"Neşte" guşteri

Guşteri roşii, guşteri verzi
lunecă prin iarba crudă,
se ascund, să nu le vezi
burta plină şi rotundă.

Epigoni cameleonici,
sunt experţi în camuflaj.
Aşa au ajuns puternici,
cu tupeu, plini de curaj.

Complotează ziua-ntreagă
cum să nu afle câmpia
c-a lor inimă beteagă
nu cunoaşte omenia.
Din zbor prind orice insectă,
chiar de nu le mai e foame.
Lăcomia lor infectă
sfidează orice canoane...

Între ei nu se suportă,
dar ipocrizia-i mare
şi le curge prin aortă
sânge rece şi turbare.

De nimic nu mai au teamă,
lenevesc fără-ncetare,
pe nimeni nu bagă-n seamă,
şi-au luat nasul la purtare...

Se-odihnesc sub pălării
de ciuperci otrăvitoare
colorate, fistichii,
care-i apără de Soare.

Aranjaţi sunt şi puiuţii!
Toţi vor fi milionari!
Sunt asiguraţi, drăguţii,
că "babacii este mari!"...

Uită de rude sărace,
ce n-au după ce bea apă
şi n-au cu ce să se-mbrace,
dar care întruna sapă...

De unde atâta forţă?!
Din credinţa că-ntr-o zi,
cine arde ca o torţă
doar-doar s-o îmbogăţi.

Guşteri roşii, guşteri verzi,
azi, ajunşi în toamna vieţii,
se treziră ( ce să vezi?!)
La cheremul bătrâneţii...

Şi, cu pieile uscate,
vin la rudele sărace
şi, cuprinşi de pioşenii,
fac în faţa lor mătănii,
cer iertare de păcate
şi pomană la soroace.

C-"ăia micii" nu au milă
(şi ei nu mai au putere)
şi-i privesc cu multă silă,
gândind numai la avere...

Când şi-aduc aminte,-n fine,
că nu sunt nemuritori,
ar vrea să se spovedească
(şi să se şi-mpărtăşească),
dar n-apucă, mor în zori...
(Nimeni nu le-aduce flori!)

Guşteri roşii, guşteri verzi
au trăit ca în poveşti...
Bine-ar fi să nu îi vezi
şi să nu îi întâlneşti.

S-ar cuveni şi-o morală:
"În postul Sfintei Mării,
dup-o viaţă imorală,
au sfârşit în... bălării..."

fabulă de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nimeni...

Şi nimeni nu mă vede când eu tac...
Şi nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit şi mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...

Şi nimeni nu cunoaşte ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Şi-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce ştie să ofere...

Şi nimeni nu alege să îşi tacă
Plânsul tăcut, aşa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Şi-aştept comoara să-mi culeg.

Şi nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simţăminte.
Nimeni nu vrea să-şi urce munţi, coline
Şi-au încălcat chiar proprii jurăminte.

Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poţi să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toţi ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuante de verde

Ochii ei verzi, plini de stralucire, sunt raza de lumina pe chipu-ti trist
Ochii ei verzi, la nesfarsit sa-i privesti
Ochii ei verzi, plini de taina si mister
Iti vor voRbi cu soapte inocente
Ochii ei verzi, sunt ca si-o oglinda pentru el
... si, ce poate fi mai frumos decat chipul lui, reflectat in ochii ei verzi?!

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te văd

- Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.

- Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.

Coseşte, hai - că iarba,
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua de Paşte

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă,
Învierea lui Hristos.

Şi la masă, ciocnesc astăzi,
Toţi copiii cei cuminţi,
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici,
Căci ei ştiu că lui Hristos,
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci şi ouă roşii,
La copiii care n-au.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamna

Doamna, doamna, vis de toamna,
Amintiri prinse-n perete,
Frunze verzi iarăşi te cheamă
Din albumul cu portrete.

Vreu să-ţi prind în parul aspru
Bucheţel de crizanteme,
Vino doamna mea-n albastru,
Sa-ti recit în seri poeme.

Am cules în zorii reci
Dalii roşii ca bujorii,
Pe la mine tu sa treci,
Să-ţi aprinda obrăjorii.

Gladiole, flori de piatra,
Îţi mangaie trup de cadra,
Se iau trandafiri la cearta
Care-i primul sa te vadă.

Iar tu, vis frumos de toamna
Te cobori dintre portrete,
Vii la frunze ce te cheamă,
Umbre verzi, pe un perete.

Toni Ionescu

poezie de Toni Ionescu
Adăugat de Despina Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mac

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri

Te văd, stii că te văd,
am privirea ageră,
urmată de simţ

Te văd, stii ca te văd,
când în ploaie fulgeră
să zăresc mă întind

Ştiu că sunt văzut,
mă acoperă ceaţa
dar se vede faţa

Ştiu că sunt văzut,
o urmă de aţa,
neştearsă de viaţă

Te vad şi mă vezi,
te cred şi mă crezi,
suntem stele verzi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce intră, fiindu-i frică de mumă-sa vitregă să nu o bată dacă se va întoarce acasă, pentru că întârziase, întrebă dacă nu cumva are trebuinţă de o slujnică. Sânta Vinerea, care locuia înăuntru şi care priimi pe fată, îi răspunse că are trebuinţă de o asemenea fată; ea rămase acolo. Mai întâi îi spuse că treaba ce are să facă dimineaţa este să dea de mâncare puilor ce-i avea în curte, însă mâncarea să fie nici caldă, nici rece; apoi să scuture şi să deretice pân casă. Iară maica Sânta Vinerea plecă la biserică. Fata făcu tot, precum îi poruncise. Când veni acasă, Sânta Vinerea întrebă de puii ei, carii erau balauri, şerpi, nevăstuici, ciuhurezi, şopârle, năpârci şi guşteri, cum le-a dat mâncarea, şi toţi răspunseră că n-a fost băgat de seamă daca a lipsit ea de acasă; aşa de bine au fost căutaţi. Intră în casă maica Sânta Vineri şi văzu toate lucrurile aşezate la locul lor şi rămase foarte mulţumită.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire... Sunt un paradox!

Şi mă ascund de oameni... să dispar!
Aşa îmi este bine... mult amar,
Se risipeşte, când sunt eu şi cu mine...
Linişte şi taine... şi cugetări divine.

Şi îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învăţat din greu, iertând să reuşesc...
Şi la final de viaţă, două legi avem:
Iubeşte-te pe tine, să rupi un blestem!

Iubeşte-ţi şi aproapele, ce rar îl mai găseşti...
Asumă-te pe tine, învaţă să iubeşti!
Lumina dă putere! Devii înţelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!

Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparţin!
Fără obligaţii, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic şi jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!

Îmi ador extremul, cel neînţeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt şi astral...

Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică şi cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine...

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.

Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.

Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.

Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine,
Ai un loc şi-n el m-aşezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie antică în ruină

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică şi subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald şi dulce leagăn,
îşi face plasa "cap de mort", păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditaţie
din care n-a lipsit o voluptuoasă graţie:
ideea fecundată de eterna frumuseţe...
Din acest gând cuprins în suprafeţe
şi ros de ploi, de geruri şi de gârle,
ies guşteri, scolopendre şi şopârle.

poezie clasică de George Magheru din Capricii - Cartea cosmică (1929)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt şarmantă şi finuţă,
rar ca mine pisicuţă,
ochii verzi seducători,
cu priviri ce dau fiori,
îmi miroase gura-a flori,
nu a ton şi a sardele,
eu nu mă urc pe perdele,
sunt o scumpă şi în fine,
mor motanii după mine,
sunt o lady şi o ştiu,
mă curtează-un pis candriu,
vrea cu mine o relaţie,
l-am trimis în recreaţie,
vreau motani stilaţi din UE,
pe care îl văd că nu e,
îl sfidez şi bine fac,
i-aş băga pe toţi în sac,
şi trimite-n America,
la putere e pisica.

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către un bun amic

Mă-ntrebi în ultima scrisoare,
Om însurat, la fel ca mine,
De ce ai tu belele, oare,
Iar eu o duc atât de bine(?!)

Vezi tu... e-o vorbă românească,
Ce spune clar, de multă vreme,
Că..."Dumnezeu să te ferească
De ale curvelor blesteme!"

O vorbă foarte-adevărată,
Şi sunt convins, văzând ce jale
Este pe-atâţi faliţi, măi tată,
Ce-ajung aiurea-n tribunale,

Cum n-au noroc nici de lovele,
N-au somn, chiar fără lună plină,
Rămân în pană de pingele,
Sau pe vreun câmp fără benzină,

Ori... dup-o mamă de bătaie
Luată dintr-o neglijenţă,
Ajung ca fraierii-n pârnae,
În loc s-ajungă la Urgenţă,

Numai că eu... Doamne fereşte!
Cât timp am fost flăcău în viaţă,
Chiar dacă lumea cleveteşte,
Pot să le râd la toţi în faţă,

Şi nu îmi fac nicicum probleme,
Că ar fi curve sictirite,
Ce au ajuns să mă blesteme...
Iubind... numai femei cinstite!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!