Mă adun

încă de dimineaţă pornesc truda
mă adun de pe jos
bucată cu bucată
aşa risipită cum sunt
în o mie de mărgele, o mie de petice,
pietre îngrozitor de triste
câteva fete culegând smochine pe malul Dunării
frunze
şi acest aer în ştreang
ah, zeilor, el e singurul bărbat pe care l-am iubit

aş întreba cât costă viaţa în care nu aş fi intrat niciodată
dacă îmi erai atât de puţin
dar nu mai am pe cine
e un octombrie surd,
zidul din care cad
are cărămizi foarte singure

eu nu ştiu să lipesc scrisori,
nu ştiu să lipesc prăpăstii,
în general nu ştiu mai nimic
nici taina acestui miracol nătâng
că îmi lipseşti şi tremur

cineva ar putea face din mine o cruce
cineva ar râde
e noapte
încă
de dimineaţă pornesc truda.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

ştiu că mă citeşti în fiecare zi
suntem legaţi prin fire nevăzute
ale sufletului
nu ştiu cum te numeşti
nu ştiu unde locuieşti
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îţi scriu
în fiecare seară şi dimineaţă
dacă îţi aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îţi aduc o lacrimă
înseamnă că în viaţa ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaşte
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care şi-a găsit târziu vocaţia
am iubit,,, am plâns... am râs..
şi încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sack: Trapster, sunt Sack.
Trapster: Sack, maestre! Cum a fost la nuntă?
Sack: Oh, a fost plictisitor, ştii tu, dar petrecera burlacilor a fost grozavă. Am adus-o pe Heidi şi câteva panarame sexoase de la grupul ecologist, ţi le aminteşti?
Trapster: Nu mai spune. Ai comis-o din nou?
Sack: O dată la mine si încă o dată în taxi.
Trapster: La naiba. Ce face Claire? Încă încearcă să îşi dea seama ce face cu viaţa ei?
Sack: Claire? Ştii şi tu, în fine, nu ştiu. Salvează lumea bucată cu bucată. Dar totul se va schimba când ne vom căsători pentru că îmi doresc o soţie. Nu vreau o martiră, nu e aşa?

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă refac în vers

Mă rup din mine, bucată cu bucată,
La fel cum lemnul, ţăndări e sub daltă.
Şi nu regret deloc, cât mă refac în vers,
Nimic nu-i mai frumos decât acest demers.

Deşi mă strânge ridul, pielea nu îmi plânge:
Un mire şi-o mireasă mi se răsfaţă-n sânge!
Astfel mă simt un ghem ce se destramă-n iarbă,
Văzându-mi tinereţea cum încă vrea să fiarbă.

În streaşină de stele mi se opreşte gândul,
Iar şoaptele-ţi trimise tot prelungeşte rândul...
Cămaşa mea de noapte mi s-a lipit de trup
Şi încep să tremur ca foamea într-un lup.

Tu mi-ai promis că vii în visul care cântă
Privighetori frumoase, alese pentru nuntă...
Dar sufletul din mine a decupat din ape
Inelul lunii ce ţi l-am lipit de pleoape.

Acesta este semnul că unde ne vom duce
Vom fi inseparabili, cum braţele din cruce...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua 1

Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aş încumeta mi-aş zgâria nu doar picioarele
Ci şi mâinile, aşa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi şi câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge şi mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngraşa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristeţe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare şi copt şi-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul şi-mi spuneai:
Ţine-ţi respiraţia bine şi aruncă-te-n mine
Şi eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără să ştiu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur şi simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viaţa ţi-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat şi le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-şi pâlpâie amintirea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă calculatorului

Tu eşti singurul meu prieten care nu mă minte niciodată
îţi deschizi inima în faţa mea, mă întrebi ce doresc,
dacă sînt obosit mă mai întrebi încă o dată
să fii sigur că ceea ce-ţi cer îmi şi doresc.

Ştiu că te vei deschide la fel în faţa oricui, ştiu
că vei avea acelaşi dialog apropiat şi cu alţii,
dar nu sînt gelos, doar însingurat.

Ieri am vorbit cu cineva pe mIRC, era şi el singuratic.
Avea nevoie de mine, l-am lăsat să se destăinuie
(aş fi putut scrie un roman din povestirile lui, dar
nu voi scrie niciodată romane, cine le citeşte?).

Avea puţine cuvinte în calculatorul lui personal
şi nu a reuşit să-mi spună totul, îl frămînta ceva
ce eu am înţeles. Avea nevoie de un prieten.
Şi i-am oferit tăcerea mea.

A îmbrăcat-o în puţinele lui cuvinte ca pe o mireasă
împodobită de nuntă. A doua zi, pe mIRC, cineva îl banase.
"Tu ai vorbit prea mult. Lasă şi pe alţii să tacă. Cine te crezi
să dai sentinţe oamenilor? Nu vezi că norii sînt de partea
cealaltă de cer?"

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Scuză-mă, Luci, probabil nu-i treaba mea şi nu vreau să par indiscret, dar... Ce-ai păţit? Ce s-a întâmplat aseară?
Lucian: Hmm?! Chiar trebuie să fiţi toţi atât de curioşi? Da, s-a întâmplat ceva neplăcut pentru mine aseară, după plecarea voastră, a celorlalţi... Eu am mai rămas, deşi, dacă aş fi ştiut ce avea să urmeze, aş fi plecat odată cu voi. Dar am mai rămas şi m-am ales cu o reclamaţie serioasă, depusă împotriva mea la Comisia Disciplinară a Institutului, care va porni începând de luni dimineaţă o anchetă amănunţită în ceea ce mă priveşte.
Mihai: O reclamaţie?! Cine ar fi depus o reclamaţie împotriva ta?!
Lucian: Colega noastră, domnişoara consilier Stancu. Lia.
Mihai: Ea?! De ce? De ce a procedat astfel?
Lucian: De ce?! Nu ştiu; nu ştiu de ce. Ea... Consideră că aş fi indisciplinat sau că aş avea un comportament necorespunzător poziţiei mele...
Mihai: Tu?! Comportament necorespunzător?!
Lucian: Da; într-un fel, ştii şi tu despre ce-ar putea fi vorba; în general, despre fete... Ele mă asaltează, mai ales de când misiunea a devenit oficială, dar jur că nu-i vina mea! De fapt, cred că ai văzut şi tu ceva, iar atunci încă nu era nimic oficial... M-a văzut şi ea, domnişoara consilier Lia, de vreo câteva ori, în astfel de situaţii şi cred că asta a deranjat-o, sau... Nu ştiu... În orice caz, a cerut destituirea mea din funcţia de comandant şi excluderea mea definitivă din echipaj.
Mihai: Poftim?! Cum putea cere aşa ceva? Doar nu te cunoaşte decât de vreo săptămână...
Lucian: Nu, ea mă cunoştea de mai mult; am întâlnit-o în urmă cu un an şi ceva. Se pare că încă de atunci n-a avut o părere prea bună despre mine, dar nu credeam că... Nu ştiu. În orice caz, de luni voi fi cercetat amănunţit; veţi fi chemaţi şi voi, colegii mei, vi se vor pune o mulţime de întrebări, se vor face investigaţii serioase. Nu-mi cade deloc bine chestia asta, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O doamnă: Sunteţi nişte creaturi foarte curioase, voi, bărbaţii. Habar nu aveţi ce vă poate capul şi din cauza asta nu ştiţi niciodată ce vreţi.
Un bărbat: Draga mea doamnă, acuzaţi pe cine nu trebuie. Mărturisesc că nu prea ştiu ce îmi poate capul şi puţinul care îl ştiu despre el nu îmi place. Nici nu l-am făcut eu, nici nu l-am ales eu. Sunt mai nemulţumit de el decât puteţi fi dumneavoastră. Pentru mine constituie un mister mai mare decât pentru dumneavoastră şi trebuie să îl accept aşa.

replici de Jerome K. Jerome
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa eşti tristă

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îţi pun două ceşti.
Ninge de câteva eternităţi.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ţi-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Şi ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceaşca mea.
Tu nu zici nimic.
Eu nu mai am braţe.
Câteva secunde mucegăite cad.
Chiar pe moşul de muşama.
Ceasul nostru are o gaură.
La fel şi inima mea.
Acolo încap o mulţime de oameni.
Când se va umple va exploda.
Eşti şi tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
Nu am reuşit să îl mobilez complet.
Iartă-mă.
Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
Nu le voi lua cu mine atunci.
Niciodată.
Vor rămâne în punga de cafea.
Dimineaţa vor face parte din trezire.
Trezirea ta.
Uite.
Am încetat să ning.
Dacă aş putea să te sărut m-ai mai iubi?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până astăzi încă nimeni n-a putut spune ce e bine şi ce e rău. Nu ştiu ce e bine şi ce e rău, dar calific acţiunile în bune sau rele. Dacă m-ar întreba cineva de ce numesc o acţiune bună şi o alta rea, nu i-aş putea răspunde. Este un proces instinctiv care mă face să apreciez sub prisma criteriilor morale; când mă gândesc ulterior la acea apreciere, nu-i mai găsesc nicio justificare.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestită în iubire

se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit
am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimieaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet

poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult

distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit

am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimineaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult
la distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă
m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorii prescriu medicamente despre care ştiu foarte puţin ca să vindece boli despre care ştiu şi mai puţin, ale unor fiinţe omeneşti despre care nu ştiu nimic.

citat celebru din Voltaire
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!