Scrisoare către un bun amic
Mă-ntrebi în ultima scrisoare,
Om însurat, la fel ca mine,
De ce ai tu belele, oare,
Iar eu o duc atât de bine(?!)
Vezi tu... e-o vorbă românească,
Ce spune clar, de multă vreme,
Că..."Dumnezeu să te ferească
De ale curvelor blesteme!"
O vorbă foarte-adevărată,
Și sunt convins, văzând ce jale
Este pe-atâți faliți, măi tată,
Ce-ajung aiurea-n tribunale,
Cum n-au noroc nici de lovele,
N-au somn, chiar fără lună plină,
Rămân în pană de pingele,
Sau pe vreun câmp fără benzină,
Ori... dup-o mamă de bătaie
Luată dintr-o neglijență,
Ajung ca fraierii-n pârnae,
În loc s-ajungă la Urgență,
Numai că eu... Doamne ferește!
Cât timp am fost flăcău în viață,
Chiar dacă lumea clevetește,
Pot să le râd la toți în față,
Și nu îmi fac nicicum probleme,
Că ar fi curve sictirite,
Ce au ajuns să mă blesteme...
Iubind... numai femei cinstite!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.