Este vremea când rănile verii înroşesc frunzele neliniştite ale copacilor.

aforism de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

miezul verii

Miezul verii este vremea când lenevia devine respectabilă.

definiţie de Sam Keen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul florilor de tei

E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,
Când aerul din jur devine
Înmiresmat, iar pe alei
Se joacă nişte prichindei
Frumoşi, cu glasuri cristaline.
E vremea florilor de tei,
Cu păsări, fluturi şi albine,

Pe-o bancă stau doi bătrânei;
Vorbesc, iar vocile blajine
Nu mai atrag priviri străine,
Dar tremură, ca-n anii-acei...
E vremea florilor de tei.

rondel de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa verii

Am fost uitat, copil, în miezul verii,
Neştiutor de viaţă şi-ale ei,
Străin de taina morţii şi-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.

Şi am crescut: copilul cel sălbatic
Zburdând în lumea lui, croindu-şi drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte şi acum.

Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă şi hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine...
Şi redevin copilul cel firav

Ce se apropie, timid, de-o baltă
Şi, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi şi de frumos.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

frunzele la sol -
coroanele copacilor
cam ciuruite

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară.

Solomon în Pildele lui Solomon, Dreptatea - 10:5
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul ultimei iubiri

Frumoasă,
Elegantă,
Fină,
C-o scânteiere în priviri
Ce-mi aminteşte mari iubiri
Din lumea greacă
Sau latină,
Din timpuri vechi
Sau mai târzii,
Din vremea când te-aştept să vii.

Aşa îmi eşti,
Aşa te am
În suflet,
Braţe,
Ochi şi gând,
În noaptea noastră,
Noaptea când
Aşez pe-un umăr diafan
Sărutul ultimei iubiri,
Scânteia primei dăruiri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magie

Pe rugul
toamnei,
acuzate de
vrăjitorie,
frunzele copacilor
ard.

poezie de N. Petrescu-Redi din Adieri (2000)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele liniştii

Te ador, bună pădure
Mă cufunzi-n verzi astre..
Hoinăresc puţine fiare
Păşind cărări de umbre.

Pe potecile mistreţate
Cu sunete pestriţate,
În paşii de căprioare
Şi diez de privighetoare.

Cu gândurile ce-mi mor
Între frunze şi zăvoaie
Duse-n susur de izvoare
Şi doinele copacilor..

Ce alungă umbrele
Fiarelor mele cenuşii..
Mugurindu-i inimii,
Uscăciunea-n linişti

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa în culori de toamnă

S-a îmbrăcat în toamnă casa noastră:
Şi-a pus culoarea frunzei ruginii
Pe-nfrigurarea viţelor de vii
Ce îşi arată strugurii-n fereastră.

Se scurge, printre pete de rugină,
O lacrimă de cer pe-acoperiş,
Dar se opreşte, parcă pe furiş,
În streaşina cu resturi de glicină.

Prin geamul spart, ca-n vremea de demult,
Mai trece-o rândunică-n goană mare
Înviorându-i trista nemişcare.

E cuibul gol. Din vremea de tumult
N-a mai rămas nimic. Pot să ascult
Tăcerea unei case vechi... şi doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar prin rădăcinile copacilor ne mai putem reculege unii cu alţii culegându-ne frunzele.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele copacilor, presărate pe iarbă, aduc sub soarele de noiembrie mai multă fericire decât narcisele.

citat din Cyril Connolly
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este încă vremea...

Mă dezbraci de noapte şi în sori mă-mbraci,
Ascuţindu-ţi paşii de-ai mei ochi tălmaci,
Este încă vremea, când în tine-adorm,
Răvăşindu-ţi carnea până-n ultim ţărm.

Mă răneşti cu-alinturi, mă priveşti cu-asalt,
Dezmierdându-mi părul fără să tresalt,
Este încă vremea, când ne-ajung zăpezi,
Spulberând troiene-n vântul ce-l sfidezi.

Mă ascunzi de ploaie şi de nori buimaci,
Înflorindu-mi sânii-n vâlvătăi de maci,
Este încă vremea, când iubind vânăm
Roua-nveninată, iarba s-o uscăm.

Mă hrăneşti cu vise, mă orbeşti cu flori,
Ţine-mă în vene, creşte-mă-n fiori,
Este încă vremea, când un singur trup
Are gustul mierii, dulce, de la stup.

Mă supui trăirii, mă trăieşti supus,
Scufundat în gânduri, galeş m-ai sedus,
Este încă vremea, când încărunţind
Ne găseşte clipa-n fagure, iubind.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în pustiu

E toamnă, e ceaţă, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;

E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;

Rafale de vânt, nevăzuţi bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;

Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul de roşu

Eu am ales o floare şi nu este
nici floarea ce te-mpiedică-a uita
nici una care creşte sus, pe creste
sau care peste ape-ar vrea să stea.

Nu e aceea care se desface
în suflete de plante, ca un duh
ce vrea cu vântul verii să se joace
în zborul lui vremelnic, prin văzduh.

Ce am ales îmi râde-acum în soare
şi mă priveşte, parcă, într-un fel
în care niciodat' o altă floare
nu m-a privit, aşa cum face el.

Eu am demult în inimă un fir
atât de plin de... roşu-trandafir.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!