ţăranul

eu nu mă rog la munţi,
la vântul din răscruci,
ştiu că în ceaunul cu fasole
stă dorinţa ţăranului
cu pofta sănătoasă,
semeţ precum un pisc în plină iarnă,
spălat de ploi, nevoi şi viscol,
cu fruntea sub căciulă
dă glas pământului,
că acest popor nu moare
cât timp izbânda este în Dumnezeu!

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

tată îţi port hainele
grele cu toamna culeasă
pe umeri
năduşeala din amurg
ia din lumina salcâmilor
setea mă poartă prin crâng
fierbinte
caut izvoare
cântecul este liber în munţi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de atâta bine ne ia tristeţea în braţe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală şi lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt multe de spus
dar atât de puţin timp
există
încât am să mă
împrietenesc cu tăcerea

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul gând

Singurătatea este asemeni

unei ploi o priveşti dar nu atingi cerul,

ai privirea în pământ,

zeii te văd cu îngăduinţă

poţi măsura certitudinea prin ochii lor,

fiecare cuvânt rătăcit îl regăseşti

pe buze divine ca o promisiune.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este un lup fămând

aş putea să învăţ să visez
dacă nu mi-aş înghesui
singurătatea în cochilia unui melc,
am uneori cu mine sufletul
când nu-l las într-o carte
precum aş păstra o floare
un zâmbet sau chiar un fluture,
în timp ce le sărut,
femeile mele ce-şi pierd cerceii în iarbă
spun că iubirea este o iluzie,
strada va păstra
exponate de la sfârşitul lumii
în care iubirea neîmplinită
va fi ca de lup flămând
ştiu că suferind
îmbrăţişările reci
îmi vor pregăti aşternutul iernilor ce vor veni.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

au evadat griji
frici nevoi
din spasmul nopţii
zilele se zbat în gânduri negre
lumina se destramă
bunul simţ
se ascunde
te sugrumă obsesii
galantarul este gol
pe cerul încărcat
stelele ard agramat
nobleţea este
la trecut
repetenţii în cer şi pe pământ
sfinţii în redingote
semnează tratate de pace
cu necuratul
noi mai respirăm?

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este târziu

ia-ţi jaluzelele şi pleacă femeie,
lasăţi urma degetelor pe geamul aburit
de răsuflarea târzie a timpului ce moare
ucis de cuvintele aspre, pereche ţipetelor
ce îngroapă idei
drumul este golit de zmei,
nu te vei înfrunta cu arşiţa gândului,
poate vei înţelege să zbori,
să treci peste mine antipersonal,
braţele acoperite cu ghirlandele florilor cândva
sunt uscate precum trupul rătăcit în uitare,
frământată rămâne iubirea
o haină ponosită ce te cuprinde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestitorului

doreşti să te fereşti de omul spân
fals povestitor,
de veghe bancului de nisip,
poţi eşua ascultându-l,
timpul se înjumătăţeşte cu fiecare cuvânt al său
improvizat la capătul speranţelor,
monologul prelungeste hemoragia secundelor
ridică nivelul de adrenalină, indică prezenţa iluziilor sale,
martorii pierd apariţia emoţiilor sub bagheta sa,
retina veacului este plină
poveşti ieftine deşertate precum ai răsturna
tichii de mărgăritar.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut casă

îmi caut casă pe lună
ori pe o planetă insomniacă,
prin sistemul solar umblu
precum un inorog
cu cornul în vânt,
distanţele dispar în fugă,
sunt grăbit sub stele,
în ordinea faptelor
frigul din cotloane nu-mi dă pace,
ca de un incest mă feresc să calc pe raze,
am cu mine verbele şi toate poemele
eroilor ce ştiu că viaţă este
o farsă în culoarea roz.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans

să dansăm
i-am cerut
celei ce mă privea
să risipim
neputinţa
de a iubi
muzica
ne va uni trupurile
la ceasurile serii
vom afla îmbrăţişarea
cu frunze şi vânt
dorinţa va fi stăpână
luna va grăi
inimilor
din marea de cuvinte
ne vom clădi tăcerea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul

cocoşul aduce în noapte cântecul
pătrunde cu el o dată în timpanele tale
lovite cu sonorităţi înalte
înaripatul nu pregetă
să verse cântări de la
ivirea luminii pe pământ,
joacă ping-pong cu nervii tăi,
te zbaţi,
precum peştii pe uscat
inima ta tăcută
nu are pace,
cu ochii deschişi
agăţat de timp îngropi noaptea
în lumina zorilor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

poetului i-am văzut ochii
într-un roi de emoţii
deasupra fruntea străbătută
de râuri ca nişte gânduri
cu maluri abrupte
peste care trona liniştea sinucigaşe
cu sinapse sparte
la libera respiraţie a timpului
în urmă vocea
străpunsă de singurătate

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

de la ferestre deschise
îngerii
rup din linişte cuvinte
vântul este în cautarea timpului inchis
în uitare
ca într-un abator
cu amintiri sugrumate
sunt clipe in care visele devin cenuşa timpului otrăvit
în criptă tăcerea ştie să numere
timpurile însingurării.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liftul

între etaje închis în fierul contorsionat
liftul îmi este sicriu,
nu pot să privesc cerul,
fierul mă striveşte,
nu-i drept
nu sunt demn de sacrificiu,
ce să înţeleg?
când cerul nu mai este,
tălpile se descompun de durere,
nu mai am ţipăt,
acum cu mine moare copilul din suflet
imatur rămân în faţă durerii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supravieţuitor
al anilor
în care se repetă epoci

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pe un colţ de rai

a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
şi să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
şi care să-şi piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca şi cum ai plânge de frumuseţe la un colţ de rai unde sfinţii îşi plimbă câinii în lesă,
şi ştiu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarna vine

ninge trist
într-o vieţuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraş,
îngerii învinşi de timp
ştiu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aştepte valurile

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori în calendar

de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit şi murit într-un pământ numai al lor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

în ape reci stânci împădurite
stârvuri de corăbii
pânze sfâşiate
munţi de valuri spală
căutate ţărmuri
fecioria neînfricată a pădurilor de azbest
prima respiraţie nopţi de nepătruns
zări sunt ninse
zodii necitite cerul se desparte
cântec de cocoşi
nuditatea îmbracă raiul din Pacific

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unsprezece Septembrie

Bem
pasărea fără aripi
se aşază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu peşti toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
raţiei de viaţă.
Liniştita prăbuşire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!