Liliacul timpuriu

Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa struna incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.

Suiera serpii spanului si curg,
Metalul isi roteste curba raza.
Prietenul imi pare un chirurg
Ce viata unui om salveaza,
Desi o piesa de tractor cand faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
— Ce-atata graba-n gesturile tale,
De ce atata incordare-ti ceri?
In ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
— Vezi, ploaia si zapada si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
Impotmoliti la marginea miristii
Nerabdatori asteapta tractoristii...
Iar cand pamantul s-o zvanta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs si fara inturnare
Sa-l smulga tractoristii inapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliti indurerati s-astepte,
In vinele prietenului bat
Si-n limpezimea gandurilor drepte;
El a primit prin vine nevazute
Nelinistile care fierb in ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Si-i inima prietenilor mei.
... S-a inecat lumina-n pacle grele
Si bezne reci au palpait pe lut.

Mi-am insotit prietenul acasa
Si prin gradina-i trista am trecut.
In palcuri liliacul timpuriu
Se legana scheletic si pustiu,
Cu crengile-n carlig, ca niste cangi.
Muguri cazuti se destramau sub crengi...
M-a intrebat cu voce sugrumata:
— Tu ce zici? Mai inmugureste-o data?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de span si de rugina roase,
Mi-a aratat ce mari erau sa fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce da masura gingasiei florii,
Iubesti o floare-atata de duios,
Cum stiu sa o iubeasca visatorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om sa-l doara...
Si-ai dat masura plinei frumuseti
Cand degetele-ti floarea masurara...
Dar nu stii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri si-a doua oara.
Tu esti puterea care-nsufleteste
Pamantul — si-l preface bun si viu.
Tu rasadesti in inimile noastre
Si-n cantec liliacul timpuriu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

poezie de Sorana Topa
Adăugat de Nicoleta Denisescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regasirea din vis

Se intalnira intr-o zi ploioasa,
cand soarele uitase sa rasara
si soarta hotarase ca atunci
acele doua inimi sa tresara.

el ii vorbi cu inima deschisa,
fara a se gandi daca mai are rost
sa jure iar credinta si iubire
pentru ceva ce mai demult a fost.

dar totusi a-ncercat s-o tin-aproape
in lumea lui si-n inima-i umbrita,
parea mai sincer ca oricand,
dorea ca ea sa stie ca-i iubita.

"trec ani in sir pierduti in fum,
dar inca te iubesc, desi mi-e greu s-o spun;
ma vad mereu parca purtat de-o stea
punandu-ti mana calda-n mana mea
si noi zburam in zarea-ndepartata,
fara sa ne gandim ca vom veni vreodata
aici, acasa, in aste vremuri grele,
mai bine tac, hai sa uitam de ele
si sa zburam departe asa cum ne dorim
si tot timpul pereche, tot timpul noi sa fim."

ea-l asculta timida si tacuta,
fara sa stie ce sa creada,
dar inima-i dicta:"-iubeste
si lasa lucru-acesta sa se vada".

si s-a supus intregii ei fiinte
si s-a lasat purtata iar de valuri
ca mai demult cand impreuna
visau la marile-idealuri.

"inchid ochii si curg lacrimi
pe-ai mei obraji umbriti de vise,
te vreau aici, mi-e dor de tine,
te vad sub pleoapele-mi inchise.

suntem pe-un munte singuratic
si tu ma tii in brate strans,
emotii mari ne coplesesc
de fericire si de plans.

si totusi stiu ca este vis,
dar cred in el, e visul meu,
mi-e teama sa-mi deschid iar ochii,
mi-e teama si imi este greu."

dar totusi si-a deschis iar ochii
si lacrimile-i impanzira,
vazu ca ii era aproape
si parca nu mai auzira.

era o liniste deplina-n noapte
iar norii parca-ncet plecau,
tocmai atunci cand acei doi
spre infinit usor zburau.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de-a invinge

Sa stii sa taci cand ai dreptate
Si-apoi sa razi cand inima te doare,
Sa-ti fie mersul plin de demnitate,
Si sufletul sa poti sa-l lasi sa zboare.

Sa poti zambi cand toata lumea plange
Chiar cand speranta, cea din urma... moare,
Cand tot ce ai si esti, incet, incet se frange
Sa poti sa te ridici si sa privesti spre Soare.

Cand prietenii, cu toti, pe rand, te-au parasit
Si intristarea te apasa zilnic, greu
Cand esti uitat si singur... necajit
Sa poti pastra Credinta vie-n Dumnezeu.

E-o alta sfanta, "arta de-a invinge"
Puterea fara margini ce-ai primit in dar,
Prin Cruce, Dragoste... prin Sange,
Prin Inviere, Viata si prin... Har!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

sa planga norii pentru mine,
sa se deschida pamantul si sa te ia pe tine,
blesteme din toate partile sa rasune,
caci de azi o cruce poarta al tau nume!
rochia-mi murdarita azi alba mi-e,
rauri sece aveam pe fata, azi unu nu mai e.
vantul uitarii in paru-mi despletit se joaca
azi esti mort, ieri eram eu moarta.
acorsurile viorii iar le aud...
florile de la capatai eu am sa le ud,
am sa vin din cand in cand
cand o lacrima veela o voi vedea curgand...
desculta pe tarana-ti joc si cant,
bat din palme cand clopotul aud batand;
toaca-mi calauzeste al despartirii dans
cu duhul amintirii dansez acest vals...
dar cand cantecul se sfarseste
cad la paman ca un om ce mila cerseste,
cad, ma rog, si la tine, doamne, strig:
"da-mi aripi, caci singura eu nu pot sa ma ridic!"
tarana ai fost, tarana ai devenit
azi iti spun "adio", demon mult iubit!

poezie de Raluca Rusoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sa-ti spun?

Ce sa-ti spun acum la ceas de seara
Cand inima nu vrea sa m-asculte,
Am intrebat-o de ce plange si-i amara,
De ce suspina si aré dureri oculte

Ce sa-ti spun cand pasii opriti la gara,
Isi lasa urmele in atata pribegie,
De parca iubirea mea de-o vara
E uitata pe un geam in alta galaxie,

Ce sa-ti spun cand ninge-n suflet
Si totu-i alb si zapada-i argintie
Nu esti aici si n-am astampar
Si rabdarea mea nu aré garantie

Ce sa-ti spun cand ma ia plansul
Si dorul de tine ma altereaza,
Ma intreb pe unde mi-o fi rasul
De ce drumul si-l scurteaza

Ce sa-ti spun cand esti departe
Si nici surasul nu te mai coboara,
De imbratisari daca ai parte
Stii ca inima mea ma omoara?

Iti spun doar, ca iubirea e o fraza,
Ce am ingramadit-o pe hartie
Ca pentru mine nimic nu conteaza
Decat tu si eu intr-o alta armonie.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Toate in viata sunt intamplari,
Corabii ce trec peste-ale apelor mari,
Tarziul oprindu-l sa-l lege de dig,
Cand tie ti-e cald si cand mie mi-e frig,

Te-nchid in fiinta, prin tine respir,
Si-n inima plansa tu cresti trandafir,
Si-n apa tacerea apoi ti-o prefaci,
Sa ude speranta pierduta-ntre maci.

Si chiar daca-n mine, prezenta ta doare,
Si toamna isi scutura noptile-n floare,
Orasul se duce prin ape ce curg
Si tu ma saruti printre plopi in amurg,

Tainic deschizi catre noapte iar usa,
Din cerul cu stele sa intre cenusa,
Si eu intuneric la piept te cuprind,
Sarutul sa ploua pe chipul tau bland.

poezie de Ion Vanghele (25 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu

Inchid ochii si nu-mi vine sa cred,
Ca esti asa departe, mi-e frica sa te pierd.
Atunci cand eram in bratele tale,
simteam ca pe-ntuneric soarele strabate
si ca ne-nconjoara stele stralucitoare.

Fericirea mea nu cunostea hotare,
si acum simt, ca te iubesc Dragoste.
Fara Tine sunt pierduta
Nu gasesc calea luminoasa,
tine-ma de mana
ca fara Tine-s oarba!

Daca esti cu mine, nimic nu conteaza,
doar ochii tai prin care vad o alta viata,
alaturi de Tine, mereu langa Tine,
vorbind despre Tine, visand despre Tine.

Fara Tine zilele sunt negre,
dar speranta imi da putere.
Vreau sa simt dragostea ta,
pe care o vecie nu voi uita.

Vezi ca mana-mi tremura,
cum iti aud glasul.
O liniste imensa ma cuprinde,
si-ti simt sufletul acum, langa mine.

Auzi glasul meu pe Tine te cheama,
cum mama natura o cheama pe primavara.
Mi-e sete, simt ca buzele tale-s aproape,
dar Tu... Tu esti prea departe!!!!!!

Dar stiu un singur lucru,
Ne iubim Dragoste,
Si nimeni, nimic,
numai Moartea ne va desparte!

poezie de Adela Farcas din revista Liceului Al. Papiu Ilarian (2002)
Adăugat de Adela Farcas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

Nu sunt poet... dar as vrea sa-ti scriu
Sa-ti scriu ce simt si ce-mi doresc
Sa-ti scriu ce mult... eu te iubesc
Dar oare e deajuns?

Alerg dupa un vis, in el esti tu
Doar tu, doar tu, doar tu
Si inchid ochii, eu sper ca sa te vad
Te vad, dar tu incerci sa fugi

Eu dupa tine merg, doresc sa te ating
E vis, eu stiu, dar cred ca o sa simt
Sa simt caldura si iubirea din inima ta
Si chiar de-i vis, ea mereu este asa

Si cand cred ca aproape te-am ajuns
Te ating pe spate, tu incet te intorci
Ma uit la tine, dar nu te mai vad
Deschid ochii si visul meu s-a stins

Incerc sa adorm, dar culmea, nu mai pot
Inchid ochii, gandindu-ma la tine
Am o speranta, ce se naste in mine
Ca poate voi mai avea un vis cu tine

Si stand putin in pat, imi dau seama bine
Nu se mai poate, ca sa te visez pe tine
E vina mea, ca-n vis, nu m-am grabit la tine
Ca m-am trezit, fara sa te trezesc si pe tine

Si incet, eu ma ridic din pat, a fost un vis....
A fost un vis, ce iarasi l-am ratat... deschizand ochii
Acum nimic nu pot intoarce inapoi...
Sa te visez, sa fim iarasi in doi

Astept o alta seara, pentru a te visa
Astept sa te intalnesc, nu doar in vis...
Astept sa te intalnesc si-n viata mea
Ca sa ramai cu mine si mereu sa fie asa

Acum, in gand te intalnesc, eu iar
Tu esti la fel, esti ca in acel vis
Te indepartezi de mine si inaintezi
Fara sa privesti in urma, fara sa ma vezi..

Si, stau si ma gandesc, in urma ta
Oare nici gandul nu ma poate ajuta?
Incerc sa ma gandesc la tine, si mai mult
Incerc sa-mi vad eu viata, de la inceput

Dar o tristete apare brusc pe fata mea
Nimic nu mai am, in mintea mea
Am memorat, doar clipele cu tine
In vis, in gand, cand te intalneam, pe tine

Pentru ca am sters trecutul fara tine
Pentru ca acum inteleg, ca era doar supravetuire
Si doar atunci cand sunt cu tine
Eu vad in viata mea, iubire si fericire

Si nu conteaza, unde te intalnesc pe tine
In vis, in gand, sau in lumea inventata de mine
Mereu traiesc momente de iubire
Chiar daca uneori eu nu te vad pe tine

Imaginea ta, e memorata in mintea mea
Gandirea face ca mereu sa te pot vedea
Dorinta de a te vedea
Mereu ma face sa pot continua

Ca sa continui sa te urmaresc
Din urma ta sa merg si sa-ti soptesc
Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc
Te rog, intoarce-te, eu vreau ca sa-ti vorbesc

Si-n soapte, eu incerc ca sa-ti vorbesc
Si strig, crezand ca poate ma vei auzi
Ma vei vedea ca sunt in urma ta
Si poate tu, nu vei mai continua

Sa fugi de mine si de iubirea mea
Si ma opresc din mers, putin eu ma gandesc
Ca poate tu fugi, pentru ca eu te urmaresc?
Sau poate si tu, ma cauti pe mine?

Si de aceea nu te uiti in urma ta
In urma ta, in care ma poti vedea pe mine
Eu te urmaresc, ca-mi este dor de tine
Caci te iubesc, eu te iubesc numai pe tine

Si gandul, ca tu ma iubesti pe mine
Ma face sa continui, dupa tine
Ca sa te urmaresc, oriunde ai merge tu
Sperand, vreodata ca sa te ajung

Si eu, incerc sa nu mai merg la pas
Sa fug, sperand, ca pot sa te ajung
Dar... tu esti doar un vis in viata mea
Si visul, doar cu ochii inchisi, il poti vedea..

Si inchid eu ochii, poate te voi ajunge asa
Si ma impiedic, ma impiedic, in privirea ta
O doamne, e adevarat, oare e asa?
Tu te-ai intors pentru a ma vedea?

Eu te privesc, cu mana te ating
Pe par, pe fata, pe obrajorii cei frumosi
In ochii tai atent incerc ca sa ma uit
Pe frunte te ating, si buzele ti le sarut

Ce dulci si moi, o doamne, ele sunt
Si aici dorind sa vad daca e vis
Deschid eu ochii, o doamne, am gresit
Nu trebuia sa deschid ochii eu acum

Deschizand ochii, tu ai disparut
Parfumul tau, il simt, e langa mine
Inchid rapid ochii si ma gandesc la tine
O doamne, nu mai esti, tu iar ai disparut

Ma uit in jurul meu, poate te voi vedea
Poate mai am vreo sansa, sa te urmaresc
Poate si tu, inca ma mai doresti
Nu esti, cu adevarat ai disparut

Si nici nu mai stiu, in ce parte te-ai dus
Ca sa stiu cum sa te caut acum
Si ma gandesc, poate sa inchid ochii, sa te visez
Dar nu, eu te vreau in viata mea acum.

Si inainte de-a porni in cautarea ta
As vrea sa las un semn, pentru a vedea
Ca daca tu vei trece, pe unde trec eu
Sa vezi, sa stii, si sa intelegi

Ca eu pe tine, te caut si-mi doresc
Sa fii aproape de mine, zi de zi
O viata impreuna ca sa fim
Si acel semn, nu stiu cum as putea sa-l las

Sa scriu pe pamant numele tau?
Nu! ca ploaia il va putea sterge
Sau pe zapada numele meu sa-l las?
Nu! ca razele soarelui, il va topi

Si ma gandesc eu, cum sa fac acum
Si scriu numele tau in inima mea
Aici, cu siguranta, mereu va ramane asa
Si nimeni, niciodata, nu il va putea stergea

Si daca ani, voi pierde, eu, in cautarea ta
Si daca tu, la mine, vreodata vei renunta
Numele tau, din inima mea
Mereu, va ramane asa...

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet

Un suflet
E fericit
Prin ochii tai

O floare
Zambeste
Cand dimineata te trezesti

O stea
Sclipeste pe cer
Cand tu dansezi

Un inger
Tresare din somn
Cand tu imi zambesti

O viata
In palmele tale
S-a aprins

O lume
Fara tine
Nu va exista

Un cantec
Al iubirii tresare
In inima mea

Un sarut
O imbratisare, de-a ta
Ma face sa ma simt iubit

poezie de Florea Nicolae din Praf Stelar (20 iunie 2008)
Adăugat de Florea Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de roua

Nu stiu cand vantul
m-a atins cu mangaierea lui…
Nu stiu cand tu,
steaua mea cazatoare,
ti-ai lasat culoarea
in sufletul meu.
Nu stiu cand merele domnesti
si-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himera ratacitoare.

Nu stiu de esti rasarit sau apus,
sarut sau durere,
necuvant sau iubire,
tacere au adevar.
…dar stiu
ca ma cauti
in fiecare dintre cerurile tale
atat de inalte
incat ceilalti nu pot intelege
ca DOAR NOI
putem visa acolo...
…dar stiu
ca soarele se aprinde
pentru ca intunericul din noi
sa devina mirarea primului sarut,
pentru ca verdele frunzelor
sa se raspfranga in apa ochilor tai,
pentru ca nespusele inca vorbe
sa atinga infinitul.

Nu stiu daca esti azi sau ieri…
Sau MAINE… care inseamna mereu
prezenta ta ce ma simte
ca pe o lacrima de roua
pe buzele
unui trandafir alb.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarăşi

şi iarăşi curg ploi fara fluturi
viorile-s triste si plang
şi iarăşi te-alung fara teama
şi flutur esarfa cu saruturi in parg.

te cert şi-ti mai spun doar adio
cu mana iti fac doar un semn
dar lasa-ti doar umbra in urma
să-mi vii de poate te chem.

şi iarăşi ma ninge si-n tample
aud doar un murmur incet
o nota ramasa pe-o coarda-i straina
suspinul rasuna in scancet.

şi du-te, si vino, ramai doar un timp
cat ploaia de fluturi ma cheama-napoi
sa picuri in zboru-i cernindu-mi tarziu
cat timpul esti tu, suntem amandoi.

şi iarăşi se-aduna-n gramada si stropii
prin muguri grabiti ca si noi
tu du-te incet inspre mine cand ploaia-i pustie
şi ramai doar un flutur in zbor pentru doi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si daca mor zeii?

Au cam inceput sa moara zeii.
Ii vad din cand in cand in grupuri
Ilegalisti din timpuri apuse.
Tusesc. Stiti cat de ciudat este
Sa il vezi pe Thor cum isi lasa ciocanul
Si scote sticluta cu sirop?
Odin, care si asa avea un singur ochi
A inceput sa faca,.... cataracta.
Si-i vad in fata blocului
Jucand table si amintindu-si
De zilele cand stapaneau lumea.
A trecut pe langa mine, mai ieri, Eos.
Era palida, aproape alba,
Si m-am intrebat unde-i sunt
Obrajii ei roz si surasul stralucitor.
Purta proteza. E trist.
Au inceput sa imbatraneasca zeii
Si pamantul a inceput sa-i uite.
Mai sunt pe undeva, mi-a spus Diana
Cateva vestale, fete batrane
Care mai umbla inca cu arcuri
Dar nu prea mai sunt paduri
Iar vanatul a inceput sa dispara.
Persefona a murit de mult, iar Hades,
Dupa cateva secole de doliu,
Cauta acum in van trei samburi de rodie.
Au inceput sa dispara zeii
Si ce-i mai rau, noi am inceput
Sa-i uitam. Olimpul e gol,
Asgardul in paragina, miroase a fum,
Si chiar si mortii au uitat de Ragnarok.
Pamantul e nemuritor, acum,
Cand zeii au inceput sa moara,
Dar parca e o amfora fara vin,
Nu ne mai aduce nici o bucurie.

poezie de Dragoş Angelescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara moarta

Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.

Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.

O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.

Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.

Poveste pe-un colt de pamant mazgalita,
A vis mirosind, si-a toamna, si-a viata
Coboara in palme supusa, soptita,
Se-aduna-n lumina de umbre si-ngheata.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Narcisului

I. Traieste inca floarea frumoasa de ieri sara,
Surade langa mine pe-o margine de cupa;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare
In amintirea mainii ce s-a intins s-o rupa.

Traieste inca floarea, dar inima mea bate,
Vazand-o cum paleste din ce in ce mai tare.
Sunt alte flori desigur mai mandre si bogate;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare.

Traieste floarea inca, dar maine-ncet va plange
Alaturea de cupa, petala cu petala,
Si flacara ce arde in mine se va strange,
Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...

II. Ma urmareste floarea intr-una, si mi-i teama,
Iar inima-mi se starnge de-o grija nenteleasa;
Ma urmareste-ntr-una, si pare ca ma cheama,
Ca o fiinta scumpa ce sufere, acasa.

Ma dojeneste dulce, si lung mi-atine drumul,
Trimite dupa mine nelinistita floare:
Sfioasa isi trimite pe urma mea parfumul,
S-atunci ma-ntorn acasa invins ca de-o mustrare.

Invins ma-ntorn acasa, si singur rad,-dar cine
Nu s-ar intoarce oare cu inima-mgrijita,
In apa unei cupe dac-ar avea ca mine,
O floare daruita de-o mana adorata?

III. S-a ofilit Narcisul, si-s trist de-o zi intreaga...
Era ceva din tine in floarea asta draga;
Era ceva desigur, caci astfel n-as pricepe,
De ce ma simt mai singur acum cand noaptea-ncepe,

Si n-o mai vad in umbra, luptand staruitoare
S-adune stralucirea luminii care moare.
Avea desigur din fata ta curata,
Din toata gingasia ta candida de fata,
Din tot ce straluceste si-aduce bucurie!
Oh, tu, care mi-ai dat-o s-o am tovarasie,
De-ai pus un gand intr-insa, din clipa asta sfanta,
In amintirea trista a celui care-o canta,
Tu apara-l de lume, de moarte si uitare,
Si cugeta la raul ce-l poate face-o floare.

VI. In linistea odaii s-a stins incet-incet...
Nu si-a farmat viata petala cu petala,
Ci a murit cu fata din ce in ce mai pala,
Ca un bolnav ce-ngroapa cu dansul un secret.

Asa s-a stins in taina, si nimeni n-a stiut,
Caci in minuta asta de grea melancolie,
Eu singur stam de fata la muta-i agonie,
Si singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

Iar cand a fost ca toate aceste sa le scriu,
Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
Un bland parfum in aer usor s-a strecurat,
Si a ramas in casa plutind pana tarziu.

V. Si totusi te vad inca, naluca mea, s-acuma...
Se-nalt-un brat in aer, si iat-o ca apare:
Intr-un vesmant ce-o-nfasa ca un potir de floare,
Purtand in mana dreapta Narcisul alb ca spuma.

Mladie apoi bratul, s-asupra mea se-nclina,
Ca un vlastar ce-l pleaca un vant de primavara,
Si o mireasma dulce deodata ma-mpresoara,
De parc-ar fi deschisa fereastra spre gradina.

Si-acum mainile-i pale le simt de mine-aproape...
-Ah!, pale maini, tot raul va fie-intors in bine-
Ce duh isi poarta lampa arareori in mine
De pot vedea ca noaptea cand fulgera pe ape?

E magul amintirii cu lampa lui albastra
Ce s-a trezit si scrie in vechea lui scriptura,
Din tot ce e acuma, si toate cate fura,
O jalnica poveste, ce samana cu-a noastra.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful iubirii

As vrea sa fiu ca aerul usoara
si sa ma sui la cer si sa-l sarut
de bucurie ca se desfasoara
deasupra mea si-a ta si c-a facut
sa ne-ntalnim mereu in cate-o stea,
la care inca de copii priveam
cand rasarea-n anume ceas la geam,
si eu si tu spuneam:"E steaua mea!".

Si-asemeni stelei va fi fost si-o carte
care-n aceeasi vreme sa ne placa
mie-ntr-o parte, tie-ntr-alta parte
a stramtei lumi; si cine stie daca
ne-am despartit candva cu-adevarat
privirile pe cer si pasii pe pamant,
de vreme ce ni s-au amestecat
intr-un universal si orb alint...

Tii minte limba-n care mi-ai vorbit
intaia oara, si-n ce tara-anume,
si cate trupuri am schimbat si nume,
cand trecatoare morti ne-au adumbrit?
Eu nu mai stiu, dar amintirea ta
e ca un fir pe care-l simt prin vreme,
si nu m-as rataci si nu m-as teme
decat in clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atatea lumi ce plamadira
cu truda lor fiinta noastra, una,
s-ar sparge-n haos pentru totdeauna
ca sa desfaca ceea ce-mpletira.
Din cer, ca dintr-un pom, cand s-ar desprinde,
ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,
ca focuri de-artificii; si din stele,
ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,
imprastiind pe-ntinderea albastra
noi sateliti, ca viata n-o sa stea...
si fiecare, surghiunit pe cate-o stea,
am astepta-o seara la fereastra
si-am spune tresarind:"E steaua mea!".

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despartire in flori

La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.

La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.

La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.

Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.

Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.

Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.

Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.

Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.

La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.

De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.

Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.

Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acm cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii (1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!