Catacombe
în orașul acesta fiecare
ascunde câte ceva
eu nu mă ascund, aduc chitara la care va cânta
nebunul acoperit cu frunze de arțar
ca și cum și-ar striga numele
la fiecare intersecție
iar secundele nu ajung
să-și audă ecoul,
copacii
vor arunca spre el frunzele
să-l îngroape ca pe un fetus
aruncat în dimineața
în care hingherii au descărcat în catacombe cadavre de câini,
rănile lor ca un cosmar încă muscă din tihna nopților.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Orașul
nu de mult
orașul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopții,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anticarul
iau de pe tejghea
o carte
pe care nu știu când
o voi citi
veșnic prizonier visului
îmi imaginez că anticarului
îi va fi mai ușor să le strângă pe celelalte,
să-și numere banii,
să-și plătească prânzul,
din rafturi să scoată alt volum
ca și când alcolicii și-ar turna
dulcea otravă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și moartea
cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naște
cu fiecare nouă respirație
repet mersul desculț
pe margini de oglinzi
învăț lecția
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jocul
-Dacă ai fi zeu, uite ce ar trebui să faci,
auzi în somn vocea ivită din noapte.
Să joci jocul, nu ești însă singurul care câștigă!
Umpli tabla de joc
cu nume pentru fiecare zi
în care iubești un om,
el este omul creat de cuvintele tale.
Ai în grije nevoile sale
pentru fiecare dintre ele
scrii câte un poem
cum ar fi, să iubească, să urască,
să se lepede de tristețe.
Jocul se reia zilnic cu alte chipuri
cei simpli câștigă
Întreabă-te cât ești de simplu?
În fiecare zi te poți vindeca de singurătate
este jocul în care redevii om.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare
mama din conul ei de umbră strigă,
eu nu aud,
merg pe malul râului
în care luna se ascunde
la mine ajung cuvintele tatei urmate de liniște,
scăpate din cleștele nopții
au nume, se aleargă unele pe altele
într-o fugă în care timpul
rămâne în urmă, se adună și plânge
ca un copil stingher
părăsit de speranță.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericire
a face dragoste cu o femeie urâtă
ce și-a pierdut abilitatea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
și care cu ultimul strop de bucurie rămas
vrea să te iubească pe tine,
un zeu fals,
imită diminețile de toamnă
în care doar soarele alungă tristețea,
esti pe colțul de rai
unde sfinții își plimbă câinii,
ei știu că fiecare femeie este frumoasă
pentru că-ți aparțin.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al nopților
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare frumusețe are un ochi s-o vadă. Fiecare adevăr are o ureche care să-l audă. Fiecare dragoste are o inimă care s-o primească.
citat din Ivan Panin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pompierul
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
sfântă lumină a literelor
imi dai un nou rost,
mă supui minunilor tale,
miloasă cu secundele ce dau putere
timpului să mă măsoare
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul
Ca un piept dezvelit, într-o piață publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinții sacrificați
Pe scările catedralei.
Jos, orașul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veșnicie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zborul
aripi de înger
sub mantaua iernilor
lasă tăcerea
să îngroape cuvinte,
precum un
izvor acoperă
ochii,
să nu se vadă crestele
înfipte în coama cerului
de gheara de urs îndreptată
spre soare
să fure lumina,
cu opaițul sus
credințe
se revoltă,
zborul prima dorință!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire pe un colț de rai
a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
și să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
și care să-și piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca și cum ai plânge de frumusețe la un colț de rai unde sfinții își plimbă câinii în lesă,
și știu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te strigau
cuprinși de bucurii
si griji,
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită tremura,
ridicole par acum stelele arzând în van
jocul memoriei pătrunde mai adânc
să scoată din tăcere amintirea
îți pronunțau numele
iar trupul lor se scălda în împlinirea
că le erai fiu și ei erau părinți.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunzele plutesc!
Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!
Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!
Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!
Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva
au invocat-o
ca și cum și-ar fi recunoscut vina
democrația era fermecătoare în gând,
se vorbea despre ea, în numele ei,
la ospețe,
au făcut-o prizonieră cuvintelor,
se foloseau de ea
ca de un atribut în toate ocaziile
publice,
nu era accesibilă tuturor,
renunțările succesive
îi stirbeau frumusețea,
eșecurile le aruncau în spinarea ei,
timpul se strângea în poveri,
imnuri triumfale
au condus-o la groapă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-și
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinți
bă bagă -ți mintea în cap
ești o clonă într-o masă a ideilor
își răspunse el
notând discuția
în inimă
închise ochii și lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopții se strâng speranțe,
apa devine ochiul
iertării
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopții se strâng speranțe,
apa devine ochiul
iertări
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții
cu fiecare literă a numelui tău
ivit din carnea lor
părinții ades te chemă,
amintiri cucernice
atinse sunt de gânduri,
piscuri albe
în cerul așteptării
pielea lor zbârcită încă tremură,
ridicole par acum stelele arzând în van,
jocul memoriei pătrunde tot mai adânc
scoate din tăcere soapte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!