Linişte

Când strigi cuvinte, cad şi mor
Plutind ca frunza ruginită,
Vreo câteva clipite zbor
Apoi mă prabuşesc, sleită.

În jurul meu nimic n-aud,
E doar o linişte-absolută!
Din verdele pădurii, crud,
Eu mă desprind plângând, tăcută.

Şi rătăcind printe tăceri
Crâmpeie de visări revin,
Îmi amintesc că-n primăveri
Priveam spre cerul meu senin.

Acum privesc înspre pământ
Tăcerea care va să vie,
Mă rup din pom şi mă avânt
Spre toamna rece şi pustie.

Mă pierd, tăcând, înfăşurată
Ca un cocon, să zac o vreme,
Să uit strigarea-ţi vinovată,
Şi-apoi scriu, plângând, poeme.

Şi fac din lacrimi poezie
Chiar de-mi inmoi penelu-n tină
Tăcând, le-oi pune pe hârtie
Căci poate-or străluci-n lumină.

poezie de Florentina Mitrică (14 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu tăcerii

Îmi place tăcerea...

Îmi place tăcerea, iubesc tăcerea
ştiu când să tac, cum să tac
unde să tac şi când să tac.

Mă cert... tăcând, înjur... tăcând
râd.... tăcând, mănânc... tăcând.

Ascult tăcerea, savurez tăcerea şi tac.
Am nevoie de tăcere, de liniştea tăcerii,
tăcerea e fidelă şi nu mă parasesste
niciodată.

Îmi place compania ei, şi mă conversez cu ea
despre una, despre alta.

Ea mă înţelege, este cel mai bun confident,
nu mă bârfeşte, nu mă jigneşte
niciodată.

Mă iubeşte aşa cum sunt...
iar eu, la rândul meu, nu o contrazic
niciodată.

O respect – întotdeauna - tăcând!

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Pe cerul trist şi plumburiu
Aleargă iarăşi norii,
Iar prin unghere stau şi scriu
Poeme, visătorii...

Se strâng în braţe-ndrăgostiţii
Şi tremură de patimi,
Pe la mansarde scriu poeţii
Cu ochii plini de lacrimi...

La câte-un geam se mai iţeşte
Un prunc, cătând un soare,
O-ndrăgostită iscăleşte
Întâia ei scrisoare...

Dintr-un copac mai cade-o frunză
Şi-o plimbă vântu-n zbor,
Dar a oprit-o pe o pânză
Penelul unui pictor...

Merge grăbit, un trecător
Ţinând în mân-o floare,
O fată-n capul scărilor
L-aşteaptă visătoare...

Acum, se-adăpostesc sub tei
Tinându-se de mână,
Un el şi-o ea, doi bătrânei,
Să fugă de furtună...

E cerul trist şi plumburiu,
Parcă e veşnic ceaţă,
Iar visătorii stau şi scriu
Crâmpeie de viaţă...

poezie de Florentina Mitrică (22 august 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi şi suspin

De tristeţi le frânge vântul
Pe nişte măicuţi, bătrâne,
Când muncesc, tăcând, pământul,
Secerând snopii de grâne.

Ca o scoarţă de copac
Li-s obrajii arşi de soare,
Plâng măicuţele şi tac,
Când muncesc cu sârg, ogoare.

Degetele răsfirate
Prin pământuri, colb şi tină,
Pare că au fost uitate
Între pom şi rădăcină.

Iar din mâini bătătorite
De la truda ce-au trudit,
Chinuite şi zbârcite,
Pâinea noastr-au plămădit.

Ramuri fremătând în vânt,
Par că tânguie a jale
Când se lasă spre pământ
Ca pe ceafa lor, basmale.

Domnii trec cu nepăsare
În costumele curate,
Prea departe de ogoare,
În maşini, înspre palate.

N-ai putea să-ntorci, Tu, Doamne,
Soarta, ca de-acu-nainte
Să plângă şi ei de foame,
Să se mai înveţe minte?

poezie de Florentina Mitrică (22 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul toamnei

Când ai păşit spre mine, doamnă,
Sfioasă, atingând pământul,
La mine-n viaţă era toamnă
Şi frunze-mpodobeau pământul.

Sub cerul gri şi plumburiu
Ce m-apăsa-n tristeţea sa,
De unde-ai apărut? Nu ştiu,
Dar eşti o rază-n viaţa mea.

Când te vedeam venind senină
Plutind prin viaţa-mi pustiită,
Mă fascinai şi-a ta lumină
Parcă-mi fusese hărăzită.

Habar n-aveai că te priveam
Şi te doream ca însetatul,
Cu ochii-mi trupul ţi-l sorbeam
Căci mă-nhăitasem cu păcatul.

Da, cu păcatul! Te doream!
Căci numai asta-mi-era-n gând!
Priveam la trup şi îl râvneam,
Nu eram om, ci lup flămând!

Iar din Adam eu deveneam
Şi eu, o Eva păcătoasă,
Mi-erai ispita cea din ram,
Nu doamna blândă şi sfioasă.

Întins-am mâna să te rup,
(Căzusem repede-n păcat)
Şi pentru că-mi doream un trup,
De-odată s-a întunecat.

S-a-ntunecat! Gonit-am feea,
Şi m-a-ncercat aşa o vină!
Văzusem trupul, nu femeia,
Fiinţa caldă din lumină!

poezie de Florentina Mitrică (15 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori imaginare

Ţi-am scris scrisori, ca-n vremi de altă dată,
Ca o domniţă-îndrăgostită-ntr-un castel,
Şi aşteptam aşa emoţionată
Răspuns, prin voiajorul porumbel.

Ţi-am scris ades poeme de iubire
Şi am visat o dragoste curată,
Cu cavaleri, domnite si turnire,
Dar n-ai citit poemul niciodată

M-am adaptat, cum fu-se cu putinţă
Şi mi-am trimis scrisorile-n eter,
Chiar de-s in jean, s eu am rămas domniţă,
Dar tu-n costum, tu nu eşti cavaler.

Mai scriu şi-acum, din când în când, poeme,
Dar nu-ţi mai scriu de mult scrisori,
Te-am rătăcit pe undeva, prin vreme,
Prin timp, ca porumbeii voiajori.

Te-am rătăcit pe-o insula pustie,
Din versul meu de mult te-am exilat,
Nu îmi eşti muză-n nicio poezie,
Erai imaginar, cumva te-am inventat.

Ţi-am dat valoarea omului iubit,
Te-am pus in versurile mele si-n poveşti,
Asa cum mi-am imaginat te-am născocit,
Iar de exişti, habar n-am cine eşti.
20.02.2021
Flori M. Flori (Florentina Mitrică

poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Toamnă cu miros a glie
Reavănă, mustind bogat,
Aşa frig, oare, să-ţi fie
De sub frunze te-ai băgat?

Căci pădurea-nflăcărată
Care se scălda-n lumină,
Acum zace-nsăngerată
Putrezind pe jos, în tină.

Doar să-ţi fie ţie cald
Frunzele le-ai ruginit.
Fac specacol şi-apoi cad,
Pomii toţi i-ai desfrunzit.

Ah! Ai pustiit pădurea,
Păsările nu mai cântă,
Se aude doar securea
În vreun pom când se avântă!

Nu era mai bine, oare,
Zic şi eu, ca simplu om,
Să te fi-ncălzit la soare
Nu sub frunzele din pom?

poezie de Florentina Mitrică (17 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununi de argint

Merge trenul spre visare cu tine în vis
Cu tine în luntrea papirusului pierdut
Mai la vale toamna îşi intră în drepturi
Cu soarele mut pune orizontul în pustiu de stele
Risipeşte păsări şi cununi de argint
toate-s o lumină toate-s un cuvânt
Fulgi de nea şoptind fulgi de nea,
zburând numai mâini desprinse fără legăminte
Doar sorbind apusul şi tăcând trenul spre visare fără tine
Zboară fără tine
Tu şi el, rătăcind în cadenţele dimineţilor senine, fără tine.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de noapte

Scriu versuri şi atât.

Să dorm nu pot deloc

şi-aş vrea să mai visez,

să-mi amintesc primul sărut,

când timpul s-a oprit în loc.

Să-l recreez...

.

Noaptea m-acoperă

Iar eu mă pierd în vers

precum într-un abis.

Privirea- i ca o negură

şi mă apuc de şters,

căci nu-i nimic de zis.

.

E prea mult haos.

Mă-nvârt în jurul meu

şi tot nu mă găsesc...

Va fi şi mai frumos,

dar nu chiar curcubeu.

Oricum, de pot, zâmbesc.

.

Să fii tu bine, cititor!

Dorinţa va rămâne

mereu la fel.

Voi încerca să zbor

şi să culeg doar bine,

să ne-nfruptăm din el...

.

Devine tot mai rece,

iar trupul cade greu,

alunecând spre sol.

Aş vrea să pot petrece,

dar ăsta sunt doar eu

pierzându-mă în gol.

.

Ascult doar pianul.

Mă bucură de dor

şi mă-nţelege.

Tristeţea - straniul

sentiment. Un nor

ce nu mai merge...

.

Dar ne veghează luna

pe amândoi deodată.

E noapte iar.

Puternică-i lumina

ce zice – niciodată,

nimic, nu-i în zadar.

.

Nici dragostea pustie,

nici sufletul pătat

cu întuneric.

Căzături să tot fie.

În timp am învăţat

să mă ridic...

​

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine-n gând

În visuri lungi, mereu te-am căutat
Când amintiri în braţe m-au cuprins
Şi toamna a venit şi m-a surprins
Cu gândul doar la tine, ne-ncetat

Cu tine-n gând şi anii mei se duc
Şi primăveri şi veri cu flori...
Cu toamna m-am trezit în zori
Cad frunze galbene din nuc...

Cu tine-n gând, eu scriu acum poeme
Strivind o lacrimă sub pleoapa grea
Şi rana-i încă vie-n inima mea...
Cu gândul doar la tine, de o vreme

Cu tine-n gând, ades eu mă trezesc
Şi calc în lacrimi, urmele de paşi
Aş vrea să uit dureri, dar nu mă laşi...
Cocori plecând, de tine-mi amintesc...

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşurare

Azi iar te văd îngândurat
Şi tremuri ca o domnişoară,
Sub masca ta, cea de bărbat,
Simt că ceva te înfioară.

Pe fruntea ta stau atârnate,
Împreunate, nişte riduri
De-atâtea gânduri adunate
În mintea ta-n atâtea rânduri.

În pieptul tău încă suspină
Un dor nespus de-o lacrimă,
Când uneori te mai animă
Din amintiri, o patimă.

Vrei să te-abţii, dar îţi tresaltă
Pe undeva, pe sub cămaşă
O inimă ce altă dată
Sălta aşa de nărăvaşă!

Şi din preaplinul de iubire,
Dintr-o emoţie sublimă,
Apare-n ochi o licărire
Şi-n colţul lor, o lacrimă.

Şi simţi că treci în nefiinţă
De nu laşi lacrima să curgă,
Căci nu mai este cu putinţă
Spre spate anii să ajungă.

Când totul mege spre sfârşit,
Şi amintirile-ţi revin
Când lacrima ţi s-a pornit
Ţi-e chipul parcă mai senin.

Eliberat de-o lacrimă
Imi pari acum mai uşurat,
Însă preaplin de patimă,
Rămâi un om îngândurat...

20.04.2020
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)

Florentina Mitrică (20 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Ştii câte zări am numărat tot căutând cocorii care plâng şi mor tăcând?
Te căutam în mine murind a mia oară şi nu ştiam ce porţi se-nchid în univers
Şi pentru cine pustiul înseamnă-acasă şi iar mă văd aicea pe pamânt plângând,
De nu mai ştiu nici eu pe unde încă să te caut şi unde-i fericirea mai ales.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu ma regăsesc în mine
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

Îmi creşte-n suflet dorinţa de a mă regăsi tot cautându-te pe tine,
Şi să rămâi al meu oricăt de greu ar fi luptându-ne cu disperarea,
Eu sunt văzduhul şi întunericul şi raza de lumină ce către tine vine,
Căci te doresc să vii, să numeri stelele, şi te aştept odată cu-nserarea.

Trec ca o umbră pe trotuare pline de-ntunericul bolnav şi de tăceri,
Ecou sălbatec lasă-n urmă paşii mei, ca un suspin scăpat întâmplător
Şi mult prea mult te vreau iubite pe ţărmul viselor cu nestatornice păreri, Ca Ca să-mi răpeşti singurătatea şi să mă pierzi printre cuvintele ce dor.

Niciodată cuvintele nu-mi sunt de-ajuns când nu mă regăsesc în mine,
Un cerc de foc în jurul meu mi-a ars cărările spre ţărmul căutat
Degeaba plouă-n alte zări, degeaba jumătatea mea o porţi cu tine,
Căci stele cad lăsând în urmă, un cer pustiu şi-atât de-ndepărtat.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor...

Mi-i dor de tine, tare dor,
De amintiri lăsate-n zbor,
De frunza verde, cerul senin
Cuprins de marele destin.

Mi-i dor de zâmbete rotunde,
Flori înlăcrimate unde
Trupu-i cald şi timpul rece,
Clipa-n veşnicie trece.

Vom rodi trăgând spre noi
Urma iubirii în doi
Pe-un căruţ plin de cuvinte
Sub o candelă fierbinte?

Pot uita ce-a fost să fie
Aripa de poezie?
Plin de doruri mi-e dor,
Nu te uit chiar dacă mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ucis

Am ucis

Noi primăvara am ucis,
Căldura ei nu se mai simte,
Să fi rămas numai un vis
Printre aducerile-aminte?

În infatuarea noastră,
Când goneam după averi,
Am pierdut-o şi-n fereastră
Plângem după primăveri.

Ne simţeam atât de siguri
În genunchi strângând averi,
Astăzi ne-amintim, dar singuri,
Crud miros de primăveri.

N-aveam timp pentru fiori,
N-aveam inimile calde,
Şi pe pomii plini de flori,
Fulgul rece, din noi, cade!

Nişte zombi reci şi goi,
Umbre încarnate, goale,
Fără suflete, strigoi,
Ne-mpleteam lanţuri din zale.

Astăzi ne-au legat în case,
Nişte cuşti ce le-am zidit,
Primăverile frumoase,
Le-am pierdut..., când am plătit.

Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
31,03,2020

poezie de Florentina Mitrică (31 martie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tăcând mă iubeşti

n-am crezut vreodată că
tăcerea îmi poate vorbi
atât de frumos
când se întinde între noi
aerul ia nenumărate forme de viaţă
cât să mă uimească
tablori transparente
potrivite ochiului
şi inimii

cu gândul
scriu pe tăcerea aceasta blândă
bilete scurte
trimit în arpegii aerul delirant
spre tine
o cavalcadă de pegaşi
evident
în toate aceste înfăţişări
pe care doar eu le recunosc
eşti tu

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Iubirea ca un zbor lung
Plutind pe cerul senin,
În spaţii ce nu-i ajung
În sufletul parcă prea plin.

Iubirea aduce adieri
Peste gingaşele narcise,
Ieşite din primăveri
Cu petalele deschise.

Iubirea, zâmbete noi,
A sufletului încins,
Mătasea buzelor moi
Sensibile de nedescris.

Iubirea, o rază lină,
Cu puteri nemăsurate,
Care pune în lumină
Aureola inimilor curate.

Lăsaţi iubirea să curgă
În inimă de orice vârstă!
Căci tristeţea o alungă
Atunci când iubirea există.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri

Viscolesc tăceri absurde
Într-o noapte a iubirii,
Iar emoţiile surde
Zac parcă în ciuda firii.

În privirea strălucindă
Irişii au îngheţat,
Iar culoarea verde, blândă,
Prin zăpezi au îngheţat.

Sună zgomote banale
Care se asemuiesc
Sunetelor de ţimbale
Ce ţipând, ne asurzesc.

Când deschizi gura, alene,
Într-un rictus îţi atârnă
Vorbe-mbătrânite-n vreme
Ca o oală-n gard de sârmă.

Pe sub lespezi de cuvinte
Zac tăceri putrede-n criptă,
Printre cruci, printre morminte,
Numai liniştea mai ţipă.

Amorţite şi-n tăcere
Toate par că s-au sfârşit,
Umbrele noastre, stinghere,
Printre cruci s-au rătăcit.

Ăst amestec de tăceri
Şi de zgomote ciudate,
Lacrimi verzi şi primăveri
S-or mai naşte-n altă parte.

Liniştea din necuvinte
Ard precum o penitenţă,
Un stigmat purtat cuminte
Într-o falsă existenţă.

poezie de Florentina Mitrică (21 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcitor

Prin frunze îmbătrânite păşesc
Prin ramuri, prin flori făr' de parfum
Peste ţinutul strămoşesc
Privesc plângând şi-apoi dispar în fum

De-ar şti cei ce-au plecat în alta lume
Că iarăşi pleacă paseri, dispar în zări
Că iar priveşte soarele de după culme
Şi iar pornesc furtunile pe mări.

Dar poate îi înştiinţează îngeri
Şi le oferă-n dar parfumuri de gutui
Să nu piară chinuiţi în veşnicile plângeri
Să nu conteze pe mila nimănui.

Când am murit cădea frunza din codri
Iar paseri plecau lăsându-mă stingher
Îmi amintesc şi-acum cum trecea clipa
Acum sunt spirit şi clipele nu pier.

Şi-aşa vor trece ani de-a rândul
În lumea mea doar veacuri ca un gând
Prin ramuri ude voi sta aşteptându-l
Pe-al meu părinte ce-l văd mereu plângând.

poezie de Alin Ojog (18 noiembrie 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi, fluturi şi-un destin

Zâmbesc amar şi-apoi privesc
Spre viaţa mea, dar nu zăresc,
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.

Şi cu-amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.

Dar să le ud, nu îndrăznesc,
Şi plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.

Şi-n gara vieţii mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abţin,
Deşi de dorul lor suspin.

În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin,
Când prin ciulini mă poticnesc,
Şi pierd, tot ce-i Dumnezeiesc!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!