Pescari visând

Nu mai am demult nici un fel de scop...
De aceea zilele mele sunt atât de liniştite;
toate sunt la fel, se-înalţă şi coboară
ca plutele de la undiţele unor pescari căzuţi în reverie...
pescari care-au uitat întru totul de ce-au venit aici.

Stau aplecaţi peste balustrăzile podului,
uimiţi de uşurinţa cu care
pot contrabalansa golul
din vieţile lor...
gol care pare să-i fi ameninţat dintotdeauna.

Ochii lor sunt închişi, genele
încremenite, feţele
atât de calme şi de subţiri
încât, în mod sigur, Infinitul se poate
plimba printre ele cum îi place.

poezie de Josef Tomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de suflete

Inima doare...
Nimeni nu ştie cât!
Au venit pescari de suflete
Să prindă perlele existenţei..
Talpa frământă neputincioasă durerea.
O udă cu sânge...
Sufletul plânge!
Braţele se întind ca o caracatiţă
Pe catafalcul cunoaşterii.
Unde sunt oamenii?!
Un mediu acid care nu se mai poate numi Umanitate...
Toxic destin viitorul planetei
Va contopi.
Va răsări un deşert al tăcerii
Şi moarte...
Nu vor mai exista verbe,
Nici noapte, nici zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poate singurul care a priceput dimensiunea shakespeare-ană a fiinţei tale, precum îmi place să cred că eşti singurul care ai pătruns incurabilul trecerii mele printre dobitoace. Îţi scriu din oraşul în care toate îndoelile sunt permise, şi care adaugă umbrelor mele un parfum de cangrenă. Sunt fericit că pot să stau aici singur, neînchipuit de singur, şi că sunt departe de Balcanii în care numai tu justifici apariţia soarelui. Cu vechea dragoste, a lui E. Cioran.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceţi voi doi aici?
Jen: Doar savurăm arta dansului de salon.
Penny: Nu v-am spus că voi doi sunteţi talente înnăscute? Mult mai bine decât ăştia doi şi au fost aici toată săptămâna. Dar voi doi aţi fost împreună, nu?
Jen: Ă... nu acum, bine?
Penny: Am dreptate, nu-i aşa? Aţi fost împreună, nu a mers. Dar apoi aţi trecut peste toate neînţelegerile şi acum aveţi încredere unul în celălalt, nu? Se vede din modul în care dansaţi. Se vede că există încredere. Ăştia doi pe de altă parte...(Arată spre Joey şi Pacey care dansazează) O cu totul altă poveste. Uită-te la ei. Uită-te la... poziţia lor, la tensiunea din braţele lor...
Pacey: E vreo problemă?
Penny: Ce am spus eu despre corpurile care se ating?
Joey: Nu, îmi pare rău.
Pacey: Nu o să se întâmple asta, bine?
Penny: Sigur... vedeţi la ce mă refer? Se observă ostilitatea, cum sunt plictisiţi unul de celălalt, ca să nu mai vorbim de cearta continuă şi de strigarea pe numele de familie. Sigur sunt în fazele de început ale unui ritual de împerechere a unor nebuni.
Pacey: Ce?
Joey (râde): Ai înţeles greşit, cucoană.
Penny: Pe bune? Aşa să fie?
Pacey: Da, întru totul.
Joey: Nici că ai putea greşi mai mult.
Penny: Bine. Este destulă tensiune sexuală încât să dea naştere unui sărut. Nici nu-mi amintesc ultima dată când am văzut pe cineva dansând atât de prost... serios...
Dawson: Stai aşa, crezi că, doar pentru că nu ştiu să danseze, ei doi...?
Penny: Este o teorie pe care am îmbunătăţit-o după ani de experienţă... dacă două persoane dansează atât de prost, atunci sunt nebuni unul după celălalt... dansul nu minte.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni pescari la malul mării

Se întâlnesc acolo în fiecare dimineaţă... în fiecare zi a anului.
Se adună la capătul digului... cu toate sculele lor de pescuit.

Uneori se salută unul pe altul strigându-se pe nume.
Uneori doar îşi zâmbesc...
Uneori fac numai un gest cu mâna...
un semn cu ochiul sau din cap.

În vreme ce pun momeala-n cârlige şi aruncă firele
sporovăiesc fără contenire – despre vieţile lor,
despre familii, iar uneori despre pescuit...
aceşti bătrâni pescari de la malul mării.

De-i întrebi, dacă-au pierdut o zi de pescuit vreodată,
ei îţi răspund de-îndată...: " Noi? Niciodată."
Sunt fericiţi dacă prind vreun peşte,
iar dacă nu, împăcaţi.
Pentru că deşi pescuitul i-a adus împreună,
din câte simt eu,
aici este vorba mai mult decât despre pescuit –
aceşti bătrâni pescari de la malul mării...

poezie de Jim Yerman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipe...

Printre creste de valuri, noian,
Trece viaţa grăbită prin ani.
Trec clipe-n clepsidre
De game sinistre,
În revărsări
Printre ape zălude...
Timidă tresare o rază,
Surâde,
De veşnicie mă leagă avan.
Şi proaspăt răcoarea
Revarsă miresme,
Urcă un deal.
În fragedul verde de sus
Zulufii valsează,
Zefirii în cercuri
S-au dus.
Adie o zare senină
În linişti de pomi tăinuiţi...
Demult răsfăţată,
De toţi căutată
Renaşterea zilei
Cuminţi!
Noianul de verde
Doar verde pledează
Prin timp,
Peste timpi, printre noi...
Deşi surugiii
Dau bici şi avansează
Printre iernile
Cu vise în toi!...
Ea, poezia

Cea mai frumoasă poezie
E aceea,
Care pe mine mă întregeşte;
A visărilor,
Şoptirilor mele de dor...
Ori, poate, mă dojeneşte uşor,
Întru o prosperare!
Popas ori refugiu în căutare,
Întru o echilibrare...
De acolo de unde sunt,
Unde
Pot fi!..
Acolo mă pot întâlni,
Cu împăcările,
Credinţele mele toate,
Demult obsedate,
De toţi căutate,
Ce le port ori
Le pot răsădi
Peste o noapte,
Pentru o zi,
Cu aură de pământesc,
Pe gene,
Spre ochiul ceresc...
Unde sunt
Ori suntem!
Ori, poate,
E raza de soare,
Cu chipul domnesc
Ce în cale mi se arată?
Ah, altul ori alta...

Alţii sunt paşii
Cu care păşesc,
Alţii sunt ochii
Cu care privesc,
Altul acuma
E gândul meu,
Altul ori alta
Acuma sunt eu.

Altă tresare
Privire de nea,
Altul e soarele,
Ce mă încălzea,
Alţii... ori alte
Trec umbre-n ecou,
Aşteptarea pare a fi
Doar gândul meu!

Altul e drumul,
Ce acum îl măsor,
Altul e spicul
De rouă in zori,
Altul... ori alta
E şoapta mea,
Soarta-mi oferă,
Să trăiesc eu aş vrea!...

Alte cocoare
Roiesc lin pe cer,
Alţii bobocii
Iubire ne cer,
Altă-i scânteia
În noaptea grea,
Tăcerea e una
Să vorbească ar vrea!

Alte sunt grijile
Ce urmăresc,
Altă lumină
Întrezăresc,
Alt Orizontul
Îmi bate în piept,
Alt, cu tot altul,
Amurg eu aştept!

Altă alee
Mă cheamă-n popas,
Alte sunt clipele
Ce ne-au rămas,
Altul ori alta
Cu totul sunt eu,
Acelaşi izvorul –
Sfântul meu!

Alta-i culoarea pe cer –
A mea stea!
Şi inima-mi bate!...
Aceeaşi e ea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea mării

În liniştea nopţii de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniştea nopţii de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peşterile de dedesupt
Ai mei sunt morţii de ieri
Şi morţii de demult!

Şi mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Şi care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!

** Pescuitul în arealul Georges Bank a fost mereu o activitate periculoasă.
În anul 1879 şi-au pierdut vieţile pe mare 249 de pescari în zona Gloucester-Cape Ann,
iar o flotă de 14 nave de pescuit a dispărut numai în luna februarie a aceluiaşi an nefast.

poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt moştenitorul faptelor mele ( extras )

Sunt sigur că-ntr-o zi voi fi un moş; nu pot evita îmbătrânirea.
Sunt sigur că mă voi îmbolnăvi; nu pot evita boala.
Sunt sigur că voi muri; nu pot evita moartea.

Voi fi separat şi îndepărtat de tot ce îmi place şi iubesc.

Eu sunt proprietarul faptelor mele, moştenitorul lor;
faptele sunt pântecul din care-am izvorât,
faptele sunt relaţiile mele, faptele sunt protectorii mei.
Sunt moştenitorul tuturor faptelor pe care le săvârşesc,
bune sau rele.

poezie de Upajjhatthana Sutta, text budist, cca 500 î.e.n., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

fericire

Fericirea are o poveste care nu este povestea obişnuită; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt şterse de însăşi perfecţiunea lor, încremenite într-o estompare veşnică...

definiţie de Pascal Bruckner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm (Pornind de la Walt Whitman)

Pe ţărm, femei stau şi privesc
Pescarii ce se întorc din larg.
Sunt pescari tineri şi pescari bătrâni.
Cei tineri se întorc cu inima tânără.
Cei bătrâni cu inima şi mai tânără.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Şi ies, la ceasul nopţii, din cuibul lor, târziu.

Şi sunt şi fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipeşte, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!

Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu ştiu
Prin colţuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.

De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi şi umezi, la Ea să mă tot uit,
Deşi c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu! Nu sunt deloc modest, dar nici nu mă prefac; de obicei, sunt sincer, foarte sincer. Şi doar atât. E adevărat, nu-mi place să fiu lăudat, dar nici criticat. În general, nu-mi place să se vorbească despre mine, să se comenteze pe seama mea, dar nu pot evita să se întâmple astfel. Şi de fapt, sunt aşa cum sunt şi n-am ce face, pentru că ăsta sunt eu, iar dacă celorlalţi nu le place, treaba lor, cu atât mai rău pentru ei, pentru că nu intenţionez să mă schimb, rămân aşa cum sunt: Un Don Juan faimos sau nu, un matematician celebru sau nu, preferatul domnului director sau nu... Asta e! Ăsta sunt eu: Lucian Enka. Şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucureştiul îmi place că nu te presează nimeni aici, poţi să treci şi pe roşu dacă vrei şi e ok. Şi apoi, e frumos că oamenii se salută pe stradă, în fine sunt mărunţişuri. Ştiu că în România mulţi oameni trăiesc în lipsuri, dar cu toate astea văd în parc cupluri tinere şi în vârstă, stând pe bancă şi îmbrăţişându-se, îndrăgostiţi, şi oameni de 20 de ani, şi de 60. N-am mai văzut asta în Europa. Să vezi aşa ceva în Germania? Sau în Anglia, în Scoţia, Suedia ori Austria? Nici vorbă! În aceste ţări totul este atât de organizat, atât de predictibil! Or, în România totul pare intim, aerisit, neaglomerat - oamenii, ritmul vieţii. Aici totul curge mai lent decât în alte ţări, oamenii parcă nu se grăbesc, iar asta mi se pare încântător!

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wynken, Blynken şi cu Nod

Wynken, Blynken şi cu Nod, aventurieri din fire,
S-au îmbarcat ieri noapte pe-un pantof de lemn
Şi-au navigat pe fluviul razei cristaline
Spre marea cea de rouă. Cuprinsă de-un curios îndemn,
Luna i-a întrebat, "ce vânt v-aduce, ce dor nu vă mai încape?"
"Am venit să pescuim hering," au răspuns ei,
"Un peşte care se zbenguie-n aceste minunate ape;
Avem năvoade ţesute cu fire de aur şi de-argint, ehei!"
Şi-au zâmbit
Wynken,
Blynken
Şi cu Nod.

Luna a râs şi-a fredonat un cântecel,
Iar pantoful i-a legănat întreaga noapte –
Şi vântul, cu aripi uşoare de porumbel,
A ciufilit valurile de rouă peste poate.
Heringii erau steluţe şi se vedea-n apă, ca prin geam,
Cum înotau-n marea-aceea luminoasă.
"Noi aruncăm plase printre insuliţe de mărgean,
Netemători de mareea-înaltă sau de mareea joasă,"
Cântau cei trei pescari, plecaţi demult de-acasă,
Wynken,
Blynken
Şi cu Nod.

Toată noaptea-n acel sublim decor
Au pescuit steluţe-n marea limpede şi sinuoasă –
Apoi a coborât din slavă pantofiorul zburător,
Aducându-i pe tustrei acasă:
"Am navigat cu multă, multă măiestrie şi parcă
Eram într-un basm, acolo-n barcă";
Unii pretind că,-într-adevăr, în vis doar
Au plutit cei trei pe marea cu obrazul de cleştar;
Dar eu ştiu numele lor, care mai de care mai pescar:
Wynken,
Blynken
Şi cu Nod.

Wynken şi Blynken sunt doi ochişori
Şi Nod un cap micuţ,
Iar pantofiorul cu care-au plutit sub nori
E oliţa de sub pătuţ;
Aşa că închide ochii când cântă mama ta
Despre priveliştile feerice din această lume,
Iar într-o zi, redescoperindu-le, te vor încânta
Şi tu le vei chema pe nume...
Acolo unde trei pescari se legănau într-un pantof, şi-anume:
Wynken,
Blynken
Şi cu Nod.

*** Sunt foarte multe păreri şi opinii privind sursa acestui poem care a inspirat
sculptori, muzicieni şi cineaşti ( inclusiv pe Walt Disney).
Se pare, totuşi, ca sursa primară a fost un vechi cântec de leagăn olandez.

poezie de Eugene Field, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Conant

Pe locul acesta adăstăm – noi, aducerile aminte,
Cu privirile plecate pentru că nu ne place să citim:
"Iunie, 17 - 1884, vârsta 21 de ani şi 3 zile".
Acum toate s-au schimbat,
Iar noi – noi, memoriile stăm aici singure, nouă înşine suficiente,
Nici un ochi nu ne zăreşte, nu este conştient de prezenţa noastră.
Soţul tău este mort, sora ta îşi trăieşte viaţa departe,
Tatăl tău este înconvoiat de ani;
El nu-şi nu mai părăseşte ograda şi, oricum, te-a uitat demult.
Nimeni nu-şi aminteşte faţa ta deosebită,
Vocea ta melodioasă!
Şi cum cântai în dimineaţa aceea în care te-a lovit nenorocirea,
Cu un farmec sfâşietor, cu o tristeţe cutremurătoare! –
Chiar înainte de moartea ta şi a copilului.
Toate au fost uitate, dar nu de noi, amintirile,
Pierdute de lume.
Toate s-au schimbat în altceva, mai puţin râul şi dealul –
Care totuşi s-au schimbat şi ele.
Numai soarele fierbinte şi stelele tăcute sunt la fel.
Iar noi – noi, memoriile, stăm aici de veghe,
Cu ochii închişi de spuza lacrimilor –
Într-o incomensurabilă, nesfârşită extenuare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu Sunt cel care am venit ca să îţi dau cheia... dacă nu o vei folosi va rămâne doar o neînsemnată bucată de metal... ba mai mult decât atât, eu îţi spun că uşa este deschisă, doar pare încuiată...
Fraţii şi surorile mele...
Fiii şi fiicele mele.. INTRAŢI!
Eu Sunt -este cel care va aşteaptă cu braţele deschise şi cu toată Dragostea, ACASĂ!

citat din Satyananda
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ellis Boyd "Red" Redding: Sunt atât de încântat încât cu greu pot sta liniştit or gândi limpede. Presupun că este încântarea pe care numai un om liber o poate simţi, un om liber aflat la începulul unei călătorii lungi al cărei final nu este sigur. Sper să reuşesc să trec graniţa. Sper să-mi revăd prietenul şi să-i strâng mâna. Sper că Pacificul este tot atât de albastru precum a fost în visele mele. Sper.

replică din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!