Înfrângerea turnului

pietrele turnului
scoase de mine din zid
iveau ferestre

eu părusem că sunt chiar turnul
dar eram doar
aerul albastru dinăuntru
ce conţinea lumi feerice,
vulnerabile

cu fiecare piatră căzută,
cei dinafară
mă respirau, mă simţeau
şi li se dezlipeau pleoapele

astfel,
toţi oamenii aceia necunoscuţi,
îmi deveneau cunoscuţi
datorită clipei lor de-adâncă-asemănare,
acea clipă-n care zâmbeau
şi exclamau clar:
"Te văd, te văd, te văd!"

eram din ce în ce mai vulnerabilă,
şi tocmai de aceea,
mai bucuroasă

şi noi toţi
ne recunoşteam
în gustul zmeurei
de lângă prispa milenarilor
noştri
bunici
comuni
care nu ştiau niciun turn
înafară de cel al cerului!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rose (în vârstă): Toţi îl priveau ca pe "Vaporul de Vis". Pentru mine, nu era decât un vapor de sclavi, care mă purta înapoi spre America, în lanţuri. Pe dinafară, eram întruparea unei fete bine-crescute. Pe dinăuntru, mă sufocam.

replică din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram ochiul

eram ochiul

de tigru tăcut în noapte
neînfricat în beznă
mă mişcam ca un râu curgător
eram chiar fratele lui
ţineam maceta în dreapta
şi baioneta în dinţi
îi simţeam gustul de metal
de sânge amestecat cu mâl
mestecam frunze de mate
ayahuasca o sorbeam sub clar de lună
ritualurile şamanice mă transformau
în nor în apă în râu
curgeam cu pistolul mitralieră pregătit
eram gata să mor
eram gata să trăiesc din nou

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea noastră, cei mai săraci sunt aceia care râvnesc la podoabe; cei care ştiu cel mai puţin o limbă sunt aceia care, în timp ce vorbesc limba maternă, folosesc cuvinte străine; cel mai puţin milostivi sunt aceia care iubesc pe toţi oamenii; iar cei mai săraci cu duhul sunt aceia care se proclamă oameni serioşi.

citat din Sibil
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat. Eram o invenţie atât de faină

Ţi-au extirpat
Coapsele din şoldurile mele.
În ceea ce mă priveşte,
Toţi sunt nişte chirurgi. Absolut toţi.

Ne-au demontat
Pe unul din celălat:
În ceea ce mă priveşte
Toţi sunt doar nişte ingineri. Absolut toţi.

Păcat. Eram o invenţie atât de faină
Şi de drăgălaşă.
Un aeroplan construit dintr-un om şi o femeie.
Aripi şi toate cele.
Am plutit puţin deasupra pământului.

Şi, puţin, chiar am zburat.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata

fata mergea pe nisip
fata mergea pe ape
fata mergea pe cer

ea păşea pe unde
nu era drum făcut
nici de oameni,
nici de peşti,
nici de păsări.

uneori mai întâlnea
câte un înger
care se mira că ea
e pe acolo fără să aibă aripi.

dar ea păşea stârnind timpul
să se mişte în forma vietăţilor
concentrice gândului ei.

şi aerul se pornea să călătorească
împreună cu ea mai ales
de dragul rochiei de culoare roşie
cu care era îmbrăcată pe dinăuntru
şi pe dinafară.

ia te uită cum vântul
duce petice din veşmântu-i
pe toate planetele unde
acum trandafirii sunt roşii.

ssst! să nu spui nimic!
tu... doar culege-le mireasma
şi-apoi păşeşte în orice direcţie.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fetiţă cânta în corul bisericii

O fetiţă cânta în corul bisericii
Despre toţi oamenii trudiţi dintr-o ţară străină, păgână,
Despre toate navele risipite pe-oceanele lumii,
Despre toţi cei care-au uitat de bucuriile aflate la-îndemână.

Vocea ei se înălţa tot mai sus, tot mai sus, spre turn,
O rază i-a căzut pe umărul de-o albeaţă divină.
Din întuneric toţi credincioşii priveau şi-ascultau
Rochia aceea albă cântând în lumină.

Şi toţi chiar credeau că,-n sfârşit, sosea bucuria,
Că toate navele-au ajuns tefere-n port,
Că-n nişte ţări îndepărtate şi străine toţi oamenii trudiţi
Au găsit un mângâitor, o viaţă oferind puţin confort.

Glasul era atât de dulce, raza soarelui atât de subţire...
Iar chiar acolo, acolo lângă Sfânta Poartă
Care cunoaşte toate misterele, un copil plângea
Pentru cei plecaţi, care nu se vor mai întoarce niciodată.

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

casa fără bec -
doar Luceafărul ştiut
pe dinafară

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

straja turnului -
rândunelele-n cuiburi
pe metereze

haiku de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babel

Acesta este turnul meu
Ce-i şi blestem, şi dor ceresc,
Un turn pe care Dumnezeu
Nu m-a oprit să-l construiesc.

L-am ridicat c-un singur scop,
Să am pe cine să slăvesc
Şi să opresc noul Potop
Să-nghită neamul omenesc.

Acesta este turnul meu:
Destin - Alea Iacta Est;
Urmez spre stele un traseu
sublim, transcendental, onest.

Descins din anticul Orfeu,
Cu versul pietrele vrăjesc
Şi când sunt aştrii-n apogeu
I-aduc în mine şi-i zidesc.

Acesta este turnul meu
Clădit din verbul "te iubesc",
Vi-l las şi vouă ca muzeu -
Chiar dacă prea puţini citesc...

poezie de Ionuţ Caragea (22 martie 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amos Sibley

Nu caracterul, nici forţa, nici răbdarea
Aşa cum credea oraşul m-au ţinut
Lângă soţie, în timp ce predicam,
Urmând calea pe care Domnul o alesese pentru mine.
O dispreţuiam ca fiind cicălitoare, ca pe o femeie uşoară.
Eram conştient de adulteriile ei, ca de altfel toţi ceilalţi.
Aşa fiind, dacă divorţam de ea
Trebuia să mă las de preoţie.
De aceea, pentru sluji Domnului şi a strânge răsplata,
Am rămas cu ea,
Asfel m-am minţit pe mine,
Astfel am minţind pe cei din Spoon River!
Am încercat să ţin discursuri, să engravez cărţi,
Să candidez la alegeri, cu un singur gând în minte:
Dacă astfel reuşesc să fac bani,
O să divorţez de ea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie.

citat clasic din Alexandru Pesamosca (15 mai 2013)
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră cu ochi

O piatră cu ochi
Se uită la mine,
Ea cunoaşte liniştea,
Eu nu sunt de piatră,
Ea cunoaşte limbajul ploii,
Eu sunt grăbit, deschid umbrela,
Ea a fost om, pe când eu
Eram piatră, astfel ne privim în secret,
Eu – o biată carne cu suflet, acolo,
Ca un câine credincios – sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glissando

În clipita trezirii suntem - toţi - îngeri.

Fiecare pat e incolor ca un cristal plutitor,
neatins de ceva numit abia mai târziu
rază de soare

Şi-nainte de a se crăpa oul luminii
sub spinul nostru...
chipul ne este aşa inocent.

Nu bănuim existenţa banilor,
nu ne interesează lifturile;
nu auzim aplauze,
iar fotoliile ne sunt indiferente.

O secundă nu putem răni pe nimeni;
nu cunoaştem minciuna,
nu gândim, nu articulăm.

Doar stăm pe lama cuţitului
ce va despărţi albul de negru.

Oh, da! Acea clipită din rai
înainte de a deschide:
pleoapa de carne
uşa maşinii, străzile,
telefoanele,
şedinţele, gurile...
inimile

În clipita trezirii suntem - toţi - îngeri.

Apoi devenim un fel de
cactuşi crescuţi din cactuşi,
asasinându-ne unii pre alţii
chiar şi atunci când credem
că ne-mbrăţişăm.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de Copil

Mă trezesc adesea c-un gând,
Cu o melancolie sufletească.
Mi-aduc aminte că eram mic şi blând,
Într-o copilărie autentic românească.

Îmi plăceau dulciurile ca şi acum,
Şi tare mult îmi mai plăcea viaţa.
Acum că-s mare vreau doar să spun,
Că suntem copii dacă iubim dimineaţa.

Eram energic şi încă sunt şi acum,
Zburdam, făceam mişcare zi de zi.
Acum tot ceea ce vreau să spun,
Zâmbind, vom fi copii în fiecare zi.

E duminică azi, şi întâi iunie,
Această poezie e pentru toţi.
Indiferent de rasă şi etnie,
Bunici, părinţi, copii şi nepoţi.

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câţiva ani după ce am greşit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.

citat clasic din John Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!