Lacrima Lunii

Tainic, neştiută-n lumea-ntunecată
Din poieni ascunse-n codri-ndepărtaţi,
Lacrima de Lună, floarea fără fraţi,
Îi arată nopţii faţa-ndurerată.

Doar în miez de toamnă poate să apară,
Doar în miez de noapte, doar în nopţi de dor
Şi durere mută-a frunzelor ce mor
C-o speranţă-n suflet: să renască, iară.

Nimeni n-o cunoaşte, nimeni nu o ştie,
Totuşi, ea apare într-un vechi hrisov
Dată ca o plată pentru o moşie.

Din străvechea floare, într-un vechi ceaslov,
A rămas o urmă ce-ar părea să fie
Ultima dovadă: o petală mov.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un miez de noapte

A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul...
Şi slava ta-n gheenă rămânea...

Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floarea de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - sonete şi evadări din sonet (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
şi nici chiar şi zeii că port n-au ştiut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia poezie

De pe înălţimi
cad cuvintele
ca o ploaie de priviri
peste umbre
şi păduri
de paşi înfloriţi
doar zâmbetele
se mai culeg
într-un adaos de zi
şi noapte
neînţeleasă speranţă
adusă cu sine

într-un pahar
de înflorită minte
doar umbra ţi-o pui
ca o aleasă cântare
şi perla apare
într-un sidef de zăpadă

dor
şi speranţă
îndelung căutată

şi drumurile
nu s-au sfârşit
ci doar
abia au început

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E miez de toamnă

E miez de toamnă în calendar,
Fierbe vinul în butoaie.
Şi din cer iar şi iar
Cad stropi reci mărunţi de ploaie.

E miez de toamnă în calendar.
Şi vântul bate ba mai încet, ba mai tare
Cad frunzele de pe copaci,
Cum se rup filele din calendare.

E miez de toamnă în calendar,
Dar se mai aud cum păsările cântă
Şi crizantemele au înflorit iar,
Toamna seamănă cu o mamă blândă.

E miez de toamnă în calendar
Şi fierbe vinul în butoaie.
Pentru fiecare gospodar,
Toamna este o bucurie mare!

poezie de Vladimir Potlog (4 octombrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zoom

Când pui obiectivul pe rană
şi dai zoom in,
nu găseşti nimic spectaculos.
Toate sunt frumos ordonate -
fiecare îşi ştie rostul, numele şi locul
cu o marjă de eroare
mai mică de zero virgulă...
Te faci că nu le înţelegi, sperând
că le vei distruge precizia
cu care trasează drumuri
şi-ţi stabilesc întâlniri
la miez de noapte, la miez de zi.
La miez, pe scurt. Acolo
unde îi prieşte ei,
unde se poate adânci
şi nu mai poate fi analizată
cu niciun dispozitiv cunoscut.
Simţi atunci doar
un soi de viermuială
dedesubt.
Şi o încolţire. Poate.

poezie de George Mira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

[une dernière nuit]

şi dacă ţi-aş spune
ultima noapte acum mâine ultima zi
cu cine petreci

e toamnă
culori se transformă cuvintele pierd
vechi dependenţe te-ajung

şi dacă şi-aş spune
între mâine şi rest doar
un monument
al meu

azi împlinesc 100 sărbătorim e noapte şi cald din lună au ieşit colţi de vampir când toate luminile tac nu-ntreba până la ce gând mai poţi să numeri

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă autumnală

Pe geam coboară iar aceeaşi seară
cu sacul ros de umbre brăcuite
şi mintea încolţită ca o fiară
e un salon de dansuri îndrăcite.
Hai, prinde-te şi tu în dans, iubito,
ce poţi să faci pe-o vreme-aşa precară?
E ultima orchestră ce-am gasit-o
nainte de-a pleca un tren din gară.

În casă e âtât de cald şi bine,
doar setea de un vin mă mai omoară...
Hai, să privesti femeia care vine,
cu ochi adânci de mască mortuară
şi dansul ei vexat de orfelină,
care-o să-nceapă-n miez de noapte iară,
duel pentru amanţii ce-or să vină,
iar pentru mine ultima povară.

Când zorii se vor prinde de fereastră,
demult vor fi plecaţi cu toţi afară,
doar noi rămaşi, ca două flori în glastră,
un somn adânc de toamnă funerară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016 (2016)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deşarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenuşa arsă de-amintiri, de plumb şi foc,
Nu-i nimeni prin oraş să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc nişte răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Şi-o umbră beată mai coboară nişte scări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul poveştii fără sfârşit

E-o zbatere-n spaţiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine şi scrie ‘nainte de vreme
sfârşitul poveştii ce n-are sfârşit.

Îşi urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereţii pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.

Sfârşitul poveştii? Sfârşitul e-n moarte
- poveştile-apun şi-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunţă finalul departe,
c-un altfel capitol şi-un altfel sfârşit.

Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un şuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi paşi în cuvânt.

În spaţiul lipsit de poeme, apare
un vers, şi un altul, şi altul apoi,
se-nlănţuie tandru-n capitolul care
începe şi, totuşi, e-acelaşi la noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine, gândul îndrazneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine m-apucai, de rele.

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Fără cuvinte de-am putea iubi,
În nopţi cu lună, taine dezlegând,
Fără de clipe de-am putea trai,
Doar pentru tine... aş mai sta la rând.

Doar pentru tine... gândul îndrăzneşte,
De trupul tău, eu, nu m-am săturat,
Privirea, dezbrăcându-te hoţeşte
Petale-aruncă, tainic, peste pat.

Te uită-n ochii mei şi mă sărută,
Strânge-mă-n braţe, înnebunitor,
Cărarea către tine... mi-e ştiută,
Doar pentru tine port în suflet, dor.

De patimă şi-amor... tresare sânul,
Trezit de buze-n dimineţi de foc,
E fericit... că şi-a găsit, stăpânul,
Doar pentru tine, eu, mă prind în joc.

Pătrund cu mâna... coapsa ta fierbinte,
Picioru-am dezgolit... de toate cele,
Şi dezgropând aducerile-aminte,
Doar pentru tine, m-apucai, de rele

Se spune că păcatu-i o greşeală,
Extazul însă, azi, l-am cunoscut,
Priveşte-mă... sunt gol... fără sfială,
Doar pentru tine, lumea, o înfrunt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las iubirea să se frângă

Las iubirea să se frângă, cum se frânge o aripă
Într-un zbor lovit de trăsnet, într-o toamnă nemiloasă.
Răstignirea e aproape şi în mine se-nfiripă
Visul unei nopţi eterne, înecată în angoasă.

Şi mă doare că surâsul mi-a murit pe o cicoare
Dintr-un cer uitat de vreme-ntr-o poveste fascinantă.
În castelu-n care prinţul o păzea de vrăjitoare
Eu, o servă fără nume, am rămas doar o bacantă

Care-şi vinde pe-o ocheadă, trupul însetat de vară
Şi adună creiţarii pentru floarea cea albastră.
Ce naivă eşti femeie, el privirea nu-şi coboară
Spre umila-ngenunchere, înspre pacea ta sihastră.

Şi nu-ţi mai jeli iubirea, lasă lumea-mpărătească!
Niciodată sânge-albastru nu se-amestecă cu apă.
Ia-ţi şi lacrima cu tine şi în tine să domnească
Neiubirea ce ţi-e scrisă! Lacrima din ea s-adapă.

Las iubirea să se frângă, floare-albastră de cicoare,
Te păstrez în noaptea albă într-un semn de întrebare.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenuşărese

"A fost odată", da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.

Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.

Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:

Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.

Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Mă-ntreb la răsărit şi la apus, pe unde-mi umblă gândurile toate?
Răspunsuri caut, doar pe unde nu-s şi nimeni să-mi răspundă, nu mai poate.

Nu mă priveşte nimeni cum deschid, din când în când un ochi înspre lumină,
Tăcerile, poemele,-mi ucid şi versul meu e doar păcat şi vină.

Şi cum să fie, când nu mai sosesc, nici primăverile ca altădată?
Iubirile, pe rând, se ofilesc, speranţa e în ceruri suspendată.

Albastrul moare pe spinări de chrişti, însângerat sub lovituri de ură
Şi cum să îndrăzneşti să mai exişti, când doar blesteme înfloresc pe gură?

Dospesc orgolii şi în bob de grâu, că, plouă cu venin şi cu otravă,
E doliu şi în apa mea de râu şi salcia-ngenunche, grav bolnavă.

Şi marea, Doamne, a rămas în larg, nu mai sărută ţărmul şi-o să moară,
Ca o corabie fără catarg, ca un arcuş, fără a sa vioară.

Nu mai răsar şi nici nu mai apun. S-a-nghesuit şi timpul de durere
Într-un balon anemic de săpun, cu rănile deschise, la vedere...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!