Pădurea din marginea caselor

Disperarea orbă-a pietrelor de ploaie,
Fremătând sub norii tineri şi grăbiţi,
Zarva răbufnită de sub muşuroaie,
Ale unor arbori ce-au căzut trăzniţi.

Se aud ca boabe, strugurii de piatra,
Agresând ferestre-n nopţile de vară,
Mă uimesc de apa care nu mă iartă,
Şi de după-amiaza, prefăcută-n seară.

Se ridică norii lunecând pădurea,
Ca la un divorţ, pleacă-ntunecaţi,
Şi ca la o pace, prevăzând securea,
Au rămas în urmă, arbori inundati.

Ştiu că în pădure, de pe scoarţe, plopii,
Zvârlu în lumină, umezeli din soare,
Din coroane umezi, şi din mâlul gropii,
Niciodată lumea, n-a părut mai mare.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt anotimp

Septembrie, seară târzie,
Fereastră lovită de ploaie şi vânt.
În colţ de odaie, aştern pe hârtie al toamnei cuvânt.

În negura serii doar norii coboară,
Cum umbre coboară în oraşul pustiu,
Pe străzi trecătorii grăbiţi către case
Par albe lumini strălucind argintiu.

Şi stelele ard colorate în noapte,
Şi vântul dansează în frunzişul căzut,
Mi-e dor de lumină, de toamna senină,
Mi-e dor de speranţă ca de un scut.

Şi simt cum iluzii şi vechi adevăruri
Aleargă fugare prin gând fremătând,
Răscoală e în suflet, răscoală afară,
În camera mea ecouri se aud.

Ascult cum tăceri în şoapte vorbesc
Cum inima îmi bate în ritmuri tribale,
Şi cred că înţeleg că rostul omenesc
Se aseamănă mult cu a toamnei chemare.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de primăvară

S-a trezit din noapte ziua luminând iarăşi pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuieşte singur norii
Într-un colţ de zare ştearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul şuierând aiurea

Roua a căzut pe frunze şi pe florile bălţate
Iarba udă se foieşte dis de dis de dimineaţă
Câte-o gâză precupeaţă merge repede la piaţă
Să culeagă ce-şi doreşte, dulce suc din flori de toate

E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mişcare
Într-un stufăriş o iadă rupe frunzele şi-o floare

Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizare

Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Gândire;
Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit,
De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire
În stinsele-i cristale ce-ascunzi nu mi-a vorbit;
Am părăsit în urmă grandoarea ta polară
Şi-am mers, şi-am mers spre caldul pământ de miazăzi,
Şi sub un pâlc de arbori stufoşi, în fapt de seară,
Cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.

Sub acel pâlc de arbori sălbateci, în amurg
Mi-ai apărut – sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, în frigurosul burg,
Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!

Sub înfloriţii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,
Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit
Se revărsa divinul în luturi pieritoare.
O, cum întregul suflet al meu ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,
Să spintece văzduhul şi – larg şi înmiit –
Să simtă că vibrează în lumi nenumărate...

Şi-n acel fapt de seară, uitându-mă spre Nord,
În ceasul când penumbra la orizon descreşte,
Iar seara întârzie un somnolent acord,
Mi s-a părut că domul de gheaţă se topeşte.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile se arcuiesc după cer

Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,

mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foşnetul viu,

în lumea ei fagurele vieţii strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleştare şi pândă.

Nopţile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n dimineţile cu trup de lumină
în care şi o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra şi cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,

se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,

inima mea bate şi se ridică cu smerenie-n piept.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure nebună

--ocoliţi pădurea!
se aud şoaptele ploii pe pomeţii pietrelor fierbinţi
--lăsaţi pădurea în pace!
murmură vântul dansând cu colbul la braţ în văzduh

vânătorul speriat caută din priviri poteci ocolitoare
iar tăietorul se uită cu spaimă în luciul securii
şi cu fereală face cale întoarsă
de departe pădurea cu pleoapele închise vibrează a taină
iar lumea temătoare priveşte peste umăr şi
paşii grăbiţi, sfărâmicioşi se aud tot mai slab

pădurea nu ascunde un zmeu sau o ghionoaie
nu există farmece cumplite sau spirite neliniştite
nici o vrăjitoare nu-i aşteaptă pe hansel şi gretel
răufăcători puşi pe jafuri nu-şi au sălaşuri în poieni
nu afli ştreanguri în care atârnă oameni
traşi de picioare de angoasele sinuciderii

pădurea este o oază cu miresme de libertate
în care frunze catifelate valsează pe aripi de vânt
pe rămurele, din cuiburi, ciripituri vesele şi armonioase
trezesc la viaţă veveriţe jucăuşe ascunse în scorburi
iarba mătăsoasă se înalţă făcând loc florilor
să zâmbească razelor de soare în luminişuri
unde căprioare cu ochi timizi pasc în turme
picuri de rouă umezesc gleznele copacilor
în dimineţile urşilor cautători de zmeură.

poezie de Vasile Lungeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de Rai...

Mii de stele strălucesc sus, pe bolta înstelată
Şi prin ele Tatăl Sfânt toată slava şi-o arată.

Ziua, bolta azurie în întreaga ei splendoare
Este plină de lumină, un ocean întins şi mare.

Soarele, un glob de aur, fu-ntocmit să ne-ncălzească
Şi pe raza lui plăcută primăvara să sosească.

Noaptea, alt luminător stă pe bolta înnegrită:
Este luna ce veghează; lumea toată-i adormită.

Când pe bolta cristalină norii nu-şi mai află loc
Vezi că Domnul te iubeşte? Ai căldură fără foc!

Iar când norii se adună după-o secetă cumplită
Iar te bucuri: după ploaie atmosfera-i răcorită!

Noi din lume-am fost aleşi, ştim că Domnu-i Ziditorul
Şi de Patria Cerească ne cuprinde astăzi dorul.

Oamenii din lume, însă, se întreabă uneori:
"Cine a făcut aceste: soare, lună, cer cu nori?"

Şi de-aceea li se-nchină lor, unor creaţii mute
Ce nu pot să le vorbească, ce nu ştiu să îi asculte.

Căutăm de mult răspunsuri la-ntrebări ce ne frământă,
Dar al Domnului Cuvânt oare câţi îl mai ascultă?

Măcar tu, iubite frate, să asculţi şi să-mplineşti,
Să te bucuri în iubire, viaţa-n Domnul s-o trăieşti.

Dincolo de norii slavei e un colţ de rai bogat
Şi dacă-mplineşti Cuvântul ţie-ţi este rezervat.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai (21 martie 2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lili Shionemann

În văi adânci, pe munţi înzăpeziţi,
Vedeam eu chipul tău,
Pe norii lunecând grăbiţi -
Cu ochiul inimii – mereu.
Au nu pricepi, iubita mea,
A inimilor rugă,
Că dragostea zadarnic vrea
De dragoste să fugă?

poezie celebră de Goethe, traducere de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

cum se uită cu ochii
umezi de căprioară
care clipesc admirând
vântul care stă de pază
în timp ce frâng razele de soare
încercând să ajung la ea cu pielea
muiată-n sare de mare
prefăcută în norii care plâng
pot să mă aplec în ochii ei
să-i văd deşertul din suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila Sa e lumină!

În dimineaţa asta, ridică fruntea sus
Şi gândeşte că te cuprinde lumina!
Dumnezeu stă în pietre, în norii cerului, în rugăciuni
Cu blândeţe ne iartă nouă păcatele!
Îndreptându-şi mâinile cu tandreţe.
Ce am fi noi oamenii fără Dumnezeu?
Mila Sa e lumină!
Dragostea sa e mângâiere
Aşa că, omule, crede pentru a te mântui pe tine.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune să laşi problemele în copac: de aici extrapolez că unii au pomi fructiferi, alţii arbori, arbori sequoia, arbori-mamut, de 150m, circumferinţa de 40m în funcţie de cantitatea de probleme. Ferice de cei care le pot lăsa în arbuşti.

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vreme de ploaie

Pe vreme de ploaie joc şah cu amicii
Sau merg paralel cu norii,
Direcţii diferite...
Cumva alternez jocul minţii
Cu cel hoinar
Care mereu se indreaptă
Spre răsărit de soare,
Contemplând frumuseţea
Salcâmilor infloriţi.

Ce adânc inoată roata căruţei in nisip
Când despică pădurea in două,
Ce verde e iarba după ploaie
Si cât de năbădăios
Spumegă râul la cascadă...

Joc şah,
Totdeauna mi-a plăcut să fiu regină
Atentă, vigilentă...
Dar uite... am pierdut,
Norocul ăsta nebun m-a părăsit
Si tura fiţoasă imi ţine calea
Pe vreme de ploaie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am ieşit afară, nu mai era nici urmă de lac sau de pădure de brazi. În faţa ochilor noştri se întindea o minunată vale muntoasă, liniştită şi tăcută, cu un aer atât de pur, de parcă ar fi fost îngheţat. Vedeam în depărtare stânci cafenii cu vârfurile uşor luminate de soare, vedeam arbori nemişcaţi, vedeam râul care clipocea vesel, scânteind printre ferigile umede. Şi totuşi inima mea era goală.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar din vol. "Călăretul orb", 1975
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crai nou

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasă aninată de tată în goruni,

Când s-a culcat, şi timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pân'o să crească iarbă mai bună de cosit.

El s-a culcat, şi, iată de când nu s-a răspuns,
La subţioară iarbă şi mie mi-a ajuns!

Să iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba, ea suie şi mai sus!

Am să mă zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mă voi face mâine cu iarbă pân'la gât?

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada vântului

vântul aleargă prin văi şi prin lunci
mângâie alene arbori, florile mirene
se joacă frenetic cu plete de prunci
dansează lambada cu Sânziene.

povestea vântului o scriu visătorii
o colorează macii din lanul de grâu
în hărnicia lui gestionează norii
în jurul pământului e diafan brâu.

vorbesc şi eu cu vântul câteodată
norii gravi negri să-i alunge departe
să nu se prefacă în furtună turbată
spulberând splendori culturi şi arte.

mirifice păduri să nu le mai bată
până cad frunzele să la ducă la moarte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Şi lumea crede
că e pădure
această turmă de arbori
ieşiţi la păscut

cuşcă -
acest azil de lei

acest crâmpei de ziar -
veşnicie.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutură norii
acest copil în joacă -
ploaie de vară.

haiku de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!