Sub cerul toamnei

Când ai păşit spre mine, doamnă,
Sfioasă, atingând pământul,
La mine-n viaţă era toamnă
Şi frunze-mpodobeau pământul.

Sub cerul gri şi plumburiu
Ce m-apăsa-n tristeţea sa,
De unde-ai apărut? Nu ştiu,
Dar eşti o rază-n viaţa mea.

Când te vedeam venind senină
Plutind prin viaţa-mi pustiită,
Mă fascinai şi-a ta lumină
Parcă-mi fusese hărăzită.

Habar n-aveai că te priveam
Şi te doream ca însetatul,
Cu ochii-mi trupul ţi-l sorbeam
Căci mă-nhăitasem cu păcatul.

Da, cu păcatul! Te doream!
Căci numai asta-mi-era-n gând!
Priveam la trup şi îl râvneam,
Nu eram om, ci lup flămând!

Iar din Adam eu deveneam
Şi eu, o Eva păcătoasă,
Mi-erai ispita cea din ram,
Nu doamna blândă şi sfioasă.

Întins-am mâna să te rup,
(Căzusem repede-n păcat)
Şi pentru că-mi doream un trup,
De-odată s-a întunecat.

S-a-ntunecat! Gonit-am feea,
Şi m-a-ncercat aşa o vină!
Văzusem trupul, nu femeia,
Fiinţa caldă din lumină!

poezie de Florentina Mitrică (15 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Doream să-ţi strig
Doream să-ţi cânt
Doream să-ţi plâng
Doream să-ţi strâng
Doream să-ţi mângâi
suflarea
Să-ţi sărut
fruntea
Să-ţi iubesc
ochii
Viaţa-mi cântă
Vreau timpul să-l opresc
Vreau spaţiul să-l cuceresc
Aş vrea să plâng, să râd, să cânt
Umbră să-ţi fiu, suflare să-ţi dau
Trup să te-ncălzesc, ochi să te privesc
Şi vreau cuvinte. Să mai inventez câteva

poezie de Mihaela Cătană (9 aprilie 2001)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifea ciocolatie

Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda şi iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...

Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...

Rătăceam într-o visare
Şi doream aşa, cumva,
Să te strâng în braţe tare,
Bruna mea de catifea...

Te-aş fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îţi frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...

Erai gureşă, zglobie,
Erai ca o rândunea!
Îmi erai atât de vie,
Bruna mea de catifea...

Însă astăzi dimineaţă
Mi te-a întristat ceva!
Eşti lipsită de viaţă,
Bruna mea de catifea...

Ochii tăi, odată vii,
Ah, cum străluceau odată,
Azi sunt trişti, reci şi pustii,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că eu sunt vinovatul!
Iarăşi te-am făcut să plângi,
C-am dat mâna cu păcatul,
Bruna mea, azi mi te frângi...

Ca o salcie în vânt,
Peste ape aplecată,
Apoi pusă la pământ,
Bruna mea de ciocolată...

Rătăcirea mea de-o clipă
Ţi-a luat speranţa toată,
Ţi-am frânt visul şi-o aripă
Înger bun de ciocolată...

Am greşit de multe ori
Azi din nou şi încă o dată!
Ţi-am frânt vise şi fiori,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că merit să mă cerţi,
Recunosc în sinea mea!
Oare poţi să mă mai ierţi,
Bruna mea de catifea?

poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna mea, iubită doamnă...

doamna mea, iubită doamnă,
m-amăgeşti cu ochii tăi,
porţi în ei culori de toamnă,
mă cufund în ei ca-n văi,
porţi în ei culoarea frunzei,
în ei verde maroniu,
dăruiesc un foc al muzei
cu sclipiri de argintiu

doamna mea, iubită doamnă,
mă dor toate când privesc,
trupul tău sculptat de-o daltă,
m-a făcut să-nebunesc,
m-a făcut să-mi piară somnul,
m-a făcut un aiurit,
rog în seară Tatăl Domnul,
doar puţin să-ţi fiu iubit

doamna mea, iubită doamnă,
cred că-mi dai atâta dor,
de nu pot să-l car de-odată,
pe-al meu trup rătăcitor,
dar mi-e bine sub povara,
ce mi-ai pus-o peste trup,
nu mă plâng dar doare seara,
când de tine eu mă rup

doamna mea, iubită doamnă,
prinde-te de dorul meu,
mângâie-l şi ia-l în seamă,
să nu-mi fie aşa greu,
să nu-mi fie noaptea albă,
să nu-mi ţină ochi deschişi,
mult aş vrea, în mare grabă,
de o viaţă să fim prinşi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străino

De când ai apărut, minune,
Ca o Morgană întrupată,
M-am transformat dintr-un tăciune
În flacără învolburată.

Chiar nu-mi ajunge penitenţa
De a trăi însingurat?
Vii tu să-mi tulburi existenţa
Dorindu-te? Să-mi fac păcat?

Căci ard în propria-mi fiinţă
Să-mi mistui poftele păgâne,
Zăcând nebun de neputinţă
Mă descompun in mici fărâme.

Te plăsmuiesc adeseori
Şi mi te simt, aici, cu mine,
Mirosul tău, miros de flori,
Se duce veşnic şi revine.

Habar nu ai că te privesc
Cum treci în fiecare seară
Prin faţa mea şi nu-ndrăznesc
Să calc în urma-ţi princiară

Esti doar o umbră diafană,
Atât de eterată esti,
Nu mai pun geană peste geană
Pe lângă mine când pluteşti.

C-am să te-ador mereu, străino,
Din iadul meu întunecat,
Când noaptea te strecori, felino,
În gândul meu înflăcărat.

Rămâi, frumoaso, doar în gând,
O, dulce, păcătoasă vină,
Să zac în iadul meu, arzând,
Tu, plăsmuieşte-te-n lumină...

poezie de Florentina Mitrică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream nebun

Doream nebun, a fi cu tine
La margine de drag şi dor,
Când stele-alunecă-n fântâne
Şi ceru-n pat, la noi, dobor.

Doream nebun, a te cuprinde
În noaptea albă, ca o lună
Şi în cearceafuri a te-ntinde,
Când visele... ni-se-mpreună.

Doream nebun, să am puterea
De a te face... să-nfloreşti
Şi de-a primi zâmbind, plăcerea,
În străluciri..... dumnezeeşti.

Doream nebun, pentru o clipă,
A-ţi dărui... tot ce doreşti,
Să te adun dinspre risipă,
Să te iubesc... să mă iubeşti.

Doream nebun, sărut a pune
Pe sâni arzând ca doi cărbuni,
Dar ai plecat... fără a spune,
De-atât amar... de săptămâni.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Întunericul ascuns în lumină
Echivalează cu fericirea nefericirii,
Cu păcatul iertării şi cu păcatul iubirii...
Clădită de zeul neant,
Mă ascund în vreascuri ce ard
Tăcut, ca un gând...
Trupul - pământul flămând,
De zboruri şi vis,
De stele cuprins,
Înlănţuit de tăceri foşnitoare,
În lacrimi de mare...
Ce suntem noi?!
O uşă dintre două goluri,
Dintre naştere şi tăcere...
În bine sau în rău întrupaţi,
Alergăm spre niciunde,
Iluzii şi speranţe plăpânde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E păcat

e păcat
ca păcatul
să-ţi stăpânească
viaţa
şi să te smulgă
din paradisul
pregătit de ziditor
pentru fii pocăinţei
şi ascultării
e păcat
ca păcatul
să-ţi spargă viaţa în
mii de cioburi
şi să te arunce
în prăpastia morţii
e păcat
ca păcatul să-ţi
sfâşie trupul
şi sufletul
să muşte din tine
până nu va mai
rămâne nimic
şi apoi să plece
pe potecile infernului.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Ce frumoasă sunteţi, doamnă,
Chiar şi-aşa, puţin mai tristă
Când păşiţi uşor spre toamnă,
Vara voastră mai există.

Când păşiţi pe drum pierdută
Undeva într-o visare,
Soarele parcă sărută
Umbra voastră pe cărare.

Şi aşa frumos vă şade
Cănd vreţi să puneţi la loc
O şuviţă ce tot cade
Şi alunecă din coc.

Chiar dacă vă enervaţi
Când vă credeţi furioasă
Poate nu ştiţi, dar aflaţi
Doamna mea, sunteţi frumoasă!

Ştiţi voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă priveşte încântat.

Fiindcă-n trupul de fecioară
Simt că se adăposteşte
Încă multă primăvară
Care vă întinereşte.

Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici şi colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.

Până fulgii or să cearnă
Fluturi albi într-o ninsoare,
Bucuraţi-vă azi, doamnă
De căldură şi de soare!

E ceva ce mă îndeamnă
Să vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeţi, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!

Doamna mea fără de nume
Ştiu că nu vă regăsiţi
Căci veniţi din altă lume,
Dar vă rog eu să zâmbiţi!

poezie de Florentina Mitrică (5 mai 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-un timp

De-un timp în mine se ascunde
Un prunc firav... Plânge-n adânc...
Se pierde în copilărie,
În al tăcerilor amurg...

Nu, nu-i bolnav! E doar o umbră
Trăind cu mine-n orice clipă,
E centrul pineal ce-n ere
Ca o speranţă se ridică...

Tăcut şi blând se înfiripă,
Trup nou ce-n trupul sfârtecat,
Trofeu prin mâine se ridică...
În alte timpuri întrupat,

La braţ cu noua mea făptură,
Venind din minus infinit,
Eu şterg păcatul omenirii
Ce-n nopţi târzii te-a zămislit.

În lupte aprige prin lume
Cu 'cela ce m-a ruinat,
Câştig, căci pruncu-i arma care
Spre transcendent m-a înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

Mă pierd, tăcând, înfăşurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ţi vinovată,
Şi-apoi scriu, plângând, poeme.

Şi fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmplinire

Atât de multă oboseală-am adunat,
De nu mai ştiu ea de unde vine...
Colind în zori străzile străine
Când mă întorc, să ştiu de unde am plecat.

Atât de mult sufletu-mi iubeşte...!
Un alt suflet, rebel şi răzvrătit...
Ce doar m-a înşelat şi m-a minţit...
Iar eu credeam că e iubire în poveste!

Aşa de tare doare şi mă duce,
Acel nebun de dor de tine lipsă...
Doream să fiu în viaţa ta admisă,
Şi dragostea de mâini să mă apuce!

Dar trist mai este când numai tu iubeşti
Şi jocul îl joci de unul singur în idilă...
Doream cumva măcar să-ţi fie milă,
Când prin indiferenţă mă zdrobeşti...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început să strâng nopţile şi să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

mă strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viaţă
au devenit toamne friguroase
şi crede-mă
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e Adevărul Sfânt

Fie-ţi azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îţi rămână
Ca să fii numai lumină
Ţărmuit doar în Cuvânt

Împleteşte-ţi dar viaţa
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineaţa
Ce îţi lipezeşte faţa
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe braţe să te ţină
Să fii veşnic fără vină
Cu viaţa în Cuvânt

Placă-ţi dar chiar şi mustrarea
Adevărul să-l trăieşti
Ca să capeţi îndurarea
Şi pe veci chiar şi salvarea
Sus în slăvile cereşti

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt şi viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi şi vântul
Ca să fii victorios

Înţelege-ţi dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrşirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veşnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credinţă
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin şi biruinţă

Domnul Isus ce-ţi vorbeşte
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplineşte
Şi Cuvântul îl trăieşte
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preţ — ci pune-l pe Hristos
Pe Fiinţa Domnului
Căci fiinţă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alţii pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Şi ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă şi onoare
Îi aducem dar de jos
Şi îi mulţumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să încerc

În ochii mari, frumoşi dar tulburi câteodată,
Îţi simt tristeţea, bucuria laolaltă,
Şi simt cum totul e închis în tine,
Prin zâmbet, dar şi lacrimi cu suspine.

Prin acei ochi când îmi arunci săgeţi,
Eu ştiu că supărarea-i mare,
Nu cred c-ai vrea cu ei să mă îngheţi,
Nici să fiu prins de-a morţii-nfrigurare.

De mult încerc fară izbândă,
Să îţi alung negrele gânduri
Şi ochii acum plini de lacrimi,
Să lumineze, nu să fie tulburi.

Dac-aş putea să fac ceva
Ca spiritul să-ţi mulţumească,
Să-ţi pot simţi şi altceva,
Decât mâhnirea sufletească.

Am să încerc din răsputeri,
Chiar de ar fi să-ntorc Pământul,
Cu sânge, lacrimi şi dureri,
Să schimb prezentul cu trecutul.

Căci doar atunci privirea ta
Era vioaie şi senină,
Când sufletu-ţi priveam prin ea,
Era senin, plin de lumină!

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău sexy

Mă stârneşti într-o clipă numai când mă priveşti,
Chiar când stai pe fotoliu şi o carte citeşti
Poţi tasta la computer şi tot sexy rămâi
Trupul tău e o minune şi pe jar tu mă pui.

Vreau să-ţi fac nişte lucruri care-s rele se spune
Trupul tău mă îngheaţă, dar mă simt de minune.
Mă gândesc doar la tine, buzele mi le ling
Văd cum pielea-ţi luceşte şi aş vrea să te-ating.

Trupul tău e prea sexy, toţi şoferii opresc
Mă atragi cu putere, nici nu pot să gândesc.
Ai un piept de vedetă, sânii tăi sunt săltaţi
Fundul este bombat, pantalonii mulaţi.

Eşti păcatul din mine, trupul tău îl vreau mult
Îmi vorbeşti la ureche şi atent te ascult.
Vino-n braţele mele, simt că o să erup
O să fac tot ce vrei pentru al tău sexy trup.

Şi din baie când ieşi şi păşeşti pe covor
Îţi privesc pielea udă şi aplaud sonor
Iar a mea sărutare peste tot o s-o simţi
Nu cumva să dispari să mă scoţi iar din minţi.

Trupul tău foarte sexy e un premiu luat greu
Cu-aşa şolduri divine toţi te-admiră mereu
Ce noroc că posed acest trup minunat
Dumnezeu a fost bun că în dar mi l-a dat.

poezie de Matthew Poetic, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.

Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbuciumă –
Pe inimă sărută-mă.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ţi sărut făptura caldă
Căci tu îmi eşti, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Adam

Iar când efortu-ndelungat
Vigoarea i-o secătui,
Îi spuse Eva: - Ce păcat
Că nu mai poţi păcătui!

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!