De toamnă...

Vezi?! Afară plouă... Şi e frig... Şi plâng
Tremurându-şi umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate şi trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.

Plouă mocăneşte, cu stropi mici şi reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheaţi pe veci
Şi de remuşcare, şoaptele se-adună
Şi vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...

Braţele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul şi-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său îşi are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...

Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Şi pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...

Ploi bolnăvicioase... Trec copii la şcoală...
Toamnă... toamna vieţii, crudă şi amară,
Vin cu scorţişoară, iz de guturai,
Toamna iarăşi vine cu al său alai!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n afară şi-n noi

Arcadă de frunze aurite şi plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranţele ning la tâmple de gheaţă
În noi şi-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleaşi,
Gălăgioase şi blânde
Peste arcuşuri obosite şi frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent şi nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minţii
Asudează părinţii...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniţi, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminţi.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brăţări de ramuri se prind de braţe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croşetează poveşti
Cu gutui la ferştri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze şi miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară şi-n noi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă

Mărgele de rouă... pământul ridat
Sărută lumina... Cad iar pe asfalt
Dantele de frunze brumate şi reci
E toamnă... Mirajul rămâne în veci.

Tristeţe... Şi plouă... Şi plouă mereu,
Miroase-a gutuie în sufletul meu
Şi curge prin vene vin chihlimbăriu
Argintul şi jadul... şi must rubiniu.

Şi toamna aceasta pătrunsă-i în noi.
Ne-acoperă nori cenuşii... Suntem goi...
Păpuşi ceruite, ceasornice vii,
Trăind între timpuri, etern, veşnicii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniştit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam şoptit,
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă.
Râu de lacrimi şipotind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniştit...
Şi-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufişuri s-a pitit
Şi bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viaţă scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Şi nu ştiu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri şi-n nenutite ploi,
Plânge-n linişte românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam şoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunţile cu mir.

Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieţii mi-a cernit.
Merg cuvintele în şiruri,
Cartea vieţii s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viaţa este doar un vis.

Râu de lacrimi şipotind,
Râu de verbe şi de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deşteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Şi-o mulţime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foşnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceaşcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleaşcă.
Fragezi paşi troznesc pe stradă...
Picuri duşi pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Râu de lacrimi şipotind.
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Frunze bat la geam şoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniştit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,
Pier sub umbre, pier deodată în a strigătelor plasă
Voci şi taină, vis şi umbre, numai eu, ades incert,
Caut încă strălucire printre nopţile de smoală
Suflet – cânt de neodihnă, un castan cu trup de zgură,
Cu speranţa, haină lungă, trec prin frigul de afară,
Completând tabloul vieţii şi a nopţii uvertură.

Ramuri frânte de durere au încoronat pământul
Şi se-apleacă-n rugăciune şi mătănii, rând pe rând...
Sfârtecaţi de frigul toamnei, îşi respectă jurământul,
Veşnici şi blajini, copacii, visători la Duhul Sfânt.
Voal de toamnă şi de negru, noapte şi apus, tăcere,
Într-un mixt de sentimente se scufundă-n nemişcare,
Toamna asta-s ramuri ude, ca o pleoapă-n mângâiere.
Tristă şi înlăcrămată, ne sorteşte la uitare.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Candelă lângă altarul unui neuitat poem,
Aripă bătând spre ceruri, încolţind în noaptea castă,
Vis sub arşiţa durerii, obosită, te mai chem.
Taină şi duplicitate... alte păsări trec spre mâine
Cu aripile rănite de apusuri sângerii.
Printre nouri străluceşte, luna, ca un colţ de pâine.
Vei pleca odată, toamnă! Alte toamne vor veni...

Nori, în treceri cătree mâine se cunună în tăcere...
Clopoot, vis şi diademă din trecutele secunde,
Pe aleea presărată doar cu mierea de la frunze,
Stau cu capete plecate tufele de crizanteme.
Simt mireasmă de gutuie şi dovleac, e iarăşi toamnă,
Bruma,-n arcuri sidefate se aşează-n straturi reci,
Bate-n inimă un clopot, este-un clopot de aramă,
Trecător prin timpul vieţii, opritor de vieţi p veci.

Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Născătoare altor toamne, cu tăceri se-mpodobesc,
Dans de fluturi de lumină, printre umbre reci valsează,
Tineri, în vâltori de stele, ca un vis călătoresc.
Ce mirifică tăcere se divide, străluceşte,
Ca o flacără divină arde fiecare ceas.
Mor copaci de dor de frunze şi copacul vieţii creşte
Dătător de fericire şi speranţe celor dragi.

Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele,
Prinsă-n cioburi de clepsidră, în nisipul auriu.
Toamna s-a născut deodată şi la gât şi-a prins mărgele
Şi veşmântu-i curge-n râuri – voal de vis chihlimbăriu.
Pe sub umedele pleoape cad dantele de lumină
Cărui timp, această toamnă s-o trăim, o datorăm?!
Ce frumoasă-i toamna asta! Ce mirifică, virgină!
Şi atât de dragă-mi este! Căci e timpul să visăm...

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează
Şi smaraldice poeme trec pe-ntinderea albastră.
Printre vârstnic reumatici, tineri vise-şi croşetează,
Amintiri şi doruri, toate, astăzi se întorc acasă.
Plânge cumpăna fântânii şi în sobă arde focul,
Frunzele în lacrimi grele cad şi vântul suflă-a jale,
Se întor români în ţară, munţi îşi cântă nenorocul,
Fiindcă vânzători de ţară i-au golit cândva de ţoale.

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele.
Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Nori, în trecri către mâine se cunună în tăcere.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroasea rod bogat şi-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranţe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliţi de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat şi veşnic celibat,
Când între noi tăcerea se aşterne...
Şi plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-şi arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată şi bogată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moina

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.

Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde...

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moina

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.

Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde -
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde…

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroase-a rod bogat şi-a must de stele
Şi dau în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze şi mătănii de mărgele
Pe tălpile speranţei nămolite.

Am început o nouă partitură...
Miroase a gutuie în cuptor...
Ne-acoperim cu mantie de brumă...
Copacii dezveliţi de vis ne dor...

Trăim în universuri paralele,
Într-un tacit şi veşnic celibat,
Iar între noi tăcerea se aşterne
Şi plouă!... Plouă!... Plouă rod bogat...

Şi plouă-n noi... Atâta amintire
La gura sobei, coapsele-şi arată,
De parcă, toamna asta, de departe,
Ar fi cea mai frumoasă şi bogată.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Bolborosesc a chemare
Ploile toamnei acesteia...
Bolborosesc a must rubiniu dând în fiert,
A gutui, a târziu -
O voce de clopot ascunsă şi gravă...
O toamnă bolnavă...
Bruma se-nghesuie ca un ciorchine
La adăpostul ramurii frânte.
Frunzele cad în cascade de jad...
În ziua de mâine o altă toamnă,
Banală, pustie şi goală...
Ca o zi învechită, de şcoală,
Cu clasa gheboasă
Şi abecedarele vechi,
Cu muguri de vis la urechi...
O toamnă plutind
Peste lumea de nea, peste albul tâmplelor reci,
De bătrâni cuminţi, reumatici, dureros de apatici.
O toamnă prin care şi tu ai să treci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânului din vechiul schit

Undeva, în depărtare,
La o margine de lume,
Unde s-a ascuns în zare
Privitor înspre genune,
Într-un schit uitat de vreme,
Un bătrân uitat de moarte,
Stă rugându-se-n tăcere,
Zi de zi, noapte de noapte.

Undeva, în depărtare,
Pustnic, izgonit de soartă
În singurătăţi amare
Duce-o viaţă-nsingurată.
Cui amarul să şi-l spună?!
Cine, plânsul să-i asculte?
Doar un colţ străin de lună,
Gândul poate-i mai aude...

La o margine de lume
Pe cărarea îngustată,
Un păstor fără de nume,
Ca un înger se arată.
Penitent e ăn clepsidră
Timpul. Şi e fără rost,
Barba i-e lungă şi albă,
N-are nici un adăpost...

Unde s-a ascuns în zare
Umbra sa, el se opreşte,
Sub a stelelor ninsoare,
Spre odihnă poposeşte.
Rai dumnezeiesc de miere,
Mir pe fruntea sângerândă,
Penitent în vremuri grele,
Pleacă mâna tremurândă...

Privitor înspre genune,
Ca un mort cu ochii reci,
Cade-n dulce plecăciune
Spre a adormi pe veci.
Cioplitor de cruce, încă,
Simte-a crucii lui povară.
Rana-n suflet i-e adâncă
Şi a început să doară...

Într-un schit uitat de vreme,
Condamnat la ghilotină,
De secunde şi de semne,
Stă bătrânul la odihnă.
A plecat de-acasă-n taină.
Uşa înspre mântuire
A deschis-o. Altă haină
L-a-nţolit cu fericire...

Un bătrân uitat de moarte –
Cumpănă şi resemnare,
În a vieţii sale noapte,
Caută drumul spre soare.
Clopot, duce-n depărtare,
Plânsul său, ca o poruncă.
Râu de litere amare,
Dulce dor şi dor de ducă...

Stă rugându-se-n tăcere,
La altar de ramuri frânte...
Conuri de lumânărele,
În mâinile-i tremurânde.
Brazi, mireasmă de tămâie
Şi stihii îl înconjoară...
Soarele, ca o gutuie,
Printre ramuri se strecoară...

Zi de zi, noapte de noapte,
Ca un munte stând de veghe,
Printre îngeri, printre şoapte,
Caută un gând-pereche.
Vis în albie de lut,
Strune risipindu-şi cântul,
Un bătrân, pe-acest pământ,
Îşi respectă jurământu.

Zi de zi, noapte de noapte,
Stă rugându-sen tăcere,
Un bătrân uitat de moarte,
Într-un schit uitat de vreme.
Privitor înspre genune...
Unde s-a ascuns în zare?!
La o margine de lume,
Undeva, în depărtare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu de toamnă

E doliu în noapte şi-n golul privirii
Şi plânge-n adâncuri şi astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.

Miroase a rânced, a nuci şi-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... şi doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcneşte, în lanţuri, spre stele.

Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Îşi plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.

Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Şi toamna aceasta zăcând pe traseu.

Cuptorul şi pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopţile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod şi muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-şi pleacă iar copacii şi amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui şi mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de şoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri şi inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceaţa vremii, stau privind prin ceaţă deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina şi căldura dulce-a verii,
Şi prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri şi de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele şi-n treceri, paşii risipiţi în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copţi,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-şi varsă dinţi de sticlă, prinşi în scrâşnetul de roţi.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc şi fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană şi-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor creşte în privire şi pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălţându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum îşi poartă biruinţa cel mai mare pugilist.

Rod şi muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul şi ne doare şi ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-şi adună,
Cum şi-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, şopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaiţul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăşi toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiţi ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe braţe de aramă lujeri. Şi la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod şi muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!