Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

Un plop se clatină şi zborul
întinde braţul lui mărunt
şi-mprăştie până şi norul
să nu ştiu dacă l-a durut

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că din ceruri cu iubire plouă ...

Te-am căutat sufletul meu pereche,
O viaţă-ntreagă şi-ncă tot mai sper
Să ne-ntâlnim, urmând acel reper,
Ce va vărsa iubirea-n matca veche.

Şopotul ei să-mi cânte la ureche,
Un cald refren ce mi l-ai fredonat,
În ritmul său grăbit şi sincopat,
În visu-mi arzător, fără pereche.

Din două inimi doar un glas va spune,
Urcând pe puntea unui curcubeu:
Ne vom iubi cu-acelaşi dor mereu,
Până ce viaţa noastră va apune!...

Te-am regăsit în lacrima de rouă
Şi-azi, când te ţin la pieptul meu şi-ascult,
Al inimilor noastre drag tumult,
Ştiu că din ceruri cu iubire plouă.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de stele

Cad nopţi în picături curbate
ferestrele-n lună apun
se sparg şi piatra mi se zbate
iar ceru-n tine este brun

Mă plimb cu norul şi în gleznă
aştern o ceaţă-n albul pielii
mireasă să îmi fiu şi beznă
în pasul ce apune serii

Cobor în pleoapa ta şi-mi pare
că îmi visează stâng piciorul
şi-adorm în leagăn felinare
ce trag în cântece oblonul

Aveam ochi în priviri şi-o sferă
ne mai înconjura minutul
căci azi doar ziua mai diferă
şi trage peste noi tot lutul

Rămâi şi încă îmi mai spune
ceva din pomul înverzit
din creanga lui şi din alune
din ce-ai iubit şi-ai auzit

Rămâi încă şi îmi şopteşte
dintr-o veche scrisoare arsă
un ciob din sticla ce pluteşte
pe foaia mărilor întoarsă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul iubirii

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

Zori de zori îmi scapătă credinţa,
Despre ce nu ştiu ce să mai scriu
Şi m-acomodez cu nefiinţa
De parc-aş fi fost vreodată viu.

Reacţionez la nepăsare
Tot mai rar şi parcă tot mai stins;
Prea puţin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.

Bate vântul, primăvara vine
Şi bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneşi, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.

Iarba va creşte fără s-o aud,
Şi-n ochii mei va fi doar verde crud.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e lună

nu ştiu să descriu o femeie
poate am întâlnit-o
în oraşul cu străzile vechi
nu ştiu
dacă iarba ce creşte
ca o fetiţă printre pietrele gri
ale pavajului poate
nu ştiu
să ne lege la ochi să ne spună
de ce ne iubim şi de ce
nu e lună, nu e

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele mamei

eu ştiu că tu ai învăţat cuvintele să meargă.
eu ştiu că tu învârţi zilele cu cheiţa, că seară de seară pui soarele în piept, la încălzit şi-mi trimiţi visele la joacă.
eu ştiu că tu coşi cerul de pământ, cu lacrimi pentru cei care ne aşteaptă.
eu ştiu că tu ai inventat ciocolata, pisicile şi vara. că îţi place să vorbeşti cu păpuşile mele, când plouă. că tu ai pus fluturii la borcan, peste iarnă. că tu ai înrudit gutuia şi scorţişoara.
eu ştiu că tu îmi frămânţi sufletul înfrigurată, să fie crescut şi plăcut sfinţilor, să le ţină de foame, când îmi vor bate la poartă.

noi ştim că fierbem în aceeaşi oală. dar nu vorbim despre asta, niciodată. eu nu îţi spun că în burta mea se zbate amintirea facerii. noi zâmbim cu subînţeles şi îl bârfim pe doamne iartă, amatorul care a pus prea multă carne în oameni. eu ştiu că doar sarmalele tale mai pot salva lumea.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce folos că încă mai trăiesc

Ce folos că încă mai trăiesc
Dacă-n mine e numai durere,
Stau mereu şi-astept acea zi
Când îmi vei şopti la revedere.

Mintea mi-e mereu în aşteptare,
Totu-n jur îmi fulgeră şi plouă,
Parcă simt că acuş mă vei lovi
Şi-mi vei rupe inima în două.

Parcă văd cum vei privi la mine
Şi-mi vei frânge sufletul zâmbind,
Iar când vei pleca pe urmă acasă
Te vei îneca de dor plângând.

Voi rămâne singur iar pe lume,
Ştiu precis c-o să mă părăseşti,
Nu te vei gândi nici o secundă,
Chiar dacă în suflet mă iubeşti.

poezie de Constantin Sandic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă

Şi dacă şoapte bat ades în unde,
Şi dacă umbra lunii le ascunde,
Şi dacă-n piatră susură izvorul,
E ca din nou să ne aline dorul.

Şi dacă bate-un vânt fugar în ramuri,
Şi dacă bat stropi grei în sfinte geamuri,
Şi dacă-n piatră tremură o undă,
E ca fiorul vechi să îl ascundă.

Şi dacă-n vânt se zbate-o albă floare,
Şi dacă al său ram încă nu moare,
Şi dacă-n gându-ţi tremură iubirea,
E ca să îţi trezească amintirea.

Şi dacă şoapte bat ades în undă,
Oglinda lunii tainic s-o ascundă,
Şi dacă apa se zbate printre roci,
E ca la sânul meu iar să te întorci.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale de cer

Mult mai multă lumină
se zideşte în mine
de când un fluture
mi s-a lipit pe inimă
ca rugăciunea de potir.

Aş vrea să strig din răsputeri
că plouă peste mine dureri
la fel ca peste Iov,
dar nu ştiu dacă ar mai creşte iarba
ce o car în spinare.

E prima oară
când îmi râde o fereastră
sub pietrele nopţii,
când mâinile mele
curg
în interiorul unui clopot
cu limba muşcată de stele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de tine

Sub lună plină cântă prepeliţa
Şi prazul creşte parcă răsfăţat,
Până şi curcile s-au ridicat
Crezând că soare este luminiţa.

Să scriu de greieri îngerii decid,
Şi-au început concertul de cu seară,
Mă simt un pic închis pe dinafară,
Miroase-a flori ce noaptea se deschid.

Mi-e dor de tine, dar nu ştiu de ce,
Şi nici nu ştiu de cine sau de când,
Îndrăgostit sau poate doar crezând,
Sufletul meu ceva de tine e.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de poezie

Picături de poezie

Dacă ai pune frunza
să facă poezie,
atunci frunza
cu ce oare ar scrie?
Nu ştie nici ramul,
nici codrul nu ştie
în freamăt şi-n valmă,
cu ce oare frunza ar scrie
când iată, aproape-i de toamnă.

Dacă ai pune iarba
să facă poezie,
atunci iarba
cu ce oare ar scrie?
Nu spune cuvinte,
creşte, se ofileşte,
se frânge-n două,
cu ce oare iarba ar scrie
când uite, vara trece
şi nu mai plouă.

Dacă ai pune steaua
să facă poezie,
atunci steaua
cu ce oare ar scrie
de acolo, din nemurirea ei?
Numai Dumnezeu ştie
care-a facut-o ca pe noi din iubire
şi din dor de poezie.

Dacă ai pune Fiul Lui
să facă poezie,
atunci Fiul de pe cruce
cum şi-ar scrie poezia?
Nu ştie nici Maica Preacurată Maria,
nu ştie nici Pilat
cel pe mâini spălat,
nici Baraba cel vorbăreţ,
nu ştiu nici oştenii romani
care fac de pază
şi se-ncălzesc la foc.
Ştiu însă totul
cele doua cuie
bătute în palme,
dar ele nu pot scrie
din care şi ani mai cad
picături de poezie.

Inviato dall'app Tiscali Mail.

poezie de Iurie Bojoncă (2021)
Adăugat de Iurie Bojoncă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi rănile ştiu să râdă

Da, eşti ploaia ce cade în mine,
jucăuşă ca un copil desculţ în iarbă
care înalţă zmei,
hohot de dumnezeire
şi laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înfloreşte urechea când îmi şopteşti
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că aşteptarea din trupul tău
nu mai are spaţiu pentru a-şi întinde braţele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile ştiu să râdă frumos...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

dacă noaptea
când dormi
îţi pui mâna sub cap
sau te agiţi până la ziuă gândindu-te
cum îmi imaginez că eşti
cum te ascunzi prin pătura groasă
crezând că sunt acolo
gata să îţi măsor
fiecare centimetru de piele

nu ştiu
dacă ziua
când priveşti pe fereastră
braţele tale taie aerul din cameră
ca şi când ar vrea să mă atingă

vezi tu
eu nu ştiu nimic
chiar nimic despre tine
nici dacă îţi bei cafeaua în grabă
sau dacă pâinea pe care o înghiţi
are gustul acestei iubiri

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu şi Te laud

Ştiu şi Te laud, tremură vântul
Ştiu şi Te caut, străbat pământul
Ştiu că Tu, Doamne, eşti lângă mine
Ştiu doar atât că mi-e bine.
Mă prinzi de mână, mă ţii aproape
Ochi de lumină mi-aprinzi sub pleoape
Nu vreau nimica, eşti lângă mine,
Ştiu doar atât: că mi-e bine.

Ştiu şi Te laud, tremură marea
Nu este vântul, doar depărtarea
Vino Tu, Doamne, stai lângă mine
Vreau doar să ştii că mi-e bine.

La umbra Ta stau Dumnezeu
La umbra Ta mă odihnesc
Şi veacuri de-acuma mereu
Ţi-oi spune ce mult Te iubesc...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duna de nisip

Trec valuri şi un drum se-agaţă
de tălpi ce glăsuiesc în cor
într-un genunchi seara se lasă
şi pasu-i stâng de un picior

Doar sarea-i muşcă alb din chipul
ce se izbeşte adânc în stânci
în piatra neagră şi nisipul
îşi varsă marea şi n-o plângi

Şi păsările trec şiroaie
cerul mi se confundă-n glezne
nu ştiu de-s mări sau de e ploaie
în pielea care mi se cerne

Castelu-n dune se dărâmă
vântul îmi suflă în ferestre
şoptindu-mi doară o fărâmă
în flautele din orchestre

Privesc în palmă şi în spaţii
cresc portative pe o ie
din degete şi din striaţii
îmi suflă-ncet o melodie

Ea cântă rar şi-n val îi creşte
un pescăruş cu pânza albă
spuma în aripă-i dospeşte
şi coardă-n firul de pe iarbă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu ştiu în ce formă şi format mai eşti,
de mai crezi aiurea multele poveşti,
nu mai ştiu de tine de atâta timp
şi îmi pare totul prins în contratimp.

Soarele arzând încă ne mai leagă,
luna cum o fi şi-a ei rază dragă,
praful plutitor în forme uşoare,
nopţile arzând şi fugind amare.

Nu mai ştiu de tine şi aş vrea să ştiu,
parcă, aveai părul în ton auriu,
ochii pierzători în culori de toamnă
şi gene întoarse şi-un parfum de doamnă.

Începând cu tine totul a-nceput
şi ora aceea să o uit n-a vrut,
vine după mine oriunde aş fi
şi dacă adoarme am un dulce chin.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!