Atingeri de-ntuneric
Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"
Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.
Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns
Și tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Atingeri de-ntuneric
Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"
Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.
Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns
Și tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine ești?
De te vei rupe dintr-o altă lume
Și vei pătrunde, înfruntând stihii,
În taina unor gânduri fără nume,
Mă vei găsi, te-aștept, speram să vii.
Mi te închipui răsărit de soare,
Îmi ești atât de-aproape, uneori,
Și-n gândul meu apari strălucitoare,
Mă-mbrățișezi cu dragoste și... dori.
Îmi ești o stea în nopțile cu lună,
Învăluită-n neguri de mister,
Îmi ești suavul cântec ce-mi răsună
În visul ce mă-mbată, efemer.
Mi-ai apărut de-atâtea ori, dar nu știu
De unde vii spre mine, cum pășești,
Cum intri-n suflet, cum îl lași pustiu,
Și mă întreb, adesea: cine ești?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina de ieri
Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus.
Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altădată!
Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate și-nvinse.
Caut, nu știu ce caut. Caut
O oră mare rămasă în mine fără făptură
Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.
Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la Frumos și efemer
Mă faci să râd, obraznică făptură,
Așa cum nu credeam c-am să mai râd
În sufletul ascuns de o armură...
Dar nu vreau să te sperii: doar surâd.
Nu ești albastru. El... a fost odată,
Iar de-ai fi fost, nu știu ce-aș fi făcut!
M-aș fi gândit să te alung, dar iată
Că ai venit la mine, mi-a plăcut!
Nu știu ce vrei, dar te privesc și-mi place.
Ești un frumos, măi, fluturaș nebun!
Deja mi-e teamă c-ai să pleci! Stângace,
Încerc la zborul tău, să mă opun.
Dar nu pot să o fac. Aici, sub cer,
Tot ce-i frumos, e mult prea efemer.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrela razelor de gând
Privești spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniștei ce inima-mi străpunge?
Te văd, în gândul meu, privind departe
și nu știu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost și astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeștepta fiorul
pe care îl simțeai demult cu mine
în nopțile albastre și senine.
Încerc privirea-ți verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.
Ești veselă, ești tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?
Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ți-ascunde o iubire care moare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu știi?
De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am știut și-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
și, la-ntrebare, să găsesc răspuns.
Și... cine esti, îmi spui? Aș vrea să știu
cum de-ai venit. Ești zâna din povești?
Așa îmi pari atunci când îmi zîmbești
sau când în brațe-mi vii, al tău să fiu.
Știu, ești aceea care-am vrut să fii,
ești steaua, nimfa, tot ce am visat
și am dorit alături să îmi vii.
Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
și-n care te iubeam. Nu pot. Tu știi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce tu?
De ce nu mă țin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci și jocul tău cât ține?
Ce mi-ai făcut și nu îmi spui,
De nu pot nopții să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?
De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ține?
De ce chiar lipsa ta mă doare?
De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu știu,
Cum să te uit, sau cât pot ține?
De ești tu și cine-mi ești?
Cum ai venit așa deodată?
De ce ești parte din povești
Ce nu credeam că scriu vreodată?
De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colțul meu de rai.
De ce tu și de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?
poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înainte de a descifra geometria destinului
te-aș întreba doamne despre prima zi
de ce a trebuit să faci mai întâi lumină
probabil că întunericul era deja
și cuvântul doamne
poate că înaintea lui a fost un gând
că lumea ta nu e făcută din versuri scrise în vis
sau poate că ești un poet și visezi infinit
și eu ce caut în visul tău și de ce pot să mă-ntreb asta
ori sunt doar un fel de răzvrătit pe scenariul acesta tâmpit
cu nașteri și moarte cu durere și chin
înainte de orice alt răspuns însă
chiar dacă ego-ul meu oricum nu ar putea pricepe
aș vrea să știu de ce nu ai făcut numai duminici
în care să te slăvim mereu
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis I
Visez cu ochii deschiși
mergând
cu gândul la tine.
Mi-ar plăcea
să știu sigur
Ce ești,
Cât ești,
Că ești,
dar văd
că nu am să știu
Acestea
Niciodată.
De ce? mă întreb în gând, dar cu vocea ta.
De ce îți este frică?
Îmi este frică
în secunda unu
De mine,
În secunda doi
De mine din tine.
Apoi iar unu,
Apoi iar doi,
Unu, doi, unul.
De ce ți-e frică? ma întreabă vocea ta din nou, dar de data aceasta în inima Noastră.
(există O inimă a Noastră?)
Că ai putea fii fericită?
Îți cunoști ființa cu adevărat fericită?
spune-mi Adevărul.
Nu. Mi-e frică de fericire.
Nu îi cunosc niciodată Prețul.
Ha! sari tu, râzând.
În inima mea,
Fericirea ta
Nu are preț.
Ești pregătită să te învăț
ce sunt,
cât sunt?
poezie de Monica Vrăbiuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărări albe
Și plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au pășit și alții
Ce-s îngropați în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Și soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.
Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeași lume sumbră.
Și-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Și-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele și luna
Nu numai că se văd,
Ci își împart căldura.
Și văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Și caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Și fac tic-tac, se sting și pier.
E întuneric și mi-e frică
Și-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt așa lipsit de viață,
Mă simt de parcă n-aș fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai știu ce timp m-așteaptă
Și nici ce drum eu voi urma.
Dar caut drumul alb, din negrul nesfârșit
Și caut neatinsul negăsitului învins.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mai faci?
Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alții rece,
Cum buzele-ți erau ca maci...
Ce mai faci?
Te văd ca și cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ștrengăresc;
Să știi că încă te iubesc
Așa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?
Visez ades să te-ntâlnesc,
Să știi sau dintr-o întâmplare,
Să-ți simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?
Ce mult sunt gând în gândul tău
Și-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ți mai plac de m-ai vedea
Și nu-ți dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?
Ți-am pierdut card de telefon
Ca și cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil și să mor îmi vine
C-o șansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?
Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Și știu că-n alt oraș pășesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici pașii nu-s așa cum calci...
Ce mai faci?
De-abia respir cu piept uscat
Și parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să știu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?
Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet și minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Așa cum alții, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?
Am doar o șansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neștiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Și-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevăruri
Te caut în gânduri, în colțuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Și poate apari, adevăr absolut.
Mă-ntreb de exiști sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viața-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.
Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrențuite de timp,
Le-ascult, le ridic și le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.
Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Și nu e al meu, e... ce n-am căutat.
Le am pe-amândouă acum și mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o șansă, norocu-i cu mine,
Acum știu ce e adevăr absolut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Susur de vis
Eu nu știu, de tine, ce faci ori de ești
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri și-n gânduri lumești.
Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie și-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.
Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu pași ca un susur de șoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieții izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint
Și nu știu, de tine, ce faci ori de-mi ești
Aceeași din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste povești.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condica de prezență
Când ma doare dorul, scriu...
Nu știu ce altceva aș putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aș fi dorit cu adevărat...
Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă știu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă așez pe drumul meu.
Pe lângă mine mai ești și tu,
Prezența care mă înconjoară,
Care mă tulbură și mă împinge,
Mereu înainte, dar nu știu unde...
Nu este despre credință,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.
poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aș...
Te-aș purta cu mine prin lume,
Și te-aș strânge adesea la piept,
Ți-aș evidenția cele bune,
Dar nu mai rezist să aștept.
Te-aș face să îți știi menirea,
Să știi să alegi limpezită,
Să simți întru totul iubirea,
Să simți cât de mult ești iubită.
Te-aș privi o viață întreagă,
Te-aș privi și o sută de vieți,
Păcat că nimic nu se leagă,
Și-n suflet port numai tristeți.
Te-aș alinta așa cum știu eu,
Și ți-aș scoate din suflet amarul,
Sălbatic aș fi ca un leu,
Domestic aș fi cum e calul.
Te-aș uita, dar nu o pot face,
În gând până astăzi mi-ai stat,
Te las de acuma în pace,
Căci știu că de mult m-ai uitat.
poezie de Mihail Cosmin Pamfil (16 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar pe tine te-ai uitat
Eu te știu... poate mai bine decât vrei să îmi arăți,
Nu ești tot ceea ce pare, nu ești tot ceea ce poți,
Și nu caut explicații, definiții n-am să-ți dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?
Ești doar tu, aceea care, zămislește tot ce-i pur
Fără tine frumusețea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naște niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează pașii, ca să devenim mai buni
Aș putea să-ți spun iubire, aș putea să-ți spun destin,
Ești în toate și ești totul, ești și dragoste și chin,
Lacrimile tale udă tot ce crește-n jurul tău,
Ești lumina infinită care vindecă ce-i rău
Noi suntem doar prunci pe care tu îi crești și îi păzești
De păcatele umane, de durerile lumești,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toți bucăți din tine, suntem toți fiice și fii
Eu te știu, te simt și-n suflet te voi ține talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o șoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu
Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ți-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.
Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toți obosit, eu sufăr în tăcere,
Ți-aș scrie dar mi-e frică, îmi pari așa schimbată,
Și ce rost ar avea acum o revedere?
Fac ordine și-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Ești numele pe care n-aș mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.
E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, și dispar,
Așa încerc să uit, căci știu a cui e vina,
Și este prea târziu să-ți simt iubirea iar....
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevoia de tine...
De viață mă tem. Dară și de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui și m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.
Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.
N-aș vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toți ne-om împotmoli
Și-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!
Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Și noi nu vom ști iară unul de altul.
Privește cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!
Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îți freamătă trupul, voința și vrere
De neîmplinire și nemângâieri.
Nevoia de tine îmi seacă chiar viață
(te văd cum din vise dispari uneori!).
Aș vrea să ridici cortina de ceață
Ca noi să vedem a lumii tumori!
Eu nu m-aș vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viață vom face o lege și-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondență!
De viață mă tem și-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viața mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi ești chiar indiferentă!
Și nu ești nicicum de unii lăsată.
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!