
Sonetul lunii de săpun
Iubita mea, te port pe brațe
atât de lin și-atât de greu!
de-mi seacă mușchii-n antebrațe
Iar tu ești, toată,-n dorul meu.
Ai ochii-nchiși, plutești pe unde,
visezi la luna de pe cer,
ți-aș zice: "Ia-o!", dar... de unde?
- că-n noaptea asta-s cavaler -.
Iubito, n-am, că de-aș avea,
ți-aș da-o ție, la pachet,
cu steagu'-american pe ea
și paișpe versuri de sonet.
Iubita mea,-n final, îți spun:
-N-am luni, dar marți, nu ți-aș fi bun?
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Dragoste hibernală
Un țurțure și-o țurțurea,
Cuprinși de-un ger ce le plăcea,
Se alintau, atinși de vânt,
În clinchet plin de simțământ.
-Cling-cling! - știi, țurțureaua mea,
În iarna asta, ce ți-aș da?
Ți-aș da, iubita mea, să bei
Tot ce e rece-n ochii mei,
Ți-aș da tot gerul ce îl am
Și ți-aș culege flori de geam,
Ți-aș da, la orice cling, sărut
Atât de rece și plăcut.
Din transparentă-ai deveni
Cum nici în vis nu te-ai gândi:
Mai albă ca zăpada. Hai,
Un clinchet franțuzesc să-mi dai!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iarnă
- poezii despre ger
- poezii despre țurțuri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre sărut
- poezii despre ochi
- poezii despre flori
Dacă aș avea puterea
Dacă aș avea puterea
Domnului de sus din cer
Ți-aș da toată mângâierea
Îngerilor ce nu pier.
Ți-aș da fericire-n suflet
Că să nu fi trist nicicând
Ți-aș trimite bucurie
În al tău orșice gând.
Dacă aș avea puterea
Celui care ne-a creat
Ți-aș pecetlui iubirea
În pieptul tău nemângâiat.
Sărutându-ți umbra ștearsă
De pe fiecare floare
Ți-aș îmbrățișa privirea
Și-aș face-o nemuritoare.
Dacă aș avea puterea
Dumnezeului din Rai
Ți-aș da ție frumusețea
Florilor din luna Mai.
Venerându-ți astfel chipul
Te-aș păzi de orice rău
Mi-aș vinde și nemurirea
Unicului Dumnezeu.
poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre religie, poezii despre gânduri sau poezii despre frumusețe
Ți-aș spune
Ți-aș spune că te...
Dar sunt prea emotiv.
Ți-aș spune că te...
În orice décor întâlnesc.
Ți-aș spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.
Ți-aș spune că te....
În această viață.
Ți-aș spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.
Ți-aș spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.
Ți-aș spune că te...
Dar mi-e teamă că și tu...
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre frică sau poezii despre declarații de dragoste
Atât de multe
Ți-aș spune-o mie de povești
Dar nu mi-ar fi de-ajuns cuvântul
Să îți explic ce simt, ce-mi ești
Și-atunci mai povestesc cu vântul
Ți-aș tot șopti, noaptea, în taină,
Povești de-amor, iar din săruturi
Ți-aș îmbrăca trupul cu-o haină
Cu-atingeri fine, ca de fluturi.
Ți-aș spune-n vers, în poezie,
În felul meu, cam tot ce simt,
Dar vorbele care-ți plac ție
Din alte guri vin, chiar de mint.
Atât de multe ți-aș fi spus
Și-n șoaptă te-aș fi mângâiat,
Dar n-am putut! Mereu te-ai dus,
Iar eu nicicând n-am terminat.
Și din povestea începută
Mă-ntreb de-ai auzit ceva,
Fiindcă urechea ta ascultă
Un nu știu ce, altundeva...
24.04.2018
poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vestimentație sau poezii despre urechi

Colindul numelui de fată
Ți-aș colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aș face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.
Ți-aș colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aș fi nici eu acela pe care l-ai uitat.
Ți-aș colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ți aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ți cânt să mai apuc!
Ți-aș colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ți colind!
Ți-aș colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre ninsoare, poezii despre naștere, poezii despre muzică, poezii despre femei, poezii despre cruce, poezii despre creștinism sau poezii despre alb
De ziua ta
De ziua ta, iubita mea,
Eu ți-aș da luna de pe cer,
Însă pe lângă slava ta
Va fi doar un cadou mizer.
Aș face stelele șirag
De pus la gâtul tău divin
Și ți l-aș dărui cu drag,
Deși mă tem că-i prea puțin.
Ți-aș face un veșmânt de flori,
Cu crini frumoși și trandafiri,
Dar fiindcă-s prea îmbătători,
Nu ai putea să mai respiri.
Te-aș duce-n locuri de povești
Pe unde nimeni n-a călcat
Însă n-aș vrea să obosești
De-atâta amar de preumblat.
Ți-aș scrie versuri mii și mii,
Deși întruna mă gândesc
Că poate nu le vei citi
Și n-aș vrea să te plictisesc.
De-aceea cred că e mai bine
Să-ți dau în dar inima mea
S-o ții de-acum mereu la tine
Și să o pui lângă a ta.
poezie de Octavian Cocoș (8 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre trandafiri, poezii despre stele, poezii despre lectură sau poezii despre inimă

Dac-aș fi
De-aș fi soare ți-aș atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ți-aș topi pe gene sau ți-aș împleti-o-n pleată,
De-aș fi luna de pe cer, te-aș pupa noaptea cu raza
Și-n deșertu-ntins și aspru ți-aș fi-n însetare oaza
De verdeață, de răcoare, de popas și alinare
Și ți-aș săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aș fi cer ți-aș plânge-n pleoape ploile de neputință
Și ți-aș inunda cu lacrimi fiecare por din ființă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună și nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viață trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, și lut, și tină
Sunt mirarea mea că ești, zborul meu către lumină.
De-aș fi stea pe bolta lumii te-aș chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeți în reverie.
Și de-aș fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aș una din culori să ți-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care știu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine și... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciți cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Știe Dumnezeu, înaltul...
poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre smerenie, poezii despre reverie sau poezii despre plâns
Declarație de dragoste
O, tu, fată minunată, dacă astăzi m-ai iubi,
Cu diademă de stele fruntea ți-aș împodobi,
Luna de pe cer aș lua-o și ți-aș da-o ție-n dar,
Cu-a ei vrajă minunată ea ar umple-al tău budoar.
poezie de George Budoi din Dicționarul dragostei (23 ianuarie 2016)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Ninge alb, iubita mea...
Ninge alb, iubita mea, din cer,
cu lacrimi înghețate, uneori pufoase,
și norii plâng, iubita mea, dar sper,
c-o să le treacă starea lacrimilor stoarse
e-atât de alb pe jos și împrejur,
nu văd nimic de strălucirea albă a iernii,
până și pomii fură albul, mult, prea pur,
se-ascund sub mantia de pufuri a zăpezii
privesc tăcut spre cerul plini de nori,
și mă gândesc cu dragoste la tine,
de-ai fi aici ți-aș prinde multe zări,
te-aș îmbrăca în brațe, te-aș reține
ninge și fulgii în căderea lor dansează,
un dans nebun de vrajă, amețitor,
ți-aș face flori din ei, iubita mea cea dragă,
să ți le-aștern în fața ta ca un covor
e-atât de alb și albul fură noaptea,
pe jos albeața caută, surdă pașii tăi,
din negura de noapte fuge tristă moartea,
de-atâta alb de stele o dor ochii săi
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre dans sau poezii despre tăcere
Mai mor puțin
Eu Te întreb, Tu mă acuzi
Eu Te aștept, Tu nu mă vezi
Eu Îți vorbesc, Tu nu auzi
Eu Te iubesc, Tu nu mă crezi.
Mai mor puțin, Tu nu mă știi
Mai cad un pic genunchii mei
Pe brațe, Doamne să mă ții
Te-am tot rugat și Tu nu vrei.
Ți-aș mai vorbi, Ți-aș mai cânta
M-aș odihni dar nu am cum
Aș vrea să vin în fața Ta
Dar nu mai știu pe care drum.
Unde ești, Dumnezeu
Unde ai plecat
Vreau să știu ce sunt eu
Înger sau păcat.
Unde ești, Dumnezeu
Unde Te-ai ascuns
Ți-am adus plânsul meu
Dar n-a fost de-ajuns.
Unde ești, Sfântul meu
Te-am strigat și strig
Nu auzi, Dumnezeu
Și mi-e tare frig...
poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre odihnă sau poezii despre Dumnezeu
De-aș putea...
De-aș putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aș mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ți-aș vedea frumosul chip în oglinda cerului
Și mi-aș pune stăvilar împotriva dorului...!
De-aș putea schimba destinul aș da timpul înapoi
Și-aș fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe gurița ta ca fraga ți-as da dulce sărutat,
Printre flori și printre iarbă te-aș iubi neîncetat
De-aș putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aș face și mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Și din când în când ți-aș cere un sărut, unul măcar
De-aș putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfășor
Să-mi pot șterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ți-aș vedea chipul aievea în apa izvorului
Și n-aș mai fi trist într-una din pricina dorului!
De-aș putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu ești lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aș opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieții drum
Iar pe tine te-aș preface în clepsidra mea cu fum!
De-aș putea să-ți mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ți fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aș striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult țin eu la tine și cât imi ești tu de dragă!
poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gură sau poezii despre schimbare

Glossă iubirii promise
Ți-aș da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopții crai,
Ți-aș da dac-aș putea, mai mult...
Privirea mea ți-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi lași în dar
Al florilor, de tei, parfum.
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău și inima,
Sărutul cast, un colț de rai...
Ți-aș da iubito viața mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis și vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.
Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veșnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viață să te pot avea,
O viață să te pot iubi
Și să te pot îmbrățișa.
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopților de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Și glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!
Ți-aș da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălța,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puțin ți-am scris.
Privirea mea ți-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe brațele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrățișa.
Arată-mi al iubirii drum!
Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi brațul tău și să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieții drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.
Însă te rog să-mi lași în dar
Iubirea ta! Am să-ți slujesc
În fața sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Și toată viața mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Și hai cu mine dacă vrei!
Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumați, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morții drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!
Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi lași în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ți-ar fi altar.
Ți-aș da, dac-aș putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni
Soției mele, la împlinirea vârstei de 40 de ani
Părinți și rude, și mulți fani
Toți îți spun, astăzi, "La mulți ani!"
De ziua ta, nu ți-aș mai da,
Ci, dimpotrivă, ți-aș lua:
De ziua ta, dintr-un condei,
Eu ți-aș lua 20 din ei.
poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (23 ianuarie 2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre soție, poezii despre rude sau poezii despre căsătorie

Menestrelul
Iubita mea, eu ți-aș cânta balade
și te-aș pupa de te-aș albi, nu alta,
de-ai fi, cu vinul tău, mai cumsecade,
și mi-ai mai da... c-altfel mă duc la alta.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin
Soră Rusia
aveai dreptate: cei care pretind că sunt singuri
sunt visătorii;
cei normali nu se încurcă în filosofii.
Ei zic imediat: uite, dacă aș fi cu tine pe o
insulă pustie, la un moment dat, ți-aș ceda:
ți-aș da de mâncare și ți-aș spăla hainele,
ți-aș șterge picioarele cu părul meu lung.
(și apoi ți-aș usca portofelul).
Noi, soră, de ce nu suntem așa?
Și dimpotrivă, un apendice al societății;
o limbă moartă, de scris poezii.
Am iubit cu ea, foarte frumos, n-am ce zice
dar, în afar' de copii, rău am zbârcit-o!
Noi, dezlegați din peșteră tineri, dar niciodată ajunși la lumină,
în comunitatea celor aleși,
mereu pe drum, ca o profeție de neînțeles
în care Dumnezeu și Satan își trimit inimioare pe chat
și își dau block totodată.
Soră Rusia, n-am cu cine muri
și tu ai de muncă enorm la serviciu.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre tinerețe, poezii despre speologie, poezii despre serviciu sau poezii despre păr
De-ai fi...
De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aș fi Pământ,
M-aș uita cum mă orbitezi
Zi și noapte, aproape la nesfârșit,
Și din când în când
Ți-aș trimite câte un om
Să umble pe scoarța ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă ești chiar așa de frumoasă
Cum pari de la distanță.
De-ai fi tu Soare, iar eu
De-aș fi Pământ,
M-aș uita la tine prin ochelari fumurii,
Și te-aș orbita câte zile și nopți oi avea,
Și din când în când
Ți-aș trimite câte un zâmbet
Sau câte un sărut fierbinte,
Aproape la fel de fierbinte
Ca și atmosfera ta,
Dar om nu ți-aș trimite
Să vadă cât de frumoasă ești,
Căci s-ar topi de tot
Și ar muri, frumoasa mea,
Așa să știi...
poezie de Mihail Mataringa (8 februarie 2010)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre moarte, poezii despre atmosferă sau poezii despre Soare

Hai să ne fim!
Ce-ar fi să ne fim
unul altuia
flori?
Eu ți-aș putea fi
un trandafir,
iar tu mi-ai fi, mie,
floarea florilor.
Să ne fim aripi?
Eu ți-aș fi aripa stângă,
tu mi-ai fi aripa dreaptă
și, împreună,
am putea desena
pe cer
dansul îngerilor.
Nu?
Atunci, hai să ne fim:
tu, mie, tu,
iar eu, ție, eu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi sau poezii despre desen

Cântec naiv
Afară plouă laic și-aș vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.
Ți-aș spune-ncet: Dă-mi mîna... și poate că mi-ai da-o
Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane
În care-n moi fotolii leșină dulci cucoane
Vărsând pe sâni ceșcuțe de lapte cu cacao.
Ți-aș da deoparte părul cu gura de pe gât,
Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză
Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:
"Afară plouă laic și-s trist și mi-i urât..."
poezie de Emil Brumaru din 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (2018)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lactate, poezii despre sâni, poezii despre ploaie, poezii despre pisici sau poezii despre naivitate
N-aș vrea să plângi
n-aș vrea să plângi, dar dac-ai plânge,
ți-aș prinde lacrimile-n pumni
și le-aș păstra în loc cu taină
la inimă, ascunse-n sân
și nu ți-aș spune niciodată
dar ți-aș zâmbi, îmbărbăta,
să-ți șterg încet pată cu pată
tristețea ochilor din noaptea grea
n-aș vrea să plângi, dar dac-ai plânge,
aș fi mai trist, atât de trist,
că noaptea luna s-ar ascunde
în negura de gropi din cerul nins
și stelele s-ar stinge toate
și-ar fi-ntuneric pe pământ
și ruptele petale moarte
ar înflorii, de plâns, de plâns...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație de dragoste
Iubita mea cu șic și vino-ncoace,
Deși n-o spun, ești tot ce am mai sfânt:
O... ce mai declarație ți-aș face,
De m-ai lăsa să spun doar un cuvânt.
epigramă de Eugen Deutsch din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre iubire, epigrame despre sfinți, epigrame despre sfințenie, epigrame despre declarații de dragoste sau epigrame despre cuvinte