Visul

Şi se făcea că zorii vor s-apună,
să lase ca sărutul pătimaş
al razelor venind din clar de lună
să fie, al dorinţei lor, făptaş,
readucând o stâncă bine-ascunsă
în râul ce purta lumina lor,
din starea ei, sub vrajă nepătrunsă,
în zeul din trecut, nemuritor.

Au reuşit! Cu zeul între ele,
erau acum zeiţe, şi-nspre zori
au aruncat privirile acele
din ochii lor atât de-atrăgători,
încât aceştia, sub o vrajă, parcă,
s-au hotărât să lumineze iar
o lume care, încă, mai încearcă
să-mi descifreze visul. E-n zadar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia cetăţii

Am cheia cetăţii dorite!
De vrajă, deja, sunt cuprins,
căci dorul rămâne aprins
în clipe ce-mi par adormite.

Mi-e dragă cetatea semeaţă,
Cu ziduri prea greu de trecut
Ce-i stau împrejur ca un scut
La orice-ncercare-ndrăzneaţă.

Aştept doar un semn de la Lună,
Un sunet, un licăr de stea,
Sau, poate, chiar noaptea să-mi spună:

-Încearc-o, e cheia cea bună!
Iar uşa aşteaptă şi ea
Tristeţea cetăţii s-apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neptun pe mări - VI

Neptun pe mări în spume şi-a aşezat domnia;
Zefir, pe-o adiere; Boreu, pe-un aprig vânt.
Cibela 'mpărăteşte pe rodnicul pământ
Şi Ceres leagă spicul şi Bacchus creşte via.

Şi-mpart nemuritorii: văzduhul, apa, glia
Şi tot ce-a fost pe lume şi toate câte sunt.
Un zeu ne duce-n leagăn şi altul în mormânt;
Ei ne trimet păcatul şi nevinovăţia.

Veghează zei, zeiţe pe orişice făptură -
În arbore: Driadă; la vatră: zeul Lau.
Suntem ca fire prinse în vastă ţesătură.

Nu pot să lupt cu zeul: el dă şi el culege;
De el nebunu-ncearcă să fugă în zadar.
Eu mă supun, cuminte, la ne-ndurata lege.

sonet de Ion Pillat din Poezii (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheiul de foc

O teamă absurdă m-apasă
şi sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.

Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămaşă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână

din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna uşor şi-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge

la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,

l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puţin amorţit,
la râul de sânge, un cheu

la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, uşor, neştiută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul primului dans

Mi-au amuţit privirile flămânde
şi s-au pierdut pe loc în ochii tăi,
pe buzele, petale sângerânde,
ce au aprins în mine vâlvătăi.

În părul tău se ascunsese-o rază
şi-ţi mângâia zulufii jucăuşi,
copii uitaţi de mama ce-i veghează
în lumi pe unde-aleargă, nesupuşi.

Şi mi-am umplut privirile cu tine
de mi s-au revărsat pe trupul tău,
şi-au tot căzut, căci nu puteam susţine
un gând atât de bun şi-atât de rău.

Cu mâinile-ţi frumoase, delicate,
am depăşit momentul de suspans
când le-am luat şi, cu seninătate,
le-am sărutat ca pentru primul dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sînt însă noptile cu lună. Rareori, privirile se pot încărca de atîta vrajă, ca în nopţile în care norii se întalnesc cu luna. Toate cîte au fost, în timpul zilei, prilej de spaimă sau uimire, apar încă o dată, sub o lumină de vis (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti zeul meu...

Te-ai înălţat să-mi vii în cale din astă mare-nsângerată,
Eu te ador-eşti zeul meu şi inima azi imi arată,
Poseidon sau doar Neptun, tu eşti trufia prinsă-n vise,
Căci tu ai lacătul iubirii şi poţi deschide porţi închise.

Eşti zeul mării nins de noapte şi eşti potopul ce atinge
Un univers uitat de oameni dar amintit acum de tine,
Dar eşti şi zeul meu iubit şi focul dragostei se stinge
Dacă n-ai grijă să-l aprinzi aşa cum tu o ştii de bine.

Şi când se lasă seara-n vis şi tot privesc pe geam la mare,
Tu te arăţi cu scoici in păr şi îmi zâmbeşti admirativ,
Eu te privesc şi te ating cu degetele prinse-n zare,
Iar tu mă strângi din nou in braţe şi mă săruţi conspirativ.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Din sufletul meu, o bucată,
În acest trup încorsetată,
Bântuie pe Acheron, râul tristeţii,
În aval,
În amonte,
Nu ştie dacă, în estuar ajunsă,
Unde râul e primit
De-a mării Ionice gura deschisă,
Dincolo de poartă să treacă,
Spre Tărâmul Zeilor.

Titania, regina zânelor,
Ştiind că noi oamenii, am ales
Libertatea de a încalca regulile,
Mă ceartă, reproşându-mi că
Nu am cerut permisiunea
Lui Poseidon, zeul Apelor,
Şi e posibil să-i atrag mânia,
Să-mi tulbure apele
Sau chiar să-mi înfigă tridentul în coaste.

Tentaţia către acest tărâm e teribilă,
Îmi va fi oare îngăduit să trec?
Cupidon îmi face drăcos cu ochiul,
Ştie că m-am îndrăgostit de un Titan,
Dar Titania nu ştie,
Nici eu nu ştiu,
Doar sufletul meu,
Pentru care ea face o vrajă,
Şi suflând peste el zefirul,
Îl trimite în Câmpiile Elizee.

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi o vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea,-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea razelor de lună

Raze moi de lună, şoapte-n lin descânt,
Fie-a voastră cale nopţii să-i rămână
Drum ascuns iubirii, calea spre Pământ
Dinspre veşnicia - timpului stăpână.

Raze diafane, fire de lumină
Strecurate-n taina stropilor de nor,
Fie-vă izvoare patul de hodină,
Frunzele-nverzite – leagănul de dor.

Raze reci de lună, raze argintii,
Mai şoptiţi-mi, iară, cântul vostru sfânt,
Faceţi ca, prin ape, pietre sidefii
Să reţină-n ele notele-n cuvânt

Şi să pot, în versuri, totul să adun
În poemul nopţii razelor de lună
Ca să mă ajute oamenii să-mbun
Într-o lume care pare să apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea razelor de lună

Raze moi de lună, şoapte-n lin descânt,
Fie-a voastră cale nopţii să-i rămână
Drum ascuns iubirii, calea spre Pământ
Dinspre veşnicia - timpului stăpână.

Raze diafane, fire de lumină
Strecurate-n taina stropilor de nor,
Fie-vă izvoare patul de hodină,
Frunzele-nverzite – leagănul de dor.

Raze reci de lună, raze argintii,
Mai şoptiţi-mi, iară, cântul vostru sfânt,
Faceţi ca, prin ape, pietre sidefii
Să reţină-n ele notele-n cuvânt

Şi să pot, în versuri, totul să adun
În poemul nopţii razelor de lună
Ca să mă ajute oamenii să-mbun
Într-o lume care pare să apună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga în rugă

Mi s-a dat să mânc de-o viaţă
vrajă, iarbă şi piper,
tot sperând o altă lume
mai frumoasă ca în cer

Am tot fost de sacrificiu
pentr-o mare de nebuni,
am simţit mereu supliciul
aruncat peste români

Să mai cred în tine Doamne?
Nu ştiu de am să mai cred,
am trăit din dramă-n dramă
chinuit să mă reneg

Aprind candela în noapte
tot sperând să te zăresc,
arde până nu mai poate
şi ca ea eu mă sfârşesc

Încă sper o zi mai bună,
poate-o lună sau un an,
nu ştiu ce o să-mi rămână
din genunchii care-i am

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de iubire

Privirea ta ţi-a însoţit suflarea
cu care mă înalţ şi-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.

Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură şi era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta

Întregul zbor spre locuri neştiute,
cu bucurii simţite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.

Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălţa mereu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja unei hyperboreene

Voi face cuminte - o vrajă nebună
Şoptind o vocală spre raza de lună...

E-o vrajă pe sec de cuvinte dulcege
Ca nimeni, nicicând, nicăieri s-o dezlege.

Spun vorbe de taină, druidic rostite
Sub lebede negre, în alb învârtite

Cu zările toate ţes cerul din nou
Din sunet de nufăr, scot maci drept ecou!

Pe urma-ţi sărată, pun zahăr de vis,
Din tremur de piatră, fac luceafăr nestins.

Realul să-ţi fie pojghiţă fragilă
Şi tot ce-ai trăit, cade-aici, în argilă!

Gândirea-ţi cuminte, cu tihnă, din zori
În eter ţi se pierde, prin nori călători.

Acum, vraja-i vie, năvalnic te-mbată
Şi ochii mei verzi - în cupa-ţi - se-arată.

Aprinse miresme ce-n trup te frământă,
Pe căi nevăzute - musonic inundă.

Din ceruri şi codri, până-n mări, prin coral,
Doar vrajă e-n aer! O simţi ca un val!

Te arde-n priviri, se-nfiltrează în voce,
Universul întreg va putea să-ţi disloce!

Principii, convingeri sfărmate-s deja!
Furtună de doruri - iscă-n liniştea ta!

Hai, bea! Chiar din tine s-or naşte poteci,
Spre Hyperboreea, spre mine - să pleci!

Febril, pe a mea palmă, purtat dinspre-apus,
Vei ajunge iubind si de vrajă răpus!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare

Te-aştept cum un deşert aşteaptă ploaia,
sau o vioară mângâieri pe coarde,
te-aştept să-mi stingi, din suflet, vâlvătaia
căci dorul ce îl simt în mine, arde.

Cu gânduri ce se-nvârt pe o spirală
în jurul tău, atrase ca-ntr-o vrajă
în sarabandă caldă, rituală,
aştept ca trupul tău să-mi fie strajă,

Să liniştească flăcările care
îmi fac privirile să strălucească
aidoma cu razele de soare
atunci când zorii-ncep să se ivească,

Dau buzelor, o tremurare fină
ca într-o rugă de-a-ntâlni plăcerea
în clipele când dragostea deplină
le cere să-şi continue tăcerea.

Te-aştept în timpul care nu contează
când, sigur, ştiu că vii, şi nici nu doare
singurătatea care mai oftează
atunci când dorului îi spun: "Răbdare!".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe

Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeiţa mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îţi era împodobit cu flori,
Ochii îţi luminau ca luceferi în zori.
Trupul îţi era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care îşi purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Şi aş vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu şi eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu eşti departe,
Cum e iadul de paradis!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea razelor de lună

Se-nalţă-n zare munţii... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald şi dorm
Şi gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup şi-n lume zbor.

Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peşana şi mă cheamă înapoi
Aş da tot ce-aş putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.

Oriunde-n lume aş pleca, pădurea
O simt şoptindu-mi numele şi plânge
O veşnicie aş trăi acolo
Şi nici atâtea clipe nu-mi ajung.

M-aş înfrăţi cu dealuri şi vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Şi mângâierea razelor de lună...

Şi să răsară-n suflet primăvara
În viaţă şi în gânduri şi în vise,
Pe câmp, în lan de grâu şi în Peşana
Şi-n toate amintirile nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!