Visătorul e fericit pe deplin

Cum lumina dimineţii
înseninează marea cristalină,
ochii tăi plini de graţii
peste lume fac o trambulină.
Inimile altora înseninează
şi o prea frumoasă sirenă
în faţa ochilor defilează.
E viziunea ce poate apărea
doar celor care pot a visa.
E un miracol atât de special
că imediat ce dispare,
răul apare semeţ, triumfal
şi teama prinde amploare.
Nimic nu e în bezna bolnăvicioasă,
soarele din nou se va întoarce
ne zice speranţa cuprinsă de angoasă.
Între timp însă frica deja e sosită
în sufletele celor ce-au chemat-o,
liniştit stă însă visătorul aşezat pe o clipă,
dispus să aştepte lumina în cupe de dor primenită.
Pentru a vedea din nou îngerul ieşit din apă
silit e să aştepte soarele în frig şi ger,
cu ochii orizontului căutând o stâncă seacă
la ţărmul mării scăldat în mister.
Şi iată, deodat', din ape naşte curcubeul,
se-ntoarce soarele în cerul senin,
viaţa surâde în orice corpuscul,
visătorul e fericit pe deplin.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar împreună vom învinge

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină,
Ne spune-n taină că doar speranţa e herede
Iar teama-i pentru suflet ucigaşă toxină.

Sunt străzile pustii, oraşu-i doar o lespede
Fiecare om visează la o girodină,
Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină.

Îmbrăţişări şi atingeri de buze fragede
Ne sunt acum imagini de-o simplă copertină,
Nu ne întristăm, exemplu ne e Diomede
Uniţi şi încrezători vom rupe acea cortină...

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zână

În timp ce oamenii dorm,
fii cu ochii pe ei.
Stele fără număr
soarele din cer străluceşte,
cum ar fi un rege.
Primăvara s-a terminat:
Şi în pădurile sălbatice,
nenumărate vieţuitoare
urează bun venit verii.
E o bucurie să vezi
atât de multe ramuri,
verde în vânt
şi o mulţime de flori,
unde lumina lor se extinde
într-o armonie albă.
Lumea este în mâinile
celor care au curajul
de a visa şi nu se tem de nimic.

poezie de Eugenia Calancea (31 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe itinerariile europene am realizat că tot ce am mai bun în mine face parte din miracolul românismului mântuit de Dumnezeu; acest miracol l-am moştenit din coloana spirituală ale bunilor mei. Mi-e teamă însă că după dispariţia mea spiritul românismului va dispărea lent în fluviul cel mare al timpului... Mereu trăiesc cu frica asta de schimbare. Dar numai întâmplarea decide: dacă soarele de mâine va reuşi să ţină lumina trează în ochii celor care rămân după mine.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Soarele?

Încă din anul 10.000 înainte de Christos, istoria abundă de scrieri şi picturi ce reflectă respectul şi adoraţia oamenilor pentru acest astru şi nu e greu să înţelegem de ce, de vreme ce Soarele răsare în fiecare dimineaţă, aducând lumina, căldura, speranţa şi siguranţa, salvând omul de frig, de pericol şi prădătorii de la adăpostul nopţii. Civilizaţiile au înţeles că în absenţa Soarelui grânele nu ar creşte, viaţa pe planetă nu ar supravieţui. Aceste realităţi fac ca Soarele să fie cel mai adorat lucru din toate timpurile de către om.

Însăşi dictatorii au subliniat adoraţia Soarelui, atribuindu-şi Soarele în persoană – ei fiind soarele şi dumnezeul naţiunii din care făceau şi ei parte ca simpli muritori.

Civilizaţiile timpurii nu doar au urmărit soarele şi stelele, dar le-au şi personificat prin mituri elaborate privind mişcările şi legăturile dintre ele. Soarele, dătător de viaţă, era considerat reprezentantul Creatorului nevăzut sau Dumnezeu.

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul Mării Negre

Motto: Iată deci marea, copleşitoare, imensă absenţă! (Sylvia Plath)

Doamnelor şi Domnilor

aceasta-i Marea Neagră

iată cum valurile împing soarele

la marginea orizontului cu tot cu pescăruşi

ecoul crapă cerul de la un capăt la altul

albastrul de sus

se scufundă în cel de jos

şi invers

totul ajunge oricum o pastă

pe

trupurile

înotătoarelor şi înotătorilor

îmi şterg mâinile însângerate

de

cârpa unui val electrizant

scântei umede

îmi acoperă

trupul de efeb ambulant

gura imprudentă

înghite

un val din poemul Mării Negre

ironic

soarele mă bronzează din fugă

poem pe mare

stea în piscul valului

ecou răsturnat

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 iunie 2023)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în spate să văd căldura venind cu noi pe aceeaşi potecă, dar nu e nimic în urmă şi doar în stânga e din nou un cer imens pe care va răsări soarele, un soare la fel de mare ca şi cerul... Apoi simt picătura de sudoare care-mi porneşte de la tâmplă... În stânga, soarele a năvălit ca o altă planetă peste noi, rostogolindu-ne o clipă la pământ cu lumina lui fără margine şi dându-ne primul sărut, această picătură de transpiraţie...

Adrian Costache în Lista cu nume
Adăugat de Diana Cristina Culincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara, când Soarele e în constelaţiile zodiacale ce se ridică mult deasupra orizontului, Luna plină are loc în constelaţiile zodiacale cu totul opuse celor în cari se află Soarele, adică se află în constelaţiile zodiacale ce se găsesc prea puţin ridicate deasupra orizontului. De-aceea, vara Luna plină "umblă tot pe după garduri", cum zice românul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie

Nu-mi sunt de ajuns peneluri
pentru a cufunda în culori viaţa mea.
Am nevoie de a respira vântul
pe ţărmul pierdut al timpului.
Nu-mi sunt de ajuns arcadele
trandafirilor de culoarea levănţicăi...
Am nevoie de a cădea în parfumul secret al viselor
dezvăluite de focul pasiunii.
Am nevoie de sărutul tău cu aromă de mentă,
de mângâierile tale care mă ridică în slăvi,
de amprenta iubirii lăsată în centul inimii...
Cum poate exista un intrg fără jumătate sa?
Sărută-mă cum soarele sărută holda de grâu
cum marea sărută ţărmul arid aşezat pe-o albă şa,
cum pasărea atinge infinitul fără de brâu
şi oxigenul întreţine viaţa, preţioasă scoică-de rău.
Acuma da, am găsit toate culorile
pentru a înmuia penelurile
şi iată, am desăvârşit tabloul vieţii mele affabile.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţilor români de pretutindeni

Timpul a trecut şi magia nopţilor de iarnă a rămas în acelaşi stadiu al trăirii,
Totul părea vis şi reverie, pentru ca tu să rămâi acelaşi bărbat cu gesturi irezistibile,
Să te manifeşti masculin, dar şi afectuos,
Până ce soarele va răsări perturbat de magia iubirii în doi,
Caut să adâncesc ultimele sentimente
Şi să mă cufund în amintirea dublă a luminii,
Pentru a ascunde de ochii altora o iubire pură,
Plină de emoţie şi reverie.
Visul poate ascunde iluzia iubirii perfecte,
Însă doar zâmbetul poate să creeze acea stare perfectă,
Acel sentiment atent, luminat de zâmbetul ei.
Te caut pentru a ascunde dragostea de mine în relaţii sociale active.
Ştiu că pot să cuprind tot globul cu iubirea pură,
Însă cu toţi ar trebui să fim atenţi la gândurile noastre
Ce transmit subconştientului informaţii,
Te voi căuta pentru a face soarele
Să răsară pe orice stradă a necunoscutei iubiri.
De azi, soarele meu va fi al tău....
De azi tu vei fi un rege atent îngrijit,
De astăzi îmi permit să fiu lumina din poveşti,
Lumina albastrei zări.
Caută-mă în gară, la peronul trei!
În zeci de credinţe înrădăcinate,
În care timpul rămâne pe loc
Şi spaţiul e contaminat cu fibre optice de mare tensiune.

(De ziua Unirii mă-ndrept spre fraţii noştri şi le strâng mâna cu respect.)

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

La inceput n-a fost nimic,
O bezna nedescrisa
La inceput n-a fost nimic,
Poate doar suferinta.

Si totusi din nimic a aparut o stea
Soarele etern ce nu apunea
Eu il rugam tot timpul
El nu ma asculta
Si ma simteam nebun,
Orbit de umbra sa.

Si poate mai tarziu
Cand tu ma vei vedea
Voi avea puterea de a te saruta.

poezie de Andreas Dorobanţu
Adăugat de Andreas Dorobanţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ave Maria!

AVE MARIA,
fluture al cerurilor,
polenul stelelor,
Tu ce-n rugăciuni rătăceşti
şi inimile sărace ne hrăneşti
cu speranţa de-a ajunge la tine,
asigurându-ne că Cerul ne aparţine!

AVE MARIA,
Mamă a noastră şi-a fiilor noştri,
cu puterea ochilor tăi albaştri,
opreşte scânteia unui fulger,
transorm-o-n aripă de înger
pentru a da lumină celor dispăruţi,
cu Cerul acum convertiţi!

AVE MARIA,
ceaţă a minţii şi gândului şubred,
lumina celor ce cred,
pedepsiţi cu speranţa micuţului ied
de-a ajunge la Tine, chiar şi cei zămisliţi
din insticte şi de impulsuri nutriţi,
de orgasme nesupuse ferfeniţi!

AVE MARIA,
Noi, fiinţe de lut ruginit,
avem un vis de-mplinit,
speranţa umană făcută din aripi
să ne poarte la tine în patimi
şi-n pântecele tău liniştit,
pacea să găsim negreşit.

AVE MARIA,
când numele Tău buzele-mi descoase,
din gură-mi ies fluturi-de-mătase,
simt o bucurie celestă şi nu ştiu de ce
dar numele ţi-l cânt sotto-voce...
Poate-i doar numele tău de Mamă,
cu siguranţă nu-i o anagramă,
care recheamă ai săi fii
scăpaţi de destinul lumii sub rodii.

AVE MARIA,
că-i zi sau e noapte,
mereu ireal şi peste-poate,
Tu cobori şi ne mângâi,
lacrimile ni le ştergi
şi calea spre Adevăr ne alegi!
Ne iartă Măicuţă gândul ce fuge
căci plăcerea pământeană ne frânge
şi aşa, el ajunge-n nămeţi
sau devine cai verzi pe pereti...

AVE MARIA,
buchet alb de crini,
azi suntem ai Tăi pelegrini,
cu aripi de dor atingem al tău mormânt
care-i în Cer dar şi-n fertilul pământ!
Îngenunchem în astă diminaeţă cu smerenie
participanţi suntem la Sfânta Utrenie!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Dacă viaţa te îndeamnă să te-mbeţi
de-al ei miracol,
Bucurându-te, frenetic, de măreţul său spectacol,
Dacă ploaia te alintă, dacă cerul îţi zâmbeşte
Şi de, infantil, te-ncântă pomul care înfloreşte,

Dacă norii, vijelia nu-ţi pricinuiesc necazuri,
Marea, dacă te îmbie cu superbele-i talazuri,
Dacă ai zărit, o clipă, Soarele cum ţi-a zâmbit
Iar trufaşa lui dogoare te-a găsit cam.. zăpăcit,

Dacă, plin de-nflăcărare, munţii poţi să-i cucereşti,
Sau, însufleţit de visuri, vrei spre stele să porneşti,
De-ale beznelor fantasme
simţi c-ai vrea să le alungi
Ca prin colosala-ţi noapte, sus, pe Lună să ajungi,

De, ştiind că recea ploaie curcubeul va aduce,
Te decizi s-alegi lumina la a vieţii grea răscruce,
Căci, puternic fermecat de sublima feerie,
Al tău suflet iar te roagă să vibrezi în poezie,

De voieşti să-ţi ceri iertare de la vânt, păduri sau flori
Tresărind nedumerit la ai inimii fiori,
Când, în roua dimineţii, îţi scalzi ochii fericit,
E vădit: e primăvară şi eşti iar îndrăgostit.

poezie de Marilena Răghinaru din revista Boema
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedale şi nori

Pedalele maşinii mă urcă-n cer...
Trece un nor şi apare Soarele,
După el fiica mea, Liana...
Trece un alt nor şi apare Gelu.
Trec alţi nori şi apar stelele şi părinţii
Şi uite aşa dau mâna cu îngerii.
Aşa accelarez pedala
Şi maşina se ridică-n slăvi
Făcând o plimbare cu Soarele
Şi cu stelele mai plimbăreţe
În paradis pe o stâncă cristalină
Şi pe o săgeată de lumină violet.
În maşină norii doresc să se aşeze.
Eu îi refuz şi le spun că sunt poluaţi.
Răspunsul norilor este trist:
"Voi cu maşinile ne-aţi poluat!
Şi merg printre stele şi nori,
Ziua şi noaptea la fel
Ca să stau lângă Tronul Divin
Unde ne aşteaptă Lumina veghetoare
Şi glasul eternităţii
Al naşterii şi al nenaşterii
Precum glasul inimii
Ce cântă un cânt de leagăn
Pentru pruncul născut şi nenăscut.
Pedala maşinii mă urcă şi coboară
Creând găuri albastru violet
În spaţiul cerului şi al eternităţii
Compus din aripi de îngeri
Şi drumuri pe care nu calcă nimeni
Decât pedala maşinii mele
Ce face să zboare maşina-n senin
Printre stele plutind către zorii dimineţii
Ţinându-ne de mână cu Soarele
Declarând pedala Luminii!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele, Stelele si Luna

A creat cerul
pentru a ne putea cuprinde
pe toţi
a creat Soarele
pentru a ne încălzi sufletele
a creat stelele
pentru a crede în vise
şi pentru a ne îndeplini
dorinţele
ne-a lăsat Luna pentru
a nu ne rătăci
şi pentru a ne lumina

drumul către... EL

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur

Când ieşi sibilin nereidă din valuri pe ţărm euxin
şi-mi dărui răcoarea sărutului slatin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul şi marea
şi-un soare-n zenit.

Ţi-s ochii, divinii, atât de albaştri,
că şi Creatorul, în ziua a doua şi-a patra,
pe când făurea cerul şi marea, şi soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
şi-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.

Sărutu-ţi azurul şi múrmur umilă rugă:
"Preasfânt Ziditorule,
te-ndură şi lasă-i intacte
lumina şi-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua şi-a patra!"

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul cu inima mea

Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele îşi scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îţi cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveştii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munţilor între cer şi abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se aşează lumina.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde freamătul e dulce

Degetele ei subţiri şi lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aştepte vindecarea.

Cântecul se naşte atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriţi
lăsaţi să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
şi caută cu ochii înnoptaţi
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare şi oftează.

Dacă viaţa n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
şi noi atât de nepăsători
am preţui la timp miracolul ei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasajul terorii, legat la ochi

Deodat' orice lumină se stinge.
Nodul din gât, gândurile cu putere mi le strânge.
Alerg... fug de greaua obscuritate ce mă copleşeşte,
dubiul se strecoară hoţeşte, învelit în astuţie...
Nici o stradă-n faţa mea, nici o soluţie.
Îmi curăţ ochii dar nu văd nimic...
Nu e momentul de-a vedea
dar inima şi trupul poftesc alchimic
firave raze se lumină sau o stea.
Sunt pelegrinul pierdut de zile într-un arid deşert,
ce ar muri doar pentru a simţi alert,
dulcea mângâiere a unei picături pe buzele-nsetate
ce la viaţă l-ar readuce fără doar şi poate.
E gestul ce-l face pe om clarvăzător sau orb,
înger cu aripi albe sau conducător acerb.
Acum însă e inutil... e doar întuneric,
în beznă sunt încătuşat ermetic.
Voiam să văd dar m-am legat la ochi,
nimeni acum nu-mi face de deochi.
Subit din fugă m-am oprit,
picioarele se urmăresc unul pe altul
într-un ritm paşnic, liniştit
căci sunt un mândru hibernacul.
Am căzut, cad şi voi cădea
dar voi merge şi nu voi renunţa
pentru că, deşi legat la ochi, eu pot vedea...
Pleoapele nu le deschid dar mâinile împreunez,
cu credinţa-n suflet orice teroare îndepărtez.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!