Ondină

Efemer e-al vieţii val
Ce ne scurge spre aval
Izbiţi puternic de mal
Sau de colţii de narval
Din prival în alt prival
Alunecând pe prăval
Până-n zarea de opal
Ademeniţi de chimval
Spre sezonul estival
Pentr-un boţ de caşcaval
Şi un loc la carnaval.

Viaţa este ca o arcă
Atât de efemeră parcă
E făcută dintr-o jarcă;
Abia apucă de te-mbarcă,
Cu de toate te încearcă,
Te trece, nu te remarcă,
Stors de vlagă, te debarcă,
În cele din urmă, marcă
Şi, de umbră, te descarcă,
În primordiu, să te-ntoarcă.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lui Răpciune

Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte,
Buzele luminii, cu-al lor sărut fatal,
Sortesc frunzelor clipe mai cărunte.

Greierii susţin un ultim concert estival,
Chiar de-n cămară n-au niciun grăunte,
Când Septembrie vâsleşte spre aval
Şi soarele ne mai mângâie pe frunte.

Pe cerul sur, ca un imens cadran oval,
Păsări scăpătând de dincolo de munte,
În zboruri rotitoare, deasupra de prăval,
Îmi amintesc de toamnele (pe)trecute
Când Septembrie vâsleşte spre aval.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

S-a încheiat sezonul estival
Şi mulţi au fost la munte sau la mare,
Cum are portofelul iecare,
Iar noi, cu-al sărăciei carnaval.

epigramă de Ion Bindea din ziarul "Viaţa Buzăului" (24 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel vieţii

Viaţa noastră-i efemeră,
Lumea cum a fost nu este;
Ce zic unii e poveste
Ce n-o cred, dar totuşi speră.

Făr-a prinde chiar de veste
Poposim în altă sferă;
Viaţa noastră-i efemeră,
Lumea cum a fost nu este.

Sucul fructelor celeste
Îl sorbim din atmosferă.
Haideţi să zburăm spre creste,
Să păşim în altă eră!

Viaţa noastră-i efemeră!

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

salcâmu-i doldora de lapte
şi luna-n cer s-a aiurit
se plimbă singură pe luntre
alunecând spre infinit.

pluteşte singură pe mare
şi totul se pierde-n suspin,
în zvon de flaute amare
în lung acord de dans divin.

ce grav duios pe cer ea trece
pe toate câte-s le petrece
privind la noi în efemer
cum toate trec şi toate pier.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reminiscenţă

Rozul primăvăratic al livezii s-a stins.
Mult prea devreme!
Adesea vina este dată
Pe ploaia rece din zori
şi pe vântul serii.

Stropii de lacrimi roşii
care te ameţesc şi imploră milă...
Când vor picura iarăşi?

Ca un râu alunecând spre asfinţit,
Viaţa se scurge dureros spre propriul ei sfârşit.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În a sufletului arcă

Norii negura-şi descarcă
Peste-a sufletului arcă,
Unde-am strâns perechi de stele
Şi cântări de filomele,

Cum m-a sfătuit Cuvântul,
Supărat iar pe pământul
Care a uitat de Cruce
Şi spre moarte iar se duce.

Îl ascult pe Tatăl Sfântul
Când o arcă-mi fac cuvântul
Să salvez, cum El îmi spune
Tot ce creşte-n rugăciune,

Însă-a sufletului arcă
Azi şi o durere-ncarcă,
Primind pe Iisus ce-aduce,
Ca pereche-a lui... o Cruce!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bismarqueuri de falsă marcă

Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi pare cumcă, parcă
De iubirea nemţărimei
Nici un rău nu vă înţarcă.
În zădar Alsasul, Posen
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voştri; să pricepeţi
Unde duce-a ţării barcă
Şi ce rău ne proroceşte
A cobirii neagră ţarcă.
Voi ne duceţi spre pieire,
Bismarqueuri de falsă marcă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se duc spre Hristos, alţii spre Satan, când primeşti autografe de la o femeie ca asta care este făcută cum e făcută, care inspiră duhul satanic, înseamnă că te duci spre Satan nu spre Dumnezeu.

citat din Gigi Becali
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea – o fereastră deschisă spre cer, spre vise, spre copilărie, spre lumină şi adevăr... Fericire – umbră a viselor noastre rămase dincolo de perdeaua realităţii şi vieţii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre inima femeii trece prin pat! Atât: trece!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patos

Îi declară plin de patimi
Că îi este dragă;
El i-a stors vreo două lacrimi,
Ea l-a stors de vlagă!

epigramă de Stela Şerbu-Răducan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonul din om este cel mai mare altruist. Are întotdeauna grijă să nu rătăceşti drumul spre iad.

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne ferim a clădi fericirea vieţii pe prea multe pretenţii! Cu cât fundamentul este mai întins, cu atât se surpă mai uşor.

aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Când priveşti cum floricica dintre iernuri îşi revine
Şi aleargă păsărica ţopa~ţop peste câmpii,
Nu-i aşa că te încearcă fel de fel de bucurii
Şi că-ţi vine a pupa toate babele din mine?
Când se-aude cucuveaua ce te cheamă dintre vii
Unde strugurii-i visezi în butoaiele prea pline;
Nu-i aşa că te apucă, nu-i aşa, c-aşa îţi vine
Să m-alergi măcar o dată, ca apoi să nu-ţi revii?
Nu-i aşa că-i beznă totul, nu-i aşa că ai în minte
Gând gândeşti (deşi nu prea), ochii mei scăpărători,
Ce, c-o singură privire aruncată spre veşminte
Fac să zburde toate cele, înapoi şi înainte
Ca-ntr-un joc pe dezbrăcate care ţine până-n zori.
Nu- aşa că nu prea poţi să mă vrei numai cu... minte?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bereşteanului Mihai Enachi

Şahist şi-apicultor de marcă,
Prin cele două se remarcă.
Deci e iubit - a se reţine -
De către ambele... regine!

epigramă de Iulian Bostan
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum trece iute toate

Cum trece iute toate ce-n lume-acum le vezi
Mai slabe sunt ca umbra, oricât de tari le crezi
Mai mici sunt ca nimica, chiar cei ce par mai tari
Şi tu treci ca o umbră, oricât de veşnic pari.
Ca visul scurs sfârşeşte şi viaţa ta de-acum
Un an dintr-o viaţă e cât un pas pe-un drum
Ştii paşii tăi din urmă, dar nu ştii câţi mai sunt
Şi vine unul care sfârşeşte-ntr-un mormânt.

O, nu-i urî pe-aceia ce-ţi prea tot spun mereu
Că vine grabnic moartea, să vi la Dumnezeu
Ci-mpacă-te cu Domnul acum cât mai trăieşti
Căci mâine nu-i nici urmă din tot ce pari că eşti.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arca de lut

Cu privirile spre sus îndreptate,
goale, lipsite de veselul cânt,
doar spaime în ele să poarte,
trupurile-umbre subţiate de vânt,
cu o tristeţe molipsitoare pe feţe,
oamenii-păsări-strigoi,
s-atingă limanuri mai îndrăzneţe,
noapte-zi, visează, cu ochii mai goi.
Sfâşiaţi de colţii din gardul de sârmă,
siliţi să se abată din drum,
trupuri obosite, rămase o urmă
din război, în război, sub cerul de fum,
mai aspiră să-şi făurească o lume,
Ideală, în care să se mute treptat,
de fapt este un orgoliu anume
să-şi construiasă edificiul visat.
Mărşăluind în forţă spre noul sălaş,
cu braţele goale şi părul vâlvoi,
într-o arcă de lut fără nici un vâslaş
trec oamenii-păsări-strigoi.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă te cunosc de undeva

Te privesc dintr-o fotografie
cum risipeşti azur prin toamna mea,
cu ochii strâlucind de poezie,
şi parcă te cunosc de undeva!

Erai odată templu pân* la cer,
pe coloane pure de vise ivorii,
şi despletită de ruguri şi zăpezi,
păşeai desculţă pe raze aurii.

Erai aşa frumoasă la balul primăverii,
atât de înger dalb înmugurit,
când aripi îţi creşteau pe locul
în care -o simpă frunză te-a rănit.

Erai un cântec toată, abia la început,
pe o eşarfă verde, verde de speranţă,
la gâtul de topaz al unui anotimp
ce nu avea apus ci numai dimineaţă.

Şi totuşi, ai trecut spre vestul de eter,
căci tinereţea nu ţi-a fost eternă,
îţi ud fotografia cu timpul efemer
şi te privesc cum te destrami în beznă...

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!