Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duna de nisip

Trec valuri şi un drum se-agaţă
de tălpi ce glăsuiesc în cor
într-un genunchi seara se lasă
şi pasu-i stâng de un picior

Doar sarea-i muşcă alb din chipul
ce se izbeşte adânc în stânci
în piatra neagră şi nisipul
îşi varsă marea şi n-o plângi

Şi păsările trec şiroaie
cerul mi se confundă-n glezne
nu ştiu de-s mări sau de e ploaie
în pielea care mi se cerne

Castelu-n dune se dărâmă
vântul îmi suflă în ferestre
şoptindu-mi doară o fărâmă
în flautele din orchestre

Privesc în palmă şi în spaţii
cresc portative pe o ie
din degete şi din striaţii
îmi suflă-ncet o melodie

Ea cântă rar şi-n val îi creşte
un pescăruş cu pânza albă
spuma în aripă-i dospeşte
şi coardă-n firul de pe iarbă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Vorbeşte, cântă ori... taci,
Femeie cu coastă de drac!
Şi-n rând, şi-n faţă şi spate,
Tu eşti stăpâna mea.
Dansează, priveşte ori... stai,
Femeie cu miresme alese!
Şi-n clipă, şi-n ceas de iubire,
Tu eşti în inima mea.
Porneşte, aleargă ori... veghează,
Femeie cu credinţă aleasă!
În dimineaţă, seară şi noapte,
Vorbe în rugă tu spui.
Întuneric, lumină ori... ceaţă,
Femeie, eşti o dulceaţă!
În doliu, mireasă ori... goală,
Tu-mi eşti licoare de viaţă.

poezie de Adelina Cojocaru (11 mai 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi drum

Buzele mele poartă doar al tău nume
Şi-n fiecare por rapid mi-ai pătruns
Nimeni nu călătoreşte singur prin lume
Pe drumul vieţii mă ţii de mână strâns.

Dumnezeu ne-a dăruit aceleaşi destine
Inima mea e doar acolo unde tu eşti.
Râsul tău este muzică pentru mine,
Iar în minte... întreaga zi tu-mi domneşti.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 august 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de dragostea ta

Tu-mi eşti un înger ce te scalzi
în apa nemuririi,
de acolo mă-nlănţuieşti
în mrejele iubirii...

Tu-mi eşti un trandafir crescut
sub razele de soare
şi-n viaţa mea ai apărut
să-mi vindeci, ce mă doare...

Tu-mi eşti şi zâmbet şi lumină
şi-mi vindeci sufletul de dor,
mă faci să am o viaţă plină
şi azi, si mâine, până mor...

Din vis, în viaţă mi-ai trecut
şi-n veci m-ai vindecat.
Tu-mi eşti iubirea ce am vrut,
,, Cea fără de păcat"...

Rămâi acolo unde eşti,
în viaţa mea cea bună.
Tu-mi eşti iubirea mea pe veci
şi visul cel din urmă...

poezie de Florea Fane Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

Tu eşti zâmbetul luminii,
Floarea răsărită-n drum,
Tu eşti orizontul care
Sângeră-n urme de fum.

Tu eşti cerul şi candoarea
Semnului ce-mi dă iertare
În neliniştea ce urcă
Zborul către Carul Mare.

Tu eşti marea ce mă poartă
Pe-nalte valurile de vis,
Tu-mi eşti strigătul vieţii
La intrarea-n paradis.

Şi-mi mai eşti soră şi mamă,
Şi iubită şi bunică,
Tu eşti floarea roditoare
Într-un bobocel de fiică.

Te iubesc zâmbet lumină,
Floare roşie de mac;
Vă iubesc şi îmi plec fruntea
Ca un şoim, pe-un steag de dac!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamăn în zodie de apă

Din doi în doi arată ora
că ceasurile-s fără rost
şi ceaţa deasă arde-n prora
ochilor mei făr' adăpost

Geamăn mi-e sufletul în tine
şi-o cifră de inimă pară
îmi bate când în piept mă ţine
şi mă-nglodeşte câte-o seară

Trec zodii de aer şi apă
aripa înoată în noroi
şi-n pana ei încă se-adapă
rocile azvârlite-n noi

Scântei în ziduri se ridică
în pielea albă nu mai curge
nici roua din care mai pică
ploaia cu piatra ei în sânge

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora dintre râuri

În hore văile-s nebune
şi-o pantă zace între schele
că dansul nostru-ncet apune
cu razele lui printre ele

În pasul meu călcâiul rabdă
scântei ce-ntunecă amurgul
chitarele lungi sar din coardă
şi-n tropote răsare murgul

Îmi cuprindeai şoldul c-o mână
brâul din portul meu tăcea
şi-un nod de limba lui română
abia dacă se mai ţinea

Făclii din veştede nuiele
aprind în torţele lor duhul
să-mprăştie în oase piele
şi în cenuşa mea tot plumbul

Stânca în mine se-odihneşte
şi piatra în inimă-i crapă
rămâi şi-n marea ta vâsleşte
căci râul meu e-n altă apă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slovă despre mine

lumină-mi este liniştea întreagă
în mine chipul tău ce lin revarsă
femeie de vecia lirei arsă
nuntiri cu nefiinţa ce îmi neagă.

cu viaţa către lacrimă întoarsă
duci gândul meu mirări să înţeleagă
peniţa-mi suie vise în desagă
şi-n toate e tăcerea ta neştearsă.

şi ar mai fi cuvinte fără zarvă
ce să ne spună pe un nimb nescris
portiţa de intrare-n paradis
ne-aşteaptă-n coacerea de taine-n larvă.

privind oglinda însă tu eşti doar
o slovă despre mine-n dicţionar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Balloo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Vedeam în ziua nunţii tale
Cum chipul îţi ardea-n neştire,
Extazul îţi dădea târcoale
Aveai în faţă doar iubire.

Şi-n ochi o flacără anume
(Sau cine ştie ce-a fost oare)
Era tot ce zăream în Lume
Din Frumuseţe, cu-ntristare.

Poate-ai roşit ca o fecioară –
Aşa părea, fără-ndoială –
Dar, vai, ce flăcări se iscară
Şi-n pieptul lui dădeau năvală!

Căci el în ziua nunţii tale
Vedea pe chipul tău roşeaţă,
Chiar de-ţi ieşea extazu-n cale
Şi doar iubire-aveai în faţă.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vine...

pe faţa mea
a ta
şi-n noi
nu simţim
corzi de strune
vibraţii în ramificaţii
ea lasă
pe faţă obraji
la colţuri de gene
înăuntru adânc în tine
în mine şi-n el
secunde pune prin ore şi zile
pune ani
ia din frăgezime
din roz face cenuşiu
crapă buze
ciopleşte cute adânci
ia din toate
încet
îndoaie oase
degete strâmbă
lacrimi pe ochi lasă să curgă
pune ceaţă
ia culoare voiciune
când vine dacă mai este trezire
vine în zori de zi
sau...
spre lăsat de seară
nu ştii
ea stă mereu de pază
atenţie
nu eşti atent o clipă
o secundă
şi...
nu mai eşti
dispari ca o nălucă

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă pentru mâine...

Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu eşti prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.

În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune şi nu mai sunt eu,
Îţi spun că te iubesc, dar tu nu eşti prezent,
Iar când îţi spun în faţă tu nu eşti atent.

Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aş vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.

Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Şi inima ta nu vreau să te doară,
Să simt uşor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.

Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranţă pentru mâine
Şi-n fiecare zi amintirea să rămâie.

Aş vrea să iubeşti sufletul meu,
Că şi eu il voi iubi pe-al tău,
Aştept cu mare dragoste să revii
Şi cel de dinainte să nu mai fii...

poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tottu

Deschisă e-n etern a ta corolă,
Ci ochii ţi se scaldă la izvoare
De nu ştiu când şi de pe unde oare
Şi-n sânge-mi eşti femeia benevolă.
Cuvânt de-ţi zic în pacea ta-n paloare
Tu sub a demiurgului cupolă
La turla de credinţă urci frivolă
Că demoni vin tăcearea să-ţi măsoare.
Spre tine-nalţ un vis, aşa, aiurea
Cu stih a celor van întemniţaţi
Fiind argat la slovă de-mpăraţi
Ce nimicesc zadarului pădurea.
Seninul tău de-mi plouă crucea-n strofă
e doar o mântuire limitrofă...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Totem
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă fiică a naturii

Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.

Vântul te leagănă uşor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îţi admiră faţă
Şi privighetorile îţi dau bună dimineaţa.

Eşti o casă pentru păsările cereşti
Ca o mamă bună pentru oameni
Şi vieţuitoarele pământeşti.

Binecuvântată eşti de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit şi încă n-a apus.
Eşti cea mai frumoasă fiică a naturii.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta de înger

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimile lui Iisus

Hulit din case şi din veacuri
cu mâna dreaptă-şi sprijinea
un trup şi două dintre vreascuri
în care-abia se mai ţinea

Cu fluviul roş urcă pe cruce
să-nece-n palme câte-un cui
ce se scufundă şi se duce
rugină-n josul cerului

Cheaguri de stâncă-avea în sânge
rana nu i se mai scurgea
că a-mpietrit şi iarăşi plânge
din trupul Său şi Dunărea

Rămas cu-n nor adânc în pleoapă
alunecându-I dintr-o geană
din chipul Său senin mai crapă
o ploaie rece şi-o coroană

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!