Carmen Pasat

Romanță

S-a poticnit o frunză-n zbor...
Ce-i pasă pomului de ea,
Când toate crengile îl dor
Și îl așteaptă iarna grea?

Cenușa norilor grăbiți
Pe câmp, pe deal și peste noi
Apasă umeri gârboviți
De boli, durere și nevoi.

Mai stau un strop, să mă hodin
Cu gândul dus spre nicăieri
Vai, toamna asta-i doar suspin,
Melancolia fostei veri.

Aș vrea să tac, și-aș vrea să-ți spun,
Că drumu-i lung, pășesc domol
Pe-aici miroase a parfum
De must, gutui și si bemol.

Tu vrei să mă ajuți un pic...
Și eu, de vrei, te-oi sprijini.
Ce poți să-mi ceri, când n-am nimic?
Doar te-oi iubi și te-oi iubi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Dumitru Sârghie

Uite-așa și pe dincolo

Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Și te-oi așeza în glastră,
Uite-așa și pe dincolo.

Și ți-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-așa și pe dincolo.

Ți-oi mângâia sânii copți
Și ți-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopți,
Uite-așa și pe dincolo.

Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Pățitul,
Uite-așa și pe dincolo.

Doamnă cu ochii de mură,
Te-oi iubi precum Apolo
Și ți-oi cere să-mi dai gură,
Uite-așa și pe dincolo.

Ne-om iubi în Marea Neagră,
Vom juca cu sânii polo,
Statuetă de tanagră,
Uite-așa și pe dincolo.

De nu vei fi de acord,
Voi rămâne, doamnă, solo,
Și voi plânge monocord,
Uite-așa și pe dincolo

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Marin Moscu

Să crezi că te-oi iubi și mort

O zi cu soare în priviri
Pătrunde-n sufletul de rouă
Țesând profundele zvâcniri
Sub carapace nouă.

Va fi frumos, un curcubeu
De vise în plin rod
Și vom zidi și amintiri
Sub cruce, la prohod.

Până atunci ți-oi dărui
Doar nebunii cochete
Încât să crezi că te-oi iubi
Și mort, pe îndelete!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Constantin Triță

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu știu unde ești,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri și povești,
Și te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu ești departe,
Căci eu ca-ntr-un căuș de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deși ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Și nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Lasă-mă

Trupul tău, tărâm de vise,
Lasă-mă să îl cunosc,
Să-i dedic cuvinte scrise
Ce vor mirosi a mosc

Să îți învelesc sărutul
Și obrajii cu amor,
Cerul fie așternutul
Și ca pernă un izvor

Ne vom rătăci prin stele
Îmbătați printre atingeri,
Tu să fii visele mele
Iar eu mângâieri de îngeri

Amândoi, emoții calde,
Ochii te vor căuta
În dorință să te scalde,
Te-oi iubi, te-oi alinta,

Lasă-mă să-ți fiu alesul,
Să-ți fiu dansul infinit,
Să-ți fiu inima și versul,
Să fiu tot ce ți-ai dorit

poezie de (7 iulie 2018)
Adăugat de Anna GheorghiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Georgeta Radu

Alegere

Pe cărarea împărțită între ură și IUBIRE,
merge-agale-un suflet trist, că nu știe ce să facă...
Obosit de sfâșiere, îndoială, amăgire,
simte c-ar vrea a iubi, însă ura-l ia-n tărbacă:

"-Te-ai sacrificat întruna, fără să primești nimica,
și-ai ajuns la cap de drum, azi, uitat de toți și toate...
De-ai fi păstrat pentru tine puțintel, doar atâtica,
nu sfârșeai înfometat și însetat de dreptate.

La ce-a fost bună durerea ce te-a-nsoțit viața-ntreagă?!
Tu zâmbeai, când mii de cioburi în bucăți te sfârtecau,
și credeai în vindecare, însă inima-ți beteagă
uita adesea să bată când cei dragi te părăseau.

Ai iubit din răsputere, n-am putut a te convinge
că IUBIREA-i doar un vis și nu are consistență.
Iată, eu sunt viguroasă și te-oi învăța a-nvinge
orice umbră de visări, împărțind tu penitență.

Vino și mă-mbrățișează și-am să-ți dăruiesc putere
ce-ți va împietri simțirea, vei trăi netulburat!
Însoțindu-te cu mine, vei scăpa de-orice durere!
-Ce ofertă-ngrozitoare!!!... VOI IUBI, NEAPĂRAT!"

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De te-oi duce-n departari

Daca te-oi ascunde-n vorbe
Si te-oi duce-n departari
Ia cu tine amintirea
Florilor fara culori
Cuvintelor nerostite,
Lacrimilor ce s-au dus,
Amintirile uitate
Ale ploilor ce-au curs.

poezie de
Adăugat de Alesia MoroianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-ași vrea să-ți mai aud doar, glasul,
Ași vrea să te mai pot vedea
Și-n urma ta să-mi mai țin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric și mormânt
Și ciocârlia-și curmă cântul
Sub niște bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simțire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Și-iubirea, veșnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Și mi-o ții trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Și știu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Și-ți simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Și-n ea-ți freamătă glasul...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingașă
ca firul de irabă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri, fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Cântec fără răspuns

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăcești ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi iubind, femeie gingașă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărțită de ea însăși
ca doi îndrăgostiți după îmbrățișare?...

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?

De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger...

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Duduveică

Slove de dragoste

Peste sufletul meu a căzut o ploaie de stele,
Mi-ai mângâiat auzul cu-n cântec fermecat,
Vibrează-mi inima-n frenetice dansuri rebele
Și se aprind curcubeie într-un ritm minunat...

Cine-ți șopti să vii ca un înger, dulce copilă,
Citadelă mândră, iubirii să înălțăm,
Deschizându-mi cartea vieții, întorcând nouă filă,
Cu mândre flori și praf de stele să ne-mbrăcăm?...

Ca unei măiestre păsări, aripi îți voi da ție,
Cu pene multicolore te-oi împodobi,
Te-oi învăța să zbori printre stele, lumină vie,
Te-oi cânta-n versul meu și veșnic te voi iubi...

Icoană îți voi face din chip, ca unei Madone,
Și pâine și vin îmi vei fi mereu la ospăț,
Străluci-vom frenetic, ca două dulci anemone,
Și rob îți voi fi ție, ca un mânz prins în hăț...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aș

Îți spun de veșnicie,
Mă sperii cu "un pic"...
Și dintre slove
Îmi răsari "peltic"
Când te-aș cânta să-mi fii...
Aș vrea să pleci
Aș vrea să mai rămâi!

Îți înmânez întregul
Tu-mi tai din jumătăți...
Și dintre rânduri
Îmi iubești doar "părți"
Când te-aș cobi să-mi dai...
Aș vrea să fugi
Aș vrea și să mai stai!

Îți strâng din dor cuprinsul
Tu-mi vinzi din stăruință...
Și dintre strofe vechi
Îmi scuturi din credință
Când te-aș iubi să știi...
Aș vrea să treci
Aș vrea să mai revii!

poezie de (1 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Veghe

Mă lasă rece clipa ce te doare.
Să nu crezi că nu-mi pasă.
Dar, uite-mă!
Nu sunt o rază
de soare.

Pesemne că ai înțeles greșit
amăgitoarea mea voință
să te scot,
din timp în timp, lumină
prin mugurii chirciți
sub promoroacă groasă.

De vrei un sprijin,
pot să te îndrept.
Privirea mea tăcută,
uneori adâncă
să-ți fie reazem, călăuză,
muză.

Iar de te-oi poticni
sau de oi vrea să știi
să-ntorci un semn de întrebare
spre geana mea,
îți voi clipi
a sfat.

Hai, ce faci?
N-ai plecat?

poezie de
Adăugat de Alexandra SpanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Doina Bonescu

O scrisoare

eu nu te pot iubi
cascade în suflet le trec
șuvoi de dorințe petrec
ultima clipă...
aș vrea ca să zbor
am aripa frântă
și doare..
nu știu cum să-ți spun
că nu sunt acum
decât un sfârșit
de poveste...
n-am voie să trec
peste un prag
ce Domnul mi-a dat
dar mă doare...
eu nu te pot iubi
dar pot să-ți trimit
în ceasul târziu
o scrisoare...
pe aripi de vânt..
pe aripi de gând
trecutul parfum
dintr-o floare...
e mult... sau puțin..
nici eu nu mai știu
dar inima-mi plânge
și doare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Rugă

Mi-ai spus ca să-ți revin în gânduri
Când noaptea pleacă la culcare.
Dar Luna nu vrei să mă știe,
Nu vrei să vin în Carul Mare.
Și să-ți apar în rânduri veșnic?
Nu știu nici rime să adun,
A-ți sta în gând sub cer de stele
De toate visele să-ți spun.
E doar secretul dintr-o rugă
Mânată de un vis nebun,
N-aș vrea ca să-ți încurc din drumuri,
Nici gândul meu nu ți-e comun.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Traian Abruda

Aș vrea să te pot

iubi dar cocoașa mea ghiftuită
cu furnici face ordine pe aici
dar cocoașa
nu e decât un deal și o vale pe-aici
aș vrea să te pot
iubi și aș vrea dar cocoașa
mea face ordine pe aici: fiecare
sărutare are o coamă
de leu aplecat peste tristele ca
davre de antilope făcute
miresele mele tăcute făcute
una cu pă
mântul înalt, prea înalt!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă-mi dragostea

Cum pot să Te laud cu inimă bună
Când lacrima-n spate mi-ai pus-o să stea,
Cum vrei să nu fie în mine furtună
Când vânt și-ntuneric e-n dragostea mea.
De vrei bucurie, la ce suferința,
Cum vrei cu durere ‘nainte-Ți să vin?
De vrei să mă saturi, să-mi saturi ființa
De ce-mi pui în apă oțet și pelin?

Nu-s Iacov, știi bine, să-Ți stau înainte
Să lupt împotriva-Ți din noapte în zori,
De vrei să Te laud, Tu adu-ți aminte
Că nu de durere mi-e frica și ori

De câte ori, Doamne, vei vrea să Te caut
Dă-mi dragostea toată că dragoste-s eu
Și-aștept cum Ilie în susur de flaut
Să simt că ești Blândul și Bun Dumnezeu...

poezie de (19 iunie 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Ursei

Iubirea de mamă

Te voi iubi, frumoasă mamă,
Te pot iubi ca-n visu-ți drag,
Te pot iubi precum un soare,
Ce te încălzește în prag.

Te pot iubi fără ca tu
Să-mi ceri iubirea zi de zi,
Te pot iubi și când spui "nu",
În orice caz, te pot iubi!

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Promite-mi

Ce vrei să faci cu nopțile de mai
Când luna se îmbracă-n păpădii
Când te implor șăgalnic să mai stai
Plângându-mă de teama de stihii?

Promite-mi că-n cel timp ce-l vom rescrie
Mă vei iubi nevrednic de abject
Înveșmântată-n voal de păpădie
Îti voi cerși să zac pe al tău piept.

Din trupul meu vor izvorî efluvii
De iarbă crudă, roze, liliac
Te-oi răsfăța cu dans de păpădii
Ce-au strălucit și-apoi s-au înălțat.

Nu-mi arvuni nici vraja de la lună
Nici maci însângerați care se sting de dor
Iubește-mi trupul parfumat cu mătrăgună
Să nu mai zbor cu păpădii ce mor.

poezie de (8 februarie 2024)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pisi mic

Ia spune, pisi mic, de ce
îmi torci când eu te mângâi! E?
Nu vrei să-mi spui? Las', nu-i nimic,
dar vii ca să te pup un pic?

Aș vrea să poți să îmi citești
din cartea plină cu povești,
pe-aceea cu motanul cu
cizmuțe mari sau... ce vrei tu.

Dar nu, nu poți vorbi așa,
că doar ești pisicuța mea,
și-atunci te pup și te alint,
și te iubesc și... nu te mint!

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook