Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost... Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un deşert nu-mi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a rezista îndeosebi în condiţii vitrege. Înclin spre convingerea că, departe de a fi funerar, exterminator, deşertul e vital şi chiar senzual. Îţi dă, pe lângă o senzaţie de sete şi de pericol, un fior dincolo de viaţă, pe care n-o poţi încerca nicăieri altundeva. În deşert, filosofia valorează mai puţin decât un burduf de apă, dar cu atât mai preţios e ceea ce nu poate fi anulat.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna oameni

întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult
întotdeauna privim mai departe
şi reuşim să fim cu-atât mai departe
de noi înşine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleaşi greşeli
şi găsim întotdeauna o scuză:
a greşi e omeneşte şi totuşi
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
şi cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism
şi suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii
nimicniciei
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii
întotdeauna muncim
peste programul lui dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
şi niciodată nu încercăm
să fim veşnici

poezie de Ionuţ Caragea din 33 bis (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce creştem descoperim că până şi persoana care nu trebuia să ne dezamăgească vreodată, probabil o va face.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumva, am crezut mereu că urmele tale prin lumea asta se măsoară în numărul de oameni care te aşteaptă să te întorci undeva. La gară, la aeroport, în gând. De asta şi întrebarea "Când vii?", rostită probabil uneori din complezenţă, am considerat-o cea mai frumoasă declaraţie de prietenie din lume. E interesant cum luptăm atât cu noi înşine să ajungem unde ne dorim, ceea ce visăm, să facem ce ne place, iar în ultimă instanţă, în momentele de cumpănă, de mari plecări sau de mari sosiri, totul se rezumă la cei pe care, prin ceea ce suntem, i-am determinat să le pese. Cumva.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Deh, mă... Nu ştiu ce să-ţi zic.
Nistor: Zi-mi doar că rămânem în continuare prieteni; atât. Chestia asta n-o să se schimbe, nu? Rămâne valabilă, în picioare?
Alex: Ce-ai, mă? Ce şi de ce să se schimbe între noi? Bineînţeles că rămânem prieteni, pentru totdeauna! Doar nu-ţi închipui cumva că Stela mi-ar putea interzice să vorbesc cu tine?!
Nistor: Ştiu şi eu... Şi dacă ţi-ar interzice totuşi, i-ai da ascultare?
Alex: Bă, tu eşti căzut în cap rău de tot, ce dracu'?! Sau ce-ai?! Evident, nici n-ar putea să-mi interzică aşa ceva! Ştie că tu şi Luci sunteţi pentru mine... Mă rog, ceva mai special; ne leagă o prietenie trainică, veche, ce nu poate fi destrămată niciodată, de nimeni, nici chiar de ea. Aşa că nu-mi mai veni cu prostii de genul ăsta. Clar, nu?!
Nistor: Eh, aşa mai merge. Da' tu... Zău, mă... Nu pricep deloc; cu doctoriţa noastră... Ce ţi-a venit aşa, deodată? Ai înnebunit brusc? Stai, să-mi amintesc... Cum ziceai înainte de a fi plecat de pe Terra? Parcă spuneai ceva de genul că nu te-ai încurca deloc cu doctoriţe sau psihiatrii, mai ales că Stela avea mereu ceva împotriva ta. Ce s-a întâmplat acum cu Alex de atunci, negativistul? Unde a dispărut?
Alex: Ce vrei, mă, se mai schimbă omu'...
Nistor: S-o schimba, mă, nu zic nu, da' nici chiar aşa, brusc, ca tine şi în asemenea hal, la 180 de grade...
Alex: Păi, părerea mea de atunci a rămas undeva, departe, în urmă, în trecut; alta i-a luat locul acum. Ce-ai vrea? Să mă mai împotrivesc? Nu mai pot, mă! M-a prins deja în mrejele ei, iremediabil şi ireversibil; m-am îndrăgostit de ea, tocmai de ea, doctoriţa noastră! Am căzut în capcană; nu mai pot ieşi, ori da înapoi.
Nistor: Ai căzut, ca fraieru'...: Oricum, felicitări, mă! Sincer. Sper să fii fericit alături de doctoriţa ta, doar pe ea ai ales-o; probabil o meriţi... Nu, zău, serios acum, chiar mă bucur pentru voi, ce naiba?! Ce prieten ţi-aş mai fi dacă aş gândi altfel? Casă de piatră, mă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fugi...

Nu fugi de propriile sentimente, nu te lua la-ntrecere cu propria umbră, nu vei avea sorţi de izbândă. Întoarce-te, iubeşte-le, ascultă-le, chiar dacă mintea-ţi joacă uneori feste.

Ele îţi spun o poveste, ca melodiile unei orchestre, ce vorbesc despre morţi tragice şi fapte măreţe.
O poveste, pe care am fost amândoi învăţaţi s-o ignorăm, şi în schimb pe ‘realitate' să ne axăm.

Cu propriul destin ne jucăm atunci când lamentările ni le ascultăm. Confuzia, stresul, dezinteresul, cursa nebună pentru a-ţi găsi ‘alesul', toate îţi pot părea normale, atât de răspândite încât au devenit banale. Simptome subtile, camuflate de o fugă continuă după ‘mai bine', ceva ciudat se-ntâmplă cu tine atunci când visezi la ziua de mâine. Uiţi de iubire, uiţi că tot ce îţi trebuie este deja prezent în tine.

Cel mai bun prieten îţi este Prezentul, locul şi timpul în care înfloreşte talentul, locul unde nu te simţi niciodată singur, pentru că tot ceea ce vezi eşti tu, iar tu eşti tot ceea ce se vede. Nu e doar o părere, nu e doar un alt rând scris într-o carte pe care o citeşti şi apoi o trimiţi mai departe. Ţine aceste cuvintele aproape, lasă-le să te poarte către locul de unde izvorăsc toate.

Respiră împreună cu mine, în timp ce ne dezbrăcăm de concepte, de ură, de gânduri meschine. Nu e o cale complicată, ci are mai multe în comun cu o artă, cu o ploaie curată ce înlătură o aşteptare deşartă. Totul a fost o minciună, o glumă nesărată, camuflată într-una bună. Tot ce ţi s-a părut că face sens... a demonstra, a deveni, a învăţa... nu a fost altceva decât un drum închis, un infern deghizat în paradis.

Nu poţi fi atins, de biciul fierbinte al judecăţii, nu ai fost nicicând o victimă a nedreptăţii. Esenţa ta e un miracol ce umblă pe pământ, a cărui faţă adevărată a fost ascunsă de ceea ce considerai important până nu de mult.

Nu ai deţinut nimic cu-adevărat, nici măcar propriul corp, fie el de femeie sau bărbat. Un rol ai jucat, un rol ce a părut important, însă unul ce a fost de la-nceput conceput eronat. Un rol limitat, ce a-nceput să te strângă, să nu mai fie bun de purtat. E păcat, să insişti în greşeală, ai căzut de mult prea multe ori în aceeaşi capcană.

Sunt aici să îţi spun că frica nu este reală, că sufletul îţi este curat, contrar a ceea ce ai fost învăţat. Un suflet ce poate părea mut, dar ale căror şoapte se dezvăluie doar celui îndeajuns de tăcut. Precum o muză, ce apare într-o lumină difuză, dar care odată recunoscută îşi revarsă darurile asupra celui care o ascultă.

Ascultă tăcerea, nu o lăsa să treacă neobservată, aşa cum ai făcut de fiecare dată. Strânge-ţi toate corăbiile atenţiei laolaltă, şi cheamă-le înapoi în braţele portului numit Prezent. Priveşte atent, fii perseverent, şi mintea ţi se va deschide, iar un foc innvincibil în inimă ţi se va aprinde.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

poezie celebră de Octavian Paler din Viaţa pe un peron
Adăugat de ea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri de nisip

Poate că nisipul din palmele mele
a fost singurătate strigată pe culmi
sau lacrimă tăcută de piatră
căzută pe un drum fără rost.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce-a fost.

Poate că nisipul din palmele mele
a dormit lângă o poveste de dragoste
sau l-a lovit vântul cu cetina palidă
căzută din stele undeva-n Făgăraş.

Dar nisipul a uitat.
Nu mai ştie ce vânt l-a cernut.
Şi ce paşi...

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândeţe din privirea
mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranşee ne aşteaptă dincolo de
proximitatea lor,
pentru a ne juca de-a v-aţi ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu,
pentru a ne calibra paşii către cruce,
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor,

pentru a privi în noi înşine ca într-un jurnal morbid de ştiri
pentru ca, mai târziu sau mai devreme, să fim năuciţi
de cât de multe adevăruri
pot fi muşamalizate de retină

şi o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaştem există
pentru care noi oamenii şi anotimpurile vieţilor noastre
nu suntem altceva decât îngrăşământ natural
pentru florile de gheaţă
de la ferestrele veşniciei.

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie totuşi să faci ceva, să te validezi într-un fel? Atunci fă atâta linişte până când dispari dizolvat în ea, ca ea. Doar atunci vei vedea că doar Liniştea face Totul! Zgomotul minţii nu face nimic altceva decât să sufoce lumea, el face doar războaie şi conflicte. Aşa că rămâi Tăcut, nu fă nimic altceva în afara Tăcerii! Ce e mai valid decât conştiinţa tăcută infinită în faţa căruia orice gând este mereu invalid? Doar fă/fii linişte!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Arăţi bine. Dar cam somnoros, după cum mi se pare.
Mihai: Da, ai dreptate. Sunt puţin obosit după petrecerea de aseară.
Lucian: Ce vrei să spui? Doar ne-am retras destul de devreme.
Mihai: Nu, tu te-ai retras destul de devreme, poate şi ceilalţi...
Lucian: Aha, pricep... Deci tu ai mai întârziat după aceea, golanule! Probabil cu Ly.
Mihai: Exact. Vezi că ai ghicit? Am întârziat. Cu Ly. Şi nu doar puţin.
Lucian: Atunci n-ar fi trebuit să te trezeşti aşa de devreme; puteai veni mai târziu, doar nu era o urgenţă.
Mihai: Lasă, recuperez eu altădată. Acum o să fac faţă.
Lucian: Deci, cu Ly... Şi ce-aţi făcut până târziu?
Mihai: Ne-am plimbat prin parcuri şi... Ştii tu, deci nu fii indiscret! Doar tu m-ai sfătuit să...
Lucian: Aşa-i, eu; să exersezi... Deci, ai reuşit s-o cucereşti în cele din urmă?
Mihai: Aşa cred.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi un vulcan e, probabil, chiar mai mult decât o dovadă de curaj. Poate că există o logică în dragostea pentru vulcani. Aşa cum există o logică în faptul că iubim mai mult viaţa după ce descoperim că o vom pierde.

Octavian Paler în Caminante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

Tu! Rătăceşti, iar eu privesc spre stele,
Nu văd nimic căci totul mi-e pustiu,
O resemnare a gândurilor mele
Mă-ndeamnă să întreb: Te voi găsi?
Doar asta vreau să ştiu...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altceva

ceea ce îmi exprimi tu
e altceva

altceva decât ceea ce electrizează alte inimi
altceva decât ceea ce face natura să înflorească
altceva decât ceea ce adună laolaltă lumea în biserici

ceva ce într-o poezie s-ar simţi ca într-o menghină
ceva mult mai presus de ceea ce oamenii profanează adesea
mutându-şi sufletele sumar îmbrăcate
de la o adresă la alta
ceva mult mai îmbietor decât orice expresie a luminii
ceva ce nici un muritor nu poate exprima cu acurateţe

da. altceva
altceva decât un zăcământ neexploatat de inspiraţie
altceva decât un simplu capriciu al sângelui meu adesea efervescent
altceva decât o simplă podgorie de dorinţe
care se aşteaptă degustate

ceea ce îmi exprimi tu
nu se spune, nu se vede, nu se-aude
este o extensie a infinitului în simţuri
este dorul sfinxului de apă
este pofta nou născutului de viaţă
este ceea ce, întins într-o grădină primăvara
îşi imaginează orbul
despre flori

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!