Soră Rusia

aveai dreptate: cei care pretind că sunt singuri
sunt visătorii;
cei normali nu se încurcă în filosofii.

Ei zic imediat: uite, dacă aş fi cu tine pe o
insulă pustie, la un moment dat, ţi-aş ceda:
ţi-aş da de mâncare şi ţi-aş spăla hainele,
ţi-aş şterge picioarele cu părul meu lung.
(şi apoi ţi-aş usca portofelul).

Noi, soră, de ce nu suntem aşa?
Şi dimpotrivă, un apendice al societăţii;
o limbă moartă, de scris poezii.
Am iubit cu ea, foarte frumos, n-am ce zice
dar, în afar' de copii, rău am zbârcit-o!
Noi, dezlegaţi din peşteră tineri, dar niciodată ajunşi la lumină,
în comunitatea celor aleşi,

mereu pe drum, ca o profeţie de neînţeles
în care Dumnezeu şi Satan îşi trimit inimioare pe chat
şi îşi dau block totodată.

Soră Rusia, n-am cu cine muri
şi tu ai de muncă enorm la serviciu.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!