
Vara ploile au gust amar
Vara ploile au gust amar,
Lalelele mor cu zâmbetul pe frunze
La un preț mai mic.
Îți cunosc dorințele,
Vrei mereu dragoste udă
Dar uiți să aduci norii
Și iei numele furtunii în deșert.
Te-aș putea atinge cu un mușchi
Uscat de așteptare.
Apa te sperie, nisipul te murdărește,
Bălțile cerșesc atenție.
Te stropesc cu viață
Iar tu ții gura închisă!
Dacă mâine vei căuta prognoza meteo
O să vezi că furtunile sunt
Amante înșelate
De vântul ce mereu
Te lasă cu ochii-n soare...
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre sperieturi
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre nisip
- poezii despre murdărie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Dacă
dacă te-aș regăsi
ți-aș povesti în sfârșit
de ce m-am născut o dată
și am murit de câteva ori
tu ai să râzi-clopot
apoi ai să plângi-toacă
ne-am putea
număra singurătațile reciproc
tu din trecutul meu
și eu din al tău
am putea urca în hamacul lunii
să privim desfrunzirea timpului
și te-aș întreba timid
dacă mai doare tatuajul
de pe inimă cu numele meu
tu ai putea să mă-ntrebi
dacă ți-am păstrat ultimul sărut
pe retina Ochiului
apoi întristați de clepsidra zgârcită
ne vom lua rămas bun
și ne vom pierde fiecare în nerostul său
ascunși în blestemul androginului
"să nu mă uiți..."
"să nu mă uiți..."
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre reciprocitate
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere

Traducător de zâmbete
Sunt traducător autorizat de zâmbete,
Pot să îți ștampilez fericirea
Dacă tu ai nevoie de lege...
Tribunalul îmi dă voie
Să te fac să uiți de nevoi
Și să-ți amintești doar ochii mei.
Îți pot da dobândă tuturor dorințelor
Dacă tu crezi,
Că oamenii apar din dragoste!
Știu, tu vrei cerneală albastră,
Poate și o croazieră.
Am cerut-o de nevastă,
Mai departe... carieră!
Fii doar tu în fața mea,
Fără haine peste suflet!
Știu că vrei să-ți dau ceva,
Plătește-mă cu un zâmbet...
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vestimentație, poezii despre traducere, poezii despre suflet, poezii despre soție, poezii despre legi, poezii despre justiție sau poezii despre iubire

Cărările cu flori
Nebunii nu mai au astăzi culoare,
Gândurile lor sunt peste tot.
Am găsit cândva calea către soare,
Dar am pierdut-o,
Iluziile iau foc...
Destinul e un șarpe cu venin,
Așteaptă clipa potrivită,
Ne naștem, plângem și iubim,
În lumea asta mult prea rătăcită.
Îți dau sângele meu dacă mă crezi,
Dacă și tu vezi dincolo de nori,
Biletele spre rai nu au un preț
Eu număr azi cărările cu flori!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre șerpi, poezii despre sânge, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre numere sau poezii despre nebunie
Dumnezeu
Ești prezent mereu: în minți, în suflete, în noi.
Nu ești nici bun, nici rău. Ne ajuți dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îți îndrepți mâna înspăimântătoare către noi...
Și ne dai răul înapoi. Și iar ne ierți, și ne aștepți să fim mai iubitori.
Ne ierți, dacă greșim, și vrei să ne ridici din nou.
Fără să știm.
Nu uiți nimic neiertător și uiți greșeala când vezi credință într-un om.
Ești peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Și nu te arăți pentru că nu sunt pregătit.
Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu ești zilnic printre noi
Ești înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecți, lucizi
Tu dai viață, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală și chiar moarte.
Îți place să te joci, te înduioșezi dacă iubim.
Ești lângă noi, când plângem.
Ești femeie sau copil?
Tu știi planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu ești nemuritor, și vrem și noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.
poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre greșeli, poezii despre îngeri sau poezii despre religie

Acasă
Acasă astăzi am rămas,
Mintea fuge fără declarații,
Te rog, spală-te pe mâini!
Am nevoie de soare,
Am nevoie de aer,
În somnul meu dansează tot felul de mingi...
Închisorile sunt cool,
Dacă de acolo ieși destul
De tatuat...
Singurul meu tatuaj
Nu a apucat să fie desenat pe piele,
El se derulează mereu
Atunci când e nevoie:
"Dr Ming a spus odată
Că soarele îți luminează fața,
Cititul îți luminează mintea,
Natura îți luminează sufletul
Și zâmbetul unui copil
Îți luminează viața..."
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre somn, poezii despre natură, poezii despre mâini sau poezii despre lumină

La piață
Cireșele de pe tarabă
Sunt dulci, te-mbie un samsar,
Dar când te uiți la preț, degrabă,
Îți vine-n gură gust amar.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre gură sau epigrame despre cireșe
Un alt vernisaj
La mine ceru-i mâhnit...
La tine să fie oare la fel?
Un strop de azur necăjit,
Descântă ceața-ntr-un fel.
În plânset de frunze găsesc
Un alt vernisaj autumnal,
Vrăbii zglobii îngrămădite cerșesc
Leac pentru dor, în potir de cristal.
Umbra îmi e stacojie povară,
Pasul, mereu, un nou început,
Pleoapa păstrează o clipă fugară
Cu frunze și oameni, același lut.
Iar vântul rebel mătură norii...
Ce trist e bietul castan!
Oare-i vor scrie cocorii?
Câte speranțe încap într-un an?
poezie de Mihaela Alina
Adăugat de Mihaela Alina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vrăbii, poezii despre frunze sau poezii despre cerșetorie

Cântecul nopților de vară
lasă în urmă
o dâră de parfum.
dacă te uiți cu atenție
la ea
este imposibil să nu vezi umărul
îngreunat de geanta medie
second hand
plină cu hârtiile mototolite
pe care și-a scris
până de curând
insomniile.
ce parfum persistent!
pot să jur
că lacrimile ei au gust
de celuloză.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre muzică, poezii despre insomnie, poezii despre imposibilitate sau poezii despre hârtie
Coșmar
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii
teroarea crește lasă în urmă coșmar
sunt încălcate toate legile firii.
timpul se răscoală în luna lui brumar
da peste cap resursele iubirii
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii.
navigatorii se îneacă fără salvamar
e plină de obstacole calea izbăvirii
vreau o nouă rută pavată de drumar
cu dale pătrate din miezul gândirii.
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovați sunt sortiți pieirii.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teroare, poezii despre salvamar, poezii despre obstacole, poezii despre nevinovăție sau poezii despre mântuire

Trebuie să vrei
Ochi albaștri, poate verzi,
Stâncile se pot topi,
Cânt balade și aștept
Tot ce viața va dori.
Prea mulți bani avem în minte,
Puțin loc doar pentru
Noi,
Dacă mâine vom zbura,
La ce ne vom gândi apoi?
Poate sufletul e greu,
Când e plin de neîmplinire,
Poate vreau doar locul meu
Altora nu dau de știre.
Razele de soare știu,
Porumbeii sunt de acord,
Ca să ai sufletul viu
Trebuie să vrei,
De acord?
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre zbor, poezii despre verde, poezii despre stânci, poezii despre porumbei sau poezii despre ochi albaștri
Dacă nu ai exista
Dacă nu ai exista,
N-aș avea pe veci lumină,
N-aș putea fi umbra ta
Sub făptura-ți cea divină.
Nu m-aș mai putea ruga -
Ce ar fi rugile mele
Când nu te-ai adăuga
Cerului pustiu de stele?
Oare cum te-aș inventa
Cum aș pune-n tine viață
Să te pot îmbrățișa?
Mă ating fiori de gheață...
Nu te-aș plămădi din lut
Înmuiat cu stropi de rouă,
Poate-ai fi un trup tăcut,
Primul dintr-o lume nouă,
Ci din floarea unui crin
Și din dragoste curată ;
Te-aș avea atunci deplin,
Mi te-ai da imaculată.
Dacă nu ai exista,
M-aș preface-n rug de mură
Căci de tot m-aș întrista
Și aș fi amar în gură.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre stele, poezii despre rouă, poezii despre inventatori sau poezii despre gură

Ăsta-s eu
Numele tău e scris pe pietre,
Amintirile te uită pe podea,
Am pagini verzi, multe lalele,
Bine ai venit în
Noaptea mea!
Sirenele au două picioare,
Pirații cântă blues pe mare,
Suspinele nu le pot vinde nimănui
Iar n-am nimic de agățat în cui...
Poftele tale le cunosc,
Au numele ascuns în mine.
Zâmbete vând, dar pe ascuns,
Până ce mâine nu mai vine.
Am cumpărat un glonț de ceară
Să îl topești la sânul tău
Și de va fi ultima oară
Să știi...
Adio, ăsta-s eu!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poftă, poezii despre piraterie, poezii despre picioare sau poezii despre lalele
Și-mi rup din buze
Privesc la tine, dragul meu,
Și-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceața clipelor de-acum,
Pline de dragoste, și multă așteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci și poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri și din pași.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul și privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă dorește... singură și tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... și astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care țin iubirea mea, și dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi și suspine
Cu toate mă așez în fața ta prin gând
Să mă adormi când simți a mea durere.
Să mă adormi cât ține viața
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul și cu a ta inimă de înger
Să nu simt pașii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul și îmbrățișarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca și plugul
Să nu îmbătrânesc în dor și așteptări
Să nu mă treacă Soarele și Luna
În lumea drepților... cu zâmbetul amar.
poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre dorințe

Mă întreb, totuși, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârși prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost... Nu pot găsi în ele decât cauze, explicații. Or, eu aș avea nevoie de altceva. Într-un deșert, probabil, nu te uiți în urmă. Ce să vezi? Vântul ți-a șters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în față, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.
Octavian Paler în Deșertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre vânt, citate de Octavian Paler despre vânt, citate despre nisip, citate de Octavian Paler despre nisip, citate despre minciună, citate de Octavian Paler despre minciună, citate despre deșert, citate de Octavian Paler despre deșert, citate despre amintiri sau citate de Octavian Paler despre amintiri

Omul aflat în poziția mea
Ascultă cu atenție cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziția mea.
Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.
Totuși, și el te iubește,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.
Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenție cuvintele mele
pentru că... cine vorbește acum?
poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziția mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, citate de Norman MacCaig despre ochi, poezii despre moarte, citate de Norman MacCaig despre moarte, poezii despre cuvinte sau citate de Norman MacCaig despre cuvinte

Eternă primăvară în sufletul meu,
De când lângă mine ești tu;
Aș vrea să fie astfel mereu,
Mereu să-mi aduci pe chip zâmbetul.
catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară
Decalogul epigramistului: 3. Să nu iei numele în deșert
Atunci când cel ce persiflează
În vers și-n spirit e expert,
Nici nu ia numele-n deșert
Dar nici nu-l lasă într-o oază.
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre versuri, epigrame despre poezie, epigrame despre oaze, epigrame despre epigrame sau epigrame despre deșert

Cumpăr viață
Cumpăr viață, tu nu știi?
Uite, emoțiile nu mai au sens,
Privirile sunt pe ecran,
Sinceritatea e un coșmar
Al celor fără minte.
Mintea înoată în restricții,
Cuvintele sunt doar decor,
Pomii sunt singuri,
Contradicții,
Dacă iubești,
Poți să ignori?
Pe hartă mergi fără să vrei,
Destinul tău e stabilit.
Refuz pachete,
Totuși știi,
Că viața-i goală
Dacă nu te-ai rătăcit!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre sinceritate, poezii despre hărți, poezii despre coșmaruri, poezii despre copaci sau poezii despre contradicții
Blestem, dulce rafinat...
Uitate-ar moartea pe pământ!
S-ajungi un filozof iubit,
Să n-ai temeri cât trăiești,
Să fii iubit, cât iubești.
Uitate-ar necazul cel mare!
Să nu știi de el sub soare,
Să-ți piară din calea vieții,
Ca roua la finele dimineții.
Uitate-ar dușmăniile!
Multe cum sunt florile,
Să nu te poată atinge,
Cum vara nu poate ninge.
Uitate-ar toate bolile!
Lacome ca șarpele,
Să nu te poată mușca,
Cât timp vei putea sufla.
Uitate-ar nefericirea!
Cum își uită vremea firea,
Să îți piară din destin,
Ca frunza veche de-arin.
Uitate-ar veșnic sărăcia!
Că este mai rea ca râia,
Să te ocolească în viață
Până ai pământ pe față.
Să ai mereu domnesc veșmânt,
Cu tot ce-i mai frumos, mai sfânt,
Și noblețe alintată,
Lângă cei dragi laolaltă.
Să ai minte sănătoasă,
În trup cu viață frumoasă,
Far de înțelepciune vie,
Pace în casă, omenie,
Și să nu uiți măi copile,
Blestemul bun să te ție!
poezie de Valeria Mahok (15 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre înțelepciune, poezii despre sărăcie, poezii despre sănătate sau poezii despre sfinți

Ulei, făina, mămăligă
Numele tău e inutil,
Ploile nu au adresă,
Te voi săruta în mai,
Când berzele au cuibul lor.
Sentimentele le colectez separat,
De ce vrei carne?
Lumea a apărut într-o zi de post...
Foc, jar, cenușă, gheață
Sufletele țipă în zadar,
Ulei, făina, mămăligă,
Nu pot trăi fără supermarket.
Când oamenii au gânduri gri
Pe cer te desenez din nori,
Decât să pleci, mai bine nu mai vii,
Pâine, conserve și un buchet de flori!
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre mămăligă sau poezii despre gheață