Balenele nu plâng

Ei spun că marea-i rece, dar marea conţine
cel mai fierbinte sânge, cel mai sălbatic şi mai imperativ.
Toate balenele din străfundurile abisale sunt fierbinţi, în vreme ce
se-avântă fără contenire spre spaţii noi şi se scufundă sub aisberguri.
Balene-albastre, caşaloţi, rechini ciocan, ucigaşii acolo lovesc,
acolo aruncă la suprafaţa mării respiraţia lor năvalnică şi fierbinte!
Ei şi ele se leagănă, se leagănă, prin senzuale ere lipsite de vârstă,
în adâncurile celor şapte mări –
pendulează prin apa salină într-o beţie desfătătoare,
iar la tropice se-înfioară-n talazuri de dragoste
şi se răsucesc în masive şi intense dorinţe asemeni zeilor.
Apoi, în patul din adâncurile mării albastre
marele taur se lipeşte de mireasa lui,
un munte presând alt munte,-n bucuria vieţii:
şi, izbucnind din înlăuntrul fremătător al oceanului roşu de sângele balenei,
o protuberanţă lungă, violentă, un vârtej marin vine şi se-înşurubează
în cheutoarea moale, neîmblânzită, a celuilalt trup imens.
Şi peste podul care-i uneşte-n minunea-încleştării lor clocotitoare
trec arhangheli în flăcări prin pânze de ape, încoace şi încolo,
fără contenire, arhanghelii fericirii,
dinspre el spre ea, dinspre ea spre el, marele Heruvim
aşteaptă balenele-n mijlocul oceanului, suspendat pe valurile mării,
acolo în marele paradis al cetaceelor din străfunduri, al vechilor ierarhii.
Şi enormele mame se odihnesc visând cum puii le sug laptele,
cu minunaţii lor ochi de balenă deschişi în apele-începutului şi-ale sfârşitului.
Iar când se-apropie un pericol, masculii
adună femelele şi tineretul în cerc, deasupra mareei celei fără de odihnă,
aliniindu-se ca nişte Serafimi uriaşi şi feroce în faţa primejdiei,
înconjurând continuu adunătura aceea de monştri ai iubirii.
Iar toate acestea se petrec în mare, în sarea
unde Dumnezeu este de asemenea iubire, dar fără cuvinte:
şi Afrodita este fericita, prea fericita,
soţie a caşeloţilor!
Iar Venus se zbenguie printre peştii mării şi este femela delfin,
este voioasa, pitoreasca balenă alintându-se-n mare şi-n iubire,
este femela ton albacora, rotundă şi radioasă printre masculi,
plină de sânge fericit, curcubeu întunecat în extaz, fulgerând în mare.

NB
In anul 1922 D. H. Lawrence şi soţia lui Fried erau în Wellington, Noua Zeelandă, de unde Mansfield au trimis Katherinei o carte poştală cu doi aborigeni maori într-un tufiş, amintindu-i de locurile ei de baştină. " Aici fiind, ne gândim foarte mult la tine!". In timpul acestei vizite în emisfera australă, DHL a văzut migraţia balenelor în cursa lor anuală la nord de Antarctica, respectiv înapoi spre sud, călătorii pe care marile cetacee le fac pentru hrană şi pentru împerechere. Noua Zeelandă este periodic vizitată de toate tipurile de balene ( albastră, roz, albă, cu cocoaşă etc), iar depresiunea din Oceanul Pacific localizată între Noua Zeelandă şi Tonga, cu adâncimi de peste 3000 metri, este casa caşelotilor burlaci, mereu la pândă în întuneric, hrănindu-se îndeobşte cu calamari uriaşi. Exemplare de calamari de peste 20 metri lungime au fost găsite de pescarii din zona Kaikoura – Christchurch.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!

poezie celebră de Sfântul Francisc de Assisi
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni pescari la malul mării

Se întâlnesc acolo în fiecare dimineaţă... în fiecare zi a anului.
Se adună la capătul digului... cu toate sculele lor de pescuit.

Uneori se salută unul pe altul strigându-se pe nume.
Uneori doar îşi zâmbesc...
Uneori fac numai un gest cu mâna...
un semn cu ochiul sau din cap.

În vreme ce pun momeala-n cârlige şi aruncă firele
sporovăiesc fără contenire – despre vieţile lor,
despre familii, iar uneori despre pescuit...
aceşti bătrâni pescari de la malul mării.

De-i întrebi, dacă-au pierdut o zi de pescuit vreodată,
ei îţi răspund de-îndată...: " Noi? Niciodată."
Sunt fericiţi dacă prind vreun peşte,
iar dacă nu, împăcaţi.
Pentru că deşi pescuitul i-a adus împreună,
din câte simt eu,
aici este vorba mai mult decât despre pescuit –
aceşti bătrâni pescari de la malul mării...

poezie de Jim Yerman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate emisferele

Părăsiţi pentru o vreme ceea ce vă este familiar.
Lăsaţi-vă simţurile şi trupurile să se extindă-n afară,

Ca un anotimp binevenit
Peste păşuni, peste ţărmuri şi dealuri.

Deschideţi Acoperişul.
Ridicaţi o noua baliză bucuriei
Şi iubirii.

Ca o floare de nopte care se deschide,
Gratificaţi-vă cu esenţa primordială a parfumului fericirii
Şi a ofrandei
În întreaga voastră alcătuire.

Treceţi, pentru o zi, într-o altă încăpere a minţii.

Toate emisferele existente
Se găsesc lângă un ecuator
Din inima voastră.

Întâmpinaţi-vă
În toate celelalte o mie de forme ale voastre,
În vreme ce încălecaţi mareea ascunsă şi călătoriţi
Înapoi acasă.

Toate emisferele cerurilor
Conversează aşezate
În jurul unui foc,

Împletindu-se împreună
În Marele Cerc dinlăuntrul
Vostru.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşterile mării

În peşterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca nişte scoici
le poţi ţine în palma ta.

În peşterile mării
zile întregi ţi-am scrutat privirea
şi nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tunelul de tăcere

(cărarea-i pierdută)

1.

împărţim din durere
aşa cum împărţeam înainte ţigările

în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă seminţe

cuvintele-şi lasă neputinţele-n faţa durerii
unde vezi un scaun liber
acolo eşti tu
unde sunt două
acolo suntem noi
şi dacă-s mai multe libere
tot noi suntem
pentru că împreună
le ducem pe toate

un ţiuit ca de greier
se joacă pe creier
taci şi ascultă
ai auzit?
vreau să mă asigur
că nu-i doar o părere
o iluzie

2.

sensul vieţii
se zice că-l afli
pe întuneric

depănăm firul
prin labirint
într-o direcţie necunoscută

dorul se face nod tare
de nedestrămat

în 17 minute
vin să te iau la dig
acolo-i locul crescut
din versul acela cu cerul
şi cuibul de lebădă

3.

însemnări pe scări
ochi verzi, gânduri albastre
fericirea cu dezastre

I still consider myself a true novice

- mai caută o dată
- bine, aşteaptă un pic

chestia aceasta-i prea de tot
My work has just begun.

4.

din când în când
mă bate aşa
câte un gând
să fac câte-o rătăcire
prin locurile pe unde
cărarea-i pierdută
pentru că pe acolo
nu prea ajunge picior de om
doar năluciri de zbor şi arătare
făcând din zbor să crească umbruţa de răcoare

treaptă după treaptă
scară după scară
spre seară

în ziua aceea de vară...
ne-am plimbat toată ziua prin soare
la mare-am ajuns doar înspre seară
ne-am oprit pe plajă la Pescărie
aceeaşi mare albastră-verzuie
ca la Eforie

5.

portret între niciodată şi întotdeauna
face împreună cu noi socotelile-n care
esenţialul doar există
nu se exprimă
pentru că aşa este el
inexprimabil

în pasul piticului
pe urmele uriaşului
un maestru al nimicului

6.

Prin tunelul de tăcere, cere, cere
Un ecou, ou, ou, ouuu
Ca un val, val, vaaal
Nou, nou, nouuu
Vine, vine, vine
Ca un munte de durere
Nu ca un munte
Chiar un munte
Munte, munte, munteee
În care cântă paseri din nunta viselor

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă credinţă

Azi noapte m-am gândit la noi, şi cerul luminat de stele
Făcea ca valurile mării venind din larg învolburate,
Să vadă cât de tristă sunt şi cât de mult privesc spre ele
Şi încă te aştept să vii pe o corabie cu pânze albe şi curate.

De mult nu te-am văzut iubite şi-un dor de tine mă omoară
Şi-aş vrea între pământ şi cer o scară să-mpletesc din vers,
Facându-mă să cred că vii iar gându-acesta mă-nfioară
Eu neavând ce să-ţi ofer decât iubire sau, pe mine mai ales.

Simpla credinţă-ntr-o iubire ce nu se va sfârşi vreodată
Este dovada că prin gânduri tu vii cu fiecare val,
Iar universul nu-mi va cere pentru iubire nici-o plată
Lasându-mă să te aştept mereu, aici la margine de mal.

De mult n-am mai văzut iubite un soare-n dulce răsărit
Cu pescăruşi zburând în stoluri veniţi acum din largul mării,
Şi parcă-n flăcări ochii mei pe tine-acolo te-au zărit
Făcându-mă să cred de-a pururi în veşnicia depărtării.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil al mării

Iubitul copilei Marjory
A avut o oră de viaţă plină ochi;
Acum bătrâna doică, marea, care cu alge îl împodobi,
Îl leagănă şi îi cântă de nani-nani şi deochi.
Fetiţa copilei Marjory
Are-n sânge, să-i pulseze fără încetare,
Soarele strălucitor de miazăzi
Şi, de neînvins, voioasa mare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E pace pentru noi

Am aşteptat clipa
Să fiu suficient de liniştit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu eşti aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Şi o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voinţă
Se numără şi aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau şi pe tine
Şi tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Şi nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Şi cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Şi vreau să înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Con invers

o fereastră a mării pătrunde
printre jaluzele
oamenii fac opţiuni irevocabile
trei dus-întors una
doar dus
iar unde se întâlnesc
putem să ne vedem pe noi

acolo unde
zidurile sunt împovărate de
apăsare
greutate care face toate ceasurile
să meargă

spune-mi
de ce nu părăsesc camera asta
de ce
tu eşti aşa reală şi eu un biet poem învechit
spune-mi de ce cobor spre salonul 3
spre camera rotundă
spune-mi de ce surâsurile trec la
o oră distanţă dincolo de
suferinţă

gaudi nu face asemenea promenade

poezie de Alexandru Velisar
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

În fiecare clipă, de pretutindeni, răsună chemarea iubirii:
Noi ne înălţăm către cer, cine vrea să vină cu noi?
Noi am fost în paradis, am fost prieteni îngerilor,
Iar acum ne întoarcem acolo, căci acolo este tărâmul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili şi mai puri decât îngerii:
De ce să nu ne ridicăm chiar deasupra acestora?
Ţelul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fină cu lumea plină de noroi?
De ce aţi coborât aici? Luaţi-vă bagajele şi mergeţi înapoi.
Ce este acest loc?
Şansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum păsările mării, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea această pasăre, născută din mare, să-şi facă cuib aici?
Altfel cum ar putea valul să urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stăpânul tău?" a venit
şi a spart vasul acestui corp;
Iar atunci când vasul este spart, viziunea clară revine
Şi odată cu ea (survine) fuziunea deplină cu EL.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Există o tăcere unde n-a fost niciun sunet,
O tăcere unde niciun sunet nu se poate auzi,
În mormântul rece – în adâncurile mării gri
Sau în deşertul unde nu trăieşte niciun suflet.

E surdă, trebuie să doarmă ferită de-orice foşnet;
Făr-auzi şoapta sau cel mai uşor pas al celor vii,
Pe acolo trec doar umbre ceţoase şi norii cenuşii,
Care nu scot o vorbă peste pământul mut, indiferent:

Dar în ruinele-nverzite, între zidurile dezolante
Ale vechilor palate, unde-a trăit Omul odinioară,
Deşi vulpea şi hiena, care scot urlete vibrante,
Şi buhnele, care continuu printre ele zboară,

Înteţesc ecoul în tânguirea vânturile joase, persistentă –
Acolo-i tăcerea autentică – singură, de sine conştientă.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăznesc să te întreb...

Îndrăznesc să te-ntreb, de mâine cine sunt dacă florile mor,
Şi cui voi lăsa moştenire tăcerea acestei iubiri răvăşite,
Căror fluturi le voi da mireasma să mi-o poarte în zbor
Spre cetăţile de la marginea mării de valuri mereu părăsite?

Aici pe pământul acesta arid sunt totuşi un om stingher,
Corăbiile se scufundă în porturi şi catarge se rup în neştire,
Îndrăznesc să te-ntreb, cât de frumos poate fi un vis efemer
Şi cine sunt eu, nestatornică, rătăcită prin această iubire?

Îndrăznesc să mai cred că viitorul ne mai este aproape,
Întrebarile toate îşi vor găsi şi ele cândva un răspuns
De ce fug uneori corăbiile sau se scufundă în ape,
De ce viaţa aceasta pentru nimeni nu este de-ajuns?

Doamne şi câte întrebări mai sunt înca în lume,
Si cât de multe înca îndrăznesc să te întreb, dacă ai şti!
Unde este cetatea aceea atat de visata de mine,
Şi unde mai sunt eu ce atâta mă caut, şi nu mă mai pot găsi?

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (7 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Valurile se împreunează undeva
în adâncurile mării...
E-atâta pace acolo în lumina răsăritului...
revărsându-se apoi peste tine, femeie...
Peste sufletul tău...
Între ţărmurile fiinţei tale...
asemănătoare unui tumult..
unui abur greu
care-ţi goneşte plânsurile fierbinţi
Cu frigul singurătăţii...

Pustie eşti tu femeie, pustie ca un clopot...
pe dinăuntru umplută cu cântece care niciodată
nu se înalţă destul...
Te veghează soarele şi norii
în jurul tău creşte depărtarea...
Te urmăreşte taina adâncurile... pe care o îngropi
iar şi iar...
într-o zi aidoma celorlalte...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!