Segmente dilatate oblic

numai
primul fulg, mirarea
apariţia din alte lumi, parcă –
înmuguri emoţie... ceilalţi urmând
devin banali

Un fel de Adam al zăpezii... restul îl ştiţi!
___________

mai mereu cel mai ardent
lumea
a iubit pacea
iată cât sânge prelingându-se...
anume
instinctul belic sfidează Moartea
ca şi cum nu i-ar aparţine... deci, nici mie!
__________

cel mai nesuferit film – nici măcar
o aluzie la sexualitatea
spectatorului
nici violenţă, groază, eroi salvând umanitatea
___________

două dealuri cu barbă, barbă verde se
întreceau care să devină munte – închid
proiectorul!
___________

am descoperit
chitara
chitara cu o coardă şi
şase cutii de rezonanţă
eliptice
griful începe din stern, ocoleşte
proiectorul şi
cât îşi mai trage duhul Moartea
urcă până acolo de unde fără durere pleacă
numai primul fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

în primul fulg

mătasea cerului croindu-mi cămaşă bleu
cenuşie
pun doar marinul respiraţiei înserării
săvârşind-o
simplu, ca un gest cu mâna
pentru tine, femeie promisă!…

luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare
va atârna ceea ce nu voi reuşi
să fac pentru tine, femeie-dor… stai aşa
doru-i neutru, chiar prea neutru şi numai
iminenţa întâmplării – o simt – îl va sfărâma
ca pe un gând opus. iată
sunt un drum spre tine!

gol ca în prima zi
mă va recompune atom cu atom
drumul acesta rostogolindu-mă
azi fulg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte sfere

dacă-i o singură naştere
multiplicarea morţii este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spaţii înalte şi mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar aşa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naştere?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vremea, nici depărtarea, nici moartea nu preţuiesc nimic; numai spiritul trăieşte veşnic şi străluceşte, restul e umbră.

citat din Juan Margall
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege...

definiţie celebră de Liviu Rebreanu în Jar
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
1-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de nea

Visam că sunt un fulg de nea
Căzând în infinit de sori
Lumea de azi nici nu era
Erau doar nori.

Măritul soare mult prea mandru
Păzea tot cerul îngheţat
Chiar dacă nu avea putere
Era împărat.

Pe tot cuprinsul era pace
Nici nu se pomenea să mori
Vroiai doar singur liniştit
Prin nori să zbori.

Pluteam uşor pe lângă altji
Sau mai dansam un vals cu vântul
Dar viaţa mea ca fulg de nea
Trecea ca gândul.

poezie de Alin Ojoh (7 decembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unui fulg

Singuratic
un fulg nostalgic
plutind
dezinvolt s-a aşezat
pe geamul camerei mele.
Iscoditor
sclipeşte uimit
întrebându-mă parcă
de ce m-am topit?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca să-şi răzbune şi ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu dânsa faţă-n faţă.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am despărţit încet de lume,
Voi deveni un pieton în alte lumi,
Venele mele deschise nu mai lasă nici sânge,
Numai iubire, numai iubire şi cânt.
Vechiul portret părăsit,
Nu mai am nici dorinţe,
Stăm lângă foc şi privim,
Încă mai suntem fiinţe,
De cuvântări mai puţin
Avem nevoie, doar flori,
Ele vorbesc liniştit,
Nici nu mai simţi c-ai să mori.

Boris Mehr în propriu (2020)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconaj cu moartea

e o linişte cu miros de sânge
în pădure
doar
în ochii mei şi ai cerului
nicio primejdie
moartea scufundată în legea ei
face prima victimă
întunericul apropie durerea
din lacrima strivită
între pleoape
iese
primul strigăt
apoi tăcere şi iarăşi durere

o durere ce tot creşte şi
tot creşte până la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din volumul de versuri Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

trec…

dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu ştiam
că fiecare clipă este un capăt
– şi că nu sunt egale…
ţărâna oarbă mă poartă
aşa de puţin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate… şi nici să vă încânte
păstraţi numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene…
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie… măcar
viţei din via altui mâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţea o durere surdă

în chitara pe care o purta la gât
când nu croşeta ciupici de aţă
pentru păpuşile care se nasc
după ce le aplică un ruj verde
tulbure cum este apa unui lac
ucigaş revărsat pe genele false

suferea chitara lui de-o ispită
pătimaşă ca o carte de amor
presărată cu crime în stil western
dar din acela făcut de italieni

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste amară

m-am întors înnapoi, m-am întors, încă viu
din infernul -şuvoi aşternut în sicriu

ziua albă cu rece loveşte în zări
şi se trece se trece pe cărări pe cărări

parcă nu se mai stinge nici o stea în amiezi
şi nici nu te mai ninge şi nici nu e ce crezi

parcă nu mai aprinde nici un soare fundal
şi nici nu mai cuprinde umbra lunii pe deal

numai codrul se zbate undeva în zenit
intuind că mai poate frăsui liniştit

o poveste amară cu final neştiut
nici de ultima oară nici de primul sărut...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

două…

nu cunosc
orbirea
nici dacă închid ochii
nu cunosc spleen-ul
din degete mi-am făcut mitraliere
ţintind idealuri
chiar dacă
rareori – sau niciodată
ating
nu cunosc
neiubirea
de când am tensiune în artere
şi încă ceva în stern
neînţeles
nu cunosc liniştea
din ziua în care am aflat
că m-am născut
cu două umbre…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!