Monada
pornit dintr-o monadă de lut interior
trec veșnica rocadă de corp mereu în zbor
și mă transform din fluxuri de pură energie
scăldat mereu în luxuri și amplă sărăcie
în omulean ce ține pe firavul sau umăr
și vreme care vine și spațiu fără număr...
poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Memento mori
... tu nu uita că vei muri
mereu uitând că te-ai născut
nu pur și simplu pentru- a fi
ci pentru- a fi ceva mai mult
decât un simplu omulean
bătut de griji și de nevoi
ducându-și oropsit alean
spre ce e dincolo de noi
subconștient, inconștient
involuntar și lapidar
privește viața imanent
drept temporar, dar totuși dar
iar moartea- drept o veșnicie
stabilă, dreaptă și egală
cu spațiu și cu energie
neperceput, nesenzuală...
poezie de Iurie Osoianu (10 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Entitate
sunt cel mai straniu fenomen universal
sunt haos înzestrat cu rațiune
aceiași vârstă o avem- paradoxsal
dar ne-a născut explozia genunii
și miliardele de ani de vreme scursă
printre nenumuratele configurații spațiale
constituie nemărginita mea resursă
de a alege pentru noi o altă cale
pe care-om merge umăr lângă umăr
eu, Omul lângă Univers, Egal lângă Egal
să naștem Entitate fără număr
și infinit de Geniu genial...
poezie de Iurie Osoianu (21 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treime
Stelele cad și mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Tu să nu mă aștepți
Tu să mă uiți curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Că te-am iubit, tu știi
Că nu mai vrut, o știu
Că printre nopți târzii
Poate voi sta să-ți scriu
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinți
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminți
Stau răstignite la ger
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai știi
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...
cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn rațiunii...
mereu caut să-ți aflu esența
rațiunea mea tristă și vie
dar nu pot depăși somnolența
din blestemul numit entropie
rațiunea mea-soi de sclavie
rațiunea mea rece și dură
și materia mea cenușie
când spectrală, când lipsă, când pură
mereu caut să-ți aflu prezența
unde stai și în ce colivie
dar nu pot depăși transparența
din blestemul numit energie
mereu caut să-ți aflu potența
devorând crunta ta astenie
dar nu pot depăși violența
din blestemul numit omenie...
poezie de Iurie Osoianu (17 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ție
ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme și uitând de număr
cu muchie de zori încetișor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător
să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colț de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...
ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme și uitat de număr
poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul...
-mi-e dor de tine cu un dor
mereu ce doare
ca umbra unui trist fior
venit din soare
-mi-e dor mereu cu-n dor nebun
și rău ca mine
când nu mai știu nici ce să spun
nici cât mai ține..
poezie de Iurie Osoianu (14 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... ieșit din lut am să mă-ntorc în lut
nu corp ci conștiință împăcată
că am trecut prin spațiu din trecut
în viitorul meu de altă dată
cu mânile încrucișate lin la piept
și cu privirea stinsă încă vie
eu voi plecă în luturi să aștept
materie și timp și energie
și când vor coincide inedit
un șir întreg de factori de rigoare
să știți că din trecutul ostenit
am revenit în lumea viitoare...
poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imn rațiunii
mereu caut să-ți aflu esența
rațiunea mea tristă și vie
dar nu pot depăși somnolența
din blestemul numit entropie
refren
rațiunea mea-soi de sclavie
rațiunea mea rece și dură
și materia mea cenușie
când spectrală, când lipsă, când pură
mereu caut să-ți aflu prezența
unde stai și în ce colivie
dar nu pot depăși transparența
din blestemul numit energie
refren
mereu caut să-ți aflu potența
devorând crunta ta astenie
dar nu pot depăși violența
din blestemul numit omenie
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
un car de vreme a trecut prin viața mea
în loc de cai era târât de... nu te pot uita
și eu mergeam posac în urma lui
mereu visând că ești a nimănui...
catren de Iurie Osoianu (12 ianuarie 2013)
Adăugat de Dasha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulboana
Bulboana...
mereu te-ndrăgostești în strainie
adânc, că-ntr-o bulboană fără prag
iubind cu inocentă ironie
ce ai deja. Alăturea și drag...
mereu te zbați în diferite ipostaze
ca peștele și-n mregi și pe uscat
mereu împleticești priviri în fraze
și gânduri printre așchii de păcat
mereu ești sentiment și ești dorință
ești gata pentru orișice, oricând
chiar dacă -i dintr-o primă cunoștință
trecândă-n act de silă ori de jind
mereu te -apăsa dur subconștientul
și-n vene curge sânge cu mercur
se sparg supape și transpiră gradientul
ca un yankeu la curtea regelui Arthur
și iar te-ndragostesti în strainie
și iar în urmă lași un suflet drag
și noul sentiment de nebunie
te-afundă în bulboană fără prag....
poezie de Iurie Osoianu (19 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vers viu
... mereu am vrut să aflu ce gust ai
și ce aromă
- mereu același sentiment îl invocai
de pură vomă
mai invocai niște dureri în piept
acute, triste
că nu știam nici cât să mai aștept
nici câți în liste
azi, uite, nu mai vreau să știu
de gust, aromă
le simt în versul încă viu
în pura comă...
poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea
s-a mai stins o iluzie, iar
s-au mai rupt niște coarde nebune
din tristețea mea pusă pe jar
și coboară cu ele jenune
nu mai știu unde-i fundul la hău
nici pereți nu mai simt în cădere
să străpung întunericul meu
dintr-o liberă, amplă tăcere...
poezie de Iurie Osoianu (18 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din haos iar în haos...
... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâța pe spinare și arma la picior
și trece printre dealuri ecoul trist și gol
de ape și de maluri și vite în ocol
din larma dimineții se naște-o nouă zi
cu umbre de tristețe pe nori de ploaie gri
și curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiași cale, mereu a nimănui...
poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unduiri solare
deasupra mea păduri triungiulare
coroanele masive -și pleacă inedit
și colbul ridicat de unduiri solare
insistă insistent să-l sorb subit
în dreapta mea curg ape fără număr
cu sete curg, adormitoare, rece
și stau cu ele rezemat de umăr
și număr veșnicia care trece
în stânga mea stau munți fără pereche
cu creste sprijinind adâncuri crunte
și-mi retrăiesc cu jingasie la ureche
că-i pot preface dacă vreau în punte
fac punte. O arunc pe maluri line
pe care cresc păduri triungiulare
și tu, pornești cu degetele fine
să bați la geamul unduirilor solare...
poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Teletoamna
Te sun, iubito, dintre frunze,
să-ți foșnet galben la timpan,
îmi trec prin cord săgeți confuze
și-mi cântă vântul la pian.
Te sun ca dintr-o închisoare
(un telefon pe an, atât),
ca dintr-o pură întâmplare,
ca dintr-un nod ce-mi stă în gât.
Te sun să-ți murmur și să-ți șuier,
să-mi mint angoasa cu talent,
să-mi readuc, mereu, pe creier,
parfumul tău adiacent.
Te sun, nebuno, dintre vinuri,
să-ți notă pară, ananas,
să-mi împrumuți două suspinuri,
să "lasă-mă, să nu te las!".
Te sun (nu te-aș suna vreodată!)
ca dintr-un loc fără semnal,
ca dintr-un ou de ciocolată,
ca dintr-o teacă de pumnal.
Te sun, iubito, fără număr,
să-ți cald în spate, frig în piept,
să-mi crească crengi de brad la umăr,
te sun să-nchid, fără s-aștept.
Te sun, băi, toamno, dintr-o nișă
unde m-ascund să nu mă vezi,
să nu m-auzi, să nu-mi faci fișă,
să nu te mint, să nu mă crezi.
Te sun doar ieri, doar azi, doar mâine
și-apoi nu te mai sun deloc,
te sun de la un colț de... câine
ori poate de la colț de bloc.
Te sun cu masca fericită,
chirurgicală, de nebun,
ca după-o faptă ilicită,
te sun să-ți spun că nu mai sun.
Ups, scuze, cred că sună iarna,
(ți-am zis mai totul, mai nimic),
tre' să-i răspund, să-nchid lucarna
și-apoi... să te mai uit un pic.
poezie de Eduard Lupascu (20 octombrie 2020)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atâta veșnicie...
.. De haosuri eterne cu aștri murmurând
Nostalgic se lovește frântura mea de gând
De unde-n Eminescu atâtea Universuri...
Atâta Veșnicie... De unde-n Eminescu...
De unde... dulce mama și grelele scrisori
Și codrii de aramă cu albăstrii de flori
De unde Cătălina, de unde Cătălin
Scăldat în foc de soare Luceafărul divin
De unde și Cezarul și plopii fără soț
Și greco-bulgărimea, Fanarul cu iloți
De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
Și vreme ce tot vine și valuri ce tot trec?!
Suntem români și punctum... zic aștrii împletind
În mreaja de văpaie frânturile-mi de gând
Din noi născu Poetul atâtea Universuri
Atâta Veșnicie... Atâta Eminescu...
poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condensatul...
. sorb permanentul existenței din lumea ce mă înconjoară
mai sorb și harul excelenței din cea sortită să mă doară
și trec prin spațiu și prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri și extreme în care nimeni și nimic nu moare
și-n care-i numai veșnicie și permanentă ambianță
și gol ce naște energie din morfogena-i rezonanță
iar lutul stă în nemișcare iar nemișcarea într-o găoace
din care naște când un soare, când hăuri dure și rapace...
și-n care nu există moarte și-n care nu există viață
doar fluctuații când deșarte când lungi când doldora de ciață
și-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein și bose
și în esență fericirea-i un câmp cu floricele roze...
poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rocadă premeditată
Guvernanții au găsit
Iute o soluție:
Criza ne-a înlocuit
Veșnica... tranziție!
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tatăl nostru
nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi
nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis
nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos
stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin
că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet
va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Farsa
Și toate vechi și nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
și întâlnirile acestea fără rost
și despărțirile în vuiet de trompetă
nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
și zâmbetul meu trist și fără fast
și șoapta ta asemeni cu veleatul
din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit
și iată-ne ajunși întâmplător
la jumătatea răului de vreme
și barcă mea e o gaură de dor
și luntrea ta o umbră ce se teme
de plinătatea unei ultimi judecați
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăți
pe scena unui teatru fără roluri
din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlinește
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieșit. Voiam poveste...
poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!