Nu va mai fi prilej...

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul
Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
Iubirea asta e un fel de moarte,
Dusă de vânt, cu frunzele-n vârtej,
Şi nu va mai avea niciun prilej.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu va mai fi prilej

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul,
-Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.-
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
Iubirea asta e un fel de moarte,
Dusă de vânt, cu frunzele-n vârtej,
Şi nu va mai avea niciun prilej.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

Pe mine toamna m-a zvârlit din trup,
Ca pe o pasăre imaginară,
Şi n-am vrut vraja ploii să-ntrerup,

Ci am lăsat-o-n mine să compară
Cu toate frunzele-n alai nebun,
Eu îi sunt toamnei lacrima amară

Şi asfinţitului doar mă supun,
Când e de căpcăuni însângerat,
Cu mâna aurul din pomi adun,

Să fac coroană celui adorat.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de toamnă

Toamna mă strigă,
Parcă o aud.
Frunzele-n gânduri.
...........................................

Toamna mă cheamă
Dar nu-i răspund...
Mai multe rânduri.
..........................................

Toamna m-ajunge
În pas alert,
... Eu îi dau voie.
........................................

Răscolitor sufletul meu...
Plin de arome.
Venirea toamnei
A răscolit clipele toate.
Încep să scriu numai poveşti.
...............................................

Clipe fugare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Un timp, toţi vom avea de înfruntat
Războiul scuipând gloanţe furibunde,
Şi-n timp ce eu de mult voi fi plecat,
Pământul va trăi noi zori fecunde.

Voi fi acolo unde-am fost cândva,
Când lumea-şi ducea traiul fără mine,
Oricum eu simt că n-am fost altceva
Decât un pod de vise clandestine.

Plec cu iubirea-n suflet drept povară,
Că n-a fost om cu ea să-l potopesc,
Dar neştiind, pe nimeni n-o să doară,
Că nu-i mai vreme să o risipesc!

Sunt rana care nu şi-a găsit leacul,
Sunt frunza care şi-a pierdut copacul.

sonet de Mioara Anastasiu din Din vânător ajung vânat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Un timp, toţi vom avea de înfruntat
Războiul scuipând gloanţe furibunde,
Şi-n timp ce eu de mult voi fi plecat,
Pământul va trăi noi zori fecunde.

Voi fi acolo unde-am fost cândva,
Când lumea-şi ducea traiul fără mine,
Oricum eu simt că n-am fost altceva
Decât un pod de vise clandestine.

Plec cu iubirea-n suflet drept povară,
Că n-a fost om cu ea să-l potopesc,
Dar neştiind, pe nimeni n-o să doară,
Că nu-i mai vreme să o risipesc!

Sunt rana care nu şi-a găsit leacul,
Sunt frunza care şi-a pierdut copacul.

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macul sau fulgul de nea?

Am devenit un mac, pierdut în zare
Cu frunzele-n vânt, cu petalele-zburând
Sunt liniştită că pot zbura fără efort
Vântul mi-e prietenul bun,
Mă strânge de trupul firav şi mă-ndeamnă
Să zbor, să zbor şi să visez mereu.
Singurii ochi ce mă privesc au adormit subit,
Albul ne orbeşte, ne gâdilă privirea şi-apoi dispare
Neaua e eterna alinare a unui suflet singur
Am plecat, am plecat cu ultimele cifre ale destinului
Şi pentru a limpezi mintea ta, cititorule
Îţi voi scălda privirea cu mantia de lumină divină
Apoi îţi voi da să bei din potirul sănătăţii
Şi să cânţi la vioara vieţii.
Am plecat... ca un fulg în devenire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Mi-a iesit in cale toamna
Cu parfumul de gutui
Rochie aurie avea doamna
La urechi prunele ţugui

Foşnetul mă ademenea
Frunzele-n vârtej se învârt
Inima iubirea-mi pregătea
Toamnă, suflu cald si vânt

Când norii grei se adună
Cu drag pe geam privesc
Pe cer ei se rotesc si tună
Toamnă, să stii eu te iubesc

Pregateste o mare sindrofie
In rochie albă te vei îmbrăca
Iarna grea se apropie să vie
Un an zile cu rosu voi marca

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul patru

Mi-am lăsat faţa pe năframa mamei,
mi-am remorcat munţii în memorie
şi-am plecat aiurea.
Oraşul şi-a dărâmat porţile
şi le-a-îngrămădit pe puntea navelor,
aşa cum se-îngrămădeşte verdeaţa pe câmpuri care se îndepărtează.
Mă sprijin de vânt.
O statuie de nesfărâmat!
De ce oscilez
când tu eşti stânca mea?
Distanţa mă loveşte
în felul în care-o moarte neaşteptată loveşte feţele îndrăgostiţilor
şi cu cât mă apropii mai mult de psalmi
devin mai anemic.
Holuri blocate de vacuum!
Când ajung?...
Binecuvântat este cel înveşmântat în propria lui piele!
Binecuvântat este cel care-şi rosteşte numele fără greşeală.
Binecuvântat este cel care mănâncă un măr
şi nu devine pom.
Cel care bea din apa altor râuri, de departe,
şi nu devine nor!
Binecuvântată este piatra care-şi iubeşte povara
şi care nu invidiază libertatea vântului.

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare departe

Mi-e dor de tine ca fricii de vină, ca mingii de joc,
ca morţii de vii mi-e dor de tine;

ia mai vino la o carafă, înstrăinatule,
ia mai vino să ne sculptăm vişiniu copilăriile,
ştii că doar noi şi ecoul ne ascultăm la fel de bine,
că zâmbetele noastre sunt stafii împrumutate,
ştii doar că inimile noastre au aceeaşi ureche muzicală;

vezi tu - de când ai plecat,
am pierdut acel moment rar în care vorbeam cu mine,
dar cu un mine mai bun;

cad frunze, Ialine, cad frunze cum cad frunzele uscate toamna,
trebuie să ştii acel sentiment umbros şi rece,
sentimentul ăla care te face să vorbeşti cu toată lumea de unul singur,
ăla care te înspăimântă şi te duce cu gândul la pământ;

mi-e dor, şi râs, şi fugă, şi plâns,
umbrele se arcuiesc la fel, la fel sunt toate cele lăsate-n urmă,
dar nu în aceeaşi ordine;

şi nu mai înţeleg nimic din toamna asta care înoată portocaliu,
din vântul vânăt care răstoarnă toamna nu mai înţeleg nimic,

dar unghia asta de soare, curbând cerul,
unghia asta albă ca două palme impreunate,
unghia asta, doar asta,
o-nţeleg.

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej ameţitor - iubirea

Vârtej ameţitor – iubirea
Şi stare de indefinit,
E sânge în eter ţâşnit,
Când ţi se converteşte firea...

Dăm trupurilor răsucirea
Şi-apoi, răsfăţul cuvenit,
Vârtej ameţitor – iubirea,
Cu suflul ei nemărginit!

Admit că asta mi-i menirea:
Să-ţi mângâi sânii de granit,
Ţucaţi-aş ochiul ostenit...
Şi-ntrezărind Buna-Vestirea,

Vârtej ameţitor – iubirea!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea are un nume

Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu
Şi-n nopţile când dorm târziu
Îl tot repet în rugăciune.

Adorm şi-n inimă-mi rămâne,
E oaza mea într-un pustiu,
Iubirea mea are un nume
Pe care numai eu îl ştiu.

Deopotrivă se supune,
Cum eu supusă vreau să-i fiu,
Toţi laurii să îi adune
În urma celor ce îi scriu.

Iubirea mea are un nume.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copiilor

Când vine toamna la ţară
Ies copii pe ulicioară.
Cu frunzele-n dans se prind
Şi aleargă după timp.
Zeul Cronos îi veghează,
Toamna îi îmbrăţişează,
Le aşterne din flori multe
Covor pe care să zburde.
Până coboară din munte
Iarna cu stele mărunte,
Culoarea galben-aurie
Le face altă bucurie.
Le pune-n spate ghiozdanul
Cu mate şi-abecedarul,
Iar când sună clopoţelul
Merg la şcoală... cu căţelul.

poezie de Dumitru Delcă (17 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Vântul şuieră amarnic, stelele de cer se-anină
Florile sub bruma rece se tot tânguie-n grădină,
Noaptea asta răcoroasă nu se-ncumetă să plece
Şi durerea frunzei moarte prea uşor nu îmi va trece.

Pare-se că de iubire frunzele-n pământ coboară
Şi copacul nu le plânge că nu este prima oară
Când îl lasă gol în iarnă şi se duc spre altă lume,
Numai eu le plâng în rime de-am umplut vreo cinci volume.

Este toamnă la fereastră dar în casă-mi este bine,
Mai cerşesc la câte-o clipă să rămână lângă mine
Că mă amăgesc cu vise, cu-amintirile din vară,
Şi mai scot o poezie să nu doarmă-n călimară.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, vine toamna

nici eu nu mai sunt cel care am fost
ştii bine asta
mamă
mimez doar ceea ce am fost
o parte din mine se clatină
precum vântul
din când în când
mă uit în oglindă şi mă contrazic
de dragul a ceea ce am fost
m-aş pregăti să-şi cer ceva dar
cuvintele mi se transformă în umbre
aidoma apei în gheaţă

vine toamna mamă şi
cuvintele nu se mai leagă
ştiu
tu plângi şi desenezi umbre
pentru atunci când
ne vom reîntâlni

mamă,
vine toamna

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu sunt alt om. Şi acel alt om are povestea lui pe care o scrie...

aforism de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă pe moarte

Scuipând geruri şi blesteme, ca o ftizică pe moarte,
Iarna asta-i de departe cea mai plină de extreme,
Târâind trena murdară în noroiul de pe camp
Clatină din capul tâmp înspre antiprimăvară.

Stau ascunsă în mirarea mugurilor temerari,
Aşteptând, incendiari, să-i cuprindă abundarea,
Când se va-ngâna de viaţă în cuvinte fără şir,
Literele în delir vor şti iar să se sumeaţă.

Din pământ răsar noduţe, o armată fără grai,
Pe care n-o bănuiai împotrivă-ţi să se-asmuţe,
Între azi şi între ieri s-a pus soarele străjer
Îmbrăcat în cavaler, oblojind mai vechi dureri.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!