Hora dintre râuri

În hore văile-s nebune
şi-o pantă zace între schele
că dansul nostru-ncet apune
cu razele lui printre ele

În pasul meu călcâiul rabdă
scântei ce-ntunecă amurgul
chitarele lungi sar din coardă
şi-n tropote răsare murgul

Îmi cuprindeai şoldul c-o mână
brâul din portul meu tăcea
şi-un nod de limba lui română
abia dacă se mai ţinea

Făclii din veştede nuiele
aprind în torţele lor duhul
să-mprăştie în oase piele
şi în cenuşa mea tot plumbul

Stânca în mine se-odihneşte
şi piatra în inimă-i crapă
rămâi şi-n marea ta vâsleşte
căci râul meu e-n altă apă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flautul lui Pan

Stăm munţi printre păduri şi rece
în coastă lemnul e bătrân
cântă şi luna îşi petrece
pe după brâul său păgân

În piatra deasă muza tace
şi-o umbră cade peste văi
e creasta muntelui ce zace
pământ peste străbunii săi

Urechea-i strânge din timpane
şi-o ciocârlie-i bate-n geam
unde te duci tu iară, Pane
cu glasul tău cântând în ram?

Ogorul îţi e lac de-a-notul
şi tot codrul îţi cântă-n lemn
dar mâna ta îşi mută cotul
când braţul meu îi face semn

Striga muza şi-n valea sacră
blestemul se cutremura
că-n scorbura din frunza seacă
stejarul se înfumura

Focul i se-nteţi-n coroane
un cântec duce roşcovan
şi astăzi printre reci cotloane
moină în flautul lui Pan

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de stele

Cad nopţi în picături curbate
ferestrele-n lună apun
se sparg şi piatra mi se zbate
iar ceru-n tine este brun

Mă plimb cu norul şi în gleznă
aştern o ceaţă-n albul pielii
mireasă să îmi fiu şi beznă
în pasul ce apune serii

Cobor în pleoapa ta şi-mi pare
că îmi visează stâng piciorul
şi-adorm în leagăn felinare
ce trag în cântece oblonul

Aveam ochi în priviri şi-o sferă
ne mai înconjura minutul
căci azi doar ziua mai diferă
şi trage peste noi tot lutul

Rămâi şi încă îmi mai spune
ceva din pomul înverzit
din creanga lui şi din alune
din ce-ai iubit şi-ai auzit

Rămâi încă şi îmi şopteşte
dintr-o veche scrisoare arsă
un ciob din sticla ce pluteşte
pe foaia mărilor întoarsă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamăn în zodie de apă

Din doi în doi arată ora
că ceasurile-s fără rost
şi ceaţa deasă arde-n prora
ochilor mei făr' adăpost

Geamăn mi-e sufletul în tine
şi-o cifră de inimă pară
îmi bate când în piept mă ţine
şi mă-nglodeşte câte-o seară

Trec zodii de aer şi apă
aripa înoată în noroi
şi-n pana ei încă se-adapă
rocile azvârlite-n noi

Scântei în ziduri se ridică
în pielea albă nu mai curge
nici roua din care mai pică
ploaia cu piatra ei în sânge

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora unirii de unul singur

Hai să dăm mână cu mână
am cântat nu prea demult
şi de-atunci limba română
plânge şi eu n-o ascult

Am cântat nu prea demult
hei deşteaptă-te române
iarba rea însă n-am smuls
doar neghina îmi rămâne

Hei deşteaptă-te române
căci din nou limba română
în cuvinte mici apune
hai să dăm mână cu mână

Să cântăm de nu-i prea mult
taci şi tu că eu te-ascult

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimile lui Iisus

Hulit din case şi din veacuri
cu mâna dreaptă-şi sprijinea
un trup şi două dintre vreascuri
în care-abia se mai ţinea

Cu fluviul roş urcă pe cruce
să-nece-n palme câte-un cui
ce se scufundă şi se duce
rugină-n josul cerului

Cheaguri de stâncă-avea în sânge
rana nu i se mai scurgea
că a-mpietrit şi iarăşi plânge
din trupul Său şi Dunărea

Rămas cu-n nor adânc în pleoapă
alunecându-I dintr-o geană
din chipul Său senin mai crapă
o ploaie rece şi-o coroană

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră e dulce
Ca fagurul de miere,
E măreaţă şi frumoasă
Ca luceafărul între stele.

E ca soarele care răsare,
Sus pe cer.
Limba noastră e plină
De taină, tandreţe şi mister.

Altă limbă mai frumoasă
Nicăieri nu mai găseşti,
Limba noastră cea română,
Limba gliei strămoşeşti!

Chiar şi sufletul şi dorul
Au şi ele limba lor,
Acesta este limba vechilor cazanii,
Limba Românilor!

poezie de Vladimir Potlog (31 august 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

Un plop se clatină şi zborul
întinde braţul lui mărunt
şi-mprăştie până şi norul
să nu ştiu dacă l-a durut

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Îi şopteam la ureche:
- Ia-mi albastrul de-aici!
Mă cufund în el adâncită-n tristeţi
şi mă-nec printre frici
ca ulcica ciobită uitată-n fântâna
din vechi tinereţi!

*

În mare e-atâta culoare vărsată din ceruri
şi-n cer e-atâta culoare din mare!

*

Scântei de lumină îmi curg prin creneluri
ocean de nelinişti ivite-n hotare
şi-un gheizer subţire se zbate
să urce albastru-n cerneluri.

*

Mă strecor prin lumina cuminte
în rădăcina de verde sălbatic
neprihănită ca pleoapa
unui cireş bătrân, fantomatic,
ce-şi curge seva în sus. Şi-nainte.

*
Mai rabd în sângele viu o-ncercare
zăvoare de vise obscure voi pune
în cuiburi rotite de frunze
şi-n aripi de păsări nebune,
în ochi, şi în floare,
în cerul albastru, şi-n marea cea mare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română s-a născut, n-a fost găsită,
s-a format rotundă şi bogată, nu se învaţă şi nu se uită,
e vie şi molipsitoare în faţa unui altar la închinat.

Limba română e-n doină, în vorbe cu înţelesuri adânci
şi-n cuvinte dăltuite de ţărani pe obiectele din lemn,
dar mai ales în suflet unde înfloreşte şi-n pustiu
până la sfârşitul lumii.

În limba română vorbesc semnele, tăcerea povesteşte,
pune lacrimă pe simboluri, izvorăşte din carne muritoare
şi devine prin cuvânt nemuritoare şi dulce.

La umbră ascunde minciuna în amiaza adevărului,
stelele sunt mai strălucitoare pe cerul limbii române
cu luceferi, izvoare răcoroase şi limpezi
exprimă sufletul unui popor ales.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În limba română

Fratelui ucrainean de
crez şi suferinţă Ion Dumeniuk,
căzut în marea bătălie pentru limba română din Basarabia

De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,
Îmbrăcat ca ascetu',-n târsână,
Îmi voi pune-n boccea o baladă şi-un nai
Să m-aline în limba română.

Lângă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi
Din genunile apei vreo zână,
Pizmuiţi-mă, fraţi, ori destinu-mi deplângeţi
În duioasa mea limbă română.

Când s-a da la hotare bătălia cea mare
Şi-oi sta scut pentru-a Ţării ţărână,
Voi uraţi-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul
Şi doinind tot în limba română.

De va fi să-mi trădez al strămoşilor crez,
Nici o urmă de-a mea nu rămână:
Ochii daţi-i la corbi, leşul daţi-l la câini,
Blestemaţi-mă-n limba română.

Iar de fi-va să cad lângă cetini de brad
În vreo luptă cu lifta păgână,
Prohodiţi-mă, fraţi, după legea lui Crist,
Cu Aleluia în limba română.

poezie de Nicolae Mătcaş din Surâsul Giocondei (1997)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii.

citat din Ion Brătianu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pascal

În Noaptea Sfântă a-nvierii
Creştinii toţi aprind făclii,
E şi vestirea primăverii
Ce vine pentru morţi şi vii.

Adânca linişte-a vegherii
Aduce-n suflet bucurii
Şi-n Noaptea Sfântă a-nvierii
În lume se aprind făclii.

Mişca-tu-sa din temelii
Şi catacomba îngropării,
Precum şi credincioşii mii
Văzând miracolul ieşirii

În Noaptea Sfântă a-nvierii.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramele unei limbi mici

de fapt limba română e o capcană
pentru poeţi mari
contractaţi în piele mică
[doar 24 de milioane]x a posibilităţii
de a vorbi despre Om

o minciună de ţintă
[gândeşte la un cal potcovit
cu potcoave calde
nechezând către soare şi la
spaima potcovarului]2x

Aşa am apărut noi pe lume
printre multiple iluzii
de a fi Graiul Umanităţii
încă naufragiaţi
aici ne-au îngheţat picioarele
aci prin pielea pasului
năduf sub 3x[imperii]
&oftat de #exist

Aşa de muţi printre zebre
curbaţi în hore
nuntaşi cu Europa
ne bucurăm de Armăsarul inimii
de Profetul eliberării
prin (marea trecere)x

Finalul e o formă de bricolaj
printre florile din vază
depăşit de lacrimă&râs
ieşind din umbră
către oricevoi
ne-epuizat

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul fermecat

Visam privind în fundul paharului cu ceai
Şi-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză,
Eu m-am văzut pe gânduri ţinând în mână-o roză,
Subt un portic de aur cu bolta de email.

Ca un turban albastru pe cerul roz de mai,
Pe-un cer mai roz ca roza care-o ţineam în mână,
Un domn se profilează, şi-acum văd o fântână,
Spre care o caretă se-ndrumă cu alai...

În zgomote de-alămuri şi tropote de cai
A stat acum, şi iute descinde o cadână,
Lumini multicolore s-aprind şi-o albă mână
Desprinde-un văl de purpur de pe-un obraz bălai.

Scânteie doi ochi negri... şi roza mea de mai
Miroas-aşa de tare când i-o arunc... "Stăpână",
S-aude-un glas şi iată că surugiul mână
Şi nu mai văd careta... O! tu, cine erai?

Cine-ai fost tu...? răspunde, din ce metempsichoză,
Ai revenit spre mine în tropote de cai
Ca să dispari pe urmă cu roza mea de mai,
Cu cea mai de pe urmă şi mai frumoasă roză?

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duna de nisip

Trec valuri şi un drum se-agaţă
de tălpi ce glăsuiesc în cor
într-un genunchi seara se lasă
şi pasu-i stâng de un picior

Doar sarea-i muşcă alb din chipul
ce se izbeşte adânc în stânci
în piatra neagră şi nisipul
îşi varsă marea şi n-o plângi

Şi păsările trec şiroaie
cerul mi se confundă-n glezne
nu ştiu de-s mări sau de e ploaie
în pielea care mi se cerne

Castelu-n dune se dărâmă
vântul îmi suflă în ferestre
şoptindu-mi doară o fărâmă
în flautele din orchestre

Privesc în palmă şi în spaţii
cresc portative pe o ie
din degete şi din striaţii
îmi suflă-ncet o melodie

Ea cântă rar şi-n val îi creşte
un pescăruş cu pânza albă
spuma în aripă-i dospeşte
şi coardă-n firul de pe iarbă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!