Atinge-mi versul

Cumva resimt durerile umane
Ce mult aş vrea să simt doar bucurii
Dar din păcate-s suflete sărmane
Ce-acceptă azi doar a se chinui

Aş lua din ei tot greul disperării
Să îl prefac, dă Doamne-n altceva!
În fulg purtat de vânt în largul zării
Te rog să-mi pui, în vers, puterea ta

Să-ncerc să-i liniştesc, poate cuvântul,
Mi-l vei blagoslovi dinspre etern
Ajută-mi Doamne inima şi gândul
Să pot iubirea ta spre ei s-o cern

Şi nu îmi pasă Doamne ce vor crede
Atâta timp cât îi va vindeca
Nu toţi percep ceva ce nu se vede
Dar vor iubi şi asta va conta

Adu-mi, te rog, exact ce le lipseşte
Să pun în poezie ce-i divin
Acel ceva, de sus, ce îi trezeşte
Din nepăsare, teamă şi suspin

poezie de Adi Conţu (22 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi versul

Cumva resimt durerile umane.
Ce mult aş vrea să simt doar bucurii,
Dar din păcate-s suflete sărmane
Ce-acceptă azi, doar a se chinui.

Aş lua din ei tot greul disperării,
Să îl prefac, dă Doamne-n altceva!
În fulg purtat de vânt în largul zării,
Te rog să-mi pui în vers puterea ta.

Să-ncerc să-i liniştesc, poate cuvântul,
Mi-l vei blagoslovi dinspre etern,
Ajută-mi Doamne inima şi gândul,
Să pot, spre ei, iubirea ta s-o cern.

Chiar nu îmi pasă Doamne ce vor crede
Atâta timp cât îi va vindeca,
Nu toţi percep ceva ce nu se vede,
Dar vor iubi şi asta va conta.

Adu-mi te rog exact ce le lipseşte,
Să pun în poezie ce-i divin,
Acel ceva, de sus, ce îi trezeşte
Din nepăsare, teamă şi suspin.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta este voia Ta

Mi-ai dat glas să strig în noapte
Ca un ropot de migdale
Şi mi-ai pus miere în şoapte,
Să-ndulcesc vorbele tale

Te ascult fără prihană,
Rob al dragostei eterne,
Însă Doamne, îmi e teamă
Că zăpadă-n mine cerne

Cum să pot să-ndur amarul
Ce-l primesc în tot ce simt?
Este foarte dulce harul,
Însă nu pot să te mint

Toate lacrimile care
Curg de pe obrajii lor,
Mă ard Doamne, de ce oare
Le resimt?... şi de ce dor?

Eu nu sunt divin ca Tine,
Sunt doar om, un simplu trup,
Printre suflete străine
Care-l sfâşie şi-l rup

Am un singur scut... iubire,
Dar şi el pare firav,
E atâta învrăjbire...
Crede-mă Doamne... e grav!

Să mă ierţi, nu-mi plâng destinul,
Asta este voia Ta,
Ca eu să adun tot chinul
Şi să-ncerc a-l alina

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, Doamne

Azi aş vrea să fiu pe munte
Să sărut cerul pe frunte
Să mă scald doar în lumină
Unde liniştea-i deplină

Du-mă Doamne-n Semenic
Cât mai sunt încă voinic
Crucea de pe Caraiman,
Valea Prahovei s-o am

De pe Mureş în Zarand
Vreau să simt miros de brad
Ţara Moţilor să-mi fie
Inima cât este vie

Şi aş vrea să merg la pas
Să pot face mic popas
La gorunul cel din deal
La mormântul lui Avram.

Şi aş vrea... aş vrea să fiu
În pădurea de la Jiu
În pădurea de stejari
Făr-a număra la ani

Du-mă Doamne-n Satu-Mare
Vreau în deltă şi la mare
La Suceava, Voroneţ
Inima să mi-o dezgheţ

Du-mă Doamne ca să văd
Ţara mea când e omăt
Şi vara când pe câmpie
Lan de grâu galben să fie

Să văd viile în rod
Si merele când s-au copt
Du-mă Doamne-n Parlament
Să-i învăţ dreptul la drept

rugăciune de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o poezie

Ai tu, în simplitatea ta,
Ceva ce cucereşte,
Iar eu nu pot a nu te vrea
Când inima doreşte

Ai tu, în ochii tăi, un dor
Care pe-al meu îl cheamă,
Sărut să-ţi dea, să-ţi dea fior,
De dragoste şi teamă

Ai tu acel nedefinit,
Care aprinde cerul,
Să pot visa la infinit
C-am să-i dezleg misterul

Ai tu ceva şi amândoi
Iubim cu frenezie,
În lumea-n care numai noi
Trăim o poezie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mă simt...

Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniştea Ta
şi scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu braţul, puternic, şi ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
şi scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să ţin,
predat închinării depline,
aşterne-o maramă pe tot ce-i străin
şi scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniştea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
şi umple-mă-n totul de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joben

Dacă mai vreau ceva? Poate-un joben
Şi poate vremuri care l-au purtat
Doamne în rochii lungi, cu păr şaten,
Ce se plimbau alene pe-nserat

Prin dreptul lor treceau bărbaţii chic
Cu mâna pe joben le salutau
Zâmbeau tăcuţi, nu le spuneau nimic,
Şi foarte mult, ei toţi, le respectau

Femeile erau ceva superb
Un dar frumos ce poţi să îl admiri
Erau trofeu, precum un corn de cerb,
Ce fericeau şi cei mai straşnici miri

Atâta eleganţă s-a pierdut
Şi de aceea eu visez să-l am
Ca să trăiesc ce poate n-am avut
Să pot să fiu acela ce voiam

Mă-ntrebi de vreau ceva? Doar un joben
Pe scena vieţii să salut cu el
Să-l port în paşi de dans pe un refren
Şi realitatea astăzi s-o înşel

poezie de Adi Conţu (3 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suspin

— Un suspin adânc Mă prinde
şi vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
— Doamne, nu cumva sunt eu?
— Iată ceasul suferinţei.
Voi să vă rugaţi mereu.
Însă vai de cel cu-arginţii!
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi sunteţi ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi aveţi comori bogate.
Însă el, vrăjmaşul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Şi spuneau toţi doisprezece:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Deci şi noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să şoptim în rugăciune:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil argat

Mamă scumpă, sunt străin.
Sunt argat la un hain.
Primesc mâncare ca un câine,
Nu ştiu de-apuc ziua de mâine.
Doamne,
de multă vreme îmi lipseşte
fiinţa care mă iubeşte.
Îndreaptă-o, Doamne, spre mine,
sufletul să mi-l aline.
S-aud glasul cum mă cheamă,
să simt căldura ei de mamă.
De dor să nu mai suspin,
inima să mi-o alin.
La Tine, Doamne, mă-închin:
scapă-mă de-al vieţii chin!
O minune să se-întâmple,
mama, sufletul să-mi umple.
Mereu să-mi fie aproape
să m-alinte zi şi noapte.
De tine, mamă mi-e dor
să te pot îmbrăţişa.
Către tine vreau să zbor
să te sărut, măicuţa mea.

poezie de Dumitru Delcă (21 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Arta cea mai înaltă se întoarce totdeauna la fragilitatea condiţiei umane.
Francis Bacon

Nu pot vorbi de durere, Doamne,
Nu se aude geamătul din gura deschisă
Strigătul mut – împietrit în cuvânt
În pânza lui Bacon – a disperării mele.

Ţie îţi vorbesc prin tăcere, Doamne,
Cu surda culoare din abisul vopselei.
Jale sau tristeţe, durere sau dârzenie?
Oare are însemnătate fondul disperării?

Te strig prin tăcere, Doamne.
Cuvintele au luat forma penelului.
Oare Tu îmi înţelegi durerea, Doamne?
Oare ea înseamnă ceva? Înseamnă ceva?

poezie de Zofia Walas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Fi-mi-ar marea mai aproape,
Dacă nu... măcar ocean,
Să mă mângâie pe pleoape
Când albastrul ei nu-l am.

Fi-mi-ar muntele păvază,
Când îmi bate vânt nebun,
Iară tu să-mi fii o oază,
Unde poezie spun.

Fi-mi-ar trupul tău iubire,
Relieful lui culcuş,
Să-mi provoace amintire,
Ca vioare-i un arcuş.

Să îmi fie gândul, visul,
Către tine mai mereu,
Tu să-mi fii piscul, abisul,
Să-mi fii bine, să-mi fii greu.

Fi-mi-ai tu un pic din toate,
Fi-mi şi mult, fi-mi şi puţin,
Îţi voi fi şi eu şi poate,
Vom fi noi ceva divin.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

Mâinile astea, Doamne!
M-ai împuternicit cu mâinile astea.
Pot mângâia cu ele până şi setea
pomilor arşi de toamne

Şi ochii ăştia Doamne!
M-ai luminat cu ochii ăştia coloraţi,
să zăresc frunzele şi viermi inelaţi
şi câte alte forme

Şi mi-ai dăruit gândul,
să-mi pot pune întrebările doar noaptea,
să pot întreba retoric ce-i dreptatea
care-o împarte vântul.

Doamne! Doamne! Cuvântul.
Ne-ai lăsat cuvântul, Doamne, într-o carte.
Ne amintim rândurile din ea, poate,
până ne cerne glodul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulţumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulţumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aş vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de Oana Alexandra Călin (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi

Dă-ne, Doamne, puterea de-a iubi,
Atâta cât suntem sub soare,
Din marea dragoste a vieţii,
Din floarea ei fermecătoare.

Nu ne lăsa în margini de aluzii,
În cârja neputinţelor trupeşti,
Nu ne lăsa cu gândul în iluzii,
Dragostea mereu s-o dăruieşti.

Dă-ne, Doamne, norocul mult dorit
Să fim doi fluturaşi în sânul Tău,
Să ne iubim, iubim cu înfocare
Până ne cad aripile în hău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne, bine, Doamne!

Caut cerul cu privirea,
Se ascunde după nori
Dincolo de ei iubirea,
Cântă-n sunet de viori

Doar o simt, ştiu unde este,
Mi-a-nflorit zâmbet pe faţă,
Nu e filă de poveste,
Ci o altă dimineaţă

O voi aştepta cu lacrimi
Care-mi vor spăla păcatul,
Mă vor dezlega de patimi
Şi-mi vor alina oftatul

Cât de orbi putem fi Doamne!
Cât de orb am fost chiar eu,
Am iubit ceva ce-adoarme
Sufletul când îi e greu

Să te rog... îmi e ruşine,
Sigur am să mai greşesc,
Însă, Doamne, fă-mă bine!
Să nu uit cum să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indreapta-mi, Doamne, pasii

Indreapta-mi Doamne pasii, indreapta-mi inima
Spre cei orfani si slabi, sa dau iubirea Ta!
Sa-mprastii-a Ta lumina si stropii Tai de har
Caci azi e timp de lucru, si-o mana-n plus e-un dar.

In scoala umilintei ma poarta-n orice zi
Spre-a arata spre Tine si pentru-a Te cinsti.
Si orice binecuvantare din mana-Ti ce-oi primi
Tu inmulteste-o, Doamne pentru ai Tai copii.

Ma tine ocupata cu-a face voia-Ti sfanta
Ca sa nu las Dusmanului nici urma de izbanda!
Nu ma lasa sa plec din palma Ta, Isus
Adu-mi mereu aminte ca-n ea eu Te-am strapuns!

Adu-mi mereu aminte ca mi-ai mai dat o sansa
Cu Tine, scump Isus cladesc o noua viata.
Si fagaduinta Ta cand se va fi-mplinit
Sa nu ma lasi sa uit ca Tu, Cel Bun, atat m-ai iubit!

Indreapta-mi, Doamne inima mai mult spre Tine
Sa creasca-n rod de bunatate si jertfire!
Cat inca este timp de daruire,
Cat inca este timp sa Iti arat iubire!...

rugăciune de Andreea Giosanu (10 noiembrie 2010)
Adăugat de Andreea Giosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ascultat

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat şi uite-acum
Inspir, recit... o feerie
Expir în vers, iubire spun

Mă simt mai bun, parcă un altul,
Mi-e cerul sursă de frumos,
Dinspre pământ privesc înaltul,
Cum plânge lacrimile jos

Nu e doar ploaie, e un cântec,
Al mamelor ce ne-au lăsat
Să coborâm din al lor pântec
Şi să trăim aici, curat

Suntem copii, este o joacă,
Mai şi greşim, poate prea mult,
Lăsând ca timpul să ne treacă,
Din faşă până la adult

Trăim grăbiţi, cumva prea aspri,
Uitând de rostul ce ne-ai dat,
Uitând de stele şi de aştri
Şi de albastrul ne-ntinat

Plecăm prea mult privirea Doamne,
Ne rătăcim în greutăţi,
Uităm de vise şi de toamne,
Ascunşi de suflet în cetăţi

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat, o dăruiesc,
E felul meu de-a-ţi spune Ţie
Că sunt aici ca să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

S-a poticnit o frunză-n zbor...
Ce-i pasă pomului de ea,
Când toate crengile îl dor
Şi îl aşteaptă iarna grea?

Cenuşa norilor grăbiţi
Pe câmp, pe deal şi peste noi
Apasă umeri gârboviţi
De boli, durere şi nevoi.

Mai stau un strop, să mă hodin
Cu gândul dus spre nicăieri
Vai, toamna asta-i doar suspin,
Melancolia fostei veri.

Aş vrea să tac, şi-aş vrea să-ţi spun,
Că drumu-i lung, păşesc domol
Pe-aici miroase a parfum
De must, gutui şi si bemol.

Tu vrei să mă ajuţi un pic...
Şi eu, de vrei, te-oi sprijini.
Ce poţi să-mi ceri, când n-am nimic?
Doar te-oi iubi şi te-oi iubi...

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!