Doină în pustiu
E toamnă, e ceață, iar frunzele mint
că-s picuri de aur din nori de argint;
E rece sub cerul închis, mohorât,
cu Timpul zbătându-se-n el, zăvorât;
Rafale de vânt, nevăzuți bidivii,
scurtează durerea din lungi agonii;
Pe-o ramură udă, -n tărâmul neviu,
o frunză vibrează a doină-n pustiu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.