne-au îmbunat și ne-au secat,
Ne-au stors și ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.
Ne mângiie a lor privire
Și al lor har cu implinire.
poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fotografie, poezii despre creștere sau poezii despre copilărie

Election day
Este ziua când speranța
Prinde rădăcină iară,
Când norodul e instanța
Iar dreptatea-i și mai chioară,
Când tot natul, unanim,
Trece printr-o ipostază,
Renunțând la un regim
Că dieta nu lucrează,
Când dintre atâția răi,
Hoți, corupți, la tot imuni,
Căcănari, nu zic, lingăi,
Punem deștu păi mai buni,
Este ziua când în sat
După ani de tărăboi,
Pe cei de i-am înjurat
Îi schimbăm cu alții noi,
Cei care de nas ne-au dus,
Urecheați ce ne-au mințit,
Îi dăm jos, și-i punem sus
Pe cei care ne promit,
Căci în anii din-napoi,
Noi, cuminți și gospodari,
Am scăpat de niște boi
Și am ales niște măgari,
Însă pân-aici le-a fost,
De regim ne-am săturat,
Chiar dacă suntem în post,
Azi e ziua de ignat,
Punem pe-alții, cu onor,
Și de s-or spurca la bani,
Democratic
. mama lor!
Văd ei peste patru ani!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre măgari, poezii despre mamă, poezii despre democrație sau poezii despre corupție

Nu plânge, Basarabie...!
Sămânța Unirii-n iubire-ncolțită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpați zămislită
Rodește stăpână pe-al Nistrului mal.
În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Și frământați am fost de-același aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.
Înstrăinată, fără de pod și fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-așteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre marină, poezii despre lut, poezii despre acasă sau poezii despre Carpați
Înger persecutat
Noi, Dimitrie Stelaru, ne-a fost străină Iubirea
Noi n-am fost mângâiați decât de Dispreț;
Cât mai ai de gând, înger persecutat, cât mai ai
Să-mi ningi în Mai cu Decembre?
Ne-am scris stihurile pe foi de ambalaj,
Pe șervețele, pe manșete de ziare
Toți ne-au respins, aroganți,
Toți, toți...
Cu fiecare încercare ne umileam
Și plumbul ni se făcea și mai bont
Trufași editori ne-au trântit ușa-n nas
Ordonând paznicilor să tragă zăvorul,
Încadrându-ne după strâmbele lor tipare la
"Grafomani, scribi, aiuriți! Caracuda simțirii,
O casă de cultură ajungă-le! Exclus editură!"
Cândva între coperțile unui volum colectiv
Ne vom găsi numele tipărit și vom muri de fericire,
Dar lumea e dreaptă, Dimitrie Stelaru, e dreaptă!
parodie de Constantin Ardeleanu, după Dimitrie Stelaru
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre versuri, poezii despre tipografie, poezii despre plumb, poezii despre moarte, poezii despre jurnalism sau poezii despre gânduri
Taxele și criza
Aleșii noștri ne-au sedus,
Iar viața noastră-i fără miză,
Prea multe taxe ei ne-au pus
Și-n plus suntem taxați de criză.
epigramă de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre criză, epigrame despre viață sau epigrame despre seducție
Scrisoare din Tabăra Lac Sărat, Brăila (parodie, după G. Coșbuc)
Bunică dragă,
Cartea mea găsească-te în pace.
Pe-aicea-i vremea așa și așa
Și toată lumea zace
Într-un noroi curat murdar.
De-l vezi te-apucă râsul,
Cum mișună copiii-n el
Și viermișorii-ntrânsul.
Dar tu mi-ai zis că ți-ar prii
Să-l pui la-ncheietură,
Ne ținem însă cât putem
De nas dar și de gură.
Puține știm despre noroi
De-i bun, de ne priește.
De-un lucru suntem siguri noi
Miroase de trăznește...
În lacu-acesta, zis sărat,
Ne bălăcim ca-n beznă,
Că de-l străbați în lung și-n lat
Nu-ți trece peste gleznă.
Când e-nnorat ne zbenguim
Prin parc pe vreo potecă,
Iar sear-apoi ne spilcuim
c-avem și... discotecă.
Ne fâțâim cam "decadent"
Cum spui tu, ca circarii
(E-acesta-un mod eficient
De-a alunga țânțarii).
Când nici nu s-a întunecat
Vin ăștia, vin șiroaie,
Ne-au înțepat și ne-au pictat
Tot corpul cu... buboaie.
Nici în căsuțe nu scăpăm
De ei, nici cu sudalme,
Iar noaptea toți ne scărpinăm
Și ne tot tragem palme.
Ne-am și-autogospodărit
Gunoiul după uși,
Ș-am tot urcat și am sărit
Din bieții corcoduși.
Dar nu de foame devastăm
Sărmanii pomi cuminți,
Ci setea vrem s-o-astâmpărăm
Că ne ieșim din minți
Și-ar fi păcat ca tu să crezi
Că nouă ne-ar fi foame,
Suntem sătui, că n-a fost zi
Să n-avem... macaroane!
Și cu vaporul ne-am plimbat
Chiar miercuri dimineață
Și pot să jur c-am vizitat
Galațiul... ca prin ceață.
* * *
Și-acum când plec, atâta știu:
Mi-e gata geamantanul.
Și-aici, să știi, eu nu mai viu
Exact... până la anul.
Mă ierți bunico, dar mi-e greu
Când știu c-am să mă duc...
Și-am scris această carte, eu
George(ta) din... Coșbuc
(județul Bistrița Năsăud)
parodie de Sever Purcia, după George Coșbuc
Adăugat de Sever Purcia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre țânțari, poezii despre întuneric, poezii despre râs, poezii despre plimbare, poezii despre pictură sau poezii despre parcuri

Epopeea națională
Cum ne-au tot mințit pe față
Și ne-au (s)muls mulți ani din viață,
Toți "eroii principali"
Sunt, de-a dreptul, criminali.
epigramă de Ica Ungureanu (2010)
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre țări, citate de Ica Ungureanu despre viață, epigrame despre eroism sau citate de Ica Ungureanu despre eroism
Am luat puțină înălțime - avioanele ne-au entuziasmat , am făcut câteva exerciții de maniabilitate, după care ne-am intors la aerodrom și, la destul de mică înălțime (sub 500m), am făcut o demonstrație de zbor în formație foarte strânsă și de acrobație în formație, după care tot cu formația ne-am întors la aterizare, la punct fix pe pista betonată. Efectul a fost total neașteptat; s-a oprit zborul pentru toți cei care nu apucaseră să zboare, am fost întorși la cantonament și ni s-a comunicat că a doua zi, la ora 6.00 fix, să fim la avioane, căci vom pleca pe aerodromul de luptă, la Pavlograd, de unde vom începe misiunile de război.
Tudor Greceanu în Drumul celor puțini, Grupul 7 vânătoare în flotila Udet (1 martie 1943)
Adăugat de drcirstea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre aviație, citate despre înălțime sau citate despre război

* * *
Pentru fani sunt Carmencita,
iar motanilor ispita,
mor cu toții după mine,
au trecut pe-amfetamine,
vrând să uite cum zâmbesc,
pe sub gene cum privesc,
ce mai! sunt o damă bine,
prima-ntâi între feline,
am și școli de limbi străine,
nicio mâță nu-i ca mine,
blonzi, roșcați, bruneți și gri,
chiar motani cu ochi sașii,
vor cu mine o relație,
i-am trimis în recreație,
cum se pare n-au habar,
că eu sunt de-acum un star,
dacă vreau îmi las breton,
reputația mi-e beton,
dar și faima printre mâțe,
elegante și finuțe,
pot s-afirm că așadar,
Blondu' mi-este impresar
și-mi propune un turneu
în care s-apar și eu,
două luni din calendar,
undeva prin Malabar,
un' să fie n-am habar,
dar întreaga pisicime,
-n papioane cu buline,
cozi stufoase, țigaret,
va veni la cabaret,
să mă vadă, live, pe viu,
deocamdată-atâta știu.
poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre zâmbet, poezii despre reputație, poezii despre păr roșcat sau poezii despre limbi străine

Prin voia Sa
Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Și ne-a fost cler însuși Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.
Nuntași ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu și eu... și macii
Și toate-n jur aplaudau.
Nici noi n-am înțeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.
Dar ne-am simțit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtați de îngeri pe aripe,
Acum te am și tu mă ai.
Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înțeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu și eu.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre frunze, poezii despre copaci, poezii despre bătrânețe sau poezii despre Dumnezeu