Marea turbulentă și pescarii
La sânul îmbietor, imens și gingaș al naturii,
Impunătoarea și mistuitoarea mare crește, indolent și zgomotos, în statură;
Astăzi, fără încetare, valurile flamboiante sunt extrem de furioase,
Iar oamenilor le este teamă de-asemenea mânie.
In depărtarea albastră,
Ascultând amenințarea valurilor,
Pescarii se gândesc la soarta lor;
Ei știu că se vor putea întoarce sau nu acasă,
Acesta este-întodeauna cel mai serios gând al lor.
Dar nu asta este cea mai mare spaimă-a zilei:
An de an calcanul se găsește din ce în ce mai greu.
poezie de Anjandev Roy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Treaba ta este să te concentrezi și să exprimi dorința ta lui Dumnezeu. Acesta este cel mai dificil lucru pentru majoritatea oamenilor; în ei se păstrează ceva din vechile idei precum sărăcia și sacrificiul de sine sunt pe placul lui Dumnezeu. Ei privesc sărăcia ca pe o dorință, o necesitate a naturii. Sunt convinși că Dumnezeu și-a terminat Lucrarea, că a făcut tot ce putea El face și că cea mai mare parte a oamenilor trebuie să rămână săraci pentru că nu mai este de unde. Ei se agață atât de tare de acest gând greșit, încât le e rușine să ceară bogăție; încearcă să nu ceară mai mult decât ceva modest, ceva care să fie cât de cât decent.
Wallace D. Wattles în Știința de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
O viață-ntr-un oraș select,
O piesă într-un ceas defect,
O aripă pe-o pasăre măiastră,
O lacrimă-ntr-o mare lină, albastră.
Un pește mic într-un ocean imens,
Un fluture-ntr-un mare univers,
O frunză verde între-atâtea aurii,
Un mic copac într-o pădure gri.
O mică piatră pe-un munte dezgolit,
O mică viață, un câine slab, rănit.
Cum aș putea
S-ajung să mă cunosc?
Să știu mai bine
Ce sunt și ce am fost.
poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dawson: Todd, am spus să te duci naibii. Ar trebui să-ți fie rușine, omule, și nu pentru că te porți urât cu oamenii pentru că sunt mulți care fac asta. Ar trebui să-ți fie rușine pentru că ți s-a acordat un privilegiu uimitor și tu nici măcar nu iei asta în serios. Ai ocazia să faci filme. Îți câștigi existența făcând asta și tu nici măcar nu apreciezi acest lucru. Filmul acesta nu o să fie bun de nimic. Eu știu asta și tu știi asta și toată echipa știe asta. Și probabil că și următorul tău film o să fie la fel. Ți s-a dat această șansă incredibilă, iar tu o dai în bară. Îmi este milă de tine. Dacă o să ajung vreodată aici, o să fac totul diferit. (Oamenii îl aplaudă până când se întoarce Todd spre ei.)
Todd: Ai mare curaj, puștiule. Acum dispari de pe platoul meu. Ești concediat.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!

A avea o minte luminată de rațiune este virtutea cea mai mare, și înțelepciunea este a grăi adevărul și a lucra conform naturii ascultând de glasul ei.
citat clasic din Heraclit
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Simțeam înainte de a gândi; asta este soarta oamenilor. Am încercat-o mai mult ca oricare altul. Nu știu ce-am făcut până la cinci sau șase ani; nu-mi dau seama cum am învățat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi și de efectul pe care l-au avut asupra mea: e perioada când am căpătat fără întrerupere conștiința despre mine însumi. Mama lăsase câteva romane. Ne apucam să le citim după cină, tata și eu. La început, nu era vorba decât să mă deprindă cu lectura grație unor cărți plăcute dar, în curând, interesul deveni atât de mare, încât citeam rând pe rând, fără încetare, și ne petreceam nopțile cu această îndeletnicire. Nu ne puteam niciodată despărți decât la sfârșitul volumului. Uneori tata, auzind dimineața rândunelele, spunea rușinat: "Haide la culcare; sunt mai copil decât tine".
Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mare
Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori și semne.
Mi-e dor să știu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii și merg către valuri.
E-n suflet dorința să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.
Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare și încet, cu o șoaptă,
apropii de buze, pană și-o scoică.
Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nave înconjurate de mare
Nave înconjurate de mare,
Albastru nemărginit în continuă expansiune,
Vânturi șuierătoare și muzica valurilor, a valurilor dominatoare,
Sau strigătul singuratic al balizelor în evaporația marină,
Unde, cu voioasă încredere, întinzând albe vele
Corabia spintecă eterul prin strălucirea și spuma zilei
Sau sub bolta înstelată, noaptea;
Și eu, lângă bătrâni și tineri marinari, o reminiscență-a pământului,
Al cărui raport va fi poate-n sfârșit citit în întregime.
Aici sunt gândurile noastre, gândurile călătorilor,
Aici nu-i doar pământul, pământul ferm, cum spun unii,
Aici se văd arcadele cerului, simțim cum se mlădie sub noi puntea,
Simțim prelungi pulsații, fluxul și refluxul mișcării necontenite,
Șoaptele tainelor nevăzute, fantomaticele și vastele sugestii
Ale lumii apelor sărate, curgerea lichidă-a silabelor,
Parfumul, suspinele stinse-ale frânghiilor, ritmurile melancolice,
Perspectiva largă și orizontul îndepărtat și subțire-s aici,
Iar acesta este poemul oceanului.
Nu te clătina, o, carte, împlinește-ți menirea,
Nu ești doar o reminiscență a pământului,
Tu ești, de-asemenea, un strigăt singuratic spintecând eterul,
Apropiindu-te încrezătoare de un țel care va fi-într-o zi atins,
Consoarta fiecărei corăbii care navighează navighează și tu!
Poartă mai departe spre ei pachetul care conține iubirea mea
(dragi marinari, pentru voi am împachetat-o, pagină cu pagină;)
Grăbește-te, cartea mea! Întinde velele albe, micuțul meu strigăt,
de-a curmezișul valurilor dominatoare,
Cântă, navighează, poartă-n nemărginirea albastră pe toate mările
Acest cântec făcut pentru marinari și pentru navele lor.
poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coșul" zilei
De pe la trei Alimentare
Se întorcea acasă Mona
Și-avea un coș extrem de mare...
Scuzați, dar nu pot spune zona!
epigramă de Nicolae Bunduri din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără nume
De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig și-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.
Sunt mame ce la sânul lor
Își cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.
De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?
Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin și-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat și fără nume?
Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.
Sunt trup și suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Și-s în salon băieți si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...
poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înlănțuirea logică a unui foarte mare șir de idei, aceasta este știința, este o treaptă mai târzie a dezvoltării intelectuale și cere o tărie mai mare a gândirii abstracte decât se găsește astăzi în majoritatea capetelor noastre.
citat din Ion Maiorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, spun sincer ceea ce gândesc. Dar astăzi asta este o mare greșeală, pentru că riști să fii înțeles greșit.
citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rapsodia iubirii
fără iubire nimeni nu poate trăi
ea face din viață un sublim spectacol
ea este precum steaua din zori de zi
lumina-ncununată cu timpi de miracol.
fără iubire doar disperarea crește
ca un deșert cu relief vitreg rigid
nimic din romantism nu mă oprește
să cred că Dumnezeu are suflet candid.
fără iubire viața ar fi iad imens
florile nu ar putea să înflorească
n-ar mai fi prunci ci doar un dor imens
natalitatea-n lume nu ar putea să crească.
fără iubire cerul ar fi un întuneric dens
și Dumnezeu n-ar vrea să ne mai prețuiască.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe multe drumuri
Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârșitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă și-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu știu. Nici un cântec
nu te găsește. Astăzi
tu ești unde ești. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
și pe pământ a pus anemone și patimi
cărora ziua nu le priește.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii fără vină
li-s inimile păsări cu aripi frânte-n zbor
și zbor de inorogi cu cornul blestemat
și corn fără de coarne, căci secetă a fost
și secetă de ape cu ochi nedeocheat
și ochi întors spre mare
și mare fără mal
și mare fără barcă
și bărci fără pescar
pescari fără de pipă
și pipă cu mult fum
și fum li se ridică
în inimi este scrum
și iată curge-n inimi
o ploaie de-amăgire
ce ploaie și ce moarte
pândește prin ruine...
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt și alte lucruri esențiale pentru un tânăr. Sunt lucruri care îl privesc mai direct decât dragostea. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt umiliți de societate, sunt jucați de evenimente. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate crește în voie, nu-și mai poate împlini destinul lui... Ideile care circulă astăzi fără a mai întâmpina vreo rezistență, sentimentele-tipar, mari și sterpe, care ne copleșesc atentatul acesta la ființa noastră e mult mai grav.
Mircea Eliade în Huliganii
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Camera mea e un aerodrom
pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoși, mereu ai mei
și din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
și-aș vrea să fiu acasă, să stăm cu toți la masă
în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
și multe idei rămân afară, cad la pământ și-n uitare
și nici nu știu dacă e bine. dacă mă doare
sunt zile când iau fotografia-n brațe și vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ține de cald și-atunci parcă ceva mă-înțeapă-n ochi
și ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi și ninge cu oftaturi
iar cerul cenușiu se șterge cu un nor
astăzi visele mele au intrat în grevă și-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă și greul de sub pat m-așteaptă să-înnoptez
vorbele curg în șoaptă, mi-e rece și mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că cea mai mare boală de care suferă omenirea în aceste zile și în această epocă este boala oamenilor care se simt neiubiți. Știu că pot oferi dragoste pentru un minut, o jumătate de ceas, o zi, o lună, chiar le pot dărui. Sunt foarte fericită să fac asta, vreau să fac asta.
citat clasic din Lady Diana
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- invidie
- Invidia este un vultur ce sfâșie fără încetare pe cel care îl adăpostește la sânul lui.
definiție clasică de Adolphe de Chesnel
Adăugat de Peter Gluck

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...
Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata și mama...
E greu fără ei, pe pământ.
Când a murit, n-a știut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Și am rămas numai cu mama.
De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniștea.
Era-ntr-o vineri, dimineața,
Când soțul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranța,
Iar el va fi de neuitat!
Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le șoptesc numele-n gând...
Mi-e dor de cei răpiți de moarte,
Și-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deși știu că-s plecați departe,
Oricând eu am să-i port în gând.
Aș vrea să știu de le e bine...
Ce n-aș da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!
Spun rugăciuni la întâmplare,
Și-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"
Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aș dori să-și vadă fata,
Că-n viață, ea s-a descurcat,
Să știe că nu l-a uitat!
Vă plâng de când m-ați părăsit,
Și v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Și nicicând nu am să vă uit!
Știu că ne-om întâlni o dată
Și-atuncea fericiți vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara în mare (pe)trecere
Hei ce valuri și nisip
hei ce mare pân-la cer
amintire fără chip
astăzi însă doar disper
Dar ce mare pân-la cer
și ce stânci în amintire
mare aș putea să-ți cer
pe val încă o iubire
O ce stânci în amintire
mare parcă fără chip
doar în ochi ce nălucire
și ce valuri de nisip
O ce mare pân-la cer
ce fantome fără fler
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 august 2020)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!