De-acolo vin

De-acolo vin şi am amintiri.
Născut, ca toţi muritorii, am o mamă
Şi o casă cu multe ferestre,
Am fraţi, prieteni
Şi o celulă cu fereastra rece.
Al meu este valul, smuls de pescăruşi,
Am propria perspectivă
Şi-o brazdă de pământ în plus.
A mea este luna de la marginea de departe a cuvintelor,
Precum şi ofranda de păsări,
Şi măslinul cel nemuritor.
Am călcat pe acest pământ înainte ca săbiile
Să-i fi transformat trupul viu într-o masă-încărcată.
De-acolo vin. Îi redau cerul mamei,
Când cerul plânge după mama lui.
Şi plâng ca să mă fac cunoscut
Acelui nor care, iată,-se întoarce.
Am învăţat toate cuvintele necesare-n tribunalul sângelui,
Astfel încât să pot încălca legile.
Am învăţat toate cuvintele şi le-am sfărâmat
Pentru a crea un singur cuvânt: Patrie.

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a învăţat nişte lucruri

Mama m-a învăţat LOGICĂ...
"Dacă-o să cazi din copac şi-o să-ţi rupi gâtul, n-o să mai poţi merge cu mine la cofetărie."

Mama m-a învăţat MEDICINĂ...
"Dacă mai încrucişezi mult ochii, aşa o să rămâi, saşiu!"

Mama m-a învăţat SĂ FAC FAŢĂ PROVOCĂRILOR...
"Unde te gândeşti? Răspunde când vorbesc cu tine... Nu-mi mai întoarce vorbele!"

Mama m-a învăţat ce este UMORUL...
"Când cositoarea îţi va tăia picioarele, să nu vii repede la mine!"

Mama m-a învăţat să devin ADULT...
"Dacă nu mănânci toate legumele, n-o să creşti niciodată mare!"

Mama m-a învăţat GENETICĂ...
"Te comporţi exact ca taică-tău!"

Mama m-a învăţat despre ORIGINI...
"Te comporţi de parcă te-ai fi născut într-un grajd!"

Mama m-a învăţat ce înseamnă ÎNŢELEPCIUNEA VȂRSTEI....
"Când vei avea vârsta mea, o să înţelegi!"

Mama m-a învăţat să PREVĂD VIITORUL...
"Aşteptă numai până vine taică-tău acasă şi-o să vezi tu atunci!"

Mama m-a învăţat JUSTIŢIE...
"Într-o zi o să ai copii şi sper că-or să se comporte exact ca tine, şi-atunci vei vedea ce bine e!"

Mama m-a învăţat să apreciez o TREABĂ BINE FĂCUTĂ...
"Dacă aveţi de gând să vă omorâţi, ieşiţi în curte. Abia am terminat de făcut curat!"

Mama m-a învăţat MAI MULTĂ LOGICĂ...
"Este aşa pentru că aşa spun eu!"

Mama m-a învăţat să ANTICIPEZ...
"Păstrează-ţi chiloţii curaţi, în caz că-o să ai, Doamne fereşte, vreun accident!"

Mama m-a învăţat CONTORSIONISM...
"Ia uite ce murdar eşti pe spate!"

Mama m-a învăţat să am RĂBDARE...
"N-o să pleci de aici până nu mănânci tot spanacul!"

Mama m-a învăţat METEOROLOGIE...
"Camera ta arată de parcă-ar fi trecut un uragan pe-aici!"

Mama m-a învăţat ce înseamnă IPOCRIZIA...
"Ţi-am spus o dată, ţi-am spus de un milion de ori: Nu mai exagera!"

Mama m-a învăţat CICLUL VIEŢII...
"Eu te-am făcut, eu te omor!"

poezie satirică de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva aveam o casă la marginea lumii

şi toate cărămizile stoarse înainte de vreme ştergeau rosturile împietrite în timpuri lungi
cuvintele creşteau drept ca între urmele făcute de acul de cusut al bunicii
într-un crepucscul izgonind fluturii din lumină
prelungindu-le tinereţea peste infinuri
astăzi, inima ei ar fost mai vie, mai dulce ca vinul vărsat pe pământ rece

astăzi,
o toamnă învelită-n pansamente ca un fluture de grădină
proaspăt ieşit din cocon şi-a luat zborul
mai sus de stele –
gropi de lumină în depărtări
la miezul nopţii când fericirea este aprinsă în ultima respiraţie
şi praful căzut între ferestre

ochii mei se opreau ca două lanterne
mereu în dreptul icoanei cu ochi de sticlă
în spatele căreia am măzgălit o cruce palidă
dar care sângerează uneori când mă gândesc la rugăciunea şoptită a bunicii

pe patul de moarte, i-au murit cuvintele
dar ochii ei îmi vorbeau ca dintr-o lume a flăcărilor felinar
chipul ei de zăpadă –
ostenit
îmi şoptea apăsându-mi trupul pe drumul neîntoarcerii

şi dacă sărutul meu ar fi vindecat-o de moarte
mi-aş fi părăsit sufletul în cerul încăperii sihastre
cu îngeri de ceară topindu-şi degetele pe buzele ei fierbinţi
unde viaţa s-a refugiat ca pentru ultima oară
şi mă privea fix
din colţul casei părăsite de la marginea lumii.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla de Smarald

Este adevărat, de la sine înţeles şi fără nicio îndoială.
Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt; iar ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.
Şi după cum toate provin din Unul, toate lucrurile au fost create de acest Unic, prin reflectare.
Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul l-a purtat în pântec, pământul îi este doică.
Este părintele întregii minuni a lumii.
Puterea sa este desăvârşită dacă preschimbat în pământ.
Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată.
Urcă de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slavă întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile şi le pătrunde pe cele solide.
Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta şi în acest fel se fac minunate realizări.
Iată pentru ce sunt numit Hermes Tri-smegistus, având cele trei părţi ale esenţei lumii întregi.
Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

poezie de Hermes Trismegistul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mamă povaţa ta

Pentru ce-am greşit în viaţă
te chem mamă lângă mine.
Te chem ca să-mi dai povaţă,
orice lucru să-l fac bine.
Să mă-înveţi cum să vorbesc,
cum să pun osul la muncă.
Cum pe oameni să-i iubesc,
fără să aştept poruncă.
În lume cum să mă port,
cum respectul să-mi câştig.
Cum să am în viaţă rost,
greutăţi cum să înving.
Tot de-acolo, de departe,
să-mi trimiţi mamă, te rog,
Din inima ta doar o parte
de iubire. Atâta tot.
Pe raza stelelor din noapte
sfatul tău vreau să-l primesc,
Să le fac bine pe toate,
şi fericit vreau să trăiesc.
Eu, de-aici, de pe pământ
cu drag cerul îl privesc.
Mă-închin sufletului tău sfânt,
cu mult respect îţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă

Ţi-am dăruit toate cărţile pe care le-am publicat,
Trupul şi sufletul, fiecare jupuit şi însângerat.

Şi, totuşi, esenţa pe care ele-o conţin, bunăoară
Chiar într-un singur poem, este deosebit de clară,
Chiar într-un singur poem este evidentă şi-amară:

Pe acest pământ, aici aproape sau departe,
Fără dragoste e numai teama care ne desparte.

poezie clasică de Pearl S. Buck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti martorul suferinţei mele

şi mă bucur să ştiu
că nimic din ceea ce mi se întâmplă
nu se pierde
că ploaia ce curge
de-o vreme
îmi spală fiecare celulă

eşti martorul suferinţei mele
singurul care ştie că sângele
şi carnea
au învăţat să trăiască
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale

da
tu eşti singurul meu martor
în faţa unui întreg univers
şi stropii de ploaie
trec mai departe
din celulă în celulă
ca din visul meu
în visul tău
şi nimic nu se pierde

da
dragul meu
tu eşti martorul suferinţei fără sfârşit
singurul care ştie
că sinele meu
umblă în pustiu
ca un fiu risipitor
ce se va întoarce
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
şi mă bucur să ştiu
că nimic din ce se întâmplă cu mine
nu se va pierde
nimic
totul va trece
din celulă în celulă
din visul meu în visul tău
până la sfârşitul acestei vieţi
şi mai departe

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria şi mama

N-am judecat în viaţa mea
pe nimeni pentru fapta sa,
cum nu vreau să fiu judecat
de vreo femeie sau bărbat.

Judecător e Cel de Sus
cu drept, cinstit cuvânt de spus,
e Creatorul ce ne-a dat
tot harul binecuvântat.

Să binecuvântăm toţi sfinţii,
alături punem şi părinţii,
ne-au îngrijit şi ne-au crescut
dar mama-i cea ce ne-a născut.

Avem o Patrie şi-o Mamă,
la amândouă le dăm seamă,
îi cerem Patriei loc sfânt
măcar trei metri de pământ,

Iar mamei, n-o fi cu păcat,
doar stimă şi respect am dat,
recunoştinţă, preţuire,
spre veşnica ei pomenire!

Să fim sfinţiţi de Creator
şi cu smerenie de BOR,
cu gând curat, cuviincios,
ne închinăm evlavios.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul copiilor

Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun, din cer de-acolo,
Să le ştie toate, toate.

Uite cum: Vă spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastra ca sa vadă...

Ingerii se uită-n casă
Văd şi spun, iar Moşul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie
Ce copil şi ce purtare...
Si de-acolo ştie Moşul,
Că-i şiret el, lucru mare.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!

"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morţii-ndoliaţi...
Piere în întunecare
Toată dragostea de fraţi...

Plouă lacrimă amară
Căci fraţi întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Şi de dragostea divină.

În cascade de aramă
Rana vieţii îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani şi pietre scumpe.

Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi fraţi, duşi de mult în lume...
Fără mamă nu-i uşor!

Doi fraţi întru rădăcină,
Două lacrimi pe pământ,
Jură pe mormântul mamei,
Jură către Domnul Sfânt,

Că vor fi uniţi de-a pururi
Şi nimic nu va clinti
Stânca dragostei de frate,
Pe pământ cât fraţi vor fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte impresii şi amintiri îmi vin acuma în minte! Unde pot să le spun pe toate! Ce lucru mare a fost pentru mine când am descoperit, în grâu, un cuib de prepeliţă, ca o fântână, mic, rotund, cât o farfurioară, înconjurat de un gărduleţ -- şi când puii au dispărut parcă în pământ! Era peste iaz, în câmpie, aproape de o pădurice, care de-acasă de la noi se vedea ca o sprânceană la marginea orizontului. Toate mi se păreau foarte departe -- în toate direcţiile mi se părea că se sfârşeşte o lume, după care începea regiunea basmelor.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grai românesc

ÎN GRAI ROMÂNESC

În vatră de români m-am născut,
Iubită mamă - Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare şi câmpie.

Din graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învăţat să-i cânt renume
Ţării-mamă ca Rai pe Pământ.

La şcoală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărţii,
Să cultiv dragostea de glie
Şi spiritul românităţii.

În grai românesc m-am înălţat
Pe-a moralei creştine scară
Şi în demnitate am învăţat
Că leagăn sfânt e mama-ţară.

Pe grai românesc plânge condei,
Spre cinstirea Limbii române.
Că-n ploaie de gânduri şi idei,
Lacrimă din gându-mi rămâne.

Cu Limba română în cuvânt
Şi gânduri aşezate-n carte,
Din românescul meu pământ
Duc sufletu-n eternitate.

*31 August - Ziua Limbii Române
*Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă.

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!