Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră

Un pescar se reazemă de vechiul pod de piatră,
pod redus de soarele din spatele lui
la două dimensiuni întunecate. Potecile
de pe fiecare mal se pierd printre urzici.
El priveşte cerul, în vreme ce firul undiţei atârnă
ca o întrebare inversată
într-o lume în mişcare, golită de reflecţii.

poezie de Michael Cayley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două categorii distincte de indivizi, cei care se mulţumesc să existe şi cei care încearcă să-şi motiveze existenţa. Din nefericire numărul celor din urmă s-a redus drastic în ultima vreme. Este posibil chiar să dispară. Se impune o întrebare decentă: unde va putea ajunge umanitatea paradoxal inversată?!

Vasile Gavrilescu în Parabole (martie 2008)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul pescar

Bătrânul m-a tulburat, stătea acolo liniştit în barcă,
Atât de împlinit,
Cu privirea aceea întoarsă înăuntru,
Transferând cumva centrul fiinţei
Pentru a intra în deplin acord cu el...
Şi firul indolent al undiţei în apă,
Un nerv în afara propriului corp
În contact cu pulsul mării.

Bătrânul pescar trăgea din pipa lui,
Răspunzând, " Uh, huh,"
Blajin, absent – nu era nimic de povestit;
El, un iniţiat.

poezie de Beatrice Ravenel,1870-1956, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

pescar la copcă -
firul atârnă viaţă
în somn de iarnă

haiku de Mona Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În amurg, doi bătrâni pescari cinchiţi pe plajă,
privind spre larg.

În spatele lor larma portului,
taverne din care se revarsă hohote de râs, poveşti
înghiţite laolaltă cu berea, o cocotă afumată
proferând blesteme, două blonde
nenaturale, cu picioare molatice, la agăţat.

Dealuri uscate după o vară lungă,
priviri goale. Bărci care tanghează
oftând, amarate la dane.

Pescarii nu aud nimic.
Privirea lor navighează
departe, printre arhipelagurile de nori,
încă rozalii ş calzi. La ora mareei înalte,
mâinile lor împietrite
devin ispoluri, savurând marea.

poezie de Michael Cayley–, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma pierd

ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc

ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand

ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema

ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand

ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant

poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

croială de sezon -
firul undiţei prin
mătasea broaştei

haiku de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cerul

Te-ai supărat pe mine tare
Suntem suflete în pereche
Te ascunzi aidoma şi fugi
Mă voi întoarce printre fulgi

Zbor uşor ca pana de cocor
De două ori acum eu mor
Şi simt cum inima se zbate
Eu nu am o singură moarte

Căci am iubit ca o nebună
Am inventat o lume bună
Ce a fost rău în lumea asta
Cu-n zâmbet trec şi balta

Am vrut să fie ca o glumă
Liniştea îmi adun din lună
Şi o pun uşor pe chipul tău
Să fim apropiaţi tot mereu

Îţi mulţumesc c-ai răsărit
Mulţumesc, zilnic am iubit
Îţi spun ca ultimă strigare
Priveşte cerul şi pe mare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut eu...?

Aş vrea să scriu
despre lumi nevăzute,
despre lumea mută de după obloane,
să încarc
cu radicală mişcare
stele somnoroase în Carul Mare.
Să ne-ncălzească o lumină incertă
adunându-ne sub cerul
cu străvezia lui copertă.

Să adun poeţii toţi de pe Pământ
într-o cetate şi un legământ,
şi citind cărţile ce nu mai sunt,
să simtă vântul dimineţei plângând.

Cu lacrimi să spargă
această vreme rea,
iar eu să răsfoiesc
o altă întrebare grea:
Ce caut eu în viaţa mea?

poezie de Stelian Platon (24 martie 2011)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două dimensiuni

firul pe care am fi putut merge
ne unise de-atunci în două dimensiuni;
dacă le-am da la o parte, precum o ceaţă,
şi-acum ca-n ultima zi din viitor,
aceeaşi rană am simţi cum se-nchide.
deja vin de acolo, punte între noi,
fără nimic pe care să poţi merge, atinge
şi orice desfăşurare picură dor precum o aură.
cel mai greu e că-ţi pot lăsa
doar jocul tău de cărţi cu plăcerile şi frumosul
şi orice înţelepciune a iubirii, aşa cum te-am recunoscut,
când timpul se scurge exact acum
suspendându-mi amintirea
în cea dintâi reîntâmplare despre noi.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am dreptul să mă numesc poet?

M-am oprit în lumea asta
pentr-un timp, s-ajut si eu,
să moi suflete fugare
prinse-n noapte şi hai -hui,
în cuvinte mai alese,
scrise cu peniţa-n zbor,
să mişc cerul şi pământul,
chiar şi visul omului.

Şi am scris destule stihuri,
poezii cu versul alb
si silabe metrice,
toate aşezate-n rând,
sau cel mult anapoda.
Şi-am cântat iubirea pură,
sau pierdută printre moştrii,
ştie cerul câte clipe
sau dureri în zile scurse.

Unii au plâns, alţii au râs
sau miraţi de cele scrise,
m-au făcut meschină bună,
sau nebună cum e lumea.
Este greu să fi poet,
chiar şi două, trei cuvinte
scrise cum te taie capul
îţi atârnă la morală
pentru vremuri de ocară.

Menestrel ce umblă seara
în te miri ce locuri proaste,
lui i-am dăruit povestea,
pe o brumă de zăpadă.
Multă patimă se simte
printre strune de vioară
ce o duce vântu-afară
pe iubirea mea stingherā
ce-am pierdut-o într-o vară.

Şi se n-aşte-o întrebare:
sunt poet sau sunt o dramă?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de admiraţie în faţa frumuseţii

chiar dacă timpul se strecoară
ca un hoţ viclean
printre oameni
furând zâmbete şi fericire
tu vei rămâne mereu în sufletul meu
ca o adiere de mare
într-o livadă de portocali înfloriţi

chiar dacă timpul şterge cu nori
toate drumurile cerului
tu vei rămâne mereu firul invizibil
pe care sufletul meu urcă
precum un paing
să-şi coasă pânza
la colţul lunii

chiar dacă timpul mă priveşte
cu ochi de piatră
şi îmi cere cu dobândă
uitarea
pentru fiecare moment de admiraţie
în faţa frumuseţii tale
tu vei rămâne mereu
odiseea mea interioară
şi rugăciunea eternă
de mulţumire

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Vântul cald mângâie marea,
Soarele dăruieşte bronz,
Vacanţa-şi face de cap
Printre muritori,
Poveştile de dragoste
Se trăiesc intens,
Şoaptele de-amor
Se spun sub clar de lună
În cântul greierilor.

Pretutindeni culori vii,
Cerul, tablou spectaculos
În mişcare,
Predominat de seninul albastru.

Totu-n jur e bucurie;
Plante, flori, copii,
Munţii numai buni de luat la pas;
Se trăieşte frumos,
Se pregătesc din vreme nostalgiile
Pentru toamna care va veni.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre himere

Cerul s-a prăbuşit în umbră,
iar valea s-a ascuns şi ea.
Tenebre dau năvală sumbră,
apoi ating şi stânca mea.
Precum un demon tern eu urlu
la luna ce se naşte-n nori,
fiorii mă cuprind când umblu
prin lumi lipsite de culori.
Cu vânt săltat de prin nisipuri
alerg prin văi întunecate.
Cu gând pierdut printre nimicuri
las soarele, pierdut, în spate.

poezie de Andrei Pavel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Ce e mai dizgraţios
Într-o lume ce-i pe dos:
Tânăr care se îmbată
Ori ţigara la o fată?

epigramă de Nicanor Plămădeală din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o toamnă magnifică, ce adăpostea pe cerul înalt semnele vineţii ale unui apus sângerând, cu seva curgând în râuri de frunze, printre săgeţi întunecate şi distorsionate de umbre, într-o lumină difuză, venită de pretutindeni, de nicăieri.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna zâmbeşte
prin fereastra de lemn
frunzele foşnesc
în vechiul cămin
o strigă de aramă priveşte
din spatele ferestrei
tu dormi sau aştepţi?
plimbarea de seară
pe marginea cearşafului

poezie de Tomasz Gruca, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi am redus cele zece porunci biblice la dimensiuni mai rezonabile.

aforism de Vesna Dencic din Din aforistica Serbiei, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!