Primavara moarta

Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.

Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.

O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.

Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.

Poveste pe-un colt de pamant mazgalita,
A vis mirosind, si-a toamna, si-a viata
Coboara in palme supusa, soptita,
Se-aduna-n lumina de umbre si-ngheata.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de noapte buna

S-a scuturat copacul visurilor noastre,
Acum cand toamna plange iluzii-n cimitire,
Se sting povesti inscrise in palme reci de astre
Si curg din ceruri moarte potoape de iubire.

Intunecata-i zarea, candva asa senina,
Saruta orizontul cenusa unui pas,
Pe-un colt de luna verde o pasare se-nchina
Pentru un drum din urma si-un veac de bun ramas.

Se scutura din aripi de zboruri invechite
Suspinele amare de nouri vinovati
Si ploua cu tristete si ganduri ruginite
Pe stinse felinare si ingeri alungati.

Se-aduna tot mai multe trecuturi ingropate
Si bantuie prin noaptea ascunsa-n asternut,
Adorm caldute lacrimi in brate leganate
De-un suflet prea albastru si prea necunoscut.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postmortem

Din intunericul gretos
Aud un sunet sumbru,
Mie rau si sunt sfios
Si nu mai am nici suflu.

Zgomotul se intensifica
Alerg pe scari inguste,
Cosmarul meu continua
Si'n fata mi'apere o cruce.

O lumanare e aprinsa
Si ceara lasa urme,
Chipu meu e pus pe'o poza
Si mama mea ma plange.

Incerc s'o ating si sa-i vorbesc
Dar ea jeleste'ncontinuare,
Lacrimi de foc pe pamant se topesc
Durerea e din ce in ce mai mare.

O voce Divina o tresa si-i spune
Nu mai jeli si plange maicuta batrana,
Copilul tau e pe alta lume
Unde va ve-ti intalni la vreamea de pe urma.

poezie de Cornel Crâşmaru (18 noiembrie 09 î.Hr.)
Adăugat de Cornel Crâşmaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de stele

Sa nu te temi c-o sa moara
steaua ta bolnava,
poate ca e mai bine asa,
sa doarma in bratele vazduhului.
N-o s-o mai doara nimic altceva,
doar frigul si uitarea
ce-o sa creasca peste ea,
dar e putin,
gandind ca toata viata sa de stea
si-a trait-o in durere
si cu teama de lumina prea multa.
Las-o sa plece,
n-o s-o mai chinuie nici zorile,
nici visele muritorilor.
Cand totul va fi doar intuneric,
peste o vesnicie si-o zi,
va rasari din nou,
pentru ca atunci va fi randul ei
sa orbeasca pe cei ce se tem de scantei...

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnare

te-aş condamna doar la iubire,
la clipe cu noi doi, la infinit
la zorii ce se sting in soapte,
la ochii mei sa-i vezi in asfintit.

te-as condamna la foamea gurii mele
la plansul dorului cand nu-ti voi fi
la oaza dragostei ce-n mine te opreste
si la chemari fara cuvinte-n seri tarzii.

la linistea din noapte ce-mi cuprinde
neobosite ganduri inspre zari
la dansul trupului in agonii de vara
si la suspinul fara noi de asteptari.

sa poti vedea cu ochii mei intr-una
zvacnirea-n tampla ta sa-mi simti
te-aş condamna la viata fara mine
şi la durerea flăcării fierbinţi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, triste amintiri

grădinile-s mai triste ca atuncea
şi norii toti coboara mult mai jos
înghit flamanzi corolele firave
şi firul ierbi-l stoarce de frumos.

naduful lor revarsa peste frunti tacute
si-n brate strang nelinisti di-mprejur
le-as cere-o lacrima cu imprumut, sa-mi lase
sa ud gradini de inimi in urme de condur.

si cat pamant se frange, cate uitari se sting?
in cate lire mor, iubiri, chemari si nu-s,
din ceruri tot coboara cu miile culori
intr-un pastel de toamna, cu ploile-n apus.

si curg, si neastampar e prin alei si ganduri
si cata nerabdare in negura, pustiu
doar un condor mai scrie in zboru-i tot inaltul
cu triste picaturi din ochiul negru, viu.

străjeri din brumă dulce isi picura nectarul
în cupele de roze ramase-n vechi iubiri
în scrinuri de rugina se-ascund parfumuri blande
cu-mbratisari de-atuncea, azi triste amintiri.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul si batrana

O lume plina de suflete
In care poti fi nou sau vechi
Pe care timpul si-a pus lacate
Si tot ce-i viu domneste-n dualele perechi.

Dualitatea este un puternic inteles
Ce cateodata pare a avea un singur univers
Rau, bun; urat, frumos; lumina si-untuneric
Viata noastra este construita dup-un inteles temeinic.

Asa ca intr-o buna zi m-i se ivi in fata
Copilul si-o batrana ce mi-au dat o povata
Fara sa vrea mi-au pus in comparatie
Lumina ochilor care reflect-o revelatie.

Copilul cel trecut devreme-n lumea noastra
Parea nepasator cu o privire vasta
Stiind ce-i fericirea fara s-o gandeasca
Si neindoindu-se de bunatatea cea lumeasca.

Si eu eram odata asa,
Dar varsta stie fericirea a ti-o lua
Prin constiinta ti-o va trece si ti-o va filtra
Si la final, doar praful stelei ce demult s-a stins vei observa.

Batrana, batuta de valurile aspre ale timpului trecut
Ochii ei mari si de cristal care-au trecut prin viata crunt
Fara sa vrea ea imi soptea
Asemeni vantului ce bate fulgul lin de nea.

E o poveste cu de toate
Cu fericiri, tristeti si suflete curate
E o poveste cu morala, cu multe personaje
Uitate sau inca amintite de faptele ce inca stau de straja.

Dar o poveste buna are-un sfarsit temeinic si bine construit
Batrana stie asta si-l va avea, dar nu va fi grabit
Alaturi de cel nou va sta si-i va transmite din povestea tineretii
Pentru a nu regreta nimic din randurile vietii.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sa-ti spun?

Ce sa-ti spun acum la ceas de seara
Cand inima nu vrea sa m-asculte,
Am intrebat-o de ce plange si-i amara,
De ce suspina si aré dureri oculte

Ce sa-ti spun cand pasii opriti la gara,
Isi lasa urmele in atata pribegie,
De parca iubirea mea de-o vara
E uitata pe un geam in alta galaxie,

Ce sa-ti spun cand ninge-n suflet
Si totu-i alb si zapada-i argintie
Nu esti aici si n-am astampar
Si rabdarea mea nu aré garantie

Ce sa-ti spun cand ma ia plansul
Si dorul de tine ma altereaza,
Ma intreb pe unde mi-o fi rasul
De ce drumul si-l scurteaza

Ce sa-ti spun cand esti departe
Si nici surasul nu te mai coboara,
De imbratisari daca ai parte
Stii ca inima mea ma omoara?

Iti spun doar, ca iubirea e o fraza,
Ce am ingramadit-o pe hartie
Ca pentru mine nimic nu conteaza
Decat tu si eu intr-o alta armonie.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noptii

in ochii noptii
picura stele
lucesc stele
plutesc stele
in ochii tai negrii
noaptea si-a ascuns
stelele
si-a aruncat intunericul
si-a scuturat lumina lunii
in ochii tai negrii
ma arunc ca in
vagauna noptii
sa culeg stele
sa culeg luna
sa culeg universul
sa-l impachetez si
sa-l ascund in inima.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

o frunza a cazut, pe inserat..
de dorul ei copacul s-a-ntristat..
si coborandu-si crengile-n pamant,
parea ca sapa frunzei un mormant

vibrand.. o stea se stinge in durere
si cade-ncet din cer, in timp ce piere..
iar lacrima ce-o plange trista Luna
se risipi.. ca mii de stele intr-o bruma.

un scancet de copil rasuna-n noapte..
e cel ce-si cheama mama-n mii de soapte
si-n van imbratiseaza crucea neagra
de pe mormantul celei ce i-e draga..

un urlet lung de caine pribegit
se-aude-n departari, necontenit,
vestind oricui ca moartea nemiloasa
si-a ascutit, ranjind.. funebra-i coasa.

poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi plange iarna...

Imi plange in palme iarna
cu albele-i lacrimi zalude,
Si picurii mici de gheata,
raman fara viata,
in palmele-mi ude.

Si munti si paduri stau garbove,
sub o povara alba, curata,
Iar iarna le plange pe umar la toate,
o iarna geroasa si trista
si imaculata.

Si corbii nauci scormonesc cu gheara
in covorul pufos de zapada,
Si negre naluci se zaresc printre pomi,
aratandu-si stinghere
fata lor fadă.

Fumul din hornuri dantuie
cu vantul taios de afara,
Si-i povestesc tacerii si mie,
cum oamenii stau langa sobe visând
la primavara.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un verb

Parfumul unui cantec rar
fradonat frenetic de-un fierar
ce si-a pierdut Lumina.

Credinta verde din palmele-i
se usuca cand Toamna
ii rasare in buzunar.

E pacalit de soarta.
muritor prins in cusca si cantar,
cu viata bine scrisa-n calendar.

Si invartindu-se intre metale,
foc si stele de amar
canta parfumul unui cantec rar.

poezie de Emanuela Florea
Adăugat de Beatrice Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veste

Telefonul plange, parc-ar vrea sa-mi spuna
Ca sarmana Tanti a patit ceva,
C-a venit pe lume ca o veste buna
Si-a plecat din lume ca o veste rea.

Din aceasta clipa, ea nu mai exista,
De pamant e floarea trupului plapand,
A murit femeia singura si trista
Ce ne invatase a trai tacand.

Se apleaca-n berna la feresti lumina,
Toata vestea buna e o veste rea,
A murit sarmana, blanda Tanti Tina,
Noapte buna, Tanti, obosita mea.

Telefonul cade singur de pe masa
De atata sunet fara nici un rost,
Vestea rea sa vina, si din el sa iasa
Depre sora tatii care doar a fost.

Neamul meu incepe, tragic, sa-si plateasca
Fara opozitii, fara de cuvant,
Marea datorie, vama pamanteasca,
Prin batranii nostri ce devin pamant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de CristiB.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara cuvinte

Si nu-i stiuta soapta a gandului - ci cand
Stapan se-nalta dorul tacerilor din minte,
E-un cantec ce nu-si are nici nume, nici cuvinte
Nu-i ruga, si nici jale, si-i totusi trist si bland.

Si nu ma-ncerc vreo vorba sa-i potrivesc, ma tem -
Ca l-as preface-n ganduri, si gandurile dor,
Ca-s razvratiri nebune adesea-n graiul lor,
Pe cand supusa sortii asa-s si doar te chem…

Isi creste vremea stavili pe drumul dintre noi
Si tot mai greu le numar, si-s tot mai ne-ndurate…
Ce bine le mai stie tacutul cant pe toate
Si nu stiu cine-mi spune ca il asculta doi.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie

Astazi si-a facut prezenta
Luna Iulie, superba,
Cu piept dulce si fierbinte,
Copt, in gura soarelui.
A venit sa-si verse focul!
Peste panze de paienjeni
Ce-au muncit sa-si faca poduri,
Din dantele, lungi si dese.
Ah, frumoasa este!
Are flacarile-n plete!
Si se piaptana pe campuri,
Privita, de-un cer senin.
Se aseaza pe pamant!
Cu rochita ei de gala
Arde-n poale, tot ce-atinge!
Raiul verde, din paduri.
Hm! Si-a deschis brate de aur,
Si-un cuptor sa coaca iute,
Lan de grau, si suflet mare,
Plin de dragoste, si pace.
Astazi a venit, si rade!
Rade mult, si se dezbraca?!
Intra-n noi, ocean si vise,
Cu iubirea... cu iubirea ei, fierbinte.

poezie de Adelina Cojocaru (1 iulie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu esti...

Cu tine infloresc gradinile,
Cand soarele se-aseaza-n
parul tau,
Si miile de raze sparg bobocii,
Cu ajutorul zambetului tau.
Cu tine se-negreste cerul,
Cand norii se ating de chipul tau,
Si-ti simt tristetea-n colt de gura,
Ce sapa riduri, an de an.
Tu esti samanta-n vant lasata,
De-un Dumnezeu, sa nasti samanta,
Cu dragoste sa cresti apoi,
Rodul iubirii crud si verde.
Tu esti un cufar plin de amintiri,
Inchis cu lacate pazit de ingeri,
Deschis doar la lumina lunii,
Cand dorul tipa-n inima si iris.
Tu esti o insula pustie,
Pe care poate plange un barbat,
Din dor de frumusete si iubire,
Din dor de tine, cum te-a cunoscut.
Tu esti cuptorul ce incinge,
Si arde inima unui Adam,
Cu flacara atat de rosie,
Aprinsa de minciuni si multe interese.
Tu esti un san cu lapte dulce,
Pentru copilul tau ce-ti plange,
Esti cantecul ce-adoarme inger,
Binecuvantat noapte si zi, de Domnul.
Esti ghimpele din coasta lui,
Din coasta dulce, a barbatului,
Ce-ti lasa toata mierea lui,
Pe buze cu miresme amarui.
Tu esti imblanzitoarea inimilor reci,
Cand sunt pierdute in aceasta lume,
Ce pribegesc doar cand sunt stele,
Si fug de soare, fug de lume.
Tu esti vazduhul ce framanta,
Gheme de nori, plini de suspinuri,
Din dor de mama si de tata,
Aduci doar ploaie si reci-vanturi.
Tu esti un plans in cimitire,
Multi ani de-acum incolo,
Esti oarba ce nu are liniste,
Pana nu-ti saruti, stelele stinse.
Esti vas din lut usor ori greu,
In mainile olarului ales,
Pictat si fasonat duios,
O viata-ntreaga, cu iubirea lui din suflet.
Tu esti o luna-n colt taiata,
Atunci cand ai o suparare,
Esti luna plina ce se schimba,
Dupa cum adie vantul, noaptea.
Tu esti un iepure ce fuge,
De dragoste, iubire si iertare,
Te-ascunzi in lan de maci si gemi,
In brate mincinoase, ce apoi te-mpusca.
Tu esti minune pe pamant,
Esti intrebare si suras,
Esti un razboi si-o furca oarba,
Ce-aduna bani, si toti barbatii slabi gramada.
Tu esti salbatica din pesteri reci,
Femeia ce-si blesteama zilele,
Un clopot ce nu oboseste,
Sa bata zi de zi, cu vorbe grele.

poezie de Adelina Cojocaru (8 martie 2017)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astralis

Oglinzi! adanci firide fara fund,
In voi statui de stafii se ascund!
Pe apa voastra cu fiori de stanca
Un zbor de vechi priviri pluteste inca
Si-alunecand din gol, in voi coboara
Naluca vremii de odinioara.

—
Pe drumuri care vin din
Nicaieri,
Din toamna primaverilor de ieri,
O, vested vis, te-ntoarce mai curand
Doboara-n mine viata, simt si gand,
Si potoleste-mi sufletul flamand.

Prin lumi de nouri vom calatori!
Vazduh mai nou din noi va inflori.
La capataiul cerului o stea inmugurita pentru noi va sta,
Din raze limpezi sa ne faca drum in lumea unde negurile iernii
Cladesc albastre manastiri de scrum in care luna toaca de vecernii.

C-un crin la carma, altul la catarg,
O luntre alba sa ne duca-n larg.
in haina lor de gheata cristalina
Sa salte-n aer albe baiadere.
Si cerul sa ne fie-o cupa plina
Cu picaturi albastre de tacere.

Deasupra noastra vantul isi coboara
Din zari in zari aripa lui tacuta, —
Si-atunci nemarginirea se-nfioara
Ca o enorma harfa nevazuta.

Si-acum — oglinzi adanci! mari ochi pustii,
De sub pleoapa serilor tarzii,
Strapungeti cu privire de cristal
Pe totdeauna visul meu astral!

Stravechiul vis, carunt si obosit.
La tarmul vostru n-a mai poposit.
Si-n voi, adanci firide fara fund,
Pe veci statui de stafii se ascund.

poezie de Alexandru Philippide
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand cerul devine nou si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

El cuprinse, dulce, sanul ei

El cuprinse, dulce, sanul ei,
greu, puternic, si-i rapuse gura
cu sarutul lui - iar langa ei
arborii isi prelungeau faptura
in amurgul limpede cazand,
in racori de aur si de vant...

Si isi cunoscura-atunci dintai
gustul si mireasma, si-si simtira
de la crestet pana la calcai,
trupul, cum tresare si se mira.
Si apusu-i bantuia, plecand,
cu vapai de aur si de vant...

Si tipau si pasarile-n cer.
Mana ei ii palpaia pe umar.
Sta in lume cuplul lor stingher
iar, in jur, perechi fara de numar -
si-i impodobea pe rand, pe rand,
dragostea, cu aur si cu vant...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul timpuriu

Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa struna incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.

Suiera serpii spanului si curg,
Metalul isi roteste curba raza.
Prietenul imi pare un chirurg
Ce viata unui om salveaza,
Desi o piesa de tractor cand faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
— Ce-atata graba-n gesturile tale,
De ce atata incordare-ti ceri?
In ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
— Vezi, ploaia si zapada si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
Impotmoliti la marginea miristii
Nerabdatori asteapta tractoristii...
Iar cand pamantul s-o zvanta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs si fara inturnare
Sa-l smulga tractoristii inapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliti indurerati s-astepte,
In vinele prietenului bat
Si-n limpezimea gandurilor drepte;
El a primit prin vine nevazute
Nelinistile care fierb in ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Si-i inima prietenilor mei.
... S-a inecat lumina-n pacle grele
Si bezne reci au palpait pe lut.

Mi-am insotit prietenul acasa
Si prin gradina-i trista am trecut.
In palcuri liliacul timpuriu
Se legana scheletic si pustiu,
Cu crengile-n carlig, ca niste cangi.
Muguri cazuti se destramau sub crengi...
M-a intrebat cu voce sugrumata:
— Tu ce zici? Mai inmugureste-o data?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de span si de rugina roase,
Mi-a aratat ce mari erau sa fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce da masura gingasiei florii,
Iubesti o floare-atata de duios,
Cum stiu sa o iubeasca visatorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om sa-l doara...
Si-ai dat masura plinei frumuseti
Cand degetele-ti floarea masurara...
Dar nu stii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri si-a doua oara.
Tu esti puterea care-nsufleteste
Pamantul — si-l preface bun si viu.
Tu rasadesti in inimile noastre
Si-n cantec liliacul timpuriu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!